Creasta Sudica a Pietrei Craiului - vipere, lanturi si jnepeni

TIPĂREȘTE

Dupa ce am reusit sa “imi trec in palmares” creasta nordica a Pietrei Craiului, dupa ce m-am indragostit oficial de acest munte, nu am stat mult acasa si am planificat inca o calatorie, de data asta urma sa parcurg un traseu mai lung, care a fost inspirat dintr-o parte a traseului de la MPC (Maraton Piatra Craiului). Prima parte a traseului pe care il aveam de urmat era: Satul Pestera – La Table – Saua Funduri – Creasta Sudica - Varful Piscul Baciului. Dupa ce faceam prima parte, aveam de urmat traseul Saua Grindului – La Zaplaz- Refugiul Spirla-Plaiul Foii-Zarnesti. Mi-a luat cateva ore sa ma documentez in legatura cu traseul, am citit pe internet mi-am facut repede niste schite si a doua zi am plecat.

De data asta a fost mai usor sa conving niste prieteni sa facem acest traseu, dupa ce le-am povestit cum a fost pe creasta nordica. Am plecat dimineata pe la 8:30 din Moieciu de Jos cu taxiul pana la Hotelul Nobilis, drum pe care incepeam sa il indragesc tot mai mult :d Vremea era mai buna de data asta, asa ca nu imi mai faceam griji. Grijile mele erau in special legate de traseu, toate informatiile fiind luate de pe internet, nu eram 100% ca o sa fie totul asa de usor. Insa a fost :D

De la Casa Folea, care se afla la vreo 300 m de Nobilis si care a devenit deja un reper pe hartile montane, am inaintat voiosi spre “La table”, prin padure, bucurandu-ne de mirosul proaspat al diminetii. Si de data asta ne-am intalnit cu niste caini de la o stana, insa am inceput sa ne obisnuim cu ei.

Pe cat eram eu de incantat ca urma o zi fantastica si parca totul era perfect, a trebuit sa apara si ceva care sa ma bage putin in sperieti. Pe cand mergeam noi linistiti, asa din senin ma inteapa o albina. Initial nu am stiut ce m-a piscat, dar apoi am vazut-o pe jos, moarta. A fost o intepatura care a trecut repede, insa cativa prieteni au inceput sa se ingrijoreze si asta m-a speriat si pe mine :)) M-au intrebat daca sunt alergic si daca m-a mai intepat vreodata vreo albina. Cum era prima data la mine, habar nu aveam daca sunt alergic sau nu. La indrumarile lor, am luat o piatra rece si am tinut apasat pe locul unde ma intepase si am continuat drumul, putin ingrijorat. Am descoperit mai tarziu ca nu eram alergic :)) altfel probabil ca nu mai scriam acum articolul asta :)) Glumesc, insa daca as fi facut soc anafilactic, calatoria mult visata s-ar fi terminat, asa ca am fost bucuros ca am scapat doar cu o mica reactie alergica la nivelul pielii. Cand am ajuns “La table”, am facut primul popas. Am intins o patura si am pus toata mancarea la un loc, si ne-am bucurat de un mic dejun copios. Pe munte, orice mancare ai avea e buna (eu fiind pretentios cu mancarea), sau in orice caz mai buna decat in orice alta parte. La fel si apa plata parca o bei de pofta :)) apa rece dintr-un izvor de munte.

Si stand noi acolo de povesti, am fost tare surprinsi sa vedem, tarandu-se greoi pe drumul de langa noi, un sarpe. Am sarit ca arsi, unii de frica, altii sa o pozeze. (Eu eram din prima categorie). Avea in jur de un metru lungime, iar pe tot spatele avea un model in cruce. Am aflat dupa ce am ajuns acasa si m-am documentat putin ca se numeste vipera cu cruce, si este una din cele 3 specii de vipere veninoase de la noi din tara (pe langa vipera cu corn si “rara” vipera de stepa moldava). Am aftat si ca, desi este veninoasa, cantitatea de venin injectat cu o muscatura nu este suficient sa omoare un om, insa poate face ceva ravagii serioase. Am citit ca un turist a avut ghinionul sa fie muscat la Plaiul Foii, dar a ajuns in timp util la urgenta in Brasov. De unde eram noi s-ar fi ajuns mult mai greu pana la spital. Dupa ce am facut poze cu totii, unii mai de aproape, altii mai de departe, ne-am intors la ale noastre. Interesant era ca la mijlocul corpului avea o umflatura destul de mare, semn ca vreo soparla devenise pranz.

De acolo, am pornit spre Saua Funduri, care se afla in cel mai sudic punct al crestei, cam de acolo incepe creasta sudica. Am facut vreo 2 ore, si deja calculele mele de acasa incepeau sa fie date peste cap. Calculasem ca totul va dura cam 10 ore, ceea ce ne dadea timp sa ajungem pana la 19:00 in Zarnesti sa luam ultimul autobuz. Urma sa vedem daca asa se va intampla.

Aproape de Saua Funduri am dat de niste tufisuri cu afine, in 5 minute eram toti mov pe maini si pe fata :) De aici, am inceput ascensiunea pe creasta, incepand sa ne cataram pe stanca. Sentimentul este unic, iti da o adrenalina puternica. Din cate citisem, creasta sudica este mai periculoasa, insa eu am fost oarecum dezamagit pentru ca nu a fost asa, si nu pentru ca mi-ar fi placut sa fiu in pericol, ci pentru ca mi-ar fi placut un traseu mai spectaculos. Noi am urmat traseul marcat, care in foarte mare parte trecea putin de-a curmezisul crestei, nu mergeai chiar pe varful crestei, asa ca majoritatea traseului am avut de infruntat muuuulti jnepeni. Iar dupa scurta intalnire cu vipera, aveam o oarecare frica sa nu pun mana din greseala pe vreuna, in timpul catararii. Cand am ajuns la Saua Grindului (2206 m), am facut un mic popas la refugiul Grind 2. Ne-am scris numele in caietelul ce se afla in refugiu, dupa care am plecat spre adevarata provocare: urma sa coboram pe “La lanturi”, cunoscut drept unul dintre cele mai frumoase dar si cele mai dificile trasee montane marcate din Romania. Eu eram foarte dornic si entuziasmat sa il incerc, insa cam pe la jumatatea traseului, la o portiune mai dificila, unde trebuia sa cobori aproape in rapel, tinandu-te de lant, mi-a cam pierit zambetul pana am reusit sa cobor. Din cand in cand, te prindeai de lant si te lasai cu toata greutatea sprijinita in el, fara sa stii ca intr-un loc era desprins din perete, si pentru o secunda iti cam incremeneau picioarele.

Dupa ce am coborat usurati, am ajuns pe la Zaplaz, un loc superb unde stancile sunt roase de apa intr-un fel aparte. Par ca si cum ar fi niste pesteri, insa “acoperisul” lipseste, iar daca treci mai dupa masa cum am trecut noi pe acolo, ai parte de un spectacol de lumini destul de interesant.

De aici am continuat pana la refugiul Spirla, un refugiu ceva mai “dotat”, unde se gaseste si o mica soba. Nu era nimeni, insa citisem pe net ca in apropiere este un izvor, asa ca, insetati nevoie mare (nu mai aveam apa de ceva vreme) am fugit in cautarea izvorului. Cand l-am gasit, putin mai jos, a fost ca gasirea unei oaze in desert :) parca nu mai vazusem apa de saptamani. Va sfatuiesc sa aveti apa multa la voi de cand plecati la drum, in Piatra Craiului gasindu-se relative putine izvoare.

Deja soarele incepea sa se cam ascunda, iar cand am ajuns la Plaiul Foii, era intuneric bine, iar calculele mele erau de mult date peste cap. Am avut noroc cu unul din prieteni, care a sunat un alt prieten, care a venit cu masina si ne-a inghesuit pe toti pe unde a putut. Asa ca ultimii 12 km de drum pana in Zarnesti i-am facut cu masina, ba chiar mai mult, ca ne-a dus pana in Rasnov. De aici am luat alta ocazie si pe la 11 seara am ajuns acasa.

A fost una din cele mai frumoase zile pentru mine, o sa imi ramana mereu in memorie. Imi e asa dor cand scriu, de-mi vine sa plec maine. Insa uneori munca si scoala ne mai tine in loc, dar la vara am s-o iau din nou la pas prin munti, poate anul asta pe trasee noi, noi provocari, prin Fagaras sau poate chiar Retezat.

---

VIZUALIZĂRI: 4918 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI