ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.08.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Buzau
ÎNSCRIS: 03.08.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

BRELA – O perlă poate... încă ''ascunsă''

TIPĂREȘTE

Ideea de Croația ne „încolțise” deja în minte cu un an în urmă. Acum venise timpul să o punem în practică. Drumul ales, Buzău – Brela, a fost parcurs în două etape. Prima etapă: Buzău – Brașov – Făgăraș – Sebeș – Deva – Arad, drum parcurs în aproximativ 8 ore. A doua etapă: Arad – Mako – Kecskemet – Siófok – Balatonboglár – Nagykanizsa – Letenye – Zagreb – Karlovak – Benkovac – Sestanovac (ieșire de pe autostradă) – Brela, parcurs în aproximativ 11 ore.

Riviera Makarska este o splendoare. Ce poți vedea? Muntele care se apropie curajos de mare, plaje cu pietriș, de altfel specifice Croației, pădurea de pini care coboară până în apropierea plajelor, stațiuni micuțe, cochete, minunate.

De ce să alegem Brela? Bună întrebare! Noi am ales-o datorită aplasamentului său: aproape de Split (aproximativ 50 de km), aproape de Baska Voda (aproximativ 3 km), o stațiune mult mai mare și mai animată, relativ aproape de minunatul Dubrovnik (în jur de 180 km ce pot fi parcurși cam în 3 ore pe un drum ce șerpuiește lin de-a lungul Rivierei Makarska).

Orașul Split l-am găsit minunat: alb, cochet, cu o faleză lată decorată de palmieri înalți. Vechiul Split, cu străduțe înguste și pietruite, adăpostește Palatul lui Dioclețian, unul dintre cele mai bine conservate monumente ale Antichității târzii. Simbolul orașului Split este Turnul cu Ceas de la Poarta de Fier, una dintre cele patru porți ale Palatului, de altfel și cea mai bine conservată. Nu puteți merge în Split fără a acorda câteva ore vestitului Palat. Noi am fost cu mașina personală și unica problemă pe care am avut-o a fost parcarea. Ce trebuie să știți este faptul că în apropierea portului sunt parcări cu plată adesea neîncăpătoare. Totuși dacă insistați veți putea găsi un loc până la urmă. În interiorul palatului sunt numeroase magazinașe de suveniruri, unde puteți găsi cercei „silver and stone”, brățari, magneți sau alte mărunțișuri.

Dubrovnik-ul, vechiul Raguza, este „punctul” cel mai sudic al Croației. L-am văzut într-o dimineață foarte călduroasă de august. L-am găsit neîncăpător pentru „marea” de lume ce se afla acolo din același motiv ca și noi: vizita. Drumul spre Dubrovnik a fost foarte plăcut. Am pornit la drum la ora 6,00 dimineața. Ce trebuie să știți este faptul că, mergând spre Dubrovnik, veți intra și în Bosnia – Hertegovina, însă nu este nevoie de pașaport. Puteți trece și numai cu cartea de identitate. Acolo, Bosnia – Hertegovina se află o mică stațiune, Neum. Noi am găsit-o foarte cochetă și foarte aranjată.

Odată ajunși în Dubrovnik, ne-am confruntat din nou cu problema parcării. Din greșeală am ajuns într-o parcare situată chiar lângă Cetate. Am parcat acolo. Prețul a fost unul pe măsura apropierii de vechea Cetate a Dubrovnik-ului: pentru 7 ore de parcare am plătit cam 140 de kuna (aproximativ 20 euro). Pentru noi a fost cea mai scumpă parcare plătită vreodată. Dar asta este, nu mai puteam face nimic. Am intrat în cetate, am străbătut-o încetișor „la picior”. Ne-am bucurat de ceea ce am văzut: clădiri vechi din piatră, înghesuite între zidurile cetății, similare ca aspect și elegante în același timp. Apoi ne-am bucurat de o altă plimbare: de data aceasta „pe ziduri”. Prețul unui bilet, valabil numai pentru a urca pe zidurile Cetății, a fost cam 90 de kuna (aprox. 12 euro). Am stat cam o oră „cocoțați” acolo sus. Priveliștea este minunată. Am fi putut rămâne încă câteva ore bune acolo, însă căldura lunii august, ne-a făcut să coborâm pe plaja din apropierea cetății, plaja Banje. Plaja este frumoasă, dar nu se apropie de cea de la Brela. Era foarte aglomerată, cu o apă nu tocmai limpede, probabil din cauza numeroaselor vase de croazieră ce acostau în apropiere. Acolo am întâlnit un cuplu tânăr, chiar din Buzău. Cei doi, soț și soție, lucrau pe un vas de croazieră. Era ziua lor libera și auzindu-ne ca vorbim în română au intrat în vorba cu noi. Cei doi ne-au spus că în Dubrovnik sunt prețuri comparabile cu cele de la Monaco. Am reținut o frază pe care acum o citez din memorie: „Doar la Monaco e puțin mai scump ca aici! ”

Am revenit în Brela, cu Dubrovnik-ul prezent în minte și în suflet, și ne-am oprit direct la plajă, la plaja Berulia, preferata noastră.

În una dintre zilele petrecute la Brela, am achiziționat și o excursie în insulele Hvar și Brac. Trebuie să mărturisesc că, Zlatni Rat (Cornul de Aur), pentru mine, a fost motivul principal pentru care am ales Brela. Ştiam încă de acasă că se pot face excursii opționale în insula Brac, unde se află celebrul „Corn de Aur” prezent în toate materialele publicitare despre Croația. Excursia a avut ca punct de pornire Brela. Prețul plătit a fost cam de 300 kuna / persoană (cam 40 €), preț în care a intrat și o masă cu băuturi cu tot (apă, suc sau vin). Prima dată vaporașul a oprit în insula Hvar, și anume în Jelsa, un orășel minunat cu străduțe înguste, cu case construite complet din piatră, o insulă destul de verde. Ulterior am citit că Jelsa este un loc în care abundă apa dulce, de unde probabil și vegetația mai abundentă.

Portul din Jelsa este foarte frumos. Sunt numeroase terase cu prețuri bune, magazine de suveniruri ce oferă produse variate, de la uleiuri de măsline până la tot felul de produse din levandă, băuturi specifice zonei sau produse de artizanat.

Insula Brac, este mult mai stâncoasă. Este una dintre cele mai mari insule ale Mării Adriatice și, dacă nu mă înșel, cea mai mare insulă din Dalmația. Este o insulă cunoscută la nivel mondial datoriă producției de „piatră albă”. Citisem foarte mult înainte despre această insulă, mai ales că aici se afla celebra plajă Zlatni Rat. Am fost impresionați de padurea de pini ce se află în apropierea celebrei plaje. Glumeam adesea cu soțul spunând că: „La Zlatni Rat, fiecare om avea pinul lui! ”

Ce sa mai spun, a fost o excursie foarte reușită. Vaporașul ne-a adus înapoi în Brela în jurul orei 18:00.

În concluzie, adăugând la plecare și vizita făcută la Parcul Național „Plitvička Jesera”, a fost una dintre cele mai reușite vacanțe ale noastre.


[fb]
---
Trimis de Gioia in 19.08.14 14:19:06
Validat / Publicat: 19.08.14 15:53:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4779 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Gioia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Dubrovnik, la intrare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

Dabator
[21.08.14 07:37:26]
»

@Gioia: Superbonusul este doar o consecință a unor minunate impresii.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Brela:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.077007055282593 sec
    ecranul dvs: 1 x 1