ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.09.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Ribadeo. Indienii talpa iute.

TIPĂREȘTE

Titlul e o gluma, evident. Stiam ca este oraselul cel mai estic al Galiciei, si ca estuarul de langa e granita naturala dintre Galicia si Asturias. Era punctul maxim unde voiam sa ajungem spre est. Si ne-am organizat excursia in asa fel incat sa prindem fluxul si refluxul la Playa de las Catedrales (vezi impresii), iar cateva ore le-am petrecut in acest orasel. Am trecut prin Rinlo pentru ca, desi nu voiam sa oprim sa mancam vestitul arroz caldoso (un fel de orez mai moale, nu ca cel din paella, cu zeama de fructe de mare) la un restaurant foarte solicitat/frecventat din acest mic satuc pescaresc (cum altfel?), am vrut sa trecem prin el. Nu am coborat din masina, nici la dus nici la intors, dar am traversat stradutele inguste si podul de sens unic de langa far.

In Ribadeo am lasat masina mai la intrare. Era joi, economiseam parcarea, si in plus, mersul pe jos face piciorul frumos, asa ca am ocolit noi putin pana am ajuns la “km. 0” (ne-am dat seama la intoarcere, cu harta-n mana), dar am ajuns repede in centru. Imediat privirea ni s-a lipit de cupola rosiatica si stralucitoare a unei… biserici. Biserica catolica? gandesc eu cu voce tare. Mai degraba pare una ortodoxa ruseasca. Rabd un pic, hai sa intram intai in Biroul de Turism, sa vedem ce putem face in cele cateva ore pe care o sa le petrecem aici. Inauntru, pe dreapta, se afla doi uriasi (v-am vorbit aici vezi impresii de “gigantes y cabezudos”). In mijloc o macheta de vapor. Si la Atención al cliente un domn, care formeaza in doi timpi si trei miscari un grup de vorbitori de spaniola si explica, pe un ton destul de ridicat, obiectivele pe care le putem vizita intr-o dupa amiaza. Se cam supara cand o colega vorbeste tare cu (probabil) doua cunoscute, si omul nostru incearca sa acopere vocea colegei, uitandu-se cam urat la ea. In cele din urma ne spune ora refluxului de la As Catedrais si ne intreaba, pentru statistici, de unde venim. Pe harta orasului (spre deosebire de alte locuri unde este gratis) am dat un euro (sau cincizeci de centi?pff, ce memorie...).

Iesim in piata si acum stim ca ceea ce mie mi se paruse cupola unei biserici este, de fapt, Torre de Los Moreno (Turnul Familiei Moreno) !! Ce dasteapta sunt cateodata!! Dau in gropi... Spre sfarsitul sec. XIX, din Ribadeo au plecat multi emigranti spre America sa faca avere (indianos sau indios sunt numiti bastinasii din America Latina, in vreme ce celor din India aici li se spune hindu, cam asta e diferenta). Printre cei care au reusit acest lucru se aflau fratii Moreno care, la intoarcerea pe meleagurile natale, la inceputul secolului urmator, au construit acest turn in stil modern, simbolul orasului, care iese in evidenta prin cupola si acoperisul de ceramica. Deci nici urma de biserica;). Imediat langa se afla Primaria sau Cladirea Pazo de Ibáñez, fosta resedinta a marchizului de Sargadelos, cu care ne-am facut poza. Parcul din mijlocul pietei este plin de flori.

Inainte de Biroul de Turism trecusem pe langa Convento de Santa Clara (aflata in aceeasi piata) unde, la intrare, scrie pe o bucata de granit: “Haec est domus papuertatis” (“Aceasta este casa saracilor”, daca biata mea latina a mai lasat ceva reminiscente prin materia gri…).

Bun. Hai sa ne continuam plimbarea. Vrem sa ajungem la Mirador La Atalaya, pentru ca ne-a ramas in cap ca acolo exista un lift panoramic. Dupa atatia ani aici, abia acum am aflat ce inseamna “atalaya”. Eu credeam ca e numele vreunui personaj. Da’ de unde: “Atalaya” este un loc aflat… la inaltime, un mirador, cu privelisti extraordinare mai ales asupra unui litoral. De-aia tot vedeam eu peste tot “Mirador de Atalaya”. Ajungem repede, dupa ce ne plimbam putin pe stradutele destul de pustii la ora aia. Acolo, sus, se afla o capela, Capilla da Atalaya (cel mai vechi templu din Ribadeo, reconstruit in timpul repopularii zonei de catre Fernando al II-lea in 1182). Cred ca vibratiile negative de acolo a contribuit la formarea unei imagini care cu siguranta nu e una obiectiva. Langa troita se afla un domn… cam ciudat. Probabil nu era decat un biet om al strazii, noi l-am salutat, nu-mi dau seama daca a raspuns, dar nu ne-am simtit deloc comozi in prezenta lui. A plecat dupa cateva minute, dar noi am ramas cu un sentiment aiurea. Ne-am facut poze langa cele doua tunuri asezate, strategic, acolo, sus (dovada a faptului ca miradorul era un punct de aparare al orasului), si hop la liftul panoramic. Oh Doamne! Constructia e una moderna. Atat de moderna incat mirosea a urina. Ne-am gandit ca la cate o fi fost martora acea cladire… Liftul nu mai venea si noi am fi vrut s-o tulim pe scari in jos, pe langa o casa din apropiere. Nu stiam insa daca nu cumva iesirea nu era… iesire. Faimosul lift a venit in cele din urma. Ori eram noi prea incarcati de senzatii… negative si n-am stiut sa separam un lucru de altul, ori nu stiu. Cert e ca panoramicul ala nu ne-a impresionat. Cand am ajuns jos, am rasuflat usurati, parca am fi scapat de ceva, nu stiu de ce anume. Apropo, din lift se vedea parte din portul orasului. Intre noi fie vorba, am avut parte de privelisti mai frumoase din multe alte parti.

De acolo ne-am plimbat putin pe langa port, destul de mare, by the way. Tot uitandu-ne dupa o toneta de inghetata, am fost rugati sa facem poza unui grup care mergea la scufundari. Nu se stie niciodata, insa nu cred sa fac acest lucru vreodata.

Hai la O Cargadeiro, mi se propune. Uite-l colo, dincolo de pod. Este vorba de un alt mirador, care ii datoreaza numele fostei structuri metalice care servea in trecut pentru a incarca in vapoare mineralele aduse din Vilaodrid (Pontenova). In imediata apropiere se afla Fuerte de San Damián, fortareata construita, bineinteles, cu scop defensiv. Dateaza din 1624, desi se stie ca inainte se afla acolo un turn numit A Torre Nova. L-au distrus englezii intr-unul din atacurile lor in 1719, a fost reconstruit cateva zeci de ani mai tarziu, daramat iar in 1809. Primaria l-a restaurat si astazi functioneaza ca sala de expozitii municipale. Toate aceste date le-am luat de pe ghidul orasului, bineinteles;).

Bineinteles ca si Ribadeo, ca si intreg litoralul nordic, este plin de “miradores”. Noi nu am mai ajuns la Mirador de la Santa Cruz, aflat la trei km. de centru, si nici la Faro de Isla Pancha, aflat, asa dupa cum numele arata, pe o insula.

Alte puncte de interes din oras: Auditorio de Cabanela (cuprinde si resturile unui palat din sec. XIII), Capilla de San Francisco, Capilla de San Roque, Capilla de San Miguel sau Capilla de la Santa Cruz.

Ce ne-a mai ramas? Vestitele case asa zise “ale indienilor”. Cand citisem despre casas de los indianos inainte de vacanta, nu stiam exact la ce sa ma astept. Nu am vrut sa vad poze inainte, ca sa nu stric surpriza de tot. Este vorba de o strada cu cateva case ale acelorasi emigranti de care am vorbit mai sus, in stil colonial, care ies in evidenta. Doua dintre ele sunt chiar frumoase (cea grena si cea bej). Asta ma duce cu gandul la casele pe care si le construiesc “indienii” nostri intorsi dupa ce au facut avere prin strainataturi. Glumesc. Stilurile un au legatura cu siguranta.

Muream de nerabdare sa ne intoarcem la Catedrale. Asa ca, dupa ce ne-am aprovizionat cu o bucata zdravana de “empanada de atún” (placinta cu ton), am plecat sa vedem refluxul. Ribadeo este un orasel dragut, pacat ca ne-au bantuit pe noi fantomele! ;)

## end review sc

[fb]
---
Trimis de alinaro in 04.09.14 16:04:16
Validat / Publicat: 04.09.14 18:00:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 2135 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 In apropiere de Rinlo.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

myty77
[04.09.14 20:04:14]
»

@alinaro: Ai strecurat o mică greșeală. Ribadeo e cel mai estic punct al Galiciei, nu cel mai vestic. Din păcate eu nu am reușit să ajung și acolo.

webmasterX
[04.09.14 20:20:33]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

alinaroAUTOR REVIEW
[05.09.14 09:42:31]
»

@myty77: Buna dimineata. Ai perfecta dreptate! De fapt, ma contrazic in doua propozitii alaturate, intai zic vest si apoi est. Rog un webmaster sa modifice daca se poate. Ribadeo este cel mai estic orasel al Galiciei. Multumesc frumos pentru observatie.

Stiam ca este oraselul cel mai vestic al Galiciei, si ca estuarul de langa e granita naturala dintre Galicia si Asturias. Era punctul maxim unde voiam sa ajungem spre est.

P.S.1 De la Plaja Catedralelor mai sunt cativa kilometri pana la Ribadeo, nu era foarte departe.

P. S.2 Eu mai am de povestit despre Ruta Farurilor si despre Viveiro. Tu cand ne povestesti? Chiar vreau sa citesc!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[05.09.14 09:47:27]
»

@alinaro:

Rog un webmaster sa modifice

Rezolvat.

alinaroAUTOR REVIEW
[05.09.14 09:49:37]
»

@webmasterX: Wow. Multumesc pentru promptitudine.

myty77
[06.09.14 10:14:45]
»

@alinaroacă aș fi avut și eu talent la povestit, la fel ca tine, aș fi scris un roman despre această zonă. Sper ca până la urmă să-mi iasă și mie povestirea.

buterfly*
[06.09.14 11:45:03]
»

M-ai captivat cu povestile tale. O IAU inapoi pe firul lor ca sa le citesc pe toate

alinaroAUTOR REVIEW
[06.09.14 18:24:55]
»

@myty77: Astept cu mare nerabdare povestea!! Apropo, tot pe-aici stai?

@buterfly: Mai am doar doua episoade, desi cred ca imbin cu sudul, de unde am venit saptamana trecuta, si nu stiu daca am rabdare sa termin cu una ca sa incep cu alta, le scriu in functie de inspiration.

le_maitre
[07.09.14 00:31:35]
»

@Alinaaa: Sorry, dar nu m-am putut abține... auzi tu talpă iute... ))) Daar, am citit tot reviu' apoi, mai serios!

Place P11 maxim!

alinaroAUTOR REVIEW
[07.09.14 00:37:49]
»

Maestre: First of all, sper ca iti place cum arata reviurile mele acum, de altfel chiar ti-l dedic pe asta primul. Stii de ce, nu?

Secondly: nici eu nu m-am putut abtine cand stiam ca trebuie sa povestesc despre indieni. Sincera sa fiu, dupa ce am apasat pe buton publicare, m-am gandit ca am sarit calul, dar era doar o gluma nevinovata. Sau te gandeai ca urmeaza ceva mai picant? Nuuuu, n-as fi indraznit.

Cat despre poze, de-aia fac eu sute si sute, ca din sutele alea iese si cate una mai frumoasa.

Hai sa traiesti!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
myty77
[07.09.14 19:31:23]
»

@alinaro: Tot aici. Cu povestitul merge mai greu.

le_maitre
[07.09.14 23:05:12]
»

@Alinaaa: Da, am remarcat the new style, very very nice! Săru' mâna pt... u know! Big Like from me!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, buterfly*, myty77
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Galicia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076756000518799 sec
    ecranul dvs: 1 x 1