Parcul Carol I - trecut şi prezent

TIPĂREȘTE

O plimbare prin Parcul Carol I nu este şi nici nu poate fi una oarecare. Monumentele istorice pe lângă care treci sunt un îndemn de a scormoni adânc în memorie, de a readuce în actualitate ceea ce ai ştiut cândva sau de a încerca să afli câte ceva despre cele ce n-au mai avut loc în memoria ta.

Primăvara, când natura se redeşteaptă şi când dorul meu de ducă se trezeşte, încep prin a lua la rând parcurile oraşului în care trăiesc. Desigur, pe cele mai apropiate. N-am reuşit niciodată să trec prin toate parcurile bucureştene pentru că venirea verii, propice plimbărilor mai lungi, mă alungă de cele mai multe ori departe de capitală şi de asfaltul ei încins de soarele dogoritor.

O duminică frumoasă, de aprilie. Prin Bulevardul Mărăşeşti ajungem în Piaţa 11 Iunie, fostă Piaţa Libertăţii. Fântâna Zodiac, cu bazinul ei circular, de mari dimensiuni, tronează în mijlocul pieţei sufocată de maşinile parcate de-a valma pentru că - fiind duminică - în parc a venit mai multă lume. Cupa imensă de piatră din mijlocul bazinului, frumoasă, dar fără pic de apă, etalează (gravate pe baza de susţinere) numele arhitectului Octav Doicescu şi ale sculptorilor Mac Constantinescu, Dorin Pavel şi August Schmiedigen, artizanii acestui monument. Cele 12 mozaicuri reprezentând semnele zodiacale au dat numele fântânii inaugurată în 1935 de Carol al II-lea al României în cadrul manifersărilor ocazionate de "Luna Bucureştilor" (9 mai - 9 iunie) în piaţa numită pe atunci Piaţa Mareşal Joffre.

În dreapta intrării în parc, pe trotuar şi la umbră de copaci, pe jos şi pe tarabele improvizate, un târg de vechituri te face să încetineşti şi să arunci din când în când câte o privire.

Parcul Carol I numit în perioada 1948-1991 Parcul Libertăţii, a fost amplasat - conform Wikipedia - pe Dealul Filaretului din iniţiativa lui Ion N. Lahovari, ministrul domeniilor în Guvernul George Gr. Cantacuzino, pentru a sluji ca loc principal de organizare a "Expoziţiei Generale Române, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M. S. R Carol I". Parcul a fost amenajat între anii 1900-1906 după planurile arhitectului peisagist Eduard Redont. Comisarul general al organizării parcului a fost omul de ştiinţă Constantin I. Istrati (1850-1918), profesor universitar, academician şi pe atunci şi primar al capitalei.

Nu întâmplător Statuia Constantin I. Istrati este acum amplasată lângă intrarea principală, cea de lângă Fântâna Zodiac. Inaugurată în 1928 şi amplasată iniţial în faţa Pavilionului Industriei - una dintre construcţiile expoziţiei din 1906 - statuia are pe soclu un basorelief din bronz care îl înfăţişează pe Constantin I. Istrati la lucru.

Am continuat plimbarea pe aleea din dreapta, mai umbrită şi mult mai relaxantă decât aleea centrală expusă soarelui şi aglomerată de copii cu biciclete şi role.

Fântâna George Grigorie Cantacuzino retrasă între arbori, realizată din iniţiativa şi pe cheltuiala prinţului George Grigore Cantacuzino, pe atunci primar al Bucureştiului, este opera arhitectului Al. Freiwald şi a sculptorului Karl Storck. Construită pe blocuri masive de piatră care imită stâncile, fântâna are faţada decorată cu basoreliefuri. O firidă boltită, susţinută de stâlpi şi ei decoraţi, are în partea inferioară un vas oval, dăltuit în piatră, din care ar fi trebuit să picure apă. În afară de apa stătută din bazinul mare, exterior, provenită probabil din ploi, nu am zărit nici un firicel de apă.

Deasupra fântânii se poate citi: În anul 1870 s-a clădit această fântână cu cheltuiala domnului George Grigorie Cantacuzino, primarul Capitalei, în urma votului consiliului municipal al comunei Bucureşti din şedinta de la 8 august 1869 prin care s-a decis a purta numele de "Fântâna George Grigorie Cantacuzino”.

Giganţii, cele două statui amplasate în prezent la o distanţă de aprox. 50 m una faţă de cealaltă, la capetele unei alei perpendiculare pe aleea centrală, în apropierea intrării dinspre Piaţa 11 Iunie, au o frumoasă legendă, dar şi o tristă poveste adevărată. Reprezentând nuduri, statuile înalte, realizate una de Frederic Storck, iar cealaltă de Dimitrie Paciurea, amplasate iniţial în faţa Palatului Artelor şi a peşterii artificiale amenajată acolo, au fost inaugurate tot în 1906, cu ocazia expoziţiei. "Fecioara adormită", o altă lucrare realizată de sculptorul Filip Marin, încadrată de cei doi giganţi, completa tabloul din faţa peşterii.

Imaginaţia populară a împletit în jurul acestor personaje legenda potrivit căreia giganţii ar fi fost doi fraţi gemeni îndrăgostiţi de aceeaşi fată frumoasă. Pentru a se hotărî care dintre cei doi să fie alesul, frumoasa fată s-a aruncat în cascada de la grotă urmând ca cel care o va salva să-i fie destinat. Rivalitatea dintre cei doi fraţi a făcut ca frumoasa să se înece înainte ca vreunul dintre ei să o salveze. Cu iubirea neîmplinită, îndureraţi, cei doi fraţi s-au transformat în stane de piatră, iar frumoasa fată într-o cascadă.

În timpul regimului comunist grota a fost distrusă, grupul statuar disipat, "Fecioara adormită" fiind mutată în parcul Herăstrău, iar cei doi giganţi pe marginea aleii centrale, acolo unde pot fi văzuţi şi în prezent. În vechi colecţii particulare sau prin muzee, este posibil să mai existe imagini ale ansamblului statuar "Giganţii şi Frumoasa adormită" aşa cum a fost gândit iniţial.

Arenele Romane nu m-au impresionat deloc. N-am intrat pentru că porţile erau încuiate, dar i-am dat ocol. Am urcat scările de piatră până la aleea de sus, de lângă gardul Bisericii Cuţitul de Argint şi ea construită pe dealul Filaret cu ocazia Expozitiei Naţionale prilejuită de împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Construită după modelul Bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi ctitorită de Ştefan cel Mare tot la împlinirea a 40 de ani de domnie, biserica din Filaret are o singură turlă, octogonală. Faţadele sunt împărţite în două registre, cel inferior placat cu piatră, iar cel superior cu caramidă aparentă, cu trei rânduri de firide dintre care doar cele mari sunt pictate.

Am continuat pe aleea care înconjoară Arenele Romane remarcând câtă nevoie au zidurile acestui important monument de o renovare de specialist. Teatrul de vară la care am avut fericita ocazie de a mă prezenta şi eu cu un grup vocal în cadrul "Cântării României", a fost construit după model roman deoarece - pe lângă sărbătorirea glorioasei domnii a regelui Carol I şi a 25 de ani de când România a devenit regat - poporul nostru îşi sărbătorea latinitatea şi comemora 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian. Istoricii spun că la inaugurarea Arenelor Romane festivitatea s-a încheiat cu spectacolul "Povestea Neamului" (de Vasile Leonescu şi T. Duţescu-Duţu), care prezenta întreaga istorie a neamului românesc, de la intrarea lui Traian în Dacia până la Războiul de Independenţă.

Fântâna Minelor un alt monument aflat în Parcul Carol I, este situată în imediata vecinătate a Arenelor Romane şi este o fântână în stil italian executată din mai multe sortimente de marmură şi granit. Conform inscripţiei de pe monument, fântâna a fost construită de Serviciul Minelor şi Carierelor din Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor cu ocazia Expoziţiei Naţionale din 1906. În prezent nici această fântână nu mai furnizează apă.

Grota Urşilor, o îngrămădire de stânci erodate de vreme, cu o apă verzuie traversată de un mic podeţ, toate încadrate de vegetaţie, nu te fac să zăboveşti prea mult. Pe lângă gardul fostei proprietăţi Constantin Bosianu, important om politic, jurist şi membru de onoare al Academiei, în casele căruia funcţionează acum Observatorul Astronomic şi staţia meteorologică Filaret, am continuat spre mausoleu.

Mausoleul, edificiul cel mai emblematic pentru Parcul Carol I, denumit în regimul comunist "Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism", a fost construit pe platoul care domină parcul, în locul în care se afla iniţial Palatul Artelor transformat apoi în Muzeu Militar.

Actualul mausoleu, zvelt şi vizibil de la mare depărtare, a fost realizat în perioada 1959-1963 după planurile arhitecţilor Horia Maicu şi Nicolae Cucu, pe amplasamentul, infrastructura şi - în bună măsură - după planurile memorialului început şi abandonat în timpul celui de-al doilea război mondial. Pentru realizarea "Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism", în noaptea de 22-23 decembrie 1958 Mormântul Ostaşului Necunoscut a fost strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti.

Monumentul, conceput ca o necropolă, are o bază masivă acoperită cu granit negru pe care sunt amplasate cinci arcade zvelte placate cu granit roşu. N-am fost niciodată în interior şi nici nu cunosc pe cineva care să fi fost, dar - din diverse surse - ştiu că rotonda capitonată cu granit roşu, are bolta ornamentată cu mozaic şi foiţă de aur. Aici, în trei cripte, erau înmormântaţi dr. Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi dr. C. I. Parhon, fruntaşii Partidului Comunist Român.

În semicercul din jurul monumentului se aflau criptele altor militanţi comunişti: Ştefan Gheorghiu, I. C. Frimu, Leontin Sălăjan, Alexandru Moghioroş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Grigore Preoteasa, Ilie Pintilie, Constantin Dobrogeanu-Gherea, etc...

În anul 1991 mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele defuncţilor comunişti au fost exhumate şi mutate în alte cimitire. Nu ştiu dacă mai există ceva în criptele din jurul monumentului. Accesul în apropiere este interzis, iar paza este la datorie. Aşadar, m-am mulţumit să privesc şi să fotografiez de pe alee.

În anul 2004 mausoleul a fost la un pas de a fi demolat, Biserica Ortodoxă Română intenţionând să înălţe pe platoul central Catedrala Mântuirii Neamului. Deşi lucrările de demolare erau gata de a începe, mausoleul a fost în cele din urmă salvat.

Mormântul Ostaşului Necunoscut. Inaugurat la 17 mai 1923 pe amplasamentul din faţa Palatului Artelor care găzduia pe atunci Muzeul Militar, Mormântul Ostaşului Necunoscut comemora jertfa ostaşilor români din primul război mondial.

În perioada comunistă, pentru realizarea "Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism", în noaptea de 22-23 decembrie 1958 Mormântul Ostaşului Necunoscut a fost demontat şi strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti.

În septembrie 1991, Ostaşul Necunoscut a fost exhumat şi depus pentru o lună în interiorul Mausoleului de la Mărăşeşti, alături de sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, apoi, la 26 octombrie 1991, a fost readus în Parcul Carol I. Pentru că în mausoleu încă se aflau rămăşiţele pământeşti ale lui Petru Groza, Mormântului Ostaşului Necunoscut i s-a găsit un amplasament provizoriu, abia la 25 noiembrie 2006 fiind strămutat la locul iniţial, cel din 1923.

Toate aceste date se regăsesc transcrise în rezumat pe o tăbliţă informativă amplasată pe treptele de lângă mormânt.

M-am apropiat cu pioşenie de mormântul lângă care arde flacăra veşnică a recunoştinţei şi cerând voie să fotografiez, sunt acum în măsură să ataşez imaginea Mormântului Ostaşului Necunoscut pe care sunt încrustate cuvintele: "Aici doarme fericit întru Domnul ostaşul necunoscut săvârşit din viaţă în jertfă pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919"

Castelul Ţepeş. Pe partea opusă Arenelor Romane, ascuns privirilor de copacii înalţi, aşa numitul Castel Ţepes nu are nimic de-a face cu Vlad Ţepeş. A şi fost construit cu câteva sute de ani mai târziu, adică în 1906, cu ocazia Expozitiei Generale Române dedicată celor 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Iniţial aici a fost un turn de apă căruia - trebuind să fie camuflat estetic - i s-au adăugat alte anexe după modelul Cetăţii Poenari ridicată de Vlad Ţepes în Argeş.

La început, Castelul Ţepeş din Parcul Carol I a găzduit expoziţii de artă, apoi, după primul război mondial a devenit sediul corpului de gardă a Mormântului Ostaşului Necunoscut. Şi în anii comunismului, după strămutarea Ostaşului Necunoscut la Mărăşeşti, castelul a rămas tot garnizoană care asigura de astă dată paza "Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism".

Am trecut pe aleea de la poalele castelului, chiar am urcat scările până la gardul care m-a întâmpinat cu poarta închisă şi cu tăbliţa care interzicea accesul, dar am văzut şi am fotografiat construcţia frumoasă, recent renovată, o adevărată bijuterie arhitectonică despre care nu se ştie mai nimic.

Construcţia de piatră şi cărămidă, cu creneluri şi turnuri, înconjurată de o curte cu gazon bine îngrijit, are în partea dinspre parc un contrafort puternic cu un frumos pridvor de lemn.

Pe aleea umbrită care coboară de la mausoleu, poate cea mai liniştită din întregul parc, dincolo de Castelul Ţepeş, trecând peste un pod şi continuând încă puţin, se ajunge la Muzeul Naţional Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida. Muzeul a luat fiinţă în 1909 din iniţiativa inginerului Dimitrie Leonida având ca model Muzeul Tehnic din München. Abia în 1928 a fost adus în Parcul Carol I, iar din 1935 continuă să fie adăpostit de clădirea fostului Pavilion Industrial. Câteva date privind muzeul pot şi citite la intrare, iar cu o taxă de 6 lei/persoană (10 lei suplimentar pentru fotografiere) muzeul se poate vizita.

Nu trebuie să uit a menţiona că în Parcul Carol I sunt şi locuri de joacă pentru copii pe categorii de vârste, locuri speciale pentru plimbare sau dresaj canin, miniterenuri pentru mişcare în aer liber, mese de şah, chioşcuri cu îngheţată şi alte bunătăţi, precum şi câteva terase dintre care doar una era funcţională la jumătatea lunii aprilie, atunci când am fost noi. Debarcaderul de unde se pot închiria bărci pentru o plimbare pe lac sau pe canalele adiacente este încă un motiv de atracţie.

Pentru noi, în această plimbare, Parcul Carol I a însemnat mai mult istorie şi aduceri aminte din anii de demult când frecventam zona mai des.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe din istoria Parcului Carol I, mai ales despre edificiile care au fost construite iniţial aici şi ce au devenit ele în timp, accesaţi Parcul Carol şi "minunile" Expoziţiei din 1906.

---

VIZUALIZĂRI: 5086 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI