ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.07.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Deva
ÎNSCRIS: 16.08.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 11 MIN

O vacanta exceptionala

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Nu pot lasa timpul sa treaca, fara sa va impartasesc impresiile cat inca ii “nisipul cald”, cum as zice plecand de la paradigma ‘bate fierul cat ii cald”.

Am atatea lucruri sa va povestesc, cu greu m-am abtinut sa nu le “transmit’ de la fata locului, m-am rezumat insa la niste poze sugestive pe Facebook si unii prieteni de pe AFA, abia asteapta povestea acestei vacante.

Cum facem de obicei dupa ce sosim din vacanta de iarna, luam site-urile la “periat” pentru ceva nou si frumos pentru vara. Asa ca prin ianuarie ne-am decis sa experimentam anul acesta un hotel boutique. Inainte de a avea definitia turistica, mie nu-mi sugera altceva acest gen de hotel boutique decat o amestecatura de de-toate pentru toti.

Fals, definitia in detaliu ne caracterizeaza aceste hoteluri cam asa “boutique hotel defineste hotelurile de lux caracterizate prin gradul ridicat de intimitate, discretie si confort al locatiei. Se spune ca un boutique hotel trebuie sa fie superior oricarui mare hotel de 5 stele, atat prin conditiile de confort si intimitate pe care le ofera oaspetilor sai, cat si prin calitatea si gradul ridicat de personalizare a serviciilor prestate. Exclusivitatea este termenul definitoriu, numarul de camere pentru oaspeti este mult mai mic decat la resorturile de 5*, undeva la maxim 50, staff-ul trebuie sa stie prenumele oaspetilor, limita minima de varsta fiind 16-18 ani, “

Cum va spuneam la inceput, in luna ianuarie am si platit integral 900 euro, o camera dubla standard doar cu mic dejun. Agentia de turism este germana, celebra si de mare incredere. Am fost foarte entuziasmati cand am citit pe voucher rezervare pentru junior suite dar ne-am inmuiat repede cand am decodat tipul camerei, era clar ce platisem, camera dubla standard, cu suprafata de 28 mp, cu terasa sau balcon.

A sosit si ziua plecarii si nerabdatori am “mancat” in zece ore drumul de 1.100 km prin Serbia si Macedonia pana in Thassos.

Dimineata la ora zece eram in fata hotelui boutique si daca tot ajunsesem chiar dimineata pentru check-in-ul de ora 14, hai, sa intram, sa vedem cum este si sa mergem pe plaja pana la cazarea propriu-zisa.

Si de aici incep cele mai neasteptate surprize placute. Va solicit toata atentia, la sfarsit as vrea sa va exprimati parerea, in legatura cu ceea ce ni s-a intamplat.

Ne-a intampinat, receptionera Alexandra, o tanara frumoasa si amabila, care dupa ce a verificat voucherul in baza de date, ne-a rugat, sa asteptam o jumatate de ora si ne puteau deja oferi camera. Am refuzat savoarea unei cafele la bar si curiosi am plecat pe plaja “noastra”, sa vedem cum este nisipul, apa, sezlongurile. La nici cincizeci de metri, se afla plaja privata a hotelului cu umbrelute “coafate” cu stuf, cate doua sezlonguri, masuta, sonerie pentru bar, nisipul alb si fin, marea turcoaz –albastru, cu intrare lina, fara pietre…mai multe la timpul potrivit.

Am revenit la hotel peste jumatate de ora si Alexandra foarte zambitoare ne-a spus ca au o surpriza pentru noi si a si trecut in germana ei lejera sa ne explice facilitatile hotelului, apoi ne-a “transferat” la o colega vorbitoare de engleza care ne-a prezentat regulile casei in ce priveste masa, facilitatile la sala de intretinere corporala. Am priceput totul din prima si ne pregateam sa plecam spre bagaje cand un pic intrigata, ne-a intrebat Alexandra: “pai, nu va intereseaza surpriza? ” Eiiii, ne gandeam noi, o fi vreo sticla de vin, sampanie sau vreun cosulet cu fructe.

Cand, dragalasa Alexandra ne-a spus ca “ hotelul” ne ofera gratis o maisonette cu piscina privata, in loc de camera dubla standard, am ramas blocati! De ce noi? La fel a fost si raspunsul ei: , doar ca sunteti voi norocosi! Wow…wow, nu ne stiam prea norocosi niciunul dintre noi dar de data asta da, ne-a lovit norocul.

In timp ce duceam bagajele, “baiatul” ne spunea ca avem cea mai frumoasa camera din hotel, timp in care eu ma si gandeam, noooo, lasa ca asa le spune tuturor dupa ce si-a luat tips-ul.

Ei bine si de data asta greseam, dupa ce a deschis usa, pentru a doua oara in decurs de zece minute am ramas blocati! Maissonette era de fapt o casa- un mare apartament pe doua etaje cu o piscina mare si jacuzzi ce se umbrea pe o parte cu un maslin mare, tufe de levantica si trandafir.

Nici nu stiu cand a plecat “baiatul”, ca am si luat aparatul foto si m-am apucat de inspectia video.

Apartamentul: 80 mp, pe doua etaje. La parter un living cu canapea si doua fotolii, tapitate cu un plus fin de culoare verde si multe pernute imbracate in tafta cu model floral, o masuta din sticla, un birou, un lcd cu diagonala mare asezat pe o etajera cat peretele cu dulapioare si un raft deschis. Tot in living se mai afla si un alt dulap care continea bufetul dotat cu 16 pahare, cate patru din fiecare fel, de apa, vin, wisky, suc, cesti pentru cafea, mini plita electrica cu hota, o oala de inox, o cafetiera si toate tacamurile si vesela necesare unei mese. Pe langa toate astea, bineinteles o masuta cu 4 scaune tip scoica dintr-un metal perforat, verzi si ele si masuta cu blat din lemn maro. Acesta reprezenta breackfast corner-ul.

Din acest living se intra intr-un dormitor in care trona un pat rotund –big size. Deasupra patului aceeasi tafta cu model floral, maron- cu verde tapeta un perete, cele 6 pernute de pe pat, de dimensiuni diferite erau imbracate cu acelasi material ca si-n din tapet si unele din draperii, aici mobilierul simplu, o etajera pe care statea un alt lcd cu diagonala mare, 2 scaune tapitate si o minietajera pentru lenjeria de pat (cuvertura si patura). Din aceast dormitor se intra printr-un hol care avea pe peretii laterali doua dressing-uri cu rafturi si umerase, sertare pentru lenjerie si unul dintre ele avea si seiful, intr-o sala de baie, cu jacuzzi, dus, un blat imens alb, cu dulapioare si o chiuveta rotunda, uscator de par si dupa o usa de sticla mata se afla wc-ul.

In baie toate cele necesare: prosoape de fata, de baie, de maini, de pus pe jos de un alb imaculat, halate si papuci de baie, la fel de albe, toate brodate auriu cu sigla hotelului, o multime de cutiute frumos ambalate dintr-un carton gofrat si legate cu fundite din pai cu diverse “nimicuri” gen ata dentara, casca de par, betisoare, sapun, set pentru barbierit, pentru lustruit pantofi…cate si mai cate. Separat de acestea niste tuburi cu sampon, balsam pentru par, gel de dus, lapte de corp.

Langa jacuzzi doua statuete feng-shui sub forma de broscute testoase...

Si din living si din dormitor se putea iesi la piscina cu jacuzzi. Aici un mobilier adecvat, cu masa din lemn, scaune de plaja, doua sezloinguri din lemn, cu saltele buretate si fete din material impermeabil. In piscina si-n jacuzzi pentru timp de noapte sunt becuri care luminau pana la ora 1 noaptea.

La etaj: se urca pe o scara in spirala, cu trepte din marmura, din loc in loc se aflau niste spoturi ornamentate in inox, la fel ca balustrada. Marginit cu un perete de sticla acolo la etaj se afla dormitorul cu doua paturi separate, noptiere, un alt dulap imens, un lcd de 37 cm, prins intr-un suport, de tavan. Si aici se afla o baie cu dus, chiuveta, uscator, wc si toate cele necesare pentru spalare, la fel cutiute din carton cu de toate si tuburi cu sampon, gel de dus... etc. Din dormitor se iesea pe o terasa imensa cu baldachin peste doua sezlonguri mari, masuta si doua scaune de plaja, cu fete din panza. De pe terasa se vedea marea si imprejurimile pe doua laturi. Am remarcat ca se vedea si zona piscinelor de la noi si de la vecini dar in asa fel erau toate dimensionate incat nu vedeai peste gard cum se spune, astfel ca fiecare camera isi avea intimitatea necesara la piscinele private.

Tot apartamentul beneficia de trei statii de aer conditionat, in living, in camera de odihna si la etaj, independente, ca peste tot functionau cu conditia sa fie inchise usile de la exterior si geamurile.

Am insistat cu lux de amanunte pe mobilier, arhitectura masoinette-ei, tapiterii tocmai pentru a sublinia ca toate elementele erau trecute printr-un simt decorativ deosebit si calitate. Toate elementele decorative tablouri, flori, lumanari ornamentale, lampi, veioze se incadrau perfect in stilul intregului apartament.

Pana nu iesim din maisonette sa va spun ca se facea curatenie de doua ori pe zi, se schimbau toate prosoapele, se faceau paturile, spalau toata vesela, intr-o discretie totala, nici nu stiai cand veneau si faceau totul. In nicio zi nu ne-am simtit inoportunati cu batai pe la usi sau dat buzna in camera. Si am remarcat ca niciun lucru personal nu era mutat de pe locul unde-l lasai. Si totusi intr-o seara nu ne-am mai gasit pijamalele, in prima faza ne-am gandit ca le luasera la spalat dar a doua zi ni le-au adus, fusesera doar luate din greseala. Pana si "baiatul" care ingrijea piscina, tot de doua ori pe zi, venea prin exterior si aspira frunzele si insectele care veneau la lumina din apa si sfarseau inecate.

Masa: Am avut doar mic dejun pe considerentul ca fiind in Thassos, sa mancam seara pe la taverne.

Programul de servire a micului dejun, ca niciunde in alta parte, de la 8-12. Nefiind un hotel mare, are doar 55 camere, restaurantele erau pe masura, si cel dinauntru si cel de afara de pe terasa, cu multe mese doar de doua persoane si doar cateva mese pentru patru persoane.

Calitatea mancarii as remarca-o si nu in mod deosebit diversitatea/ tip produs. Nu o sa enumar chiar toate produsele ci doar pe cele pe care mai rar le intalnim la micul dejun, chiar si la un resort de 5*.

Miere de diverse esente, inclusiv cu fagure, seminte crude neprajite –goji, fistic, merisoare, afine, migdale, nuci.

Cele obisnuite gen branzeturi fine, traditionala feta in ulei de masline, dulceturi, produse de patiserie si dulci si sarate, mezeluri de calitate, fructe proaspete si-n compot iti faceau micul dejun bogat in calorii si savuros.

De baut, de toate incepand de la clasicul ceai pana la sampanie de buna calitate. Aveti pozele in detaliu si o sa va faceti si singuri o impresie.

Cu toate ca mancam pe terasa, afara, locul pentru fumatorii era doar la masutele de bar amenajate intr-un loc special, pe o alta latura a terasei. Acolo locurile erau diferit amenajate, cu scaune inalte de bar, altele normale si unele pe niste canapele confortabile, toate fiind acoperite, astfel incat sa nu faci plaja fortat.

Sefa de restaurant, d-na Sybille de origine germana, ne-a asteptat stiind de sosirea noastra, intampinandu-ne cu un bun venit in romaneste. Stand de vorba ne-a spus ca facuse facultatea la Cluj, noi i-am povestit despre site-ul AFA.

Pisinele/ plaja. Hai, sa incep cu piscinele, doua la numar ale hotelului boutique si apoi cu zona de plaja privata a hotelului.

Cum resortul in sine este format din doua corpuri diferite, fiecare isi avea piscina lui dar accesul era permis la oricare dintre ele indiferent in care zona erai cazat. Cea mai mare, sa-I zicem principala, deosebit aranjata cu niste zone plutitoare, imaginati-vi-le ca pe niste trambuline de dimensiuni mari dar care nu erau atat de elastice incat sa te “arunce” in apa ci doar sa stai confortabil (pe niste saltele mari de doua persoane, la umbra generoasa a umbrelelor mari) si cu picioarele in apa, daca doreai…Cateva sezlonguri erau asezate pe o insula in mijlocul piscinei, altele chiar pe margine. Zona verde care imprejmuia aceasta piscina era formata din leandri uriasi, maslini, trandafiri si cativa copacei de tuia tunsi in spirala, levantica inflorita.

Cea de a doua piscina din zona unde erau camerele cu piscine private, un pic mai mica, avea si ea sezlonguri cu masute, o zona de verdeta mult mai bogata cu flori al caror nume nu le stiu, cu niste flori superbe rosii, alti leandri uriasi albi, margarete mov.

Trecerea dintre cele doua zone se facea peste un podet arcuit care era peste un raulet plin de stuf, ce e drept ca la usoarele adieri de vant se simtea cateodata un miros de balta.

La plaja care era foarte aproape, cca 50m, se ajungea pe o alee din plastic care “mergea” pana intre sezlongurile grupate cate doua, masuta cu umbreluta din stuf. Ce mi s-a parut interesant ca aveau o sonerie, in legatura directa cu barul, incat neobositul Giorgios in cateva secunde era la tine sa-ti ia comanda. Eiii, despre Giorgios, pe ecusonul lui scria Georges, sa nu se incurce nemtii si englezii la pronuntie, numai cuvinte de lauda. Deosebit de amabil, zambitor si vorbaret. El ne-a indrumat in satul Panagia la fabrica de ulei de masline. Din ce ne-a povestit, tatal lui avea o taverna in sat, cu multa amabilitate ne-a adus cadou 1,5 l de tzipuro (o bautura alcoolica traditionala), cu greu a vrut sa ia banii, el spunand ca la randul lui a primit-o gratis de la mica fabricuta din sat.

Nisipul de pe plaja, alb si fin se asorta perfect cu apa de smarald a marii. Intrarea in apa foarte lina, chiar te plitiseai mergand pana se adancea pana la umeri, fara vietati periculoase (arici de mare, meduze, pestisori piscatori, viermisori). Doar la mal isi faceau plimbarile niste bancuri de pestisori foarte mici, altii un pic mai mari de culoarea nisipului, abia daca ii observai. In perioada cand am fost noi, valurile au fost numai potrivite incat sa nu uitam ca totusi eram la mare, apa calda cam 24 grade.

Plaja fiind a hotelului, implicit era “populata” doar cu adulti, asa ca multa liniste, incat chiar puteai sa auzi vocea marii.

Facilitati/ dotari: o zona de fitness (free), saune, manichiura/pedichiura, masaj.

In toata aria hotelului, inclusiv plaja wi-fi gratis si functionabilitate foarte buna, in maisonette-ul nostru era si cd/dvd player.

In lobby in seara finalei Campionatului Mondial de Fotbal s-a amenajat special zona pentru a putea urmari in grup meciul dintre Germania si Argentina, avand in vedere ca multi turisti erau nemti... Cum au sarbatorit evenimentul nu stiu sa va spun, noi am preferat sa –l vedem la noi in camera.

Ce nu v-am spus eu, poate veti vedea in poze.

Pe langa recomandarea de nota 10 pe care o fac hotelului, lansez intrebarea:

De ce credeti ca ne-a facut hotelul acest cadou oferindu-ne gratis (fara costuri suplimentare) un apartament gen maisonette cu piscina privata de 3.200 euro/4 pers/ 7zile, in conditiile in care noi am platit integral din ianuarie, 900 euro pentru o camera dubla standard?

Se zice sa nu te astepti la cadouri de la greci, se zice, dar uite ca fac si ei cadouri si inca scumpe si extreme de placute!


[fb]
---
Trimis de carmen_22_09 in 24.07.14 00:04:31
Validat / Publicat: 24.07.14 05:03:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Corfu, Skiathos
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5778 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

30 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (carmen_22_09); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 dulceturi si miere la borcanele...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 71050 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    30 ecouri scrise, până acum

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [24.07.14 06:14:03] »

    @carmen_22_09:

    De ce credeti ca ne-a facut hotelul acest cadou oferindu-ne gratis (fara costuri suplimentare) un apartament gen maisonette cu piscina privata de 3.200 euro/4 pers/ 7zile, in conditiile in care noi am platit integral din ianuarie, 900 euro pentru o camera dubla standard?

    Ei bine, dacă vreodată te-ai îndoit, iată și răspunsul:

    Moș Crăciun există!

    Agreabil review!

    webmaster23 [24.07.14 06:18:33] »

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    iulian68 [24.07.14 07:58:27] »

    @carmen_22_09: E de inteles sa fi primit asa o "camera" avand in vedere sarmul tau si figura de " bon-homme " a lui Michi... Si sa nu uitam ca si anul trecut in Skyathos ati primit ceva mai bun decat ati platit... Concluzia? Cine vrea sa faca un concediu super ok, trebuie sa se dea bine pe langa voi! Nu-i asa, nea' Michi?

    Lasand gluma la o parte, ne bucuram nespus ca ati avut asa un concediu minunat, si abia asteptam sa ne revedem si sa vedem mai multe poze!!!

    cloverina [24.07.14 09:47:43] »

    Cum de ce?! Au văzut că vă iubiți tare și nu v-ar strica o a doua lună de miere Minunate fotografii!

    amero [24.07.14 09:49:56] »

    la intrebarea ta exista un singur raspuns "pentru ca meritati". ce dor mi-ai facut de Thassos!!!

    carmen_22_09 [24.07.14 11:59:56] »

    @johnnyredlabel: E clar, ca Mos Craciun exista, plus ca stia inca din iarna ca muncim foarte mult pana la vacante si fara exagerare meritam, doar ca nu ne putem permite chiar preturi din astea de 3000 euro+ alte cheltuieli!

    carmen_22_09 [24.07.14 12:39:41] »

    @webmaster23: Multumesc pentru ilustratia muzicala! E perfecta!

    carmen_22_09 [24.07.14 12:47:00] »

    @iulian68: Dragii nostri prieteni, concluzia este ca trebuie sa alegem de acum din vara ceva frumos pentru la iarna in Austria, nu? Se va ocupa nea Michi, dragul de el. Sarmul meu cum spui tu, ar fi nimic daca nu ar fi el un mare bon-homme.

    Despre Austria vom vorbi privat, sa nu ne mai "ciufuleasca" webmaster.

    carmen_22_09 [24.07.14 12:53:12] »

    @cloverina: Multumesc pentru raspuns, e o idee, cei care ne cunosc stiu ca nu-i chiar asa cu honey moon.

    Fotografii mai sunt inca de postat, daca voi mai putea o sa mai incarc!

    iulian68 [24.07.14 13:11:53] »

    @carmen_22_09: absolut de acord! Review-ul tau, pe care il astept de cateva zile, a fost absolut superb, mai ales ca ai avut ce ilustra acolo. Noi plecam pe 9 august la Cornelia Diamond si sper sa fiu si eu un pic norocos la o camera "gen"... Altfel, la anul... (Va sarutam cu drag!

    carmen_22_09 [24.07.14 14:59:23] »

    webmaster26, multumesc mult ca m-ai ajutat sa fac corectiile ortografice, la cateva poze!

    flaviana77 [24.07.14 15:12:42] »

    exceptional loc! pare ceva de vis, mai ales in Thassos nu te-ai astepta sa gasesti asa ceva, minunat, cred si eu ca ati avut o vacanta superba!

    am citit fiecare rand scris de tine asa cu nerabdare sa vad ce mai descopar, in plus si fotografiile sunt cat se poate de clare astfel incat iti dau impresia ca esti si tu acolo!

    carmen_22_09 [24.07.14 15:40:04] »

    @flaviana77: Este singurul hotel boutique de pe insula. Din ce ne spuneau cei de la hotel acelasi patron mai are un hotel de 4*, Alexandra Beach Hotel in Potos. Nu prea am inteles in memoria cui sunt denumite Alexandra, sotia cuiva din familie care a murit de tanara.

    Da, de vis este intregul resort, plaja, la poalele muntelui... plus cadoul care l-am primit a facut ca totul sa fie perfect.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    arru [24.07.14 19:27:42] »

    Extraordinara descriere, minunat stil, exceptională cazare! Vreau şi eu acolooo Tot in Maissonette ) Mă bucur că aţi avut acest noroc şi ne-aţi povestit şi nouă.

    Mulţumirile cu sârg şi felicitările de rigoare...

    carmen_22_09 [24.07.14 20:14:19] »

    @arru: Am avut pana acum mana buna si feeling in alegeri pe unde am fost. De fiecare data mi-am spus si uneori am spus public aici pe AFA: " a fost cel mai frumos loc in care eu am fost vreodata", eiii de data asta am spus exceptional.

    Cu mare drag scriu pe site, eu consider ca este extrem de util sa scriem pentru cei care sunt sau vor fi interesati sa ajunga acolo unde noi (membri AFA) mergem. Opiniile noastre nu pot fi uniforme pentru ca nivelul nostru de asteptare este diferit, afinitatile noastre turistice sunt diferite dar e bine ca orice interesat sa gaseasca "opinii"

    Cat despre "maisonette" as fi luat-o acasa la mine!!!

    Si totusi am lasat-o acolo, poate vor merge si altii de ai nostri.

    Asa se castiga clientii, nu facandu-le vacanta de cosmar, cu mutre acre, mizerie si infometare...

    arru [24.07.14 21:25:05] »

    @carmen_22_09: Aşa e, subscriu... Şi ne bucuram că ai lăsat maisonette acolo, cine ştie, poate mai primeşte careva vreun "bonus"

    Noi nu putem decât să le dorim românilor aşa cadouri frumoase... Că merită şi ai noştri, nu?

    carmen_22_09 [24.07.14 22:12:38] »

    @arru: Sa stii ca am vorbit intr-o seara cu o doamna patroana de magazin care ne multumea ca existam, noi romanii pentru ei. Si fara falsitate ne spunea ca ei fac tot posibilul sa ne "tina" pentru ca suntem gura lor de oxigen in criza care i-a lovit si pe ei.

    Ei au priceput mai repede decat multi de la noi ca pretul bun, conditiile excelente si amabilitatea sunt cheile dintr-un turism de durata.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adrianaglogo [24.07.14 23:32:29] »

    @carmen_22_09: Minunat articolul!

    si mai minunat norocul vostru.

    Asta mi-a amintit ca si noi am avut parte de asa ceva, intr-o mini-croazierea intre Stocholm si Helsinki.

    Eram 2 familii si am platit o cabina de 4 persoane, sa facem economie.

    La imbarcare am primit cardurile de acces, cand am cautat numerele scrise pe ele am vazut ca erau de la... 2 cabine de lux, de vreo 40 mp, cu liwing, dormitor, 2 bai, una cu jacuzii. Vreo ora nici nu am despachetat, ne era teama ca vine cineva sa ne spuna de greseala!

    Am intrebat pe cineva din personalul navei, ne-a spus sa stam linistiti. Si am stat!

    Deci, si eu zic ca Mos Craciun exista!

    msnd [24.07.14 23:37:41] »

    Am rămas mut. De uimire, de plăcere, de bucurie. Parcă aș fi fost împreună cu voi. Excepțională locație, excepțională prezentare.

    Felicitări.

    carmen_22_09 [24.07.14 23:49:16] »

    @adrianaglogo: Da, da, Mos Craciun exista si apare unde si cand nu te astepti si mai nou si vara... hihihihihihi

    Multumesc pentru aprecieri.

    carmen_22_09 [24.07.14 23:56:23] »

    @msnd: Multumesc!

    Am incercat sa va transmit si voua din sufletul meu, toata uimirea, entuziasmul... care ne-a cuprins.

    La varstele pe care le avem ne-am bucurat ca doi copii!

    Acum mi-am dat seama ca nu am spus ca mai eram si pe faimoasa plaja a Thassos-ului, Golden Beach.

    carmen_22_09 [25.07.14 00:28:47] »

    @amero: Am convingerea ca multi dintre noi merita pentru ca stiu cat de greu este sa muncesti si sa ajungi sa te bucuri de un concediu.

    Thassos-ul mi s-a parut mai verde si inflorit decat Corfu, in aceeasi perioada. De plaja nu mai vorbesc, in locul pietrelor am avut nisip fin, alb, apa calda.

    Nu 'or fi si astea tot din norocul nostru, nu?

    Te imbratisam!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    clau70 [25.07.14 15:01:28] »

    @carmen_22_09: te-am citit cu bucurie si cred ca nu a fost numai noroc... stiu cum te-ai ocupat de organizarea intalniriiAFA2014-ai inspiratie, intuitie, fler!

    Minunate poze, dar preferata mea ramaneP19:

    Simihai e relaxat

    Ca Boutique l-a premiat

    Dup-un an cam agitat

    C-un concediu minunat!

    simihai [25.07.14 16:02:54] »

    @clau70:

    Clau draga, stai pe coada

    Receptionerei i-am dat nada

    Si cu sarmu-mi cunoscut

    Ea visa doar sa o... (scuze, n-am gasit alta rima)

    Iarasi eu, baiat cuminte

    Am zis: Niet ! Fara cuvinte

    Dar ea totusi cu speranta

    A plusat, o cotoroanta

    C-un apartament cochet

    Cica-i zice Maisonette

    Si uite asa far' pic de nazuri

    De la greci primiram daruri.

    Cele de mai sus constituie un pamflet, te rog sa-l tratezi ca atare. )

    simihai [25.07.14 17:20:45] »

    @carmen_22_09:

    o mica corectie (daca-mi permiti): in zece ore am "mancat" 820 km si eram la granita macedoneana-greaca si mai aveam 250 km pana in Thassos. Asta ca sa nu se creada ca am fost cu vreo racheta sol-sol (Doamne fereste!).

    @johnnyredlabel:

    am calcat in doua seri la Mouses. Asta datorita impresiilor tale de acolo. Ai dreptate, serifule, daca aveau program non-stop, ma cazam acolo )

    @iulian68:

    grija mare cand faci check-in la Cornelia Diamond, sa nu primesti vreo camera la subsol (dupa sarm se dau si acolo camerele) ) Lasand gluma la o parte, va doresc din suflet o vacanta linistita si frumoasa asa cum sunteti voi!!!

    @amero:

    Sarut mana! Ati fost si ramaneti o DOAMNA!!!

    @motaneata:

    suprinzator pentru tine, n-am reusit sa rupem nici Thassos-ul in doua! (la fel ca anul trecut in Skyatos... nu te-am uitat). La anul vreau sa mergem in Cipru si acolo promit sa reusesc. O parte greaca si una turca e ok pentru tine? Keep in touch!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [25.07.14 17:45:52] »

    @simihai: Mă bucur că ți-a plăcut, eu nu aveam nici o emoție, dacă m-ai fi întrebat înainte.

    Ce mă întristează este faptul că deși AiFostAcolo, nu ne povestești. E corect? Eu zic că nu...

    De abia aștept să te citesc, să văd de ai simțit TU acolo...

    simihai [25.07.14 17:57:58] »

    @johnnyredlabel: O sa scrie Carmen (consoarta) zilele viitoare un review despre tavernele pe la care am fost.

    Eu sunt cu organizarea concediilor, cu drumul etc, ea e cu AFA. Mai bag si eu cate un ecou ici-colo, poate nu e chiar 100 % corect, ai dreptate.

    Nu sunt talentat la scris, nici nu prea am rabdare... O las pe ea.

    Pacat ca n-am ciocnit un pahar impreuna la Moeciu. Si eu sunt mare fan Grecia.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    iulian68 [25.07.14 21:03:53] »

    @simihai: alo, militia? Pai vorbiram de Lefkada... de cipru nu stiam! Ne duci si acolo?

    arru [26.07.14 17:24:46] »

    @carmen_22_09: Asta e imbucurator. De-ar fi asa si in spania, italia... mi-as dori o avalansa de turisti catre destinatiile astea, sa ajunga sa ne multumeasca in loc de sa ia in zeflemea... Dar asa e lumea... Noi mergem unde suntem primiti bine si ne simtim bine

    danamandache [23.09.14 09:54:40] »

    Doamne, ce baftosi!!! La anul imi incerc si eu norocul, desi, nu ma prea ajuta fata. Exceptional articol, extraordinare fotografiile!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianaglogo, amero, arru, carmen_22_09, clau70, cloverina, danamandache, flaviana77, iulian68, miruna86, simihai
    Alte impresii din această RUBRICĂAlexandra Golden Boutique Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070910215377808 sec
    ecranul dvs: 1 x 1