Certaldo - orașul unde timpul s-a oprit

TIPĂREȘTE

In Montecatini Terme, mica stațiune pe care am folosit-o ca bază pentru vizitarea orașelor Florența și Pisa, am stat la un hotel, care, ca multe altele din această stațiune, era intr-o clădire veche (cam de prin anii 1900), somptuoasă, cu camere inalte si spatioase, cu mobilier vechi, bine reconditionat.

Hotelul era proprietatea unei familii, doi frați și mama lor, care erau in același timp și directori de hotel, și recepționeri.

Cei doi frați erau buni cunoscători ai Toscanei, și nu ezitau sa ne ofere informații turistice sau să ne indrume pașii spre locuri mai puțin cunoscute sau popularizate in ghidurile de călătorii.

Așa că, in dimineața plecării noastre din Montecatini, ne-au intrebat incotro mergem in continuare, ce vrem să mai vizităm.

Le-am răspuns că in seara respectivă urma să innoptăm in Siena, iar pe drum să ne oprim și in San Gimignano.

”Dacă mergeți spre Siena, să nu cumva să nu vedeți și Certaldo”, ne-au spus cei doi frați. ”Este un mic orășel, care sigur o să va placă, și care este chiar in drumul vostru”.

Le-am mulțumit pentru sfaturi și pentru găzduire și am pornit la drum, setând GPS-ul pe direcția Siena, cu evitarea autostrăzii.

Dacă vrei să vezi și să simți Toscana (și cu siguranță nu numai această regiune), unul dintre cele mai recomandabile mijloace de transport este autoturismul, cu care să meargi pe drumurile minore, care șerpuiesc pe dealuri, oferind priveliști de neuitat.

Pe un astfel de drum am plecat și noi, folosindu-ne mai mult de hartă și indicatoare decât de GPS, și, după ce am urcat și coborât cateva dealuri cu vii, după ce am trecut prin cateva mici localități Toscane, am ajuns la un indicator care ne spunea că am intrat in Certaldo.

Ca majoritatea orașelor Toscane, Certaldo este impărțit in două, orașul de jos, sau partea nouă a orașului, și orașul de sus, sau partea veche a orașului, inchisă de cele mai multe ori de ziduri medievale.

Noi am vrut să vizităm numai orașul vechi, așa că am pornit in direcția indicatorului care ne arăta spre Certaldo Alto, și, după ce am urcat aproximativ 10 minute pe un deal destul de inalt, pe un drum ingust in serpentine, numit Via dell Castello, am ajuns la zidurile orașului.

Orasul este situat aproximativ la jumătatea drumului dintre Florența și Siena, in mijlocul Vaii Elsa (Valdelsa).

Numele oraşului, Certaldo, i-a fost dat de romani, și vine de la expresia latină „Cerretus Altus”, care s-ar putea traduce prin „stejari inalţi”.

Ridicat de etrusci, oraşul a fost condus de familia Alberti de Prato din 1182 până in 1202 cand a intrat sub conducerea Florentei. In 1415, a devenit centrul Vicariatului Val di Pesa.

Vicariatul a fost suprimat de Marele Duce Pietro Leopoldo in 1748, moment din care dezvoltarea orașului a stagnat, timp de aproape un secol. Probabil că acesta este motivul pentru care clădirile și străzile au rămas aproape neschimbate, păstrindu-și aerul medieval.

Sunt trei porţi de intrare in Certaldo Alto (sau, după cum i se mai spune Certaldo Castello): Porta Alberti, Porta del Sole, spre sud, purtând emblema familiei Medici, iar la est se află Porta Rivellino.

Am parcat mașina puțin mai jos de zidurile medievale, și am urcat pe aleea pietruită spre Porta Alberti.

De cum am intrat am avut senzația unui loc in care timpul s-a oprit, că mă aflu undeva prin anii 1500. Clădirile medievale, perfect conservate, construite din caramidă in toate nuanțele de roșu și negru, mărgineau străzi pietruite, aproape pustii, lipsite de forfota și continuul du-te vino al turistilor din celelalte orașe vazute până atunci.

Am pasit pe principala stradă a cetăţii, Via Boccacio, construită in sec. 13-14.

De fapt, sunt două străzi importante in Certaldo Castello, Via del Rivellino, cea mai veche, construită in sec. 12, şi cea de care v-am povestit mai devreme, respectiv Via Boccacio.

Cele două străzi sunt intersectate de multe alte străduţe mici şi alei, mărginite de case cu grădini şi curţi interioare.

Via Boccacio, singura care păstrează pavajul original, poartă numele celebrului autor al Decameronului, care a trăit ultimii ani de viață şi a murit aici, iar după unele scrieri, se pare că s-ar şi fi născut in Certaldo.

Casa del Boccaccio, aflată pe strada cu acelațo nume, a fost lăsată moștenire de către Giovanni Boccaccio fratelui său Jacopo, și a avut de-a lungul timpului mai mulți proprietari, până in sec. al 19-lea, când a fost cumpărată de Carlotta Lenzoni de Medici.

Carlotta, o mare iubitoare de artă, a recondiționat casa și a comandat pictorului Pietro Benvenuti o frescă dedicată lui Boccaccio.

Casa a fost aproape in intregime distrusă de bombardamentele din cel de al doilea război mondial, supraviețuind, in mod miraculos, fresca lui Benvenuti.

După război, a inceput reconstrucția ei, finalizată in anul 1954, iar In prezent, casa este deschisă turiștilor, adăpostind, o bibliotecă cu o impresionantă colecție de texte și lucrări ale lui Boccaccio, precum și scrieri rare din secolele 16,17 și 18.

Trecând de Casa del Boccaccio am ajund la Biserica Santi Jacopo e Filippo, cu o fațadă simplă, din cărămidă, ridicată in sec. al 13-lea. Biserica adăpostește in centrul naosului mormantul lui Boccaccio, și intr-o nișă mormântul Binecuvantatei Giulia della Rena, (Beata Giulia), o călugăriță aparținând Ordinului Sfantului Augustin, care s-a inchis pentru meditație și rugăciuni, timp de 30 de ani, intr-o celulă langă absida bisericii.

Adiacent Bisericii Santi Jacopo e Filippo, se află Muzeul de Artă Sacră, deschis in interiorul unei manastiri augustine din sec. 15. Unul dintre cele mai prețioase exponate de aici, este un crucifix din lemn datand de la inceputul sec. al 13-lea și realizat de un sculptor toscan necunoscut,

In partea cea mai inaltă a Viei Boccaccio, se află Palazzo Pretorio sau Palatul Vicarilor, construit la sfarșitul sec. al 12-lea de Contele Alberti.

Palatul, cea mai veche clădire medievală și simbol a orașului, are o fațadă de cărămidă, decorată cu blazoane din teracotă, marmură, și gresie, reprezentând familiile Vicarilor care au trăit in palat din sec. al 15 până in sec. al 18-lea. Turnul cu ceas al palatului a fost ridicat in 1484. Tot aici se află o capelă cu o frescă reprezentându-l pe Toma Necredinciosul executată de Benozzo Gazzoli.

La nivelul străzii este Loggetta del Vicariato, realizată in 1455, un fel de pridvor in interiorul căruia sunt fresce cu diferite blazoane, o frescă numită ” Madona cu copilul” și alta ”Justiția”. Tot aici este și o reprezentare a leului florentin, celebrul Marzocco. In trecut, loggia servea ca loc pentru paradele și recepțiile vicarilor.

Palazzo Pretorio impreuna cu Casa del Bocaccio și Muzeul de Artă Sacră, sunt deschise publicului, finnd suficientă achiziționarea unui singur bilet pentru toate trei.

După ce am trecut de Via Boccaccio și Palatul Vicarilor, am intrat pe Via del Rivellino, și am continuat explorarea orașului. Fiecare colț era ca un mic muzeu, casele din caramidă ascundeau după zidurile medievale curți interioare cu grădini inflorite, multe oferind o vedere panoramică asupra orașului nou sau asupra dealurilor acoperite cu vii sau maslini.

In multe din aceste clădiri sau deschis acum mici hoteluri sau restaurante, unde se pot consuma preparate locale și renumitele vinuri din zonă.

Am rătăcit pe străduțele vechi până am ajuns la Piazza Santissima Annunziata. Aici se află Palazzo Stiozzi Ridolfi, un exemplu de arhitectură toscană din anii 1330, cu ziduri inalte și crenelate, cu arcade decorate cu frize de teracotă.

Deși ne era greu să ne despărțim de acest mic orășel uitat de timp, am pornit incet spre Poarta Alberti, pe sub care am trecut cu senzația că am făcut o intoarcere in timp, că am călătorit puțin in timpuri medievale și acum revenim in epoca internetului și a telefoanelor mobile.

Vă rog dacă de poate ilustrația muzicală https://www.youtube.com/watch?v=tbr0jvt_iSE

---

VIZUALIZĂRI: 3560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI