Dotari basic, pozitie excelenta

TIPĂREȘTE

Al treilea hotel in care am fost cazati in excursia pe care am facut-o in Turcia a fost Altinyazi Hotel, situat in Avanos, in inima Capadochiei, o regiune plina de istorie si de magie, la randul sau situata fix in inima Turciei. Aici am stat 3 nopti. Hotelul, garnisit pe site-urile de specialitate cu 4 stelute, se afla destul de aproape de centrul orasului, pe una din cele mai importante artere ale acestuia, Capadokya Cadessi, la nr 23. Este construit din celebrul tuf vulcanic, o roca prelucrata in caramizi mari de diferite nuante de galbui, ca majoritatea cladirilor din zona. Tuful vulcanic este un extraordinar izolator termic, pastrand caldura iarna si racoarea vara, de aceea a fost utilizat de oameni la constructia locuintelor din cele mai vechi timpuri. Doar ca initial locuintele erau sapate in miile de formatiuni sau sub pamant, comunicand intre ele pe orizontala si pe verticala prin sute de tuneluri, formand adevarate orase subterane, insumand zeci si poate chiar sute de kilometri (se apreciaza ca doar vreo 40% din acestea au fost evidentiate in prezent, restul asteapta inca sa fie “dezgropate” de arheologi).

Hotelul este un paralelipiped mai mult lung decat lat, fara cine stie ce decoratiuni exterioare (Ozy, ghidul nostru, ne spunea ca pentru anatolieni nu e important cum arata locuinta pe dinafara, ci conteaza mai mult ce e inauntru). Inauntru e un lobby inalt cat cele 3 niveluri ale hotelului, acoperit de o bolta de sticla si inconjurat din 3 parti de balcoane albe decorate din loc in loc cu plante “curgatoare” (care ar fi fost minunate daca n-ar fi fost din plastic:(; oricum, impresia creata ochiului nu era deloc una rea).

Desigur, lobby-ul continea toate cele trebuincioase unui lobby de hotel, adica receptia (dotata cu personal binevoitor si eficient), zona cu masute inconjurate de fotolii si canapele (destul de confortabile), o mica zona de lectura ceva mai retrasa, langa cateva rafturi cu carti, majoritatea in turca si engleza. Decoratiuni specifice zonei: o caruta frumos pictata in care sa gaseau cateva vase ceramice (oraselul este vestit pentru atelierele sale de ceramica, dar si pentru cele de covoare; in trecut niciun baiat nu se putea insura daca nu stia sa faca oale si ulcele, dar nici fetele n-aveau nicio sansa daca nu erau maestre in tesutul covoarelor), o ladita din aceea in care lustragiul isi tine cremele si periile de pantofi, tablouri de ceramica reprezentand cai stilizati si formatiuni vulcanice. Dupa receptie, in dreapta, se gasea barul hotelului, a carei iesire exterioara dadea spre piscina, nefunctionala la momentul vizitei noastre, temperaturile osciland in jurul a 0 grade Celsius.

Ceva mai in fata, pe stanga, aproape de lifturi, un magazin de suveniruri, cu un program de functionare variabil in functie de prezenta sau nu a majoritatii turistilor in hotel. Lifturile, in numar de 2, unul cu o capacitate de 4 persoane, celalalt de 2, acesta din urma foarte frumos decorat (o sa vedeti in poze); aparent insuficiente pt capacitatea hotelului (100 si ceva de camere), dar, tinand cont de faptul ca erau in discutie maxim 2 etaje si ca urcatul/coboratul pe jos face piciorul frumos…, n-am vazut sa se stea la coada la lift decat in rare situatii…

Camera noastra a fost la etajul al 2-lea, cu vedere spre parcarea hotelului si spre oras. Camera standard, as zice. Mai ca nu-mi vine s-o mai descriu, atat de banala era. Ceea ce nu inseamna ca ne-a lipsit ceva, iar curatenia a fost desavarsita. Totusi: 2 paturi de cate o persoana cu noptierele aferente. Spre fereastra, zona de relaxare, imi imaginez, cu o masuta si 2 scaune obisnuite… pe care nu era extrem de comod sa stai, daca e sa fim foarte carcotasi. In fata paturilor, birou cu minibar, taburet si cateva rafturi. Blatul biroului se continua pana la geam; dedesubt caloriferul, deasupra un mic televizor cu tub, iar sus, pe perete, aparatul de aer conditionat. Inspre hol, un minuscul spatiu de depozitat bagaje, bun doar pentru un troler de-ala mic, al meu n-a incaput si l-am tinut pe masa, caci pe jos n-am gasit niciun loc unde, daca l-as fi asezat, sa nu ma impiedic de el una-doua. Fereastra era acoperita cu perdele si draperii, dar pe margini se facea condens si chiar un pic de mucegai, care necesita aerisirea frecventa; nu a fost foarte deranjant pentru noi, caci nu am stat prea mult in camera. Semnalul wi-fi acceptabil. Baia destul de mica, continea tot ce trebuia, inclusiv ceva consumabile, papuci de casa si halate de baie. Jumatate din hol era ocupata de un dressing basic, iar cealalta jumatate de o oglinda.

Majoritatea meselor din restaurantul hotelului erau din acelea lungi, de 12 persoane, probabil din cauza asta impresia era un pic de cantina de tabara scolara. Odata cu noi, hotelul a gazduit si alte grupuri de turisti, nemti si englezi. Fiecare grup avea mesele prestabilite, ceea ce probabil insemna o economie de timp; dealtfel, in aceasta excursie m-a impresionat modul cum s-au facut cazarile, repartizarile la mese, intrarile la obiectivele turistice: repede si eficient, fara timpi morti, avand in vedere ca eram un grup format din 30 de personae si nu eram nici pe departe singurul grup!

Concluzia personala a fost ca turcii sunt foarte organizati, cel putin cand e vorba de turism… Mancarea delicioasa si multa, atat ca si cantitate, cat si ca varietate; si la micul-dejun, si la cina. Legume combinate in fel si chip, cu sau fara condimente, crude sau gatite (Turcia e raiul vegetarienilor!), dar si preparate cu carne (mai putin porc), multe branzeturi si masline, iar de deserturi ce sa va mai zic? Spre deosebire de celelalte hoteluri in care am mai fost cazati in aceasta excursie, apa era moaca la masa de seara, plateai doar daca aveai chef de alte finetzuri.

Despre imprejurimile hotelului nu va pot spune prea multe, timpul petrecut efectiv in hotel fiind foarte scurt. Poate doar ca la 2-3 minute de mers inspre centru se afla un mic supermarket unde gasiti cam de toate; noi am cumparat intr-o seara ceva graunte specifice (alune/fistic/migdale) din care am rontait inca vreo luna dupa ce am ajuns acasa, precum si cateva berici pe care le-am dovedit la fata locului.

Turistii din grupul nostru care n-au participat la excursia optionala la Valea Ihlarei au avut zi libera si s-au foit prin oras; de la ei stiu ca la 10-15 minute de mers pe jos de hotel se afla Raul Rosu (Kizilirmak), numit asa dupa culoarea aluviunilor pe care le transporta si care devin ulterior celebrele vase de lut specifice Avanosului. Ca o curiozitate, Raul Rosu este cel mai lung din Turcia, strabatand peste 1000 km pana la varsarea sa in Marea Neagra.

Una peste alta, mie una mi-a priit de minune si la Altinyazi Hotel, ca si la alelalte; m-as intoarce si maine, dar… mai bine nu, ca lumea e mare si mai sunt inca atatea minunatii de descoperit! Dar voi, prieteni buni, daca n-ati fost inca in Capadochia, ati putea sa va ganditi s-o faceti! Vorba “poetului”: “…nici nu stiti ce pierdeti! ” In mod sigur insa riscati sa va ramana o bucatica de inima pe acolo! :) Si daca va duceti, Altinyazi Hotel e o optiune de luat in seama, de aici ajungeti usor la toate obiectivele turistice din zona.

Vacante frumoase, orice ati alege!

---

VIZUALIZĂRI: 1731 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI