Băile Szechenyi - renumite și atât

TIPĂREȘTE

Acum câțiva ani am auzit pentru prima oară despre Băile Szechenyi din Budapesta. Interlocutoarea noastră era foarte încântată și ne-am hotărât atunci că dacă ajungem la Budapesta să le includem și pe ele pe lista locurilor de văzut. Știți cum se spune: nu poți să te pronunți până nu vezi cu ochii tăi. Așa că ajunși la Budapesta am lăsat deoparte alte obiective și am mers la Băile Szechenyi.

Pentru cei care nu vor să meargă acolo și citesc acest articol când nu au prea mult timp liber, o să îmi exprim concluzia acum ca să nu vă rețin degeaba.

Băile Szechenyi ocupă de departe locul întâi în topul personal la secțiunea cele mai anoste, scumpe și uitate de lume băi termale din Ungaria. Și spun asta cu speranța că oameni care se ocupă de ele vor merge, să vadă cum ar trebui să le gospodărească, măcar până la conaționalii lor de la Gyula, Mako, Szeged, Hajduszoboszlo, Debrecen sau chiar Oroshaza, unde am văzut băi termale mult superioare acestora care au pretenția de a fi băi de capitală europeană. Dar pentru a nu fi acuzat de publicitate negativă, să exemplific cum am ajuns la această concluzie.

Am nimerit la o intrare laterală a acestor băi, am studiat prețurile, nu am fost încântați de ele dar asta nu ne-a ajutat la nimic. Fiind week-end am plătit pe un bilet, cu dulap pentru lucruri personale, 4700 de forinți. Mai exista și o posibilitate să plătești 5200 de forinți și să primești o cabină pentru două persoane, dar nu te întreabă nimeni dacă vrei asta și îți oferă biletul standard. Trebuie să ști despre asta și să ceri expres biletul cu cabină.

Am primit câte un ceas și cum mai fusesem la băi în Ungaria am crezut că e la fel de simplu. Eroare. Am încercat să intrăm pe acolo dar un angajat ne-a spus că nu mai putem intra deoarece nu mai sunt dulapuri și ne-a îndrumat la o altă intrare. Am ieșit afară și am căutat următoarea intrare care era vis-a-vis de clădirea Circului. Am intrat și am întâlnit primul aparat pentru verificat ce dulap ți s-a repartizat. Cei care merg la ștranduri în Ungaria știu despre ce vorbesc, sau ca și noi, cred că știu, deoarece aici nu e deloc la fel ca la celelalte băi termale ori ștranduri enumerate mai sus ci e cu totul altceva ce nu am mai întâlnit până acum.

După ce am văzut că ecranul nu ne arată nimic atunci când lipim ceasurile de senzor am întrebat o angajată de acolo ce se întâmplă și ne-a explicat că trebuie să coborâm la subsol pentru a căuta acolo un dulap deoarece acele aparate erau pentru cei ce luau cabine de schimb. Am coborât la subsol iar acolo se făcea separarea, femeile într-un capăt al holului iar bărbații în celălalt.

Am intrat la vestiar, care era format dintr-un hol lung din care se intra în niște încăperi fără ușă pline cu dulapuri și cu o bancă pe mijloc. Am văzut din nou un aparat de scanat ceasurile și am crezut că am dat de lumină. Eroare din nou. Aparatul nu îmi arăta din nou nimic. Am ieșit afară și cu greu am înțeles, de la femeia care închiria prosoape și alte chestii, cum stă treaba. Trebuia să găsesc un dulap deschis pe care să îl revendic, să pun lucrurile în el, apoi cu ajutorul ceasului să apăs pe un buton care intra jumătate înăuntru și încuia dulapul și după ce făceam asta puteam să folosesc aparatul doar pentru a-mi aminti ce dulap am. Un sistem pe care nu l-am mai întâlnit și care mi-a părut foarte anevoios, deoarece dulapuri goale găsești foarte greu și ca să le închizi cu ceasul pus la mână ai nevoie de ambele mâini sau de un talent nou.

Am rezolvat asta și ca omul care vine de pe drum, am vrut să merg la toaletă și la duș. Aici surpriză. Toalete erau doar două iar pe una scria că e defectă. Dușuri cred că erau patru sau cinci dar nici măcar unul nu avea cap de duș ci numai o țeavă pe care curgea apa. Fiind și sub pământ baia aceea nu te făcea de loc să te bucuri că ai trecut pe acolo.

Afară am crezut că o să uităm toate astea și o să ne bucurăm de arhitectura Băilor Szechenyi. Așa a fost, dar asta numai la exterior pentru că intrând în clădirea unde se află băile termale te cuprinde sentimentul, pe care l-am întâlnit redat pe AFA, de spital. Aici am reîntâlnit acele dușuri decapitate, uși fără broaște, faianță albă, bazine micuțe și lume înghesuită în ele. Nu am poposit aici deloc pentru că nu am vrut să ne stricăm starea cu care am venit.

Am stat în cele trei bazine exterioare, dintre care unul este pentru înot și trebuie să ai obligatoriu cască pe cap, și am admirat arhitectura destul de bine întreținută care dă acestor băi renumele pe care îl au dar pe care se pare că nu vrea nimeni să îl păstreze deoarece impresia generală este că nimeni nu a mai făcut ceva pe acolo de mult timp. Și dacă ei cred că „conservarea lucrurilor” înseamnă să nu repari ușile, dușurile toaletele, dulapurile, să nu ai șezlonguri unde să te așezi și să te simți ca într-un spital vechi, atunci înseamnă că ne scapă nouă celorlalți ceva.

Am și mâncat acolo așa că pot să vă spun că nici la capitolul ăsta nu reușesc să adune puncte. Sunt două „Bufeturi” și bine le zice, la care poți servi niște sandvișuri și băuturi la unul din ele, iar la celălalt 5-6 feluri de mâncare sărăcăcioase, insipide și scumpe, iar pentru a ajunge de la unul la celălalt trebuie să ieși afară. Am mai văzut unul și în lateralul băilor dar nu l-am mai vizitat așa că nu știu ce e acolo. Am plecat destul de dezamăgiți și foarte hotărâți să nu mai călcăm pe acolo.

Îmi cer scuze dacă părerea noastră nu e în concordanță cu relatările altor vizitatori ale acestor băi și pentru felul cam dur de exprimare, dar ce credem noi despre băile astea este că sunt frumoase de vizitat dar nu și de poposit acolo.

Nu regretăm că le-am vizitat pentru că suntem de părere că am văzut ceva frumos dar lăsat în paragină. Și poate așa a început totul și la Băile Herculane.

---

VIZUALIZĂRI: 18292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI