Lugo, orasul magnoliilor. O surpriza foarte placuta.

TIPĂREȘTE

Oohh… Ce pacat, ce pacat / Din Burela am plecat / Si asta a insemnat / Ca vacanta (aproape) s-a terminat… Ei, ma cunoasteti deja, cateodata ma simt poeta si-mi ies rime de-astea stralucite;).

Raman in urma cu povestirile, de multe ori nu apuc sa scriu imediat, si apoi iar o zbughesc pe undeva, si iar n-am timp… Si uite-asa mai aveam de povestit un episod din vacanta mea din iulie (nordul Spaniei, sau Galicia de est).

Dupa o ultima si scurta plimbare pe faleza din Burela, ne luam ramas bun de la A Mariña Lucense si ne indreptam spre casa. Ne facusem socoteala in asa fel incat sa putem face o oprire in Lugo, capitala provinciei cu acelasi nume, despre care… nu stim nimic. Dar chiar nimic, auzi? Ba, ca sa ma “incurajeze”, R. imi si spune ca el de doua ori a trecut prin Lugo, cu autobuzul, si de doua ori a prins ploaie. Concluzia era, deci, ca “in Lugo ploua mereu”. Mai, si ce soare si cald a fost…;)

Si uite-o chestie interesanta, de care iar n-aveam habar: acest oras se lauda cu titlul La Muy Noble y Leal Ciudad (cititi in spaniola, n-o dati pe romana, ca ne cunoastem!!). Nu va trebuie traducere, stiu. Iar cand va spun ca urbea a fost fondata in anul 25 i. Hr. de catre Paulo Fabio Maximo si ca e cel mai vechi oras din Galicia, deja nivelul de interes este altul, asa-i? (oare?!? ;)) Chiar vorbeam pe drum: oare o sa ne surprinda? Cred ca a fost una din cele mai placute surprize ale vacantei. Numeroase resturi romane, multe din ele conservate in Muzeul provincial, sunt martorii primilor sai ani de istorie, mai ales a zidului sau roman, singurul din lume conservat in intregime (asa-i ca habar n-aveati? ca si mine!) si, bineinteles, declarat Patrimonio de la Humanidad. Orasul a fost construit in apropierea unui castru (Doamne, cate are Galicia…) si a primit numele de Lucus Augusti in epoca romana.

De-a lungul vremii a avut parte de perioade de abandon, dar s-a si bucurat de importante momente ale istoriei tarii, de la strangerea in anul 842 a unei armate considerabile pentru a cuceri Oviedo si a-l proclama rege pe Ramiro I, pana la discursul colonelului Miguel Solís care dadea nastere rascoalei de la 1846 imotriva presedintelui Narváez (v-am dat gata, stiu, asta am luat-o de pe un pliant de la Biroul de Turism, ca sa va impresionez;), sau sa va bag in ceata, depinde din ce perspectiva se privesc lucrurile).

Lugo este asezat pe o colina, si este incojurat de Miño (v-aduceti aminte de unde izvoraste? , ca v-am povestit la dus; biiiine, va iert de data asta!). Chiar imi dau seama ca n-am stiut niciodata nimic de acest oras. Nici macar de vestitele fieste de Arde Lucus, ce rememoreaza trecutul roman, sau de San Froilán, in octombrie, cate atrag mai mult de un milion de vizitatori in fiecare an. De neiertat. Da’ uite ca l-am vizitat, totusi.

Am parcat masina undeva langa una din fostele porti ale orasului (nu stiu care) si in nici zece minute am fost in centru. Fara harta, fara nimic, am nimerit la gradinile Muzeului Provincial si ale Bucatariei Manastirii San Francisco. Muzeul nu l-am vizitat (nici nu ne-am uitat sa vedem daca era deschis, fiind duminica), dar ne-am invartit pe langa sculpturile expuse acolo, in gradina. Mi-a placut tare mult Cinci maini sprijinind zidul, veti vedea in poze. De asemenea, cred ca acolo a fost prima data cand am vazut magnolii asa de mari. Si asa de multe. Lugo e plin de magnolii, pomii sunt uriasi, si florile la fel. Am vazut si m-am minunat.

Cotinuandu-ne plimbarea pe aceeasi straduta piatonala, de unde ne faceau cu ochiul, la tot pasul, meniurile de la restaurantele si terasele aflate una langa alta, am ajuns in doi timpi si trei miscari la Biroul de Turism din Lugo. Imediat am stiut ce vom face.

Intai Catedrala, aflata in imediata apropiere. Un templu extraordinar, la care iar nu ma asteptam. Constructia ei s-a inceput in 1129 si este inchinata Fecioarei, numita aici Virgen de los Ojos Grandes (Fecioara cu Ochii Mari). In sec. VIII Lugo era loc de trecere in pelerinajele spre Santiago de Compostela si mai era si “cap de etapa” din Ruta primitiva a aceluiasi Camino. Si in Evul Mediu era centru de pelerinaj, pentru ca virgula Catedrala se bucura de un privilegiu special, ce se mentine si in ziua de azi, si anume faptul ca expune publicului o hostia consagrada (impartasania catolica) 24 ore din 24. Cu alte cuvinte, eu credeam ca aici te poti impartasi la orice ora din zi si din noapte. Ei bine, nu. Aceasta impartasanie, care nu ar trebui sa existe din Vinerea pana in Duminica Mare, pentru ca atunci Iisus “nu exista”, adica atunci “e mort”, aici este expusa tot timpul, cu dezlegare de “sus”, bineinteles.

De aici continuam spre zidul care are o lungime totala de vreo doi kilometri. Hai sa ne plimbam pe zid, daca tot avem ocazia. Am aflat ca la inceputul anilor saptezeci s-a aprobat un decret care declara de utilitate publica daramarea cladirilor lipite de zid, si atunci s-au demolat o gramada. Nu toate, veti vedea in poze. Am dat de o casa a carei curte dadea spre zid, o frumusete, plina de flori, perfect incadrata in istoria ce se respira la fiecare pas. Si va marturisesc ca inca ma chinui sa-mi aduc aminte cu ce alta bucata de zid semana locul unde se afla acea casa. Nu reusesc. Stiti senzatia de “parca am mai vazut asta” (sau, in limbaj mai fin, déjà vu? Ei bine, am simtit-o de cum am ajuns, insa imi este imposibil sa-mi dau seama unde.

Zidul are, dupa spusele celor de la Biroul de Turism, in jur de doi kilometri. L-am fi putut face intreg, insa ne cam batea soarele in cap, asa ca dupa trei sferturi, sa zic asa, “ne-am dat jos” ca s-o mai luam si pe la umbra.

Rolul zidului era, evident, unul defensiv, dar in acelasi timp delimita granitele orasului, nu de alta, dar trebuiau sa stie si edilii cui cereau impozite si cui nu;). Pe cei doi kilometri de zid fusesera construite 85 de turnuri!!! Dintre acestea, 46 sunt inca in stare buna, in vreme ce celelalte sunt mai… ruine. Turnurile sunt asezate de asa natura incat sa nu existe unghiuri moarte. Distanta intre unul si altul variaza (intre 6 si 13 metri), iar grosimea medie a zidului este de 6 metri.

Initial zidul avea cinci porti (actualele Porta Miña, Porta Falsa, Porta Nova, Porta de Santiago, Porta de San Pedro. Ulterior (mult mai tarziu, dupa 1800, cand orasul s-a dezvoltat foarte mult) s-au mai construit cinci, trei din ele cu nume de episcop: San Fernando, la Estación, Obispo Izquierdo, Opispo Aguirre, Opispo Odoario.

Cele mai reprezentative piete sunt: La plaza de Santo Domingo, in apropierea bisericii cu acelasi nume, cu o statuie de bronz care reprezinta o acvila (in amintirea romanilor); La plaza de Ferrol, cu biserica San Froilán, si de unde se poate vedea zidul; La Plaza Mayor de Lugo, cunoscuta si ca Plaza España, aflata la sud de zidul roman, in fata podului Cardo, in trecut centrul urbei (bineinteles ca Primaria se afla aici); Plaza de Santa María, in apropierea Catedralei. Nu le-am vazut pe toate, mai ales ca plimbarea noastra s-a rezumat la centrul vechi.

Alte cladiri de interes la care noi nu am ajuns sunt baile romane si podul roman, iar orasul are si spatii verzi de mare valoare naturala: parcul Rosalía de Castro avea patru sequoia; in 1984 uraganul Hortensia a daramat doua, iar una din cele ramase in picioare are mai mult de 25 metri inaltime.

Oricum, nu-ti trebuie mai mult de doua trei ore sa vezi (pe dinafara, exceptand Catedrala) cam ce e de vazut in Lugo. Este un orasel cochet, cu multa istorie inca… vie, pe care calci la tot pasul in plimbarea ta.

Rúa Nova sau Rúa dos Viños (de ce oare? ;)) si Praza do Campo sunt pline de taverne si restaurante, care, la ora aia, se pregateau sa-si primeasca clientii. Mie mi-a placut linistea aia de dinainea furtunii. Si aici veti da de pulpo á feira, supa galiciana (caldo gallego), placinta (mai ales cea cu cod e típica aici…).

Am gasit centrul plin de saci de gunoi. Nici prin cap nu ne-a trecut ca lucratorii de la salubritate erau in greva. Noi ne minunam gandindu-ne la cate gunoaie au lasat petrecaretii din seara anterioara (sambata seara). Pe un lateral al catedralei am trecut pe langa o tanara cu sevalet, care picta. Avea toate trambalacurile cu ea. Este una din imaginile care-mi vor ramane intiparite in minte: linistea de duminica de dimineata din centrul celei mai vechi capitale a Galiciei, curatenia de pe strazi (in ciuda gunoaielor), la care contribuia din plin si pacea fetei care voia sa surprinda templul pe plansa ei… Si magnoliile, magnoliile din Lucus Augusti…

---

VIZUALIZĂRI: 2118 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI