Smida Park - Povestea mea

TIPĂREȘTE

Uite cum imi dau eu planurile peste cap si in loc sa scriu despre recenta Barcelona, scriu despre Smida din 2013. Mi-a placut asa de mult un articol scris de @claudiu 71 vezi impresii , vezi impresii in perioada sarbatorilor de iarna, despre zona Rachitele, Apuseni incat am zis intr-un ecou ca o sa scriu si eu un articol despre Smida, un loc mai sus de Rachitele unde fusesem cu ceva timp in urma si unde imi placuse mult. Cum nu prea sunt pentru scrierile din urma, dar mai ales pentru ca nu am timp suficient, am renuntat la idee si mi-am spus ca voi fi foarte bucuroasa daca o sa fiu in stare sa scriu “la zi”. Dar am citit articolul lui @marc dorin vezi impresii care m-a dus si la articolul lui @vgconstruct vezi impresii, care s-au intors de curand de la Smida si lucrurile s-au schimbat putin. Am vrut sa-mi spun parerea printr-un ecou la articolele lor, dar n-am putut sa impart acelasi spatiu cu nici unul dintre ei. Sorry... Nu-mi place sa judec in general pe nimeni, pentru nimic, dar este prea mult pentru mine sa scriu un ecou la un articol cu atatea greseli sau scris atat de patimas. Asa ca, un eventual ecou la oricare dintre cele 2 articole s-a transformat in povestea mea despre Smida.

Am aflat de Smida Park Resort&Spa prin 2012 printr-o reclama pe care am primit-o pe mail. Am salvat mailul la favorite pentru ca mi-a placut ce am citit si am pus destinatia pe lista, iar in iulie 2013 s-a si concretizat. Impreuna cu o familie de prieteni cu care am calatorit cel mai des, cu copiii nostrii si ai lor, adolescenti, 4 la numar, am rezervat la Smida un sejur de 7 zile. Drumul a fost bun pana la Huedin, unde am facut stanga si din cei 45 de km pana la Smida, aprox jumatate (de pe la Rachitele) a fost un drum de tara nu tocmai bun, la care se lucra. Imi amintesc de zona Sancraiu care mi-a placut mult si apoi incepand de pe la Rachitele casele au inceput sa se rareasca si din ce mergeam din aia ni se parea ca ne departam de lume. Am stiut de la momentul rezervarii despre starea drumului si ne-am asumat dar in Apuseni mai fusesem doar o data in zona Arieseni si tineam neaparat sa mai ajungem. Tot drumul am tinut legatura cu Cosmin, persoana care se ocupa de Smida cu care mai vorbisem pe mail, care ne-a indrumat, astfel incat nu am avut nici o problema sa ajungem la ei.

Prima impresie nu a fost tocmai buna. O constructie, aratoasa, ce-i drept, dar la capatul lumii, intr-o zona in care credeam ca nu avem ce o sa facem, iar jur-imprejurul ei se vedea ca mai este de lucru. Am cam avut emotii, dar totul s-a mai indulcit dupa ce ne-au intampinat Celina si Cosmin, sot si sotie, doi tineri care tin toata locatia aceea (care nu este a lor), deschisi, amabili si devotati trup si suflet locului, dupa cum aveam sa ne dam seama ulterior. Am avut cazare cu pensiune completa pentru ca stiam ca nu avem alte posibilitati de masa in zona. Despre locatie s-a mai scris, dar spun si eu ca este o constructie moderna, realizata cu simt de raspundere si materiale de cea mai buna calitate. Camerele sunt mari, luminoase iar curatenia este exemplara. D. p. m. d. v. isi merita cu prisosinta cele 4 stele. Masa se servea la nivelul 1 unde era si o zona de relaxare, cu canapele, masute, LCD-uri iar din acest spatiu se iesea pe o terasa cu mese unde ne beam cafeaua si unde era un spatiu de joaca pentru copii. Are piscina, destul de mica, dar buna pentru o balaceala, sauna, un loc de joaca (interior), cu masa de ping-pong, copiii nostri au tras cu arcul, care s-a montat atunci, special pentru ei, o trambulina pe care ne-am dat cu totii, padure cat vezi cu ochii si lacul Belis-Fantanele, la care ajungeam in cateva minute. Dintr-o discutie cu un localnic am aflat ca pensiunea este a unui mare si iubit actor roman iar in perioada in care am fost noi, pensiunea a fost ocupata 100%.

De masa noastra se ocupa Celina si cred ca nu am cunoscut o bucatareasa mai buna. Mancarea, nu numai ca era foarte buna dar era si foarte aspectuoasa. Exista un interval pentru fiecare masa, micul dejun este bufet, iar la pranz si seara aveam de ales din cate 2 ciorbe si 2 feluri principale. Totul era facut de ea cu multe ingrediente din zona, iar ce era cumparat, mezelurile de dimineata, de ex, erau de cea mai buna calitate. Toate prajiturile de la pranz si seara erau facute in casa si ne-am lins pe degete de fiecare data. Am luat atatea mese acolo si nu pot sa spun despre ceva ca nu mi-a placut. Pot sa spun doar ca toti ne-am intors cu 2-3 kg in plus de la Celina ceea ce a fost foarte grav, pentru ca am mai luat in greutate in concedii, dar nicaieri atat de mult. Nu ma suspectati de nimic in legatura cu cei doi, nu am mai vorbit niciodata cu ei dupa ce am parasit locatia, cu toate ca intentionam sa scriu un mail de multumire dupa ce am ajuns acasa, dar fara sa se mai intample.

L-am intrebat pe Cosmin ce putem face in zona pentru ca aveam impresia ca suntem intr-o pustietate si in afara de a ajunge pana la coada lacului Belis pe care il vedeam destul de aproape nu prea mai vedeam posibilitati de a ne umple timpul. Jur-imprejur vedeai munte, padure si case razlete. Din terasa locatiei noastre, vedeam undeva peste padure, cocotata pe un varf de munte, o localitate si In lipsa de altceva ne propusesem sa ajungem acolo. Gand la gand cu bucurie. Cosmin ne-a spus ca in prima zi am putea sa facem o plimbare placuta prin padure, fara sa ne abatem de pe langa lac, pana ajungem in localitatea care se vedea: Giurcuta de Sus. Asa am facut. A fost o plimbarea frumoasa si lunga care ne-a scos la marginea localitatii dar jos, langa lac. Acum vedeam Giurcuta undeva sus si ca sa ajungem la ea a trebuit sa luam panta aceea in piept. Ce sa cauti intr-o localitate de munte? Am reperat biserica care se vedea si de la Smida si ne-am indreptat catre ea. Urma sa cautam scoala, dispensarul, mat-ul si ca niste oraseni ce eram, magazinele. Biserica de lemn este foarte frumoasa dar nu exista un indiciu despre “nasterea” ei. Are hramul “Sfantul Ierarh Nicolae” si se presupune ca a fost facuta undeva la inceputul secolului al XIX-lea. Am stat un pic in curtea bisericutei, pe o bancuta, sub un copac imens, umbros dupa care am plecat in cautarea celorlalte “obiective”. Am gasit scoala, dispensar nu exista si nici mat. Stiti ce e matul, da? Birtul din sat. Asa o auzeam noi pe mama cand eram mici: “tac-tu este la mat”. Magazin, era unul singur, dar, asa cum ne-a spus un batran care venea de la biserica, imbracat frumos “dincolo de vale si astazi este inchis. Dar de ce nu va duceti la Doda Pilii ca acolo sunt doua magazine? ” A ramas de referinta asta, pentru noi. Si astazi ne intrebam tot timpul: “Unde te duci? ” “ La Doda Pilii ca acolo sunt doua magazine”. Ne-am intors tot pe jos de la Giurcuta iar plimbarea din ziua aceea a insemnat vreo 10 km si n-am s-o uit in viata mea. Am revenit la Giurcuta in alta zi, pentru ca trebuia sa vedem neaparat magazinul, de data aceasta cu masina, pe drumul forestier care leaga Smida de Giurcuta. Magazinul era o incapere cu cateva rafturi pe care erau asezate cateva produse. Imi amintea de magazinul din satul meu de acum 40 de ani. Am gasit acolo mentosane (de cand nu mai vazusem!) si cat baietii au baut o bere eu “i-am luat interviu” doamnei care vindea si care mi-a povestit despre traiul lor acolo. Asta ar fi alta poveste, n-are loc aici, vreau doar sa punctez puterea pe care o au anumite intamplari in viata noastra. Uit o gramada de lucruri care mi se intampla, dar amintirea magazinului de la Giurcuta si povestile doamnei o sa-mi ramana vesnic in minte. Din pacate am mai auzit de Giurcuta si am vazut imagini la TV, intr-un context nefericit, legat de accidentul aviatic in care a murit Adrian Iovan si care a avut loc in zona aceea.

Binenteles ca am ajuns la Doda Pilii, localitate cu cateva case razlete care se afla la 2 km de Smida, unde erau cele 2 magazine. Faceam aproape zilnic drumul pana acolo ca sa ne luam cate o inghetata. Era distractia noastra suprema.

In fiecare diminetata Cosmin ne intreba daca sunt amatori de drumetii pentru ca ne poate fi ghid la obiectivele din Apuseni (fara vreun cost). Intr-o singura zi ne-am strans suficienti iar el a hotarat sa mergem pe un traseu de cateva ore (vreo 6) prin Cetatile Ponorului si pentru ca povestea este lunga pot doar sa spun ca a fost aventura vietii noastre. Cred ca am avut o doza de inconstienta si noi si Cosmin cand am traversat Pestera Cetatile Ponorului printr-o galerie de vreo 2 km prin care un rau subteran (cel mai mare din tara dupa cum ne-a spus Cosmin) curgea cu repeziciune, era si o perioada dupa ploi multe iar raul era foarte activ si inaintarea pe pietrele mari, cand pe ele cand prin apa, a fost anevoioasa si am crezut ca nu scapam fara incidente de acolo. Nu s-a intamplat nimic, Cosmin ne ajuta pe rand sa trecem de obstacole si am ajuns la lumina teferi. A urmat un urcus nu tocmai usor pentru noi, lipsiti de antrenament, pe o panta abrupta, cu ajutorul lanturilor pe alocuri, pana la cele 4 “balcoane” de unde am avut o imagine superba asupra cetatilor. A fost o zi frumoasa, in care ne-am incercat limitele, ne-am dovedit ca se poate, iar Cosmin a fost cel care ne-a incurajat si ajutat.

In alta zi am fost doar noi si copiii prin Cheile Somesului Cald care incepeau la cativa km de locatia noastra si a fost un traseu la fel de frumos si nu tocmai usor, care ar avea o poveste si mai lunga si nu asta este scopul articolului meu.

In rest am lenevit la Smida, mai mult decat am facut-o in alte concedii si m-am bucurat ca am putut sa o fac, ceea ce nu pot de obicei. Am stat pe malul lacului Belis si am jucat carti, am pescuit, ne-am plimbat cu pluta, am mancat afine, am cules plante medicinale pe care Celina m-a ajutat sa le usuc, am avut activitati la pensiune, am tras cu arcul, ne-am dat in trambulina, ne-am jucat ping-pong si alte jocuri de masa, am mers zilnic la Doda Pilii, ne-am bucurat de localnicii blanzi si vorbareti, am petrecut o dupa amiaza la vecinul de vis-à-vis care avea o casuta de vacanta si care a tinut musai sa ne-o prezinte si sa ne spuna povestea ei de la schite pana la cum o vedeam atunci, casuta facuta exclusiv cu mainile lui. Am intrat intr-un centru de colectare al ciupercilor si am stat de vorba cu doamna de acolo care ne-a povestit despre aceasta activitate, indeletnicire de baza in zona, dar pe cale de disparitie acum. La intoarcere spre casa am vazut si Cascada Valul Miresei de la Rachitele, despre care s-a scris mult si frumos, care si noua ne-a placut si care ramane pentru mine in fruntea topului cascadelor din tara noastra.

Zona aceea a Apusenilor a ramas in sufletul meu intr-un fel anume, pe care nu pot sa-l descriu, din pacate. Am mers mult prin tara noastra si am descoperit de-a lungul timpului locuri cum nu-mi imaginam ca exista. Unul dintre ele este fara indoiala Smida si ma voi intoarce cu siguranta.

Eu va recomand din tot sufletul sa ajungeti acolo. Singurul inconvenient ar fi ca tinutul este uitat de lume si daca nu rezonati cu asta o sa fiti nemultumiti. Sau daca va iubiti prea mult masina n-o sa va placa sa o vedeti pe drumuri prafuite. Pentru noi masina este un obiect care ne duce unde avem nevoie si cum noi “am facut-o” pe ea si nu invers nu avem nici o problema. Inainte sa luati o decizie insa despre Smida, va rog consultati toate parerile scrise pe net si sunt o multime, pe multe site-uri. Sunt articole scrise prin ziare, straini care si-au postat parerile, alte site-uri de profil turistic care au scris despre Smida Park. Povestea colegului @vgconstruct este singura negativa pe care eu am citit-o si d. p. m. d. v. este mult prea patimasa si probabil ca este vorba despre un orgoliu ranit.

---

VIZUALIZĂRI: 4448 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI