O surpriza placuta. Ajunsi intamplator intr-o locatie neasteptat de buna.

TIPĂREȘTE

Am sa va rog sa imi permiteti sa fac un mic preambul la conjuctura care a facut sa ajungem la Pensiunea La Cetate.

Anul acesta, (2014) nu programasem absolut nimic pentru zilele de 1 – 4 mai, pentru ca daca va aduceti aminte vremea a fost urata, ploioasa si destul de rece si nici prognoza nu ne dadea sperante la mai bine. Pe 1 mai am lalait-o aiurea prin casa, ne-am plictisit de moarte, asa ca dupa un scurt CF (consiliu de familie), sa hotarat: “Ca sa nu zicem ca n-am fost si noi macar o zi pe undeva, plecam a doua zi unde vedem cu ochii”. Dimineata, a doua zi, ne trezim si vedem cu ochii spre Curtea de Arges, locatia noastra de avarie, unde mergem mai mereu cand suntem in pana de idei sau cand vrem o iesire scurta si fara aglomeratie, ca daca o iei pe Valea Prahovei... Era o vreme afara de-ti taia tot cheful, de orice, si sa iasi afara sa iei o paine, darmite sa iesi la “iarba verde”. O moina d-aia nenorocita, marunta si deasa, care daca incepe, tine o saptamana, intunecos, mai batea si vantul, mai era si rece... Ce mai... Bacovia la el acasa. Tot trageam de timp ba unul ba altul, doar doar sa zica careva, “Unde naiba mai mergem pe ameteala asta de vreme? Uite ce cald si bine-i acasa”. Dar toti pe pozitii... Ţipa mandria in noi. Cum sa cedezi? Doar stabilisem ceva ieri, nu? CF-ul...

In fine, pe la ora 1 (13,00), eram in masina si hai la drum. Ne-a plouat intruna pana la Pitesti, de unde a inceput sa se mai rareasca, iar la Curtea de Arges a stat de tot. Am vizitat din nou manastirea Curtea de Arges (pentru a nu stiu cata oara), am mancat la Restaurantul Domnesc cate o friptura de porc (cam talpa si fara gust), papanasi si clatite cu dulceata (astea foarte bune), si ce-am zis... Hai s-o luam spre Vidraru sa ne mai clatim si noi ochii prin munti, trecem de baraj si mergem cat putem pe Transfagarasan (anul asta inchis circulatiei pana la 1 iulie). Deja se facuse vreo 4 dupa-amiaza si trebuia sa ne gandim si la intoarcerea in Bucuresti. Zis si facut. O pornim la drum, ajungem la baraj si de aici mai reusim sa mergem ~50Km cam pana la ultimele serpentine de sus dinaintea tunelului de la Balea Lac (mai aveam 7Km pana la Balea), loc de unde soseaua era blocata de zapada si nu se mai putea avansa. Oprim, ne umplem plamanii cu aer de Transfagarasan, admiram peisajul, ne batem putin cu zapada, intre timp incepe si o burnita rece al naibii si valea ca ne apuca noaptea pe coclauri.

Fiind destul de tarziu, ce-am zis... “Hai sa vedem daca gasim sa dormim pe undeva si sa plecam a doua zi” (era deja 7 seara). Si ia si opreste din hotel in hotel, aproape totul ocupat sau rezervat, ca na... era liber 1-4 mai, si unde aveau camere libere nu ne-a placut noua. Aici trebuie sa fac o mica paranteza. Noi, intotdeauna inainte de a ne caza undeva cerem sa vedem camerele disponibile, niciodata nu mergem la intamplare. Bine, asta in tara, nu in strainatate unde faci rezervarea prin agentie si aia e, ne descurcam acolo. Vedem camera si urmarim trei aspecte : 1. mirosul din camera (daca miroase urat, o refuzam din start); 2. Lenjeriile de pat; 3. Curatenia. Exact in ordinea asta, iar daca cele 3 conditii sunt cumulativ indeplinite, luam camera. Daca nu, spunem frumos: “Multumim dar nu este ceea ca cautam, mergem in alta parte”. Totul e bine si nimeni nu se simte jignit. Si tot asa din hotel in hotel, trecem si pe la ultimul, ajungem la baraj, ne luam gandul ca am mai putea gasi camere undeva si hai spre casa. Asta e... Cel putin am incercat.

Era tarziu, in jur de 21,30 si aveam ceva de mers, 10 Km pana la centrala Hidroelectrica (doar serpentine), cam 30 pana-n Curtea de Arges, inca 40 pana la Pitesti si in fine 120 pana la Bucuresti deci ~ 200 Km. Nu stateam pe roze. Estimat ca si timp, 3h-3h jumate. Minunat... Ajungem dupa coborarea de la baraj la centrala Hidroelectrica (acolo unde este plantata livada aia superba de stalpi electrici) si vedem Pensiunea La Cetate, care arãta destul de bine pe afara si am zis hai sa o vedem si pe dinauntru, sa facem o ultima incercare de cazare. La receptie, o fata foarte amabila, ne spune ca da, aveau camere libere, asa ca hai sa le vedem. Am vazut 4 camere si am ales una care ne-a convenit. O camera dubla la 110 Ron pe noapte, ~ 22mp, in aripa nou construita a pensiunii, balcon, baia mare si curata, parchet pe jos, televizor, telefon, internet (WI-FI cu acoperire relativa, in functie de locul in care te aflai), mobila din lemn, paturile comfortabile, mirosea a lemn proaspat taiat, curatenie luna, lenjerie de un alb imaculat... Dragut. Ne cazam si mergem repede sa mancam.

Restaurantul aproape gol, na... vremea de afara, doar cativa oaspeti ai pensiunii si culmea, desi eram foarte putini, mai aveam si o formatie de muzica (cantau in surdina muzica populara, usoara si cafe concert), lucru care m-a surprins placut, pentru ca orice patron din Romania care se respecta, ar fi anulat programul artistic pentru asa de putini clienti, din ratiuni pur financiare. De ce sa nu faca economie daca poate? Am luat o ciorbita de vacuta si o supa de pui cu taietei de casa, un platou traditional, parca “La Cetate” ii zicea, cu bucatele de carnati de casa, jumari, frigarui, pastrama, 2 antricoate de porc, cartofi copti si ceva legume pe langa si ca desert papanasi, 2 la portie, f mari si gustosi si clatite cu dulceata de afine la fel de bune. Ca bautura, palinca din partea casei (cam 250 gr si buna rau), o sticla de cabernet Beciul Domnesc si o apa plata, totul costand ~ 130 Ron. Mancarea foarte gustoasa, portii generoase, timpi de asteptare buni, baiatul care ne-a servit tot cu ochii pe noi, cum miscam un deget, cum se infiinta langa noi sa intrebe ce mai dorim. A doua zi dimineata am luat doua omlete, un mic platou cu aperitive (slaninuta de porc afumata, branza, salam, cascaval, 2 carnaciori oltenesti, masline, ceapa castraveti, rosii) si cate 2 cafele, toate ~ 25 Ron.

Astazi aveam in plan sa urcam la Cetatea Poenari cunoscuta si ca Cetatea lui Tepes Voda (mai fusesem cu ani in urma si am zis ca daca tot suntem aici, s-o revedem), situata sus pe creasta muntelui, deasupra centralei Hidroelectrice Vidraru, dar pentru ca incepuse ploaia (din nou), renuntam si plecam. Traseul: Vidraru - Curtea da Arges - Merisani – Budeasa - Campulung Muscel - Leresti - Cabana Voina. Fiind off topic, fac doar o trecere rapida a traseului. Leresti – sat de tigani, rufe multicolore intinse pe garduri, atentie mare cum mergeti pe aici, sa nu care cumva sa atingeti vreun patruped sau vreun puradel din cei care rasar din toate partile si de unde nu te astepti, ca-i de rau si asta nu ca spirit da gluma, o spun foarte serios. Pe drumul pana la Cabana Voina ne-a prins si grindina, ajuns, mancat aici ieftin si prost, intors acasa prin Targoviste.

Dar sa va spun cate ceva despre cetate dintr-un pliant al pensiunii. Asezata pe pintenul muntelui Caprisoara, la o altitudine de 850 de metri, protejata de pante abrupte, cetatea Poienari strajuieste de secole intrarea in Defileul Argesului. in urma unor cercetari arheologice s-a determinat ca a fost construita la sfarsitul secolului al XIII-lea, inaintea domniei lui Vlad Tepes si a facut parte dintr-un plan strategic de aparare a granitei nordice muntene. Vlad Tepes, supranumit Dracula, a refacut si a intarit cetatea. Zidurile de aparare sunt groase de 2-3 metri. Intrarea in cetate se facea pe sub turnul din piatra, pe un pod mobil. Odata ridicat acest pod, cetatea devenea complet izolata. Accesul la cetate se face urcand 1480 de trepte printr-o padure de fagi, dar efortul dvs va fi pe deplin satisfacut de mica incursiune in istorie si de o priveliste impresionanta.

Haideti sa va spun si cate ceva din dotarile si serviciile asigurate de pensiune, tot din pliantul acela. Pensiunea dispune de: aer conditionat, gratar, incalzire centrala, internet wireless, loc de campare, loc de joaca pentru copii, parcare pazita, restaurant cu terasa cu o capacitate de 110 respectiv 100 de persoane, sala de relaxare, teren sport, iar la cerere se pot organiza contra cost partide de pescuit si de vanatoare, plimbari cu vaporasul pe Lacul Vidraru, vizitarea centralei Hidroelectrice Vidraru. Restaurantul ofera meniu cu preparate pe specific romanesc : bulz haiducesc, pastrama de oaie, berbecut la protap, purcelus la tava, curcan impanat etc.

Ulterior am aflat ca patronii acestei pensiuni sunt cetateni germani (acum se explica si prezenta formatiei de muzica in conditiile date), poate de aici si faptul ca totul merge cu precizie nemţeasca. Cele mai multe dintre panopliile, armele si trofeele vanatoresti care decoreaza peretii restaurantului (superbe), sunt aduse de ei din Germania. Ca un pont daca veti dori sa inoptati aici, cereti camere in aripa noua a pensiunii si obligatoriu cu faţa spre sosea. Camerele din spate au balcoanele foarte aproape de un masiv abrupt (aflat la 3-4m) si pe langa faptul ca nu vezi decat stanca, parca e si un pic creepy.

Ca si concluzie, parerea mea despre aceasta pensiune la care am nimerit din pura intamplare si prin epuizarea celorlalte optiuni, este ca poate fi un loc de popas mai mult decat decent daca sunteti in tranzit prin zona, fara mari calitati dpdv al peisajului, nu vad ce poti face aici mai mult de o zi, hai sa zicem doua, cazarea si masa la preturi accesibile si de buna calitate, putin peste nivelul clasificarii ei de 3 stele (masa cu siguranta), raportul servicii - calitate - pret, decent, iar toate astea ma fac sa pot recomanda aceasta pensiune, fara riscul ca cei ce ajung aici sa fie dezamagiti de calitatea serviciilor si a cazarii.

Inchei in speranta ca poate ati aflat informatii utile pentru o posibila cazare de tranzit, sau macar pentru un popas cu vizitarea cetatii si apoi servirea unei mese foarte bune si la un pret corect. Pentru ca asa cum spuneam si in alte posturi anterioare :

Cine detine informatia, detine puterea.

---

VIZUALIZĂRI: 3011 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI