ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.01.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 07.03.14
STATUS: SENIOR
LUNA
NOV-2014
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Să mâncăm la Atschel!

TIPĂREȘTE

Non ut edam vivo, sed ut vivam edo. (Nu trăiesc ca sa mănânc, ci mănânc ca sa trăiesc)

Nimic mai adevarat, însă atunci când mâncăm ca sa trăim, sa o facem bine! Si acest lucru este posibil la Atschel din Frankfurt. Nu arată ca un restaurant tipic, ci mai degrabă ca un pub cu mese lungi și oameni care vin sa se distreze și să mănânce mult și bine. Atmosfera este una de veselie totală. Nemții chiar știu sa se distreze și sa se bucure de o seara în oraș. Am auzit multe râsete, am văzut multe beri pe masă, m-am lăsat cuprinsă de un sentiment de bună voie și fericire.

Să începem cu începutul. Suntem în Frankfurt. In prima seara mâncăm la Pizza Hot (ne place, evident!). A doua seara spunem „hai sa mergem la un restaurant unde putem să râdem, să povestim și să mâncăm ceva nou și bun”

Ne lăsăm prietenii localnici să aleagă locul (doar ei știu mai bine, nu?). Plecăm de la hotel. Aceștia nu au făcut rezervare nicăieri, ci au sperat doar sa găsim un loc la un restaurant numit Adolf Wagner, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Localul era plin ochi!

Cu coada între picioare, o luăm la pas prin oraș. In acest timp, prietenii noștri își scot telefoanele și încep să sune ca să vadă unde mai pot obține 5 locuri undeva. Si sună... și sună... și în final primesc un răspuns pozitiv de la Atschel Apfelweingaststätte. Daaaar trebuie să ajungem acolo înainte de 8, altfel pierdem rezervarea. Cât e ceasul? 8 fără 20. Mai avem câteva străzi de mers, asa ca mărim pasul. Si uite asa ajungem în final (în timp util) la destinație. Ne așezăm la singura masa libera din tot localul (nu ma așteptam ca tot orașul sa fie asa plin într-o JOI seara) și începem să ne uitam prin meniu.

Eu mi-am făcut un obicei de ceva timp. Oriunde merg, tind să comand specialitatea casei pentru că mă aștept sa fie cel mai bun preparat din meniu. Si de obicei cam așa este. Prin urmare am comandat Atschel-Krüstchen cu 9.80 euro. Ceva cu escalop, cașcaval, cartofiori... ce sa nu fie bun? Făcusem poza la meniu, dar ulterior am văzut că meniul este pe pagina lor de internet, asa ca nu are rost sa mai atașez. Ceilalți si-au luat Ouă fierte cu cartofi și sos verde (cu 7.80 euro, Frankfurt Schnitzel cu cartofi și sos verde cu 11.80 euro, Peste cu cartofi fierți la 12.90 euro și Porc în vin rosu cu tăieței la 11.50 euro.

Nu știu exact ce conține acel sos verde, dar a fost incredibil de bun! Nu am mâncasem asa ceva pana atunci, dar mi-a rămas în suflet. Toate felurile de mâncare arătau foarte bine și aveau gust bun (am gustat fiecare de la fiecare câte putin). Am început sa fac poze la toate farfuriile, iar lumea din jur se uita la mine puțin ciudat, ca și când vedeam mâncare pentru prima data în viata mea. Mi s-a părut amuzant. Dar nu puteam veni acasă cu temele nefăcute, nu? Si cu dovezile de rigoare!

Am băut celebrul Apfelwein (vin de mere) care a fost bun și proaspăt. Am înțeles ca acest vin este făcut chiar acolo, nu este adus de nicăieri. Merita încercat.

Recomand acest local oricui este în trecere prin Frankfurt și vrea sa meargă într-un loc unde sa se simtă bine, să mănânce și să bea ceva bun.


[fb]
---
Trimis de AleDia in 27.01.15 19:59:27
Validat / Publicat: 27.01.15 20:36:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 3109 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AleDia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13250 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[27.01.15 20:35:44]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Restaurante în zona Frankfurt am Main" (deja existentă pe sait)

crismis
[27.01.15 20:45:22]
»

@AleDia: Am zis eu ca Germania are muuulteee de oferit!

AleDiaAUTOR REVIEW
[27.01.15 20:57:23]
»

@crismis - daaaa!! foarte multe. Imi pare rau ca nu am avut mai mult timp la dispozitie

luciaoradea
[27.01.15 21:27:32]
»

@AleDia -

Uoau, ce bine arata mancarea! Sunt de acord cu dictonul care ne spune ca mancam doar pentru a trai, dar cateodata parca iti vine si sa traiesti pentru a manca, nu? Mai ales cand dai de bunatati ca cele pe care le-ai descris si pozat!

Cat costa desertul? Ca poza arata taaare imbietor...

A, si am uitat sa te intreb- care fel de mancare a fost preferatul tau?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
AleDiaAUTOR REVIEW
[27.01.15 22:21:13]
»

@luciaoradea - Sunt de acord! Uneori mancarea e asa buna, incat chiar iti vine sa traiesti pentru a manca. Desertul a costat 4.80 euro si a fost buuuuuuuuuuuuun!!! Combinatia de cald cu inghetata rece a fost delicioasa! Felul meu preferat a fost ce am mancat eu, si anume Atschel-Krüstchen (specialitatea casei). Insa recunosc ca am furat mult sos verde de la ceilalti deoarece a fost excelent.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
motaneata
[28.01.15 17:34:17]
»

@AleDia :

Am început sa fac poze la toate farfuriile, iar lumea din jur se uita la mine puţin ciudat, ca şi când vedeam mâncare pentru prima data în viata mea. Mi s-a părut amuzant. Dar nu puteam veni acasă cu temele nefăcute, nu? Si cu dovezile de rigoare!

S-a mai scris pe AFA, si nu numai, despre placerea unora de "a se fotografia cu mancarea", sau despre tendinta de "a poza tot ce misca sau stationeaza in farfurie". Unii considera ca este un "trend" derivat din "selfie", o "revolutie in comunicare", altii spun ca cei care il practica au depasit simtul masurii.

Personal nu am nimic impotriva celor care isi fotografiaza mancarea... acasa (!!!) si apoi si-o expun pe internet! Pot sa accept chiar si "excese" de genul "poza cu mancarea pe o terasa din Laganas", sau "eu si mancarea mea... pe plaja". Exista insa o limita: "fenomenul" sa nu depaseasca marja acceptabila privind manifestatia individuala in spatiul public. Mai pe romaneste spus: sa nu depaseasca regula bunului simt.

A-ti fotografia mancarea intr-un restaurant dintr-un oras de afaceri din Germania, sau din orice alta tara, depaseste cadrul precizat mai sus.

Sa ma explic: intr-un oras de afaceri din Germania (sa-i spunem Frankfurt) oamenii nu iau masa pe un colt al biroului, ci merg la restaurant. La pranz, nemtii nu mananca la birou, iar seara, multi nu mananca acasa. Restaurantul este locul lor de masa.

O discutie "de bussines" inceputa la birou poate continua intr-un cadru mai lejer, la restaurant. Deja acesta este un fel de viata: iei masa si discuti. Aici atmosfera este destul de degajata, astfel incat poti discuta cu partenerul tau de afaceri, cu colaboratorul, sau clientului tau. De multe ori apar idei noi care se insaileaza urgent pe un colt de hartie sau chiar pe un servetel.

Ca reprezentant al unei firme romanesti cu capital german, am participat de multe ori la asemenea intalniri neformale in Germania. Dar niciodata nu a stralucit blitzul in dreapta mea, gata sa ma sperie ca "schita", sau "planul" su "ideea" tocmai au fost prinse "din greseala" intr-o "poza nevinovata cu mancare".

O poza facuta la masa alaturata in timpul unei intalniri de afaceri este, in mod evident, un dezastru! Pur si simplu discutia se duce pe apa sambetei! Ca bine spunea proprietarul unui restaurant: "Este imposibil sa porti o conversatie civilizata cand in jurul tau stralucesc blitzurile". De aceea, poate nu intamplator, unele restaurante au chiar afisat: "fotografiatul interzis! ". Este de asteptat ca, daca se intampla ca intr-un restaurant sa asisti la o "sedinta foto cu mancarea", nu vei mai calca in veci in acea locatie. Cu siguranta nici patronul nu vrea sa-si piarda clientii. Ba chiar, n-ar trebui sa mire pe nimeni daca reprezentantul restaurantului l-ar invita pe "fotograf" sa stearga pe loc poza, sau chiar sa paraseasca localul.

In concluzie: fotografiatul mancarii in restaurant reprezinta mai mult decat un "exces", este o "gafa". O gafa care ne arata cine se afla in spatele blitzului. O spun cu parere de rau.

AleDiaAUTOR REVIEW
[28.01.15 22:06:10]
»

@motaneata - Iti respect punctul de vedere si pot spune ca exista un adevar in ceea ce ai spus. Cu toate acestea, imi place sa cred ca stiu care e diferenta dintre limita decentei si depasirea pragului de bun simt. Intentia mea nu a fost sa deranjez pe nimeni. Orice situatie depinde de context. Daca dadeam de o atmosfera serioasa, nu ma incumetam sa fac poze la mancare. Insa, aflandu-ma intr-un local unde toata lumea radea, oamenii de la o alta masa (de exemplu) isi faceau poze intre ei sau rugau pe altii sa le faca poze ca sa fie toti in cadru, fiind la masa cu niste oameni cu care ma simt in largul meu si pe care ii cunosc, mi-am permis sa fotografiez (evitand blitul) mancarea pentru a pune pozele pe AFA. Da, au fost niste oameni care s-au uitat la mine in timp ce faceam asta, dar nu din cauza ca i-am deranjat cu blit-ul, pur si simplu se uitau in directia mea si au vazut. Eu cand merg intr-un loc si ma uit prin meniu la lucruri pe care nu le-am mai incercat, ma gandesc cum arata. Si ma bucur cand caut impresii despre un local si vad cum arata mancarea. Ma ajuta sa-mi fac o idee mai buna. Nu mi-am facut poze mie cu mancarea sau sa exagerez cu asta, pur si simplu am prins in cadru fiecare fel de mancare. Repet: nu as fi facut asta in orice context. Dar luand in calcul situatia in care m-am aflat, am considerat de cuviinta ca nu e nimic deplasat.

luciaoradea
[28.01.15 23:42:44]
»

@AleDia:

E ok, nu te mai justifica. Nu ai greșit cu nimic, cel puțin așa cred eu. Fiecare are dreptul la opinie, nu te supara.

neimportant
[30.01.15 12:19:24]
»

Am citit bunătatea asta de review gastronomic, după care am dat fuga la frigider să-l supun la o ”devalizare” intempestivă. Pas de se putea, frigiderul era ”porno”. Ce să fac? Salivam din abundență cu imaginile din pozele dvs. fixate pe cortexul cerebral. Simțul olfactiv ca și cel gustativ au fost aprig excitate. Am ieșit pe Straße, la bomba din colțul gării, unde am ”speriat” o zeamă caldă și un șnițel de guguștiuc autohton. Abia după ce am consumat un desert modest constând într-o gogoașă scăldată în ulei, am reușit să potolesc revolta papilelor mele gustative.

Mi-am promis că nu o să mai citesc asemenea impresii, cu impact direct asupra receptorilor senzoriali și indirect asupra masei corporale...

Intenționam să fotografiez și eu bunătățile servite la bomba din colțul gării, aveam Canonul asupră-mi, însă clientela de aici, m-a descurajat prin săgețile trimise de priviri asasine, de parcă mi-ar fi zis ”Aci se mănâncă, ... vernisajul la siestă. ”

AleDiaAUTOR REVIEW
[30.01.15 17:40:49]
»

@zapacitu - Totul e bine cand se termina cu bine! Ma bucur ca v-au placut pozele atat de mult incat a trezit asa o pofta pentru bunatati! Sa va fie de bine

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AleDia, crismis, luciaoradea, motaneata, neimportant
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Frankfurt am Main:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039670944213867 sec
    ecranul dvs: 1 x 1