La plimbare prin Parcul Carol

TIPĂREȘTE

Pentru că zilele acestea sunt intr-o continuă efervescență creatoare, m-am gândit ca, pe lângă poveștirile mele din concedii de pe alte meleaguri să scriu ceva și despre locul unde viața mea decurge zi de zi, despre București.

Și o să incep prin a face o mică plimbare intr-un parc foarte apropiat mie, atât la propriu cât și la figurat, un parc unde am copilărit, unde am cunoscut prima iubire, și unde, mai tîrziu, copiii mei au făcut primii pași.

Acum nu voi porni in plimbare cu copiii ci cu membrul patruped al familiei, câinele Ares.

Inaugurat in anul 1906, cu ocazia ”Expoziției Generale a României cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M. S. R. Carol I”, parcul a fost amenajat la inițiativa lui Ion D. Lahovari.

Parcul se intinde de la Piața Libertății (fostă Mareșal Joffre) până pe Dealurile Filaretului, unde se intindeau viile Bucureștilor.

Construcția lui a inceput in anul 1900, și se datorează arhitectului peisagist elvețian Redont, care, impreună cu grădinarii horticultori Samuel și Louis Leyvraz și, sub atenta supravghere a Comisarului general al organizării parcului, dr. Constantin I. Istrati, au realizat un parc cu o suprafață de 41 hectare, cu arbori mari, conifer și arbuști, cu multe flori și cu un mic lac de agreement.

Parcul a suferit mai multe schimbări de-a lungul timpului, inclusiv de nume. Astfel, La inceput s-a numit Parcul Libertății, apoi Parcul Carol. Comuniștii, pentru a șterge orice amintire a monarhiei, au schimbat din nou denumirea parcului, cu numele inițial de Parcul Libetății, iar după Revoluția din 1989 s-a revenit la denumirea de Parcul Carol.

Voi incepe plimbarea mea cu Ares de la Fântâna Zodiac, aflată in fața intrării principale a parcului, in Piața Libertății.

Spre deosebire de parc, care a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, fântâna a rămas neschimbată de la inaugurare, in anul 1935, până in prezent.

Fântâna a fost inaugurată cu ocazia primei manifestări a ”Lunii Bucureștilor”, o sărbătoare devenită tradiție desfășurată la inițiativa lui Carol al II-lea, in cadrul căreia aveau loc diferite manifestări și evenimente culturale și artistice.

Operă a lui Octav Doicescu, cu mozaicuri negre pe fond cenușiu reprezentând zodiile, realizate de Mac Constantinescu, Dorin Pavel și August Schmiedigen, Fântâna a fost amplasată in Piața Mareșal Jofffre, al cărei nume a fost schimbat de către comuniști după 30 decembrie 1947 in Piața Libertății.

Trecem pe lângă Fântâna Zodiac, și ne indreptăm spre intrarea in parc, unde, la inaugurare exista o poartă in formă de arc de triumf pe care era scris ”credință, prevedere, muncă, economie, știință, pricepere, voință, cultură”, iar sub arc ”Expozițiunea Generală: 106; 1866-1906 Domnie Glorioasă”. In prezent această poartă nu mai există, eu putând doar să v-o arăt intr-o fotografie veche expusă și pe una din aleele parcului.

Impreună cu Ares intru in parc și mă indrept spre aleea din dreapta, la capătul căreia este amplasată, din anul 2009, statuia dr. Constantin I. Istratti, realizată de Oscar Späthe și inaugurată la 4 noiembrie 1928. Statuia are un soclu din piatră de Câmpulung având pe el un basorelief din bronz reprezentându-l pe dr. Istratti in laborator.

Lăsăm in urmă statuia, trecem de niște locuri de joacă pentru copii amenajate pe partea dreaptă, și ajungem la Fântâna Cantacuzino.

In trecut, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, Mitropolitul Filaret al II-lea a ridicat aici o fântână, impodobită mai tărziu cu coloane sculptate de Nicolae Vătămanu de un alt mitropolit, Dositei Filiti.

Acea fântână a fost dărâmată in anul 1863, iar pe locul ei, la inițiativa și din banii primarului de atunci al Bucureștiului, G. Gr. Cantacuzino, a fost ridicată in anul 1870 o altă fântână, care îi poartă numele.

Fântâna Cantacuzino a fost construită de arhitectul Al. Freiwald și sculptorul Karl Storck, pe niște blocuri masive din piatră ce imită stâncile, si are o fațadă acoperită cu plăci de ceramică cu steme in relief reprezentând imaginile unor cavaleri medievali.

Plecăm mai departe pe aleea umbroasă, trecem de un restaurant deschis după revoluție in incinta unei foste biblioteci, și ajungem la o intersecție de alei, din care unele pornesc pe lângă un canal al lacului, format intre o mică insulă și parc, iar alta urcă spre partea de sus a parcului.

Deși Ares mă trage spre aleea de lângă lac, unde știe el că de obicei ne jucăm cu mingea, de data aceasta vom continua pe aleea din dreapta intrării principale, și ajungem la Arenele Romane.

Teatrul de vară, a fost inaugurat tot cu ocazia ”Expoziției Generale Române” din 1906, și a fost construit după model roman de arhitectul Leonida Negrescu și inginerul Elie Radu.

După mai multe lucrări de modernizare, in prezent aici sunt numeroase concerte, in special de muzică rock.

Părăsesc Arenele Romane și urc pe alee până la intersecția cu altă alee, care merge spre stânga pe esplanada din fața Mausoleului.

Aici, a fost construit pentru expoziția din 1906, Palatul Artelor, proiectat de Victor Ștefănescu și Ștefan Burcuș și realizat de inginerul Robert Effingham Grant. Palatul adăpostea”Muzeul trecutului nostru”, care adăpostea creații ale celor mai reprezentativi pictori români.

In 1919, clădirea Palatului Artelor, impreună cu alte două clădiri din apropiere, au fost transformate in Muzeu Militar, iar in anul 1923, in fața Palatului (acum Muzeul Militar), a fost amplasat Mormântul Ostașului Necunoscut. Palatul a fost demolat in anul 1943, după ce a fost puternic avariat de un incendiu in 1938 și de cutremurul din 1940, in locul lui intenționându-se ridicarea unui complex memorial - Cimitirul Eroilor Neamului – lucrare abandonată in 1944.

Pe locul fostului Palat al Artelor a fost ridicat actualul mausoleu, numit in perioada comunistă, ”Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei”.

Mausoleul a fost realizat după planurile arhitecților Horia Maicu și Nicolae Cucu in anii 1959-1963, arhitecți care s-au inspirat in mare măsură dintr-un proiect mai vechi al profesorului Alexandru Tzigara-Samurcaș, supervizat chiar de Mareșalul Antonescu. Dar, din fericire și spre norocul celor doi arhitecți, conducerea comunistă de la acea vreme nu a observat asemănarea celor două proiecte.

Monumentul, inaugurat la 30 decembrie 1963, cu o înălțime de 48 metri, are o bază in formă stelată placată cu granit negru pe care sunt amplasate cinci arcade placate cu granit roșu, adus din Suedia.

Baza conține o rotondă placată cu granit roșu, care cuprindea criptele a trei reprezentanți de seamă ai comunismului: Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza și C. I. Parhon.

In semicercul din jurul criptelor și in partea dreaptă a monumentului se aflau mormintele și urnele altor militanți comuniști.

La inființare, pe terasa superioară era o amforă de granit in care ardea in permanență o flacără în amintirea celor care au slujit clasa muncitoare.

Până inainte de revoluție nu se putea trece pe lângă monument decât in situații ocazionale iar vizitarea mausoleului se făcea cu aprobări speciale. In fața monumentului se desfășurau ceremonii de intrare a micilor elevi in randurile pionierilor sau mai tarziu in randurie tineretului comunist.

In anul 1991 rămășițele protipendadei comuniste ingropate aici, au fost exhumate și mutate in alte cimitire. In locul acestora au fost aduse de la Mausoeleul Eroilor de la Mărășești, oseminte ale ostașilor căzuți in cel de al doilea război mondial. A fost readus și Mormântul Eroului Necunoscut, mutat in mare grabă de către comuniști inaintea inaugurării din 1963.

In interior, in mijlocul sălii, pe locul unde inițial era depus sicriul lui Dej, a fost instalat grupul statuar realizat de sculptorul Ioan Iordănescu in 1924, numit ”Pe aici nu se trece”, infățișându-l pe Regele Ferdinand I al României lu Zeița Nike (zeița victoriei in mitologia greacă).

Monumentul nu se vizitează, nu aș putea spune de ce, decât cu anumite ocazii, dar se poate circula fără restricții in jurul lui. Pe esplanada din fața lui, de unde se deschide o frumoasă panoramă asupra aleii centrale a parcului, copiii se joască nestingheriți.

Există și un moment solemn desfășurat zilnic (din păcate nu știu orarul) de schimbare a gărzii la Monumentul Soldatului Necunoscut. Merită văzut.

Inainte de a merge mai departe, ar mai fi ceva de spus despre acest loc. In fața Palatului Arrtelor se afla o grotă, denumită Grota cu Giganți sau Grota Fermecată, deoarece era străjuită de un grup statuar format din doi Giganți și o Frumoasa Adormită.

Legenda spune că doi frați gemeni erau îndrăgostiți de aceeași fată. Aceasta s-a aruncat în valuri spunând că va fi a aceluia care va ajunge primul la ea ca să o salveze. Fata s-a inecat inainte de a ajunge vreunul din ei la ea, iar cei doi frați au fost transformați in piatră, datorită iubirii neimplinite, iar fata iubită de ei a fost transformată in cascadă.

O altă versiune a legendei spune că fata ar fi fost ucisă de cei doi frați, sculptorii surprinzând momentul de după uciderea ei.

Grupul statuar din fața Palatului Artelor a fost inspirat din aceste legende, Giganții fiind așezați unul in fața celuilalt, iar intre ei, Frumoasa Adormită.

Cei doi Giganți, sculptați in piatră de Rusciuc, au fost realizați unul de Dumitru Paciurea iar celălalt de Frederic Storck, in timp ce Frumosa Adormită a fost sculptată in marmură si a fost realizată de Filip Marin.

In timpul regimului comunist grota a fost distrusă și, incă o dată, cei doi frați au fost despărțiți de iubita lor. Giganții au fost mutați mai jos, de o parte și alta a aleii centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Fântâna Zodiac, iar Frumoasa Adormită a fost mutată in Parcul Herăstrău.

Plimbarea mea și a lui Ares continuă coborând pe aleea opusă celei pe care am venit. Printre crengile copacilor care mărginesc aleea, pe partea dreaptă, vedem turnul Castelului lui Țepeș, in trecut aflat in interiorul parcului.

Castelul a fost construit tot cu ocazia expoziției din anul 1906, de către arhitecții Ștefan Burcuș și V. Ștefănescu, la inițiativa lui Carol I.

Cunoscând admirația lui Carol I față de Vlad Țepeș, cei doi arhitecți au creat o copie in miniatură a Cetății de la Poenari.

Inițial, in turnul fortăreței, inalt de 23 de metri, a fost instalat la solicitarea lui Carol I, un rezervor de apă, din fontă, devenind nefuncțional insă la scurt timp după deschiderea expoziției. După primul război mondial, castelul a fost transformat in cazarmă pentru corpul de gardă de la Mormântul Ostașului Necunoscut, continuînd să fie folosită de militari și în perioada comunistă. După 1990 a devenit sediul unei unități de jandarmi iar din anul 2004 a devenit sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.

Castelul a fost de foarte puține ori deschis publicului, și, deși stau foarte aproape, nu am reușit să il vizitez.

Cobor mai departe pe alee, trec peste podul de beton armat executat in anul 1906 de inginerul Gogu Constantinescu, las in stînga un lac mic cu o insulă pe care locuiesc câteva gâște sălbatice iar in dreapta un nou loc de joacă pentru copii, și ajung la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida.

Muzeul, aflat la ieșirea din parc, a fost inființat în 1909 de către inginerul Dimitrie Leonida, fiind cel mai important monument tehnic prin patrimoniul deținut.

Ne apropiem din ieșirea din Parcul Carol, un parc in care te poți simți bine in orice perioadă a anului. Iarna, aleile rămân inzăpezite iar pe dealurile din jur copiii formează adevărate derdelușuri. Primăvara totul este inflorit iar din luna mai mirosul teilor care mărginesc aleea centrală te îmbată.

Vara, este un loc ideal unde te poți ascunde de căldura orașului, iar toamna, totul prinde o culoare ruginie.

Dacă nu ați ajuns până acum aici, nu ezitați să o faceți.

Vă rog dacă se poate ilustrația muzicală https://www.youtube.com/watch?v=09mB97c-w9U&index=6&list=RDliTFGZHoucM

---

VIZUALIZĂRI: 1021 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI