Drumul prin Serbia spre Muntenegru şi Riviera muntenegreană

TIPĂREȘTE

La îndemnul webmasterului am să scriu despre vacanţa petrecută în Muntenegru, în luna iulie a anului 2011, chiar dacă perioada este ceva mai îndepărtată şi unele amintiri s-au mai şters de pe “hard”. Destinaţia a fost oraşul Tivat, situat în partea nordică a litoralului muntenegrean, la doar 23 km nord de reumita staţiune Budva.

Despre drum m-am informat înainte de plecare, ştiam că vom parcurge multe porţiuni de drum în teren muntos şi l-am planificat în două etape, mai ales că am dorit să vedem tot litoralul muntenegrean.

Traseul planificat a fost următorul: Târgu-Jiu – Porţile de Fier I – Kladovo – Negotin – Zajecar – Paracin – Jagodina – Kraguevac – Cacak – Uzice – Zlatibor – Prijepolje – Podgorica – Bijelo Polje – Petrovac. De aici am pornit spre sud pentru a admira Riviera muntenegreană.

Drumul prin Serbia l-am parcurs fără probleme pâna la Zajecar. Deşi este doar pe două benzi, drumul a fost destul de bun şi liber, am întâlnit şi un echipaj de poliţie dar nu ne-a oprit. Aproape de graniţa cu România, am trecut printr-un sat ale cărui case ne-au atras atenţia nu doar prin mărimea lor, dar şi prin arhitectura aparte. Satul se numeşte Grabovica şi aici trăiesc destui români, lucru constatat datorită faptului că am oprit în acest sat să căutăm o casă de schimb valutar.

Înainte de a ajunge în oraşul Zajecar circulaţia era deviată din cauza lucrărilor la infrastructura rutieră. Indicatoarele ne-au dus în dreapta spre oraşul Bor, un oraş de mărime medie, cu peste o sută de mii de locuitori. După ce am reuşit să traversăm acest oraş (cu ajutorul unui taximetrist pentru că pe atunci nu aveam GPS), ne-am îndreptat spre Paracin, unde am intrat pe autostradă, iar în apropiere de Jagodina am părasit-o îndreptându-ne spre Kraguevac – Cacak – Uzice – Zlatibor. Taxa de autostradă am plătit-o în dinari dar nu îmi mai amintesc exact suma. Trebuie să menţionez că la scurt timp după ce am ieşit de pe autostradă a început ploaia, care a durat foarte mult timp.

Zlatibor este o staţiune montană cochetă, situată la peste 1000 m altitudine, cu multe hoteluri şi cabane. Deşi nu era foarte târziu, am încercat să ne cazăm aici, dar după ce la primele două hoteluri am primit oferte de preţ cuprinse între 70 şi 88 de euro pentru o cameră triplă, am încetat să mai căutam cazare aici şi ne-am continuat drumul pe ruta: Prijepolje – Brodarevo – Vama cu MNE – Bijelo Polje.

La vama muntenegreană încă se lucra pe atunci, fapt ce a îngreunat puţin traficul. La intrarea în MNE am plătit o taxă de ecologizare de 10 euro, dar am înţeles că în prezent nu se mai plăteşte.

După ce am mai parcurs câteva zeci de km după Bijelo Polje, am oprit la pensiunea Tara, situată pe marginea drumului, unde am înnoptat. Pensiunea era modestă, avea camere simple, cu strictul necesar, trei paturi single, un dulap, o comodă cu televizor, dar obosiţi fiind nu ne-a interesat decât să fie curat şi să curgă apă caldă. Preţul plătit pentru condiţiile oferite (nu erau conexiune la internet şi aer condiţionat) a fost puţin cam mare, 30 de euro camera triplă, dar trebuie să spun că a fost cel mai bun preţ obţinut până atunci (spun acest lucru pentru că la toate locurile de cazare am negociat preţul, majoritatea au cerut un preţ mai mare şi mai lasău câte 5 euro din acesta).

În dimineaţa următoare ne-am continuat drumul prin zona muntoasă din MNE, un drum cu două benzi, destul de solicitant dar nu de speriat, pentru un şofer cu ceva experienţă nu creează probleme. Solicitarea la care sunt supuşi conducătorii auto este compensată de peisajele frumoase care se înfăţisează în faţa lor.

După parcurgerea zonei muntoase, am ajuns la Podgorica, capitala Muntenegrului, pe care am traversat-o pe un drum foarte bun, cu două benzi pe sens, care se dorea a fi centura oraşului. Am mers în continuare spre Petrovac, traversând Lacul Skadar, cel mai mare lac din Peninsula Balcanică, acesta întinzându-se atât pe teritoriul MNE cât şi al Albaniei. Lacul are o frumuseţe aparte, aici pot fi admiraţi nuferi albi şi galbeni, precum şi foarte multe păsări, lacul fiind “gazda” a 270 de specii de vietăţi înaripate.

De la Petrovac am pornit spre sud, cu intenţia de a vedea (pentru a le vizita ne trebuia mai mult timp) toate staţiunile muntenegrene. În această zonă a ţării sunt multe exploataţii agricole, iar agricultorii îşi vând fructele şi legumele direct de pe marginea tarlalelor.

Am ajuns în cel mai sudic punct de atracţie din Muntenegru, Ada Bojana. Aceasta este o insulă triunghiulară (“ada“ în limba turcă înseamnă insulă) mărginită de delta râului Bojana pe două laturi şi de Marea Adriatică pe cea de-a treia. Ada Bojana este o destinaţie turistică foarte apreciată, în special pentru peisajele frumoase, abundenţa vegetaţiei, izolarea faţă de oraş, atmosfera liniştită şi relaxantă, plaja sa cu nisip fin, lungă de peste 2 km, fiind de fapt o continuare a Velikăi Plaza din Ulcinj. Ada Bojana este recunoscută ca fiind raiul pescarilor şi al nudiştilor.

În periplul nostru a urmat staţiunea Ulcinj, care se remarcă prin plajele sale frumoase cu nisip, cea mai cunoscută fiind Velika Plaza, care are o lungime de 13 km şi cu nisip fin şi auriu. Ulcinj este unul dintre cele mai vechi şi mai aglomerate oraşe muntenegrene. Pot spune că am văzut acest oraş din maşină, din cauza faptului că în oraşul vechi nu am găsit niciun loc de parcare liber. Fiind situat foarte aproape de graniţa cu Albania, populaţia oraşului este majoritar musulmană. Străzile oraşului vechi sunt situate în pantă, înguste şi foarte aglomerate.

Următoarea destinaţie aflată în vizorul nostru a fost Bar, un oraş cochet şi cel mai mare port din MNE. Aici poate fi admirat şi cel mai bătrân măslin din lume. După aceea ne-am continuat drumul spre Petrovac, un oraş mic şi liniştit, care are o plajă lungă cu nisip. A urmat staţiunea Sveti Stefan (Sfântul Ştefan), un fost sat de pescari transformat într-o staţiune cochetă, în care preţurile sunt mai mari decat în celelalte staţiuni muntenegrene. Insula Sfântul Ştefan, care poate fi văzută pe diverse site-uri turistice sau în diverse materiale de promovare turistică, nu se poate vizita întrucat din anul 2009 a devenit proprietate privată. Dacă iniţial aceasta a avut rolul de a proteja oamenii din sat în cazul atacurilor otomanilor sau ale piraţilor de pe Marea Adriatică, de-a lungul timpului a servit ca locaţie pentru diferite conferinţe politice sau pentru concerte la care participau personalităţile artistice ale vremii.

Nu după mult timp am ajuns şi la Budva, cea mai renumită, cea mai mare şi probabil cea mai frumoasă staţiune din Muntenegru. Oraşul se poate lăuda cu multe clădiri care au o arhitectură antică, cu plaje frumoase cu nisip şi nu în ultimul rând, cu o viaţă de noapte animată. Fiind de departe cea mai căutată staţiune din Muntenegru, preţurile în Budva sunt mai ridicate decât în celelalte staţiuni muntenegrene.

În cele din urmă am ajuns la destinaţia finală, oraşul Tivat, un oraş micuţ şi cochet, dar mai multe despre acest subiect într-un review viitor.

---

VIZUALIZĂRI: 2780 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI