Glorie eterna orasului-erou Timisoara si celor care au urmat exemplul, adevarati eroi in '89

TIPĂREȘTE

Decembrie este luna fericita a sarbatorilor de iarna, a colindelor traditionale, luna cadourilor la care ne-am gandit, poate, intregul an. Si totusi, din 1989 decembrie a devenit o luna in care bucuria se impleteste cu tristetea datorata pierderii unora din cei care au spus "Nu" tiraniei bolsevice si ne-au oferit cel mai de pret cadou pe care-l puteau da, viata lor, pentru ca noi, concetatenii lor, sa ducem o viata mai buna in libertate si progres. Am meritat oare sacrificul lor suprem, oferit fara ezitare si cu altruism total? Este o intrebare retorica, la care fiecare dintre noi raspunde intr-un fel sau altul. Eu incerc numai sa aduc un modest omagiu celor care nu se mai pot bucura de sarbatorile de iarna si si-au gasit odihna vesnica in pamantul dezolat si inghetat, singurii adevarati eroi ai revolutiei romane din 1989.

Un fundal muzical nimerit aceastei ocazii mi s-a parut marsul funebru al lui Chopin, una din cele mai triste piese de muzica clasica. Ilustratia video are dominanta culoarea rosie a sangelui varsat, de la apusul de soare pana la sangele de pe clapele pianului, impletita cu inocenta copiilor si disperarea muta a oamenilor strazii. Puteti accesa inregistrarea de pe You Tube pe linkul

youtube

Orasul de pe malul Begai era unul din locurile unde ma duceam cu placere in delegatie. Era curat, foarte ingrijit, foarte civilizat, cu lume cumsecade si politicoasa, gata sa sara in ajutor cand era nevoie. Mare diferenta in comparatie cu Bucurestiul pe care-l stim cu totii. Daca-mi spunea cineva ca lucruri deosebite se vor intampla la Timisoara nici nu m-ar fi mirat. Si, iata, primele proteste de strada au erupt la Timisoara pe 16-17 decembrie 1989, urmarite cu sufletul la gura de cei care ascultau stirile la Europa Libera; eu o faceam fie in magazia din subsolul de la institut, fie acasa. Era clar din relatarile lor ca militienii si securistii vor interveni in forta, dar ne gandeam ca o sa se lase cu arestari si nu cu baia de sange care a urmat.

Socant a fost nu atat brutalitatea interventiilor cat modul cum s-a incercat musamalizarea cu transportul cadavrelor la crematoriu intr-o incercare iresponsabila de a ascunde crimele. Si mai socant a fost faptul ca un criminal precum Generalul Stanculescu a devenit mare si tare dupa revolutie, in loc sa fie tras a raspundere pentru contributia lui la masacrul de la Timisoara. Ca sa nu mai vorbim de asa-zisii revolutionari cu certificate si privilegii, in frunte cu tatucul bolsevic care visa la un comunism cu fata umana, o democratie originala si o perpetuare a privilegiilor cominternistilor si a progeniturilor lor.

In Timisoara s-a strigat "Jos comunismul! " si "Jos Ceausescu! " pentru ca oamenilor le ajunsese cutitul la os si le "iesisera pe nas" avantajele societatii socialiste multilateral dezvoltate. Nu a durat mult pana ce lumea din alte orase a iesit in strada strigand "Azi in Timisoara, maine-n toata tara!". In serile si noptile din 19-21 decembrie, oamenii (aproape in exclusivitate tineri) se strangeau in centru in zona Spitalului Coltea si Pietei Universitatii. Dupa mitingul din 21 decembrie, am trecut de nenumarate ori prin zona si am vazut cum organele de ordine erau masate pe strazile laterale, gata de interventie; era clar ca asteptau semnalul de trecere la represalii impotriva manifestantilor. Oamenii care au ramas in noaptea de 21 spre 22 decembrie la Intercontinental erau hotarati sa nu cedeze, chiar cu pretul vietii. As fi putut sa fac si eu la fel, dar nu am facut-o - unii sunt facuti sa fie eroi, altii nu.

Pe 22 decembrie dimineata m-am dus sa iau metroul sa ma duc la servici. Soldatii in numar mare si tehnica de lupta nu lasau nici o urma de indoiala asupra intentiilor lor si asupra a ceea ce va urma. La institut au urmat cateva ore tensionate, iar in momentul in care muncitorii de pe platformele industriale de vest au trecut prin fata institutului in drum spre CC, unii dintre colegi au iesit si li s-au alaturat. Din nou am ezitat, cu gandul la consecintele asupra familiei.

In jurul pranzului elicopterul lui Ceausescu a decolat de pe acoperisul CC-ului si ce a urmat in zilele urmatoare a fost un simulacru ingrozitor, cu inventia teroristilor, masacrarea militarilor in termen la Baneasa, a ofiterilor anti-tero la Ministerul Apararii, si in ultima instanta confiscarea revolutiei si intinarea idealurilor ei anticomuniste. Momentul de revelatie pentru mine a fost cand, in una din zilele urmatoare, am intrat intr-una din casele de vizavi de palat, unde in mijloc se gasea un morman impresionant de cartuse trase, morman cam de jumatate de metru inaltime si 3-4 metri diametru. Erau stranse ingrijit in mijlocul camerei, de parca unii isi indeplinisera misiunea si stransesera in mod ordonat totul dupa ei, cu o precizie de militar. Era clar ca se dorea crearea unei perdele de fum care sa legitimeze noua putere, lucru care s-a si intamplat.

Cei de la Timisoara au dovedit in perioada imediat urmatoare lui 22 decembrie 1989 ca erau “fruntea”, cum spune zicala cunoscuta, si au generat Proclamatia de la Timisoara. Daca se punea in aplicare, am fi avut sanse reale sa devenim ceea ce tinerii eori morti pe baricadele revolutiei si-ar fi dorit cel mai mult, revolutie reala fara participare de fripturisti si profitori. Daca se punea in aplicare legea lustratiei aveam cu siguranta sanse sa epuram societatea si sa ne cream un destin curat si solid. Din nefericire a invins ignoranta celor multi si usor de manevrat, iar noi cei care am tras in zadar semnalele de alarma am luat calea pribegiei. In “zona libera de comunism” de la Universitate, studentii de la Arhitectura proiectau pe peretele Institutului Mincu inregistrarile de la revolutie, cu tatucul liber-cugetator informand ca s-a sunat la ambasada sovietica si solicitand aducerea lui Alexandru Barladeanu, un “revolutionar” cominternist care facuse revolutia in fata televizorului. Speranta de democratie reala fara comunisti in functii de conducere se spulbera o jumatate de an mai tarziu, in iunie 1990.

Dar despre acea perioada si despre spiritul civic al minerilor plantatori de flori si al celor de la IMGB care munceau nu gandeau, cu alta ocazie. Zilele astea sa ne aducem aminte ca cei de la Timisoara au aprins faclia revolutiei si merita tot respectul si recunostiinta noastra, iar celor care au murit pentru idealurile revolutiei, la Timisoara si in toata tara, le datoram cinstirea memoriei si toate eforturile pentru ca jertfa lor sa nu fi fost in zadar.

Chris Condeiu – fost Golan in Piata Universitatii

Capsunar Profesor Universitar in Statele Unite

---

VIZUALIZĂRI: 1350 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI