Tot respectul, domnule ambasador

TIPĂREȘTE

Pe 26 iunie 2015 am avut plăcerea şi onoarea de a asista la festivitatea de decernare a titlului Doctor Honoris Causa al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) excelenţei sale domnul ambasador Liviu Aurelian Bota.

Invitaţia ne-a fost adresată, mie şi soţului, de către soţia acestuia, Alexandra Bota (Sandra pentru prieteni, şi aşa mă voi referi şi eu la dânsa, pentru că mi-a cerut în urmă cu câţiva ani să o tutuiesc). Sandra mi-a fost profesoară de engleză şi dirigintă în clasele V-VIII. Excelent pedagog, a ştiut nu numai să ne insufle dragostea pentru limba lui Shakespeare, ci şi să se impună prin corectitudine şi eleganţă, aşa că mulţi colegi au ajuns să înveţe, practic, de ruşine. Rezultatul: indiferent pe ce drum a pornit mai apoi fiecare în viaţă, a beneficiat de bagajul de bază de cunoştinţe de engleză, lucru deloc la îndemâna oricui în anii 1960. Eu îi datorez însă mai mult Sandrei – îi datorez recunoştinţă. Sesizând aplecarea mea către studii umaniste, ea a fost cea care m-a îndrumat să dau examen la un liceu de profil nou înfiinţat la iniţiativa academicianului Mircea Maliţa în scurta perioadă (1970-1972) cât a fost ministru al învăţământului. Iar la liceu (coincidenţă fericită!) aveam să am parte de alţi doi profesori de engleză şi diriginţi de mare excepţie. Şi cu asta soarta mea (profesională) a fost pecetluită!

Domnul Bota ne-a fost şi el profesor „suplinitor” timp de două sau trei săptămâni (dacă-mi aduc bine aminte), cât Sandra s-a refăcut după o operaţie. Ne-a impresionat foarte tare, mai ales pe noi, fetele, cu ţinuta sa distinsă, şi pe toţi cu faptul că pe perioada „interimatului” s-a abţinut să ne dea vreun extemporal... A venit şi la banchetul nostru de la finalul clasei a VIII-a şi a dansat, în admiraţia noastră, a tuturor, cu soţia. Formau, şi formează, un cuplu încântător.

După terminarea şcolii generale am mai ţinut legătura timp de câţiva ani, după care familia Bota a plecat în străinătate (veţi vedea mai încolo unde şi de ce) şi ne-am înstrăinat. Pentru ca în toamna lui 2010 să mă pomenesc cu un telefon de la cea mai bună prietenă din copilărie, fostă colegă de clasă, care mă anunţa că doamna Bota se afla în ţară (sunt rezidenţi în Elveţia, la Geneva, dar vin des în România) şi ne invita acasă la dânsa. Eram disponibilă? Cum nu? Şi uite aşa ne-am revăzut, după mai bine de 39 de ani, zece colegi şi diriginta! Şi, mă credeţi sau nu, ne-am simţit minunat împreună. Ca şi cum peste noi nu trecuseră patru decenii... Am dat, bineînţeles, pe rând „raportul” şi ne-am amintit cu mare drag de momente din trecut, am râs, am şi lăcrimat un pic, ba chiar am cântat în cor o melodie din „Sunetul muzicii” (Sandra ne învăţase în şcoală toate cântecele din film). Ulterior am „recuperat” şi alţi foşti colegi şi a devenit un fel de tradiţie să ne întâlnim măcar de două ori pe an. Câteodată ni se alătură şi familia Bota.

Dar să revin la evenimentul la care am luat parte. Aşadar cine este domnul Liviu Bota?

Pe scurt: un om cu o carieră remarcabilă şi un bun român.

S-a născut în anul 1936 în comuna Someş-Odorhei din judeţul Sălaj. A absolvit în 1955 Institutul de Relaţii Internaţionale de la Bucureşti, în 1961 Institutul de Relaţii Internaţionale de la Moscova, în 1963 Friends World College din New York şi în 1969 Academia de Drept Internaţional de la Haga.

Şi-a început cariera ca funcţionar în cadrul MAE, pentru ca timp de aproape trei decenii să activeze în serviciul Organizaţiei Naţiunilor Unite: consilier politic superior la Centrul ONU pentru Dezarmare din New York (1973-1980); primul Director al Institutului ONU pentru Cercetări de Dezarmare (UNIDIR) în Geneva (1980-1987); consilier superior al Secretarului general adjunct al ONU pentru Drepturile Omului (1988-1992); consilier superior al Reprezentantului special al Secretarului General al ONU în Somalia – UNOSOM (1992), şef al Misiunii ONU de observatori în Tadjikistan – UNMOT (1993-1995); reprezentant special al Secretarului General al ONU pentru Georgia şi şef al Misiunii de Observatori ai ONU în Georgia – UNOMIG (1995-1999). O viaţă trăită pe „axa" Bucureşti-New York-Geneva, în slujba dezarmării, a drepturilor omului şi a diplomaţiei române. În acest fel poate fi rezumată ultima jumătate de secol pentru excelenţa sa, domnul ambasador Liviu Aurelian Bota.

În perioada 1999-2007 domnul Bota a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al României la Organizaţiile Internaţionale din Viena. În această calitate a prezidat Consiliul Permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în anul 2001. A fost preşedinte al Comisiei Pregătitoare a Organizaţiei Tratatului pentru interzicerea completă a experienţelor nucleare – CTBTO (2002), preşedinte al Grupului care a elaborat planul de acţiune pentru îmbunătăţirea situaţiei populaţiei rroma-sinti în regiunea OSCE (2003) şi preşedinte al Grupului statelor francofone în Viena, precum şi preşedinte al Grupului pentru Reforma OSCE (2004).

Este autor al unor lucrări de referinţă în domeniile dezarmării şi securităţii internaţionale, dreptului internaţional public, drepturilor omului, operaţiunilor internaţionale de menţinere a pacii. Permanent conectat la realităţile interne şi internaţionale, s-a implicat în proiecte de mare importanţă pentru promovarea intereselor României în calitate de preşedinte de onoare al Fundaţiei „Eurolink – Casa Europei” şi preşedinte al Colegiului Director al „Fundaţiei Universitare a Mării Negre”, aflată sub egida Academiei Române.

Ca subsecretar general al ONU şi reprezentat al secretarului general al ONU în Georgia este diplomatul român cu cea mai înaltă poziţie deţinută vreodată în sistemul ONU iar momentul ales de SNSPA pentru acest eveniment nu a fost deloc întâmplător. Pe 26 iunie 2015 s-au împlinit 70 de ani de la semnarea Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, cel mai important tratat internaţional, ale cărei viziuni şi deschideri au asigurat pacea şi securitatea internaţională, respectarea drepturilor omului şi cooperarea internaţională. Tot anul acesta România aniversează, la 14 decembrie, 60 de ani de la aderarea la Organizaţia Naţiunilor Unite.

La evenimentul desfăşurat la noul sediu al SNSPA de pe Bulevardul Expoziţiei au participat personalităţi ale diplomaţiei româneşti, funcţionari de rang înalt din cadrul MAE, profesori ai universităţii.

În alocuţiunea de primire, profesorul universitar dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, s-a referit la rolul jucat de ONU în perioada tulbure de după al Doilea Război Mondial şi la contribuţia domnului Bota, în calitate de funcţionar internaţional, la modelarea şi scrierea istoriei. În laudatio, profesor universitar dr. Iordan Bărbulescu, preşedintele Senatului SNSPA, a trecut în revistă întreaga carieră a domnului Bota, descriindu-l drept „un adevărat cetăţean european”.

Au urmat intervenţiile invitaţilor. Domnul Mircea Geoană, fost ministru de externe al României, l-a caracterizat pe domnul Bota drept „un aristocrat al diplomaţiei româneşti şi un patriot până în vârful degetelor” care şi-ar fi găsit cu siguranţă locul în elita intelectuală a oricărei ţări. Un alt personaj binecunoscut în peisajul politic românesc, domnul Teodor Meleşcanu, a subliniat că fostul său coleg de la MAE a fost „cea mai mare reuşită a şcolii diplomatice creată de academicianul Mircea Maliţa” şi nu primul director, ci „creatorul Institutului ONU pentru Cercetări de Dezarmare” de la Geneva. Referindu-se la activitatea desfăşurată de sărbătorit în calitate de preşedinte al Consiliului Permanent al OSCE, domnul Adrian Severin, şi el fost ministru de externe, a scos în evidenţă „instinctul măreţiei” de care a dat dovadă permanent domnul Bota. Domnul Mircea Paşcu, fost ministru al apărării şi co-fondator al SNSPA, a apreciat că profesionalismul şi modestia sunt calităţile definitorii ale proaspătului Doctor Honoris Causa. În fine, academicianul Mircea Maliţa, adjunct al ministrului afacerilor externe în perioada 1962-1970 şi mentor spiritual al domnului Bota, a impresionat prin vivacitatea cu care, la 88 de ani, i-a îndemnat pe cei prezenţi să reflecteze la trecut dar şi la noile provocări cu care ne confruntăm, numindu-şi fostul discipol „mare maestru şi apărător al soluţiilor paşnice”.

Vizibil emoţionat, în lectio prima domnul ambasador Liviu Bota a mulţumit pentru distincţia acordată şi s-a referit la importanţa cartei ONU şi la misiunile îndeplinite ca funcţionar internaţional şi diplomat român. A menţionat un episod mai puţin plăcut din carieră: între 1985 şi 1988 a fost împiedicat să îşi exercite funcţia deţinută la ONU, fiind reţinut la Bucureşti de organele de Securitate. La acel moment era directorul Institutului ONU pentru Cercetări de Dezarmare de la Geneva şi a fost invitat să vină în România sub pretextul unei consultări cu Nicolae Ceauşescu în privinţa unei iniţiative româneşti în domeniul dezarmării. Nu i s-au oferit niciodată explicaţii oficiale pentru sechestrare. A fost însă cu certitudine un caz unic: singurul şef de instituţie din istoria Organizaţiei Naţiunilor Unite împiedicat să-şi exercite atribuţiile. Cazul a figurat pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU şi s-a votat o rezoluţie iniţiată de Australia, dar având drept coautori multe alte state, în special din Europa de Vest, prin care s-a cerut României ca domnul Bota să fie lăsat să îşi reia îndatoririle de funcţionar internaţional. În holul de la intrarea în sediul ONU de la New York a fost amplasată o fotografie a domnului Bota şi dedesubt un text care avertiza că guvernul român violează Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Situaţia a fost cu atât mai delicată cu cât restul familiei (Sandra şi fetiţa lor) a rămas în tot acest răstimp la Geneva. Sandra a făcut eforturi uriaşe pentru a aduce cazul în atenţia publicului şi s-a folosit de toate relaţiile, inclusiv de ordin personal, în acest scop. După doi ani şi jumătate, sub presiune internaţională, domnului Bota i s-a permis să se întoarcă la Geneva, unde şi-a reluat activitatea.

Chiar şi după această experienţa cu autorităţile româneşti, în 1999, când i s-a spus că succesul preşedinţiei române la OSCE era vital pentru aderarea ţării la NATO şi la Uniunea Europeană, domnul Bota nu a pregetat şi şi-a dat demisia din funcţia înaltă deţinută la ONU (cu toate avantajele materiale şi de statut social care decurgeau din aceasta) pentru a se pune din nou în slujba patriei în calitate de diplomat român. Prin decret semnat în august 1999 de preşedintele Emil Constantinescu a fost acreditat în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Misiunii Permanente a României pe lângă Organizaţiile Internaţionale şi Negocierile Multilaterale de la Viena, funcţie pe care a îndeplinit-o cu succes până în 2007.

Revin la discursul susţinut de domnul Bota la festivitatea de acordare a titlului Doctor Honoris Causa al SNSPA. Arătând spre reverul hainei, de care era prins Ordinul Naţional Legiunea de Onoare al Republicii Franceze în grad de Ofiter (2009), cea mai mare distincţie pe care a primit-o şi pe care, conform uzanţelor, o purta, dânsul a menţionat, cu oarecare amărăciune în glas, şi alte decoraţii ce îi fuseseră acordate: Medalia OSCE „Bene Merenti ad OSCE” (2002), Ordinul Naţional DUSTI al Republicii Tadjikistan (2005), iar din partea statului român Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de mare ofiţer (2000) şi Ordinul „Meritul Diplomatic” în grad de mare ofiţer (2007). Acesta din urmă i-a fost înmânat nu în cadrul unei ceremonii, ci prin curier diplomatic...

Ah, cum mai ştim noi, românii, să nu ne recunoaştem valorile, să nu le preţuim, să cârcotim permanent. Valabil şi atunci când ne criticăm ţara, de multe ori pe considerente imaginare...

De asta am şi scris acest review, ca să vă prezint un român cu realizări excepţionale, un om cu care ne putem mândri.

Adevărat, România nu are autostrăzi, în unele hoteluri mobilierul e vechi şi în baie miroase a igrasie. Da, multe obiective cu mare potenţial turistic sunt nesemnalizate sau – şi mai rău – lăsate în paragină, destule case memoriale, castele, situri arheologice zac abandonate de autorităţi în timp ce se construiesc patinoare cât o cadă sau terenuri de fotbal în pantă...

Cu atât mai lăudabile sunt eforturile multora dintre voi, stimaţi colegi de pe AFA (n-o să citez nume, de teamă să nu jignesc prin omisiune), care străbateţi ţara în lung şi-n lat, care scotociţi şi scoateţi la iveală locuri incredibil de frumoase şi interesante şi ni le faceţi cunoscute, fie că este vorba de peşteri, cascade, păduri, defilee, parcuri, veritabile colţuri de rai, fie de castele şi cetăţi restaurate ori locuri de popas în care gazdele se străduiesc să te facă să te simţi ca acasă.

România are locuri şi oameni care merită toată atenţia şi aprecierea noastră.

---

VIZUALIZĂRI: 2076 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI