ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.10.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2013
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Caserta

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm www.ghidroma.com
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. 0039 324 981 3672
  • Palatul Reggia di Caserta, cel mai mare palat din Italia

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Mă grăbesc să scriu despre Caserta, cu asta încheiind periplul meu prin Napoli- Coasta Amalfitană. Despre Capri au scris mulţi pe afa, nu aş mai avea ce adăuga iar Costiera a fost un eşec. Am stat mai mult în autobuz, distanţa de la hotel la Amalfi fiind de 180 km pe o autostradă foarte circulată. Nu ne-au dus la Positano iar în Sorrento am stat numai o oră. Am văzut cu grupul teatrul San Carlo, Pompei şi Palazzo Reale din Caserta şi pe cont propriu Herculaneum, Muzeul Naţional de Arheologie şi muzeul Capodimonte.

    Caserta este un mic orăşel de 80000 locuitori, situat la 40 km nord de Napoli şi este capitala provinciei cu acelaş nume din Campania. Oraşul s-a dezvoltat în jurul unui turn lombard şi are ca atracţii înafară de palatul regal, un apeduct construit de Vanvitelli şi o catedrală din sec. XVIII. Ar fi rămas un orăşel anonim ca multe altele dacă aici nu ar exista cel mai mare palat din Italia, Reggia di Caserta. Acesta a fost construit de Carol al VII lea de Bourbon, regele celor două Sicilii (respectiv Napoli plus Sicilia unite din 1440). Nepot al Regelui Soare Ludovic al XIV lea, el a condus cele două Sicilii în perioada 1735-1759. În cei 25 de ani ai domniei a construit multe edificii importante din care am văzut: teatrul San Carlo, muzeul de arheologie (clădire preexistentă dar devenită muzeu sub acest rege, n-o rataţi!), a dezvoltat palatul Capodimonte din Napoli, palatul Pontici dar şi palatul regal din Caserta. Regele şi-a dorit un palat la fel de opulent şi strălucitor ca Versailles şi în mare măsură a reuşit; deasemeni a vrut ca reşedinţa să fie amplasată într-un loc mai sigur, departe de mare de unde putea fi atacată. Construcţia în stil baroc a început în 1750 şi a durat 40 de ani, lucrările fiind conduse de arhitectul Vanvitelli. A costat 6100000 ducaţi şi pentru a ne da seama valoarea lor am citit că un ducat era costul unei cine bune. Palatul este considerat cea mai mare clădire din Europa din sec. XVIII. Înzestrarea palatului a mai durat o sută de ani. Clădirea are dimensiuni impresionante care se observă şi te intimidează de la depărtare. De formă dreptunghiulară are o lungime de 240 m, lăţimea careului este de 190 m, înălţimea celor două etaje 40 m iar numărul ferestrelor1970. Are patru curţi interioare şi 34 de scări de acces. Parcul are 120 ha dar din păcate nu l-am putut vizita distanţa de parcurs fiind de 3 km dus plus 3 km întors, pe soare arzător şi după vizita obositoare din palat. Vizitiii care conduceau cele câteva trăsuri cereau 50 eu pentru o plimbare de o jumătate de oră la care nu am găsit amatori pentru completarea locurilor. Doi englezi care au făcut un asemenea tur erau nemulţumiţi că în jumătate de oră nu au fost duşi la cascada Diana de 76 m şi nu au văzut toate grupurile statuare aurite care fac ca Reggia Caserta să rivalizeze cu Versailles. Din pliante am văzut minunăţiile din parc: statui, cascada Diana, fântâni monumentale, bazine cu peşti toate prezentate într-o dantelă de alei umbrite de coroanele unor copaci seculari. Cum, după cum am scris nu am vizitat parcul, am postat câteva poze de pe internet menţionând-le sursa. În interior palatul are 1200 de camere şi 200 de săli. Încă dinainte de a ajunge în palat, din curte eşti copleşit de mărimea palatului pe care abia îl cuprinzi cu ochii. Se intră printr-o galerie sub forma unei arcade din care se desprind mai multe intrări. Vizita în palat începe după ce se urcă o scară monumentală de marmură străjuită în ambele părţi de lei, simbol al puterii regale. La capătul scării se află o statuie gigantică a lui Hercule, provenită dintr-una din vilele Farnese. După primul etaj scara se divide în două rampe. Holurile şi vestibulele sunt monumentale şi conduc la încăperile palatului. Fără a respecta succesiunea vizionării care e mai bine dată de derularea fotografiilor, este de spus:

    -sala tronului a fost terminată abia în 1845, la 70 de ani după construcţia palatului. Are dimensiuni impresionante: 36 m lungime, 14 lăţime, 16 înălţime. Dealungul perimetrului sunt postaţi 28 de pilaştri îmbinaţi în tavan cu coroane corintice care pe o parte încadrează uşile iar pe latura opusă ferestrele. Pe pereţi sunt medalioane de stuc aurit iar tavanul are un medalion dreptunghiular reprezentând scena de încoronare. Sala este luminată de 14 lampadare de bronz aurit iar pardoseala este un mozaic de marmoră cu motive florale şi geometrice. La atâta opulenţă şi frumuseţe, tronul propriuzis mi s-a părut meschin. E de fapt un fotoliu micuţ îmbrăcat în catifea bleu cum ar putea să aibă orice burghez. Deasupra tronului se află zeiţa Nike înaripată.

    -sala lui Marte are pe pereţi medalioane sculptate în marmoră reprezentând scene de luptă.

    -apartamentele regale se deschid printr-o primă sală a halbardierilor care aveau rolul body guarzilor din zilele noastre. Dormitorul acoperit cu foiţă de aur cu baldachin şi tapiţerie bleu este aşa cum a fost folosit de Gioachimo Murat, cumnatul lui Napoleon Bonaparte şi rege al celor două Sicilii în perioada 1808-1815. Din apartamentul regal mai fac parte un birou de lucru şi o camera de zi. Candelabre de cristal, vase chinezeşti de malachit sau jad, portretele regilor şi reginelor, tapiseriile enorme completează aceste interioare regale.

    - apartamentul reginei este de mai mici dimensiuni şi mai puţin împodobit. Dormitorul este îmbrăcat în culori calde aurii. Interesantă este sala de baie a reginei, destul de apropiată de băile de la noi din casele vechi. Lavoar de marmoră cu lighian, cadă destul de confortabilă dar ce e mai interesant e sistemul de oglinzi înclinate prin care când făcea baie, regina putea supraveghea culoarul pe care presupunea că se strecura regele în drum spre amante.

    -pinacoteca cuprinde mai multe săli cu portretele regilor, reginelor şi ale copiilor lor

    -biblioteca amplasată în mai multe săli sub uşile de mahon cu geamuri de cristal. Un glob pământesc enorm arată împărţirea lumii la 1800.

    -capela palatină este separată de apartamentele regale printr-un vestibul. Este o adevărată bijuterie. Este lucrată în marmoră de Carrara, marmură africană şi de la Pompei. Încăperea cu 16 coloane este inspirată de capela regală din palatul Versailles. Galeria superioară era rezervată doamnelor de onoare. In absidă se află un altar în stuc deasupra căruia un tablou mare reprezintă BunaVestire. Orgele, tablourile şi mobilierul au fost distruse în timpul bombardamentelor din al doilea război mondial, astfel încât astăzi capela nu are strălucirea de odinioară.

    Din fotografiile pe care le-am postat, vă veţi da seama de opulenţa, bunul gust şi rafinamentul care tronează în acest palat. Palatul regal din Caserta şi parcul sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Dacă veţi vizita Napoli cu maşina voastră sau închiriată ar fi păcat să nu vedeţi şi această bijuterie arhitectonică. Se viziteată zilnic cu excepţia zilei de marti şi tariful de intrare este 12 eu, la reducere pentru copii şi seniori, 6 eu. Şi nu uitaţi, grădinile despre care vă rog de pe acum să-mi povestiţi!

    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

    ---
    Trimis de Michi in 04.10.14 16:16:57
    Validat / Publicat: 04.10.14 20:32:06
    VIZUALIZĂRI: 5102INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    SESIZEAZĂ
    greșeală / conținut, limbaj
    Adn. FAVORIT
    5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

    Puteți VOTA acest articol:

    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 32 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster [04.10.14 20:31:31] »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    Michi [04.10.14 20:50:50] »

    WEB, mulţumesc pentru partitura clasică sugerând atmosfera de acum 200 de ani.

    webmaster13 [04.10.14 21:06:39] »

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    Michi [04.10.14 21:45:22] »

    @webmaster13 - Am scris mai sus şi am mulţumit.

    webmasterX [31.05.17 23:21:17] »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă Caserta» (nou-creată, între timp, pe sait)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Michi
    Alte impresii din această RUBRICĂ:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0944550037384 sec
    ecranul dvs: 1 x 1