De ce e Barcelona unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume?

TIPĂREȘTE

Barcelona figurează în Top 10 cele mai vizitate oraşe din lume, situându-se, cu cei circa 8,4 milioane de turişti în 2013 (!!!), pe locul 9 sau 10, conform diverselor clasamente. Pe primele trei locuri, „la mare luptă” şi într-o ordine contestată de „pierzători”, stau Bangkokul, Londra şi Parisul.

Mărturisesc că tocmai această faimă de mare destinaţie turistică m-a făcut să am rezerve faţă de Barcelona. Mă aşteptam la înghesuială şi la preţuri mari. Mă aşteptam să fiu tratată „de sus” în magazine şi localuri. Nu în ultimul rând, poveştile despre hoţii de buzunare care îi jefuiseră pe doi prieteni de familie nu erau deloc de natură să mă încurajeze. Cum însă calea cea mai rapidă de a ajunge în sudul Franţei (vezi reviewiurile postate de mine la rubrica Languedoc Roussillon) era cu avionul la Barcelona, nu am avut de ales. Şi dacă tot trebuia să trecem pe acolo, atunci măcar să stăm vreo patru zile, ca să înţelegem şi noi de ce e Barcelona atât de faimoasă.

Sigur, văzusem multe filme documentare despre Gaudí, Sagrada Familia, Parcul Güell sau La Pedrera. Le-am văzut pe toate – mai puţin La Pedrera, aflată în renovare –, la fel cum am văzut şi multe alte clădiri „modernista”, precum minunatul Palau de la Musica Catalana sau Casa Amatler, Casa Batlló şi Casa Lleó-Morera, care formează aşa-numita Manzana de la Discòrdia („cvartalul disonanţei”). Şi m-au impresionat arcadele şi coloanele, faţadele mozaicate, balcoanele circulare şi extravaganţa detaliilor arhitectonice, chiar dacă unele din ele frizau, în opinia mea, kitschul. Oamenii aceştiau aveau însă un crez artistic de la care, spre cinstea lor, nu s-au abătut. Ceea ce însă n-am ştiut a fost că această zonă centrală a Barcelonei, respectiv maiestuoasa Plaça de Catalunya, Passeig de Grácia şi împrejurimile, este atât de frumoasă, cu bulevarde largi şi elegante, umbrite de copaci înalţi, cu magazine de firme şi cu clădiri care de care mai interesante. Orice plimbare pe aici, nu neapărat cu ghidul turistic în mână pentru a „vâna” obiectivele, ci doar trăgând în piept mireasma teilor, uitându-te în jur la casele de început de secol XX care amintesc de rafinamentul parizian, la vitrine şi la tinerii îmbrăcaţi şic e o adevărată plăcere.

Să revin însă la Gaudí. Cum Sagrada Familia este, fără îndoială, un „must see”, nu am ratat-o. Şi recunosc că m-a deconcertat amalgamul de stiluri, combinaţia de gotic şi modern. Păcat că e atât de înghesuită; o esplanadă ar fi pus-o mai bine în valoare, dar asta e! În schimb, în Parc Güell Gaudí a avut ocazia să se dezlănţuie, să dea frâu liber imaginaţiei. Merită efortul de a urca dealul (sau de a-l coborî, dacă ai avut norocul ca la dus să „prinzi” unicul autobuz, care circulă destul de rar). Pe 20 de hectare se întind construcţii extravagante, ca din turtă dulce sau à la Disneyland, dar înfrumuseţate de trencadís (cioburi de ceramică) multicolore care sclipesc în soare. Şi dacă un porumbel vine să se adape la una din fântânile fanteziste ale lui Gaudí, e musai să-l fotografiaţi. Aşezaţi-vă pe una din băncile mozaicate din piaţetă nu numai pentru a face poze, dar şi pentru a admira grădinile splendide.

Bun, deci ce am aflat până acum despre Barcelona? Că se poate mândri cu Gaudí, unul dintre cei mai renumiţi arhitecţi ai lumii, şi cu bulevarde largi, tocmai bune pentru plimbări pe înserat.

Dar, apropo de plimbări, Barcelona mai are şi Las Ramblas, cea mai renumită promenadă din Spania. Numele derivă de la arăbescul „ramla” („torent”), amintind de vremurile când strada era o albie nisipoasă, paralelă cu zidurile cetăţii medievale, care purta apa de ploaie spre mare. Astăzi e „inundată” de localnici, dar mai ales de turişti veniţi să vadă artiştii stradali, tarabele cu flori, mgazinele de suvenire, Palau Güell, aflat pe o străduţă laterală, Plaça Reial, flancată de clădiri cu faţade decorate cu plăci de teracotă pictate şi având în centru doi stâlpi de felinar, prima lucrare realizată de Gaudí în Barcelona, dar şi Mercat de la Boqueria, cea mai animată piaţă alimentară din oraş. De cum pătrunzi prin porţile de fier forjat aflate cam la jumătatea străzii Las Ramblas, te întâmpină standuri cu dulciuri, mezeluri, legume, fructe, cărnuri, peşti şi fructe de mare, mirodenii etc. etc. cărora cu greu la poţi rezista. Poţi cumpăra ceva la pachet sau, dacă ai timp, poţi savura o gustare (şi un pahar de vin) la unul din baruri. Mergând mai departe pe Ramblas, la capătul dinspre mare se ajunge la uriaşul Monument a Colom, proiectat pentru Expoziţia Universală din 1888 şi care comemorează întorcerea lui Cristofor Columb în Barcelona în 1493, după prima sa expediţie în America.

Barcelona a mai găzduit o expoziţie universală, pe cea din 1929, organizată în zona Plaça d’Espanya (să nu vă mire ortografia, e în catalană!) şi pe dealul Montjuïc. Cu această ocazie s-au ridicat edificii noi, precum Palatul Naţional (devenit Museu Nacional d’Art de Catalunya sau MNAC), fântâna magică, teatrul grec, muzeul Poble Espanyol şi stadionul olimpic. Am fost şi noi într-o seară la Font Màgica, înghesuindu-ne printre miile de turişti şi localnici, ca să admirăm artezienele şi spectacolul apei şi muzicii. A fost foarte plăcut.

Pentru a vedea Barcelona de la înălţime am urcat într-o dimineaţă pe Montjuïc – cu funicularul din staţia de metrou Parallel şi de acolo cu telecabina până la Castel Montjuïc. La întoarcere am coborât cu autobuzul până în Plaça d’Espanya, trecând pe lângă tineri şi bătrâni care, mai sportivi decât noi, făceau jogging pe aleile umbroase. Sigur, e frumos să vezi oraşul care ţi se întinde la picioare, inclusiv portul şi marea, dar smogul care pluteşte în aer mai atenuează din plăcere.

Bun, deci până acum am adăugat promenada de pe Ramblas şi panoramele de pe Montjuïc lui Gaudí şi bulevardelor largi de la începutul secolului XX. Dar stai aşa (vorba celor de la Teleshopping), că n-am terminat. Nici pe departe! Pentru că urmează oraşul vechi (Ciutat Vella), şi în centrul său Barri Gòtic (cartierul gotic). Istoria lui datează din secolul I î. Hr., când romanii au întemeiat aici o mică aşezare denumită Barcino. Labirintul de străduţe întunecate şi întortocheate este dominat de Catedrală, construită între secolele XIII-XV, care combină stilul gotic cu cel renascentist. Iar de aici pornind într-o plimbare de câteva ore, veţi întâlni o mulţime de locuri pitoreşti: Plaça Sant Felip Neri, cu biserica sa barocă; Plaça Sant Josef Oriol, locul unde, la fel ca în Montmartre, am văzut pictorii la lucru; Plaça del Pi, mica piaţă de produse agricole locale; Plaça Sant Just, cu Basílica dels Sants Màrtirs Just i Pastor din sec. XIII, considerată, potrivit tradiţiei, cea mai veche biserică din Barcelona; Plaça del Rei, cu Palau Reial Major, unde legenda spune că Ferdinand şi Isabela l-ar fi întâmpinat pe Columb la întoarcerea din prima sa călătorie în America; şi în sfârşit, în capătul dinspre mare, Santa Maria del Mar, una din cele mai de seamă moşteniri gotice ale oraşului. Veţi trece în drum pe lângă magazine cu suvenire şi chiar un „minicartier” indian cu buticuri pline de de poşete, pantofi, îmbrăcăminte, eşarfe la preţuri foarte rezonabile. Într-una din vitrine tronează o statuie din jad a lui Buddha cântărind nu mai puţin de 1.420 kilograme. Şi tot în Bari Gòtic se află şi Muzeul Picasso, pe care, din lipsă de timp, nu l-am vizitat (mă mângâi cu ideea că l-am văzut pe cel din Malaga).

Din aceeaşi categorie a nestematelor gotice ale Barcelonei face parte şi Monestir de Pedralbes, aflată departe de centru, în zona de nord a oraşului. Pentru a ajunge aici am străbătut cu autobuzul aproape toată Avinguda Diagonal şi am avut astfel ocazia să vedem, la fel ca şi în drumul spre aeroport, cartiere noi de blocuri, foarte aerisite, pline de vegetaţie şi (cel puţin aparent) curate. Mănăstirea a fost întemeiată în 1326 de regele Jaume II şi de Regina Elisenda, care şi-a petrecut aici ultimii 37 de ani de viaţă. Grădinile, chiparoşii, fântânile şi chiliile spaţioase, încă locuite de maicile din Ordinul Sfintei Clara de Assisi, contrastează puternic cu tumultul vieţii citadine barceloneze. Iar în apropiere, într-o incintă enormă, se află Palau Reial de Pedralbes (pe care, din păcate, nu am avut timp să-l vizităm), fosta reşedinţă a lui Franco atunci când venea la Barcelona, transformată în Muzeu al Ceramicii şi Muzeu de Arte Decorative.

Cum Barcelona este port la mare, nu puteam rata plaja. Am ajuns aşadar în cartierul La Barceloneta, unde am poposit pentru un prânz delicios la unul din restaurantele pescăreşti din Passeig de Borbó, după care am tras puţin cu ochiul la plajă (ne grăbeam să prindem avionul de întoarcere). Surprinzător pentru mine, plaja din Barcelona e una „populară”, fără şezlonguri, umbrele şi, mai ales fără fiţe, un loc unde tot omul poate să vină să se întindă pe prosopul adus de acasă şi să facă o baie. Am oftat din greu, privind cu jind la puştimea care se zbenguia în apă, şi am plecat spre hotel şi de aici către aeroport. Periplul nostru prin Barcelona şi sudul Franţei se încheiase.

Trăgând acum linie şi adunând, Barcelona are cam de toate: cartiere elegante, cu bulevarde largi, arhitectură „modernista” şi arhitectură veche gotică, o promenadă celebră în lume, mare şi plajă dar şi un deal cu vederi panoramice, şi multe, foarte multe muzee interesante (împătimiţii fotbalului pot vizita, de pildă, Muzeul FC Barcelona, asta în cazul în care nu reuşesc să facă rost de un bilet la meci). Tocmai această diversitate uluitoare cred eu că atrage vizitatorii. Mai mult ca orice însă, Barcelona are o ambianţă prietenoasă şi un spirit viu. Da, e aglomerată, şi da, trebuie să ai grijă la hoţii de buzunare, dar la urma urmei, în care oraş european mare nu trebuie să stai cu ochii în patru? Şi da, poluarea e vizibilă mai la tot pasul. Dar, spre deosebire de Franţa, de unde tocmai ne întorseserăm, aici micile terase sunt deschise non-stop de pe la 9 dimineaţa până după miezul nopţii, şi dacă stai cât de cât în centru, nu se poate să nu dai, din 50 în 50 de metri, de un mic local cu câteva mese scoase afară unde să poţi mânca rezonabil (fără pretenţii) şi bea o bere cu 10 euro. În plus, te poţi aproviziona din multe minimarketuri deschise 24/24. Pe străzile mai mari circulă pietonii până la ore târzii din noapte.

E un oraş care trepidează, pur şi simplu, de viaţă. Iar oamenii sunt amabili şi săritori, sau cel puţin noi nu am avut parte decât de experienţe plăcute. Cu alte cuvinte, nu mă mir deloc că Barcelona se află în topul preferinţelor turiştilor din toată lumea.

---

VIZUALIZĂRI: 3312 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI