ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.09.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.01.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2014
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Prin Bulgaria, spre si dinspre Nispurile de Aur

TIPĂREȘTE

Dupa cum am povestit in review-ul referitor la cazare, ca urmare a castigarii unui mini-premiu AFA, am zis ca mini-sejurul petrecut la VIVA Club HVD Hotel, in Nisipurile de Aur, sa-l intregim si cu ceva vizite pe la diferite obiective turistice aflate mai mult sau mai putin in drumul nostrum. Am plecat vineri dimineata pe la ora 6,30 din Bucuresti, iar la ora 11,00 treceam granita pe la Vama Veche, dupa o mica pauza intr-o benzinarie, pe autostrada, pentru un sandwich si o cafea si o trecere rapida prin LIDL in Mangalia. Prin vama am trecut foarte rapid, avand doar o masina in fata, am luat vigneta aferenta dupa ce am trecut in partea bulgareasca si am plecat catre tinta noastra finala, Nisipurile de Aur, cu gandul de a ne opri pe cat posibil, in drum, pentru vizitarea unor obiective.

Stiam ca check-in-ul incepe cu ora 14,00 la hotel, asa ca nu era nicio graba, mai ales ca mai aveam de parcurs doar vreo 90 km pana la Nisipurile de Aur. Asa ca dupa primii 45 km parcursi din vama pe teritoriul vecinilor nostri bulgari, in dreptul localitatii Kavarna am virat stanga spre Balgarevo, pe care l-am traversat indreptandu-ne spre Capul Kaliakra. Din Kavarna pana la Capul Kaliakra sunt cam 16km.

Drumul din vama pana la Kavarna, de fapt pana la Balcic este o sosea buna, fara plombe, fisuri sau gropi. Iesind din Balgarevo spre Capul Kaliakra, am reusit fara probleme a identifica drumul lateral in stanga, pe care se ajunge in Golful Bolata. Este un drum asfaltat, destul de ingust, care coboara pana la malul marii in frumosul Golf Bolata. Nu este niciun indicator care sa-ti arate ca in partea stanga, pe acea sosea se ajunge in golf, dar noi ne facusem temele de acasa, studiind pe net caile de acces si am reusit sa-l gasim din prima incercare. Se merge pe acel drum, in coborare, serpuind usor, pana in golf, cam 3km. Golful Bolata Bolata are statutul de rezervatie naturala.

Stancile rosii care strajuiesc golful contrasteaza puternic cu albastrul marii si cu spuma alba ce inconjoara acest golf, ca un semicerc aproape perfect. De sus, de pe stanci, ai parte de o vedere superba asupra intregului golf. La ora la care am ajuns noi, undeva in jurul orei 12,15, fiind si vineri, nu era prea populat, erau doar 10, maxim 15 masini si cateva zeci de persoane pe plaja. Plaja nu este amenajata, exista totusi o terasa, intr-o margine, de unde poti procura diverse bauturi alcolice si non-alcoolice, probabil si ceva de mancare, dar acest lucru nu l-am verificat. Dupa o plimbare scurta, admirand cand marea, cand spectaculoasele stanci rosii, am plecat spre Capul Kaliakra.

Inca de pe vremea dacilor a existat aici o cetate numita Tirizis, care a fost apoi numita de greci “ Kali Akra” care insemna "bun adăpost" in fata vanturilor din nord-est.

La intrarea in parcarea acestui obiectiv turistic se plateste o taxa de 3leva/persoana. Dupa ce am parcat si am coborat din masina ne-a intampinat un vant puternic care, aveam sa constatam pe parcursul sederii noatre, ca nu ne-a parasit decat fix duminica dimineata cand trebuia sa plecam din Nisipurile de Aur spre casa. Chiar inaintea parcarii, pe partea dreapta, este un obelisc denumit “Poarta celor 40 de fecioare”. Legenda spune ca in 1421, cand a fost cucerita si distrusa cetatea, pentru a nu cadea în mainile turcilor, 40 de fecioare si-au legat parul una de cealalta si s-au aruncat tinandu-se de mana, in apa marii.

Peisajele care se infatiseaza ochilor sunt supebe. Privelistea este impresionanta datorita malurilor, inalte, abrupte și stancoase, aflandu-te practic la vreo 70m deasupra marii.

Sunt si cateva locuri de unde-ti poti procura diverse suveniruri, un mic muzeu amenajat intr-o grota, si bineinteles, ruinele vechii cetati medievale. In capatul acestei peninsule se afla si capela Sf. Nicolae (protector al marinarilor), construita in 1993, dar si un restaurant amenajat tot intr-o mica grota din cate am putut sa-mi dau seama traversand catre capatul peninsulei chiar pe/prin terasa acestuia. Zona Kaliakra este si rezervatie naturala, aici gasindu-se specii rare de pasari si pesti. Aceasta regiune este foarte importanta pentru păsările migratoare, deoarece pe aici trece Via Pontica - a doua mare rută de migratie din Europa.

Dupa ce am achizitionat magnetul de rigoare cu acest obiectiv, am plecat spre destinatia noastra finala VIVA Club Hotel HVD. Am socotit ca deja ar fi cam tarziu sa mai trecem si prin Balcic, asa ca am zis ca la intoarcerea catre casa vom vizita si castelul cu frumoasele sale gradini si daca mai avem timp, sa schimbam un pic traseul si sa nu mai mergem pe drumul european ce leaga Kavarna de Shabla ci sa mergem pe un drum secundar, de-al lungul tarmului marii.

Ajunsi in Nisipurile de Aur, dupa ce ne-am cazat, am zbughit-o in recunoastere, spre plaja.

Cat am stat aici, 3 zile in Nisipurile de Aur, ne-am tot plimbat pe plaja si un pic prin statiune, mai putin baie in mare si la fel de putina plaja, nefiind soare, dar la schimb ne-a fost “oferit” un vant puternic care ridica valuri destul de puternice. Noi am fost oricum incantati, chiar si fara baie si plaja, ne-am plimbat si ne-am relaxat. Statiunea isi merita intr-adevar numele de “Nisipurile de Aur” calitatea nisipului plajei fiind incontestabila. Nisip fin, nu tu scoici sa te intepe prin talpi, nu tu meduze, nu tu alge sa te incurci in ele, s-au mai rau, sa puta de-ti muta nasul. Nu tu comercianti ambulanti sa te “imbie” la un porumb fiert sau mai stiu eu la ce. Civilizatie pe plaja, zonele de “free” bine delimitate de zonele de sezlonguri. Salvamarul era ascultat cand te invita sa iesi din apa din cauza valurilor mari. Atat vineri cat si sambata a fost arborat steagul rosu pe plaja.

In concluzie mi-a placut ce am vazut. Bineinteles ca au si bulgarii destule lucruri de rezolvat si imbunatatit. Exista si la ei destule locatii aparent inchise, altele in ruina, sau de vanzare. Nici la ei nu merge totul “ca pe roate”, dar oricum sunt mult in fata noastra la capitolul turism.

Duminica, la intoarcerea catre casa, ne-am oprit intai la Balcic pentru a vizita Domeniul Regal, cu extraordinarul parc al castelului si bineinteles “Cuibul Linistit” cum este numita vila in care a locuit o mare parte din timp Regina Maria. Merita din plin o vizita a intregului domeniu cu frumosele gradini suprapuse care adapostesc flori multicolore, copaci si plante exotice. Este deosebit acest ansamblu.

Trebuie vizitat in tihna acest loc, nu in fuga, pentru al percepe la adevarata sa valoare. Noua de data aceasta ne-a cam lipsit timpul necesar, dar ne-am promis ca o sa revenim. Este recomandabil de se cumpara un pliant cu harta obiectivului pentru a te putea descurca mai usor in vizitarea intregului ansamblu. Mai ales ca informatia in interior lasa usor de dorit.

Nu insist in descrierea plimbarii noastre aici. A reusit de minune, @tata123, sa surprinda si sa descrie acest loc deosebit. Citind acum cele scrise de el, am retrait efectiv plimbarea noastra la Domeniul Regal de la Balcic.

Dupa plimbarea de aprox 2 ore pe aleile domeniului si dupa o mica pauza de refacere a fortelelor la una din multele terase ce sunt insirate pe strada de acces spre castel, ne-am urcat din nou in masina si mai departe spre casa.

Vazand ca vremea este tocmai buna pentru plaja si o baie in mare, plecand din Balcic am hotarat, pe moment, sa ne mai oprim inca odata in Golful Bolata.

Asa ca din Kavarna am virat dreapta spre Capul Kaliakra, trecand iarasi prin Balgarevo si ne-am oprit in golful deja stiut.

Acolo, spre deosebire de vineri cand am trecut prima data, erau o multime de masini parcate care pe unde puteau si animatie mare pe plaja dar si in apa. Am stat aici cam o ora profitand din plin de soare si apa. Dar trebuind sa plecam, pentru ca mai aveam cam 300km de mers cu masina, plus ca eram hotarati sa ne oprim si pe malul marii in zona Tyulenovo pentru a admira stancariile din acea zona si vechiul far de la Shabla.

Tyulenovo este un mic sat pe malul marii cu aprox 60 de locuitori. Locuitorii satului sunt de origine gagauza. Tyulenovo este primul locatie în care s-a descoperit si exploatat petrol în Bulgaria, prin 1951. Se mai exploateaza si astazi pentru ca am mai vazut si sonde functionale dar si o dara negricioasa pe sosea pe destui kilometri lungime, care semana a petrol, semn ca au trecut pe acolo cisterne. Pentru a ajunge la Tyulenovo, venind dinspre Capul Kaliakra, in Balgarevo, in centrul localitatii, am luat-o la dreapta pe un drum asfaltdar nu inainte de a opri si achizitiona niste mega-smochine tare gustoase. Pana la Tyulenovo nu am mai oprit si ne-am tot uitat pe campul presarat cu o gramada de rezervoare metalice, pentru a identifica acele stanci despre care citisem inainte sa plecam de acasa. Indicatoare ca si pentru Golful Bolata, ioc. Asa ca la iesirea din localitatea Tyulenovo, am luat-o pe unul din multele drumuri de pamant care duceau catre tarmul marii, pentru a vedea ce si cum. Am nimerit. Distanta din sosea, pe aceste drumuri de pamant, pana la mare, nu este mai mare de 200-300 m. Am dat chiar si de un panou informativ la capatul acestui drum de pamant, care ne povestea cate ceva despre rezervatia naturala care se intinde in aceasta zona. Am parcat si am coborat spre malul marii. Brusc peisajul se schimba, dintr-un pamant inierbat, brazdat de o multime de drumuri de pamant si rezervoare metalice, se transforma intr-o zona stancoasa, care se interpune intre zona inierbata si mare, stanci care practic inlocuiesc fasia de nisip la care te-ai fi asteptat s-o gasesti, la malul marii.

Este un piesaj deosebit, cu stanci, mici grote si labirinturi sapate de catre apa in malul stancos. Am tot sperat sa vedem si delfini in apa, cum auzisem ca ar fi in aceasta zona, dar nu am avut noroc, marea fiind totusi destul de agitata. Doar crabi prin ochiurile de apa si cormorani in zbor sau “in pauza” pe cate o stanca. Dupa o portie sanatoasa de foto si admirat aceste formatiuni stancoase am plecat mai departe in drumul nostru catre casa. Am iesit inapoi in drumul principal care trece prin Shabla si apoi am continuat spre vama pe care am trecut-o repede, maxim 5-10 minute de asteptare, avand doar vreo 5 masini in fata. La ora 18,00 am intrat in tara, iar la ora 21,00 eram in Bucuresti.


[fb]
---
Trimis de Testosu' in 23.09.14 09:26:27
Validat / Publicat: 23.09.14 12:54:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 3669 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P40 La Balcic
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[23.09.14 12:52:39]
»

Cum articolul descrie mai multe locuri frumoase din zonă, l-am mutat la rubrica "O zi în Balcic (și împrejurimi)" - mult mai adecvată conținutului propriu-zis al acestuia.

tata123 🔱
[23.09.14 22:05:15]
»

Frumoase locuri... de golf și stâncării nu știam. Noi nu am mai apucat sa vedem la intoarcere Cap Kaliakra și cetatea aferentă, în schimb am vazut vineri Nessebarul, venind pe Razgrad, Shumen, Varna. De asemenea, ne-a rămas de vizitat manastirea Aladja, lângă stațiune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Testosu'AUTOR REVIEW
[23.09.14 22:24:29]
»

@tata123: am citit articolul despre Nessebar si ne-a zgandarat interesul. .

La iesirea din localitatea Balgarevo, spre Golful Bolata si Capul Kaliakra, am oprit pe marginea drumului, unde o batranica vindea fel si fel de lucrusoare impletite de mana: caciulite, botosei, etc. Cand noi ne tot consultam ce sa cumparam, am avut mare surpriza sa ne vorbeasca in romaneste, chiar bine.

Era efectul stapanirii romanesti, asupra Cadrilaterului.

Avea 87 de ani, dar fiica-sa de 59ani, care o insotea nu cunoastea lb.romana.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
tata123 🔱, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Balcic și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046169996261597 sec
    ecranul dvs: 1 x 1