La pas prin Muntii Berzunti

TIPĂREȘTE

Pentru cel mai friguros weekend al lui octombrie am ales sa ne plimbam mai pe langa casa, si anume in judetul Bacau...

Planul initial a sunat cam asa:traversarea crestei pricipale a Muntilor Berzunti de la Targu Ocna la Moinesti, impartita in 2 zile respectiv 25 si 26 octombrie cu oprire peste noapte la Schitul Sf Ilie din Berzunti.

Dupa studierea prognozei meteo care nu se arata prea buna, am hotarat ca e mai bine sa facem traversarea invers de la Moinesti la Targu Ocna, mai ales ca ora de intrare in traseu era una tarzie, ora 11 dimineata, intrucat ne-am adunat 13 doritori de plimbari din mai multe judete.

Asadar sambata 25 octombrie am lasat masinile in parcarea de langa Carrefour-ul din Moinesti si am plecat intr-o drumetie ce s-a dovedit a fi una din cele mai reusite de anul acesta.

Trebuie mentionat ca aceasta creasta nu beneficiaza de marcaje turistice, orientarea s-a facut folosind GPS-ul si H-ul forestier.

Desi maruntei, (cel mai inalt varf-Varful Magura cu 984 m) Berzuntii au o creasta foarte interesanta Pornind din Moinesti, drumul vechi de caruta urmeaza creasta pe la liziera padurii de fag, iar spre est este marginita cand de pasuni, cand de o padure tanara. De cum am urcat dealul din fata garii din Moinesti ni s-a infatisat un peisaj de poveste, peste vegetatie a cazut chiciura si-ti dadea senzatia ca te aflai in miezul iernii si nici decum la jumatatea toamnei. De altfel toata cresta a fost asa.

Asta pana in dreptul lacului Tarnita, unde odata intrati in padure, peisajul a inceput sa se schimbe, timid soarele ne mai arunca o raza iarna a facut loc unei toamne autentice.

Spre lac se poate cobori pe un drum intortocheat sau pe de-a dreptul prin padure. Noi am ales varianta mai rapida atat la dus, cat si la intors. Lacul este la ~500m de creasta, dupa o coborare de ~100m diferenta de nivel.

Lacul Tarnita numit de localnici şi Lacul Bălătău, a dat naştere multor legende. Noi le-am aflat de la parintele Isaia de la Schit, el povestindu-ne cu patos cum ca este un lac fără fund, că toate vietăţile sunt atrase în lac şi sfârşesc prin înec, ba chiar că în lac ar putea fi văzut catargul unei corăbii, mai mult cica s-ar fi adus scafandri care n-au reusit sa atinga fundul lacului.

Noi aici am facut o pauza de vreo jumatate de ora ca sa mancam ceva si sa ne mai tragem sufletul, soarele a iesit sa ne mangaie si el cu razele lui, mai ales ca tot drumul pana aici adica aproximativ 2 ore l-am facut printr-un peisaj hivernal peste care mai venea si cate un vant rece.

De la lac pana la schit situatia s-a schimbat. Drumul lasa loc unei poteci, pe alocuri greu vizibila. Creasta este intortocheata, cu schimbari de directie bruste si dese, cu urcusuri si coborasuri. Marcajul "H" limita de ocol silvic este prezent insa, uneori mai apare cate un drum de exploatare care are tendinta de a ne scoate de pe creasta. In multe locuri culmea este ingusta, foarte abrupta inspre est. Urcusul spre varful Tarnita incepe cu o catarare pe stanca, nu foarte abrupta dar dificila mai ales la baza, roca este sfaramicioasa, la care s-a adaugat si un strat mic de zapada, suficient cat sa ne dea emotii. Traseul este apropape in totalitate prin padure, fara belvederi, pe alocuri cu vegetatie deasa si doboraturi, dar fara a fi un traseu plictisitor. Ne-au tinut simturile active marcajul de creasta care nu este foarte des si haul din stanga, in care daca alunecai nu era de bine.

Pauze lungi nu am mai facut, doar cateva pt poze de grup, insa cu toate acestea noaptea ne-a prins pe traseu cand mai aveam putin pana la schit, insa intr-o zona cu vegetatie abundenta unde de altfel am reusit sa pierdem si traseul. In incercarea noastra de a ocoli creasta intrucat era ceata si vizibilitate scazuta am coborat prea mult pe drum si a trebuit sa urcam din nou, pe creasta la lumina frontalelor.

Cand in sfarsit dupa vreo jumatate de ora de "balaureala" am dat de drumul forestier care ducea la schit am rasuflat usurati, mai ales ca frigul se intetise iar ceata era din ce in ce mai deasa.

La schit parintele Isaia ne astepta cu sufletul la gura, noi nu mai dadusem nici un semn de viata de dimineata, omul nici nu credea ca mai ajungem.

Am vizitat mai intai biserica, cu hramul Sfantul Ilie, foarte frumoasa si sfintita recent (in 2010), iar apoi ni s-au aratat camerele in care aveam sa dormim.

Caldute, recent mobilate, cu paturi supraetajate, curatenie bec, asternuturi curate, ce altceva iti mai puteai dori.

Parintele ne-a facut si o surpriza, ne-a pregatit o masa calda, cu mancaruri simple, de post dar foarte gustoase, iar la sfarsit desert si un vin fiert care ne-a picat foarte bine.

Dupa masa ni s-au povestit legendele locului, printre care si cea a schitului, parintele fiind un om foarte cald si dornic sa impartaseasca din cunostintele lui tuturor celor care vor sa asculte.

A doua zi am participat un pic la slujba fiind si o zi de sarbatoare, Sf Dumitru, am lasat pomelnice, am mancat si am purces la drum, intrucat mai aveam de parcurs inca 2/3 din drum.

Frigul din seara precedenta ne-a adus o mare bucurie, drumul de taf era complet inghetat si astfel nu am avut contact cu noroiul, desi unii din noi mai norocosi au reusit sa ajunga si in cate o balta :).

A doua parte a traseului, desi ceva mai lunga, pune mai putine dificultati de orientare. Urmam drumul pana la troita unde intram din nou in padure, vechiul drum devine poteca, padurea batrana face uneori loc vegetatiei dese de sol. Reapar versantii abrupti spre est, si reapar si transeele sapate de-a lungul crestei in primul razboi mondial. Dupa coborarea abrupta de pe varful Magura, care a pus totusi putine dificultati participantilor se iese la gol alpin, apare si un drum de caruta, iar privelisti de basm ni se intind in fata ochilor.

Aici am facut o mica pauza de masa si soarele iar ne-a incalzit putin cu razele lui, parca stia ca stam pe loc si aveam nevoie de el.

De aici urmeaza un drum suficient de lat, care incet incet a inceput sa se dezghete, facand loc unor noroaie de toata frumusetea, insa belvederile largi catre Muntii Nemira si Ciucului te fac sa uiti de aceasta mica neplacere. Peisajul de toamna revine in fata noastra, padurea parca se transforma si ne incanta ochii cu frunze ruginii.

Parasim drumul care coboara spre Bratesti, si urmam o carare lata printr-o padure de pini, fapt care ne-a mai usurat putin bocancii de noroiul adunat inainte. Evitam alte coborari catre cartierele marginase din Targu Ocna, tinand creasta spre gara Salina. Poteca iese chiar deasupra garii, dupa o coborare printr-un "tunel" taiat prin arbusti.

Aceasta frumoasa tura de toamna-iarna s-a terminat apoteotic cu o bere rece servita la o terasa din apropiere, dupa care ne-am imprastiat care incotro spre casele noastre.

Aspecte de aprofundat:

-singura sursa de apa pe acest traseu a fost la Schitul Sf Ilie, deci apa nu trebuie sa lipseasca

-drumul prin padure pune cateva probleme de orientare, dar nu greu de trecut

-nefiind marcaj turistic trebuie sa urmaresti cu foarte mare atentie H-ul forestier, oricum o astfel de tura necesita in grup si un orientarist priceput. Noi am avut 2 si tot am reusit sa prelungim plimbarea cu vreo jumatate de ora

-La prima vedere zona nu prezinta un potential deosebit pentru turisti dar dupa ce am parcurs cei ~ 39 de km in doua zile as spune ca nu-i chiar asa. Ceea ce m-a bucurat insa a fost faptul ca atat padurea cat si creasta nu au fost poluate de trecatori. Ceva deseuri am intalnit in jurul lacului Tarnita care vara devine un loc pentru gratar dar in rest nimic.

-de remarcat ca si aici ca si prin alte zone impadurite se taie copaci la greu, ceea ce nu este deloc imbucurator, mai ales ca prin padure am vazut ceva urme lasate de torenti.

-pentru parcurgerea traseului in bune conditii trebuie si un dispozitiv cu GPS.

-informatii utile despre aceasti muntisori mai gasiti si pe muntesiflori.ro/?s=berzunti&x=0&y=0, unde dl Puscarciuc, un fin cunoscator al acestor plaiuri isi asterne gandurile.

Plimbari placute!!

---

VIZUALIZĂRI: 4879 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI