Un pic cam pustiu

TIPĂREȘTE

Sunt fan 2 Mai, (comuna Limanu, Mangalia), de foarte multă vreme. Primele mele vizite aici datează de prin perioada '72 – '75 secolul trecut, când nu mi se părea statul la cort ca fiind lipsit de confort. Pe atunci, singurul restaurant din sat, la acea vreme, pe timp de vară, fiind, după aprecierea mea, la vreo 4 – 5 stele de azi, era Dobrogeanu. Exista un singur magazin alimentar, din nou subliniez că pe timp de vară, foarte bine aprovizionat, iar în camping, un modest chioșc cu napolitane, biscuiți, și din când în când, bere. Bere pe care o răceam într-o groapă în nisip, în antreul cortului, în care puneam un sfert de bloc de gheață cumpărat tot de la Dobrogeanu. Pe atunci campingul era intens frecventat de o parte din actorii noștri de prestigiu, precum și de sportivi renumiți ai perioadei. Am avut onoarea să fiu acceptat în unul din grupurile acestora.

A urmat o perioadă în care familia și copilul m-au condus către confortul unui hotel dar, din 1997, am revenit constant la 2 Mai. De data asta, la o gazdă în sat. Trecerea timpului și-a pus amprenta, nu numai asupra mea, ci și asupra satului, nimic din perioada începuturilor boeme ne mai existând azi. Chiar și corturile din camping au fost înlocuite de rulote de închiriat.

Dar, după această lungă introducere, să trecem la subiectul propus pentru prezentul articol.

Am ajuns iarăși la 2 Mai zilele trecute, în căutarea, pentru sezonul următor, a unei noi gazde. Am avut astfel ocazia să remarc cum arată localitatea în perioada premergătoare sezonului. Trebuie să recunosc că imaginea nu este prea grozavă. Adică, așa cum am zis și în titlu, un pic cam pustiu. Este drept că perioada de restriște din ultimii ani a redus la jumătate numărul localurilor unde puteai să iei masa. Dar acum, la început de sezon, numărul unităților deschise putea fi identificat pe degetele unei singure mâini. Si vorbim despre asta la un sfârșit de săptămână când, chiar și în această perioadă, turismul de week-end este pe primul loc.

Primul local vizitat, unul de tradiție îndelungată, este La Dinamo. Amplasat undeva în partea de sud a satului, pe drumul național DN 39, str. Mihail Kogălniceanu, peste drum de intersecția acestuia cu strada Izlazului, ultima de pe parte dreaptă, are o vechime remarcabilă în istoria recentă a localității. Deși culorile alb – roșu de pe gardul de la stradă, existente chiar înainte de numele în clar a localului au dispărut, tradiția se păstrează prin zugrăveala clădirii bucătăriei din interior. Restaurantul dispune de o terasă acoperită în spatele gardului de la stradă, până în bucătărie, ce se poate extinde cu câteva mese pe o alee pe partea dreaptă, și o zonă de grădină în spatele bucătăriei. În zonă există și câteva camere de închiriat. Grupul sanitar, suficient de curat și dotat cu consumabilele necesare la data vizitei noastre, este amplasat lângă terasa de la stradă, în stânga bucătăriei. Am ajuns La Dinamo cu gândul la un „borș de pește”, deși o experiență dintr-un sezon anterior îmi spunea că acesta era făcut din supă la plic. Trebuie să menționez că, de câte ori ajung la 2 Mai, oriunde mă opresc să mănânc, cer preparate din pește de mare. Nici de această dată nu am avut noroc. La malul mării, borșul de pește oferit era din „crap de Dunăre”. Am renunțat, așa ceva pot să-mi fac și eu în București. În noile condiții comanda noastră a cuprins:

• chefal saramură, 250 grame – 25 lei;

• chefal prăjit, 250 grame – 25 lei;

• scoici pane, 250 grame – 25 lei.

Trebuie să recunosc că porțiile de pește mi s-au părut mai mari decât gramajul anunțat. Dar dacă saramura și scoicile au fost de apreciat calitativ, peștele prăjit nu a fost chiar comestibil. Ori a fost încălzit ulterior, ori a fost prăjit excesiv de la început, dar așa cum a fost adus la masă, nu a fost pe gustul nostru. Saramura, cu peștele făcut la grătar, și muiat și în zeama aferentă, a fost delicioasă, și ușor de mâncat. Scoicile, spre surprinderea mea, nu au avut o consistență tare, și practic se topeau în gură. Dar peștele prăjit a fost mai mult arsură. Un minus la servire este relativ slaba pregătire a personalului. Nu pun problema că nu s-au adus tacâmuri de pește, care la nivel de ”2 Mai” poate constitui o extravaganță, ci faptul că a trebuit să cerem în mod expres farfurioare pentru oase. Pun asta pe seama lipsei de experiență, fiind copii tineri, probabil la primul angajament sezonier. Ca o concluzie, este un loc de luat în considerare pentru servirea mesei, dar atenție la ce comandați. Consider că este bine să cereți preparate pe care le-ați verificat anterior, și în nici un caz borș de pește sau pește prăjit.

Un alt loc posibil de servirea mesei testat de no la această perioadă, dar deschis deocamdată numai în week-end, este Black Sea – La Petya. Nu știu când a apărut Petia (actualul patron) în numele localului, și de ce cu ”y”, dar restaurantul are și el o tradiție respectabilă, în urmă cu câțiva ani fiind deschis și iarna, pentru rezidenți. Acesta este amplasat în plin centru al localității, tot pe drumul național DN 39, str. Mihail Kogălniceanu, în dreptul stației de microbuz ce vine de la Mangalia. În plin sezon are câteva mese pe trotuar care, în plin sezon, la ora prânzului erau în permanență ocupate, și alte câteva mese într-o încăpere destul de mică și întunecoasă. Aici există și grupul sanitar, relativ în ordine. Pentru obișnuiții localului și cei care cunosc situația, într-o curte în dreapta localului există și un foișor cu o masă de 6 – 8 persoane. Tot aici se pare că există și posibilități de cazare. Cunoscând cât de cât zona, cer să fim serviți la masa din foișor. Vine personal patronul să ne ia comanda, dar el este cel care ne recomandă ce să mâncăm. Se adaugă pe rând pe listă:

• o porție de icre (crap, ce să-i faci?);

• o salată de midii;

• o saramură combinată (biban, lufar, laban) de împărțit la 3 persoane;

• băuturi pe gustul fiecăruia.

Până să vină comanda primim „un medicament, din partea casei”. Frumos gest din partea patronului, deși este o țuică suficient de slabă pentru gustul meu. Trebuie să recunosc că mâncarea, indiferent de felul servit, a fost foarte bună, bine preparată, și cu un gust deosebit. Chiar dacă în salata de midii a trebuit să săpăm destul de mult până să ajungem la scoici. Surpriza cea mare a venit însă odată cu nota de plată. Trebuie totuși să recunosc aici că, după recomandările patronului, nu am mai verificat prețurile din ”Meniu”. Dar 15.00 lei pe suta de grame de pește (a ajuns la peste 100 lei saramura din fotografia P10) și 15.50 lei salata cu vreo 10 – 12 midii în ea, mi se par niște prețuri peste medie. în plus, la capitolul servire, am remarcat același nivel de pregătire, în cele mai mici detalii, ca și ”La Dinamo”. Din punctul meu de vedere, localul poate fi recomandabil pentru cei ce verifică cu atenție prețurile când fac comanda, și sunt de acord cu ele.

Despre al treilea local la care am fost în acest scurt sejur, Terasa lui Iura, nu mai am prea multe de spus. A fost foarte bine descris zilele trecute de colegul @RAIDER (vezi impresii). În această situație, deși am intenționat să detaliez și eu, în afară de câteva fotografii suplimentare, nu mai am prea multe de spus. Atâta doar că, discutând cu Iura, el nu a fost foarte încântat să i se facă reclamă în acest mod. Cred că se ferește de publicitate și declară că este mulțumit dacă cine îl cunoaște îi trece pragul. Probabil că din cauza multiplelor piedici pe care i le-au pus de-a lungul anilor diverse autorități și organisme de control. În urmă cu câțiva ani taxa pe mese și scaune l-a obligat să închidă o perioadă de timp afacerea Ultima „găselniță” a fost cea cu caietul, numerotat și ștampilat, pentru înregistrarea numerarului din buzunar care, după plata unei taxe substanțiale, nu a mai fost necesar. Oricum, calitatea mâncării, modul de servire și prietenia arătată fiecărui client mă face să-l recomand tuturor, fără rezerve.

În afara acestor terase, în scurta vizită din zilele trecute la 2 Mai, am mai identificat o pizzerie, căreia nu i-am dat atenție. Restul teraselor cunoscute de mine, chiar și un nume nou (”Victoria”), nu erau deschise. Dacă subiectul pare interesant, după vizita din august, pot eventual să detaliez și despre celelalte.

---

VIZUALIZĂRI: 3515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI