Oameni frumoşi în Belgrad

TIPĂREȘTE

Belgrad este un oraş atât de prietenos încât m-am simţit ca acasă. Plin de cafenele şi restaurante, străbătut de bulevarde largi, cu un trafic fluent deşi mi s-a părut mai aglomerat ca Bucureştiul (Belgrad nu are metrou! Închipuiţi-vă Bucureştiul fără metrou), cu râul Sava care se varsă în Dunăre (Sârbii nu au făcut un spectacol din asta. Dunărea doar trece pe la ei, nu e motiv să fie comerciali. Închipuiţi-vă Budapesta fără Dunăre) şi ce mi-a plăcut cel mai mult, în Belgrad nu sunt foarte mulţi turişti. Nu vezi acele grupuri conduse de un ghid cu steguleţ, nu vezi la tot pasul oameni apasând declanşatorul aparatului foto.

Au multe biserici ortodoxe deosebite, au un centru cu pietonale largi şi frumos amenajate, au un parc mare şi grădină zoologica, au maşini Dacia Logan, au bărbaţi înalţi şi femei inalte, au sport la cel mai înalt nivel, au o limbă frumoasă şi sunt un popor dârz care merită respectul întregului Mapamond. Sunt oameni frumoşi şi ne apreciază pe noi, românii, ca naţie. Nu vreau să insist cu obiective turistice, pentru că le veţi descoperi cu toţii la faţa locului. Un singur sfat, că poate rataţi. Căutaţi neapărat să mergeţi pe strada Skadarlija şi să mâncaţi o pljeskavica la unul din restaurantele de acolo. Poate găsiţi unul cu orchestră, iar lăutarii vă vor cânta şi în româneşte dacă doriţi. Dar să ascultăm o poveste cu aceşti sârbi minunaţi care iubesc şi respectă poporul nostru.

Despre Catedrala Sf Sava din Belgrad se spune că este cea mai mare biserică creştin-ortodoxă din lume. Interiorul poate cuprinde lejer gazonul de pe un mare stadion de fotbal al lumii. Senzaţia de imensitate te copleşeşte. Din păcate mai este mult de lucrat la interior, iar sârbii dacă lucrează în binecunoscutul ritm balcanic vor termina în peste 100 de ani. Lângă Catedrala Sf Sava, în partea stângă, se află o biserică micuţă în faţa căreia m-am aşezat pe o bancă. O femeie în jurul vârstei de 50 de ani se apropie de mine, vorbindu-mi în sârbeşte. Am dat din umeri. Are un câine mic în lesă.

- English? , întreabă ea.

- English, i-am răspuns.

- Please, take care of my dog. Only two minutes, while I go to the church. (Mi-a vorbit oarecum imperativ. Mi-a lăsat câinele în grijă şi a plecat, nu înainte de a specifica: "He is afraid of big dogs. ")

Pe câine îl cheamă Kiki. A stat cuminte şi nu m-a deranjat până stăpâna sa s-a rugat şi a aprins câteva lumânări. Femeia a revenit şi m-a întrebat:

- Romanian?

- Yes.

- Which town?

- I'm from Bucharest.

- Oooo, great city. Very, very beautiful. With noble people. Very noble people who speak French.

Admiraţia se citea pe chipul ei. Îi venea să mă îmbrăţişeze. Şi mie îmi venea să o îmbrăţişez. M-am simţit foarte mândru. Ne-am urat toate cele bune şi ne-am despărţit cu zâmbete de admiraţie pe buze. Admiraţie de ambele părţi.

Sunt cu nevastă'mea în autobuzul 52. Mergem dintr-o parte a Belgradului către centru. Vorbim pe un ton moderat în timp ce ne uităm pe geam la poduri, clădiri, oameni şi maşini. Un bărbat la 50 de ani cu o sacoşă de rafie în mână zâmbeşte către noi şi ne întreabă:

- Rumanski?

- Da, îi răspund, mirându-mă că toată lumea ne cunoaşte pe stradă.

- From which city?

- Bucharest.

- Aaaa, the capital! The capital! I saw it on google images. Very, very beautiful. And very large. Big city.

- Thank you, but I think Belgrade is larger.

- I know your president. Basescu!

- Yes. Trăian Băsescu.

- But I like Ceausescu. Ceausescu is a hero. The best. (îmi arată degetul mare ridicat)

Îmi plac din ce în ce mai mult sârbii. Eu nici nu ştiu cine este preşedintele lor. Omul acesta ne vorbeşte într-o engleză foarte bună şi ne înconjoară cu prietenie. Dă mâna cu mine şi-mi zâmbeşte sincer, cu toată gura. Apoi se pregăteşte să coboare, dar înainte de asta spune: "La revedere! ", într-o română aproape perfectă.

---

VIZUALIZĂRI: 2514 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI