ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.05.2014
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: București
    ÎNSCRIS: 18.06.13
    STATUS: PRETOR
    DATE SEJUR
    MAR-2014
    DURATA: 2 zile
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CAZARE [camere etc]:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 5 MIN

    CHITWAN NATIONAL PARK – partea a 2 a

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Tatata, tututuuuu…. este ora 5.30…desteptareaaaa! Ne asteapta o alta zi minunata si plina de aventuri. Trebuie sa va spun ca in Nepal desteptarea este zilnic la 5.30 sau cel mai tarziu la 6! Buna dimineata!

    Astazi vom porni din nou catre jungla, la ora la care pasarelele se trezesc si crocodilii, spre deosebire de noi, dorm. Scopul: azi vedem crocodilii de pe rau, imbarcati in canoe facute dintr-un singur copac scobit. Minunat! Ne imbarcam in masinutele descoperite si ne hurducaim fundul pana la locul de pornire in aventura. Vedem un rasarit de soare magnific pe raul care strabate jungla si asa, cand primele raze ating malurile, vedem barcile noastre pregatite. Suntem instruiti sa nu vorbim ca sa nu speriem animalele, sa tinem in permanenta mainile in barca (pentru a nu beneficia de o manichiura facuta in stil crocodilicesc) si sa nu ne rasucim brusc pentru a face poze ca sa nu rasturnam fragilele “copai”.

    Am inceput sa ne imbarcam si sa ne asezam pe mici scaunele din lemn, nici nu va imaginati cate persoane am intrat intr-o singura “copaie”. Vedeti in pozele alaturate!

    Apoi seful de barca ce a ramas in picioare in spatele barcii a inceput sa impinga cu un par lung in apa si barca a pornit. Liniste, soarele se ridica incet si portocaliu din spatele copacilor, apa clipoceste lin, un strop de roua curge de pe o frunza, pasarelele canta, un snop de maimute ne privesc curioase din copacii de pe margine, cate un clic de la aparatele foto, apoi undeva se aude un cantec de paun salbatic. Nuferi si alte plante verzi plutesc pe rau si o briza calda abia adie. Pe maluri vedem din loc in loc crocodili mari si adormiti sau pur si simplu stand la soare nemiscati. Par impaiati, totusi nimeni nu are curaj sa sara in apa! Sunt minunati! Senzatia pe care o ai sa fii la cativa metri de un crocodil fioros aparat doar de o copaie plina de persoane care se misca cand incolo cand incoace, e nepretuita! As fi vrut sa nu se mai termine aceasta lina plutire pe raul crocodililor pentru ca era o dimineata aproape magica. Am plutit noi asa, lin si ireal, pintre ceturi roz-stravezii vreo ora pana cand la un moment dat barca a fost trasa la mal si am fost anuntati ca de acolo pornim pe jos prin jungla. Dimineata magica se anunta din ce in ce mai interesanta! Am pornit la pas prin padurea insufletita. Palcuri de caprioare ne taiau calea, un paun isi rotea coada intr-un dans ritualic si chiar ne-a permis sa ne apropiem pana la vreo 3 metri de el, maimutele sareau in copaci si din loc in loc crestea din pamant cate un zgarie-nori construit de termite. Sute de pasarele cantau fiecare pe limba ei. Exista chiar si un turn pentru observarea lor langa un lac rozaliu, acoperit cu plante acvatice. Din loc in loc in copaci vedem liana ucigasa, o liana lemnoasa care se rasuceste in jurul copacului si cu timpul ajunge sa il sufoce si sa il ucida lent si dureros. Plimbarea prin jungla a fost superba. Am ajuns la un rau si l-am traversat pe un pod din lemn. In partea cealalta se afla cresa elefantilor si cateva tarabe ce vindeau animale sculptate migalos in lemn. Am cumparat un elefant si un rinocer sculptate extraordinar, cu multe detalii si decoratiuni specifice zonei si ne-am indreptat catre cresa elefantilor. Mamele cu pui stateau sub un acoperis mare din lemn care ii proteja de soare si ploi si erau pur si simplu rasfatati. Primeau masaj cu o carpa, erau spalati, dupa care erau dusi la pascut in jungla din vecinatate. Nepalezii au facut lucruri minunate pentru a salva animalele pe cale de disparitie. Am vazut aici singurii pui de elefant gemeni din lume si trebuie sa va spun ca oamenii astia au mare grija de ei. Dupa ce am admirat bine puii si mamele lor am pornit spre hotel pentru pranz. Imediat dupa ce am terminat am purces sa vizitam satul comunitatii Tharu.

    Tharu este populatia locala cu adanci radacini in negurile timpului, se pare ca tribul are o istorie veche de mii de ani. Traditiile lor sunt aceleasi ca in antichitate, prin urmare primesc subventii de la stat pentru a pastra traditia si a atrage turistii. Am fost poftiti sa vizitam casele in care traiau si care erau foarte bine intretinute. Erau construite din stuf si lemn, acoperite cu chirpici si frumos pictate. Cand am ajuns noi se apucasera sa coasa, sa lucreze gradinile, na…sa vada turistii. Eu am zis ca mi se pare ridicol sa intru in casele oamenilor in timp ce ei locuiesc acolo, dar ghidul ne-a explicat ca daca nu facem asta o sa le taie subventiile de la stat din care ei traiesc. Ne-am executat rapid la vizitarea caselor. O gloata de copilasi curiosi ne-au inconjurat. Eu am vazut peste drum o dugheana care vindea diverse si am cumparat niste ciocolatele pentru copii. Imediat s-au repezit si le-au insfacat. Am crezut ca numai copii mari, care fiind mai inalti au apucat toata cutia, vor manca. Dar spre surprinderea mea, au impartit la toti ceilalti. Colegii mei au tabarat si ei in dugheana si au golit rafturile daruind copiilor dulciuri. Se facuse coada la intrarea in dugheana si de cate ori cineva iesea cu ceva in mana, era luat cu asalt de copiii veseli. Vanzatorul si-a frecat mainile de bucurie cu noi. Cred ca eram cel mai numeros grup. De obicei turistii prin Nepal sunt in grupuri mici, cate 2, cate 3, maxim 5, noi eram 22.

    Seara la hotel a fost organizat un program de dansuri Tharu si un grup de baieti a dansat pentru noi dansuri traditionale care aduceau foarte bine cu un antrenament de karate. Foloseau niste bete scurte si le pocneau pe sus si pe jos in timp ce se invarteau in jurul cantaretilor. Foarte interesant! Au facut si dansuri cu flacari aprinse la capatul betelor, si mai interesant! Ghidul ne-a spus ca in jungla singura lor arma impotriva tigrilor si a rinocerilor nervosi sunt aceste bete la capatul carora aprind foc. Iata un dans folositor!

    A doua zi dimineata la 5.30 (cum altfel?!), dupa micul dejun, am pornit catre o sesiune de bird-watching (admirat pasarile) prin padure. Dimineata padurea era plina de roua si mii de pasari cantau. Am fost dusi si la zona elefantilor masculi, care erau separati de femele si de pui. La fel ca si femelele si puii, masculii sunt rasfatati cu masaje, bai si plimbari in jungla, dar pe rute diferite de femele si turisti deoarece sunt agresivi (cu o zi inainte tocmai fusese ucis un mahut).

    Am terminat relativ repede plimbarea de dimineata si ne-am imbarcat in autocar pentru urmatoarea destinatie: POKHARA - locul de pornire catre fantasticul treking prin Himalaya, mai exact pe muntele Annapurna.

    rog webmasterul sa adauge urmatorul clip

    http://www.youtube.com/watch?v=HhoUydlsUyY

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de buterfly* in 22.05.14 23:39:03
    Validat / Publicat: 23.05.14 08:16:04
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.

    VIZUALIZĂRI: 2024 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (buterfly*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P22 pui curios vine la noi
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19550 PMA (din 21 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    14 ecouri scrise, până acum

    adri-nico
    [23.05.14 09:11:27]
    »

    Fiririiii, ai vrut sa imi testezi vigilenta? ia vezi tu cum de puii aia gemeni arata fix la fel ca elefantii mascluli. Nu e nici o deosebire intre ei, nici macar la gateajele din jur. )

    A trebuit sa inchid clipul ca n-am putut sa citesc decit primul paragraf si m-a stresat batatura de bete... cred ca nu-s "rinoceara" deaia nu mi-a placut.

    De ce n-ati bagat un zoom spre ochii crocodililor? Sau spre zgirie norii-alea??

    S-a intimplat ca dupa plimbarea cu copaia sa iasa cineva cu bonus de manichiura?

    Stii ce curiozitatema roade pe mine? Ma asteptam ca acei copii sa fie imbracati in haine mai traditionale si nu in tricouri cu blugi sau rochite cu fundite. Ma mir cum de a ajuns moda si la ei in aceasi timp cu noi. Astfel de copii am vazut si eu intr-un sat sarac din dominicana. Niste fetite cu ochi superbi care erau imbracate dupa ultima fita.

    Ai grija de muzica de la urmatorul review... ca daca ai incarcat de doua ori aceeasi elefanti, mai poti baga un Firiri pentru mine, dedicatie speciala...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    buterfly*AUTOR REVIEW
    [23.05.14 09:28:18]
    »

    @adri-nico: auoleu maica! sa stii ca ai dreptate, cred ca eram prea incetosata aseara cand am varat pozele. Asa e, aia erau masculi in lumina diminetii! Scuzele de rigoare!

    Pai daca vrei neaparat firiri pot sa il var pe urmatoarea poveste desi pregatisem un cantec cu Pokhara.

    Nu am primit bonus la manichiura ca aia domeau de zor la ora aia, stateau ficsi si nemiscati de ziceai ca sunt din plastic-fantastic. Stateau cam in iarba si de aia nu iesea bine zoom-ul, se mai misca si copaia.

    Despre copii, na, erau si ei la moda ce sa-i faci! astia din satul turistic o duceau binisor cu subventiile, aia de pe camp erau mai jerpeliti.

    Promit ca bag firiri pentru tine ca sa fii multumita.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adri-nico
    [23.05.14 09:36:08]
    »

    @buterfly: Greseala recuoscuta e pe jumatate iertata!

    Ma intreb ce-o fi facut webul de serviciu... dormea ca crocodilu' pe el?

    Asta ca sa vezi ca inghit fiecare rindulet si ma uit cu atentie la fiecare poza. Stii cumva ce marca era masina aia de cusut? Si daca aveau nevoie de o croitoreasa pe acolo? ca tare m-as cara nitel in satul ala cu elefanti si crocodili... Poate vin si cu o poseta de croco... )

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    buterfly*AUTOR REVIEW
    [23.05.14 09:45:29]
    »

    @adri-nico: hihihhii... nu stiu ce marca e masina de cusut dar de croitorese nu cred ca duceau lipsa, iar pe crocodili ii protejau ca de pe urma lor traiesc bine!

    Michi
    [23.05.14 10:59:58]
    »

    Textul ca textul, e scris cu vervă şi talent dar pozele sunt de National Geographic. Bravo! Mă rog, de ce ai blurat faţa sau n-am citit eu explicaţia? Mai ştiu pe cineva de pe afa care nu vrea să fie fotografiat dar are justificare.

    buterfly*AUTOR REVIEW
    [23.05.14 11:16:37]
    »

    @Michi: pai am blurat ca sa nu ma recunoasca vreun cititor si sa ma pocneasca cu poseta pe strada pentru ca l-am plictisit prea mult... hihihih.

    Suntem mai timizi din fire.

    Multumesc pentru aprecieri

    Michi
    [23.05.14 12:07:52]
    »

    @buterfly: ha! ha! ha! la mine e mai simplu. Nu mă mai pozez că stric bunătate de peisaj.

    traian.leuca †
    [23.05.14 12:50:57]
    »

    Frumos povestite aventurile din îndepărtatul Nepal! În legătură cu "minunaţii" crocodili sunt nevoit să cârcotesc un pic.

    Pe maluri vedem din loc in loc crocodili mari si adormiti *** Sunt minunati!

    şi

    Senzatia pe care o ai sa fii la cativa metri de un crocodil fioros *** e nepretuita!

    Pentru mine crocodilii sunt printre cele mai dezagreabile animale de pe planetă şi tare n-aş dori să fiu vreodată prin preajma lor. Deşi sunt paşnic din fire, când văd la tv. câte un filmuleţ în care aceste animale oribile înşfacă prin viclenie câte un pui de animal blajin venit să se adape, îmi vine să-i împuşc pe loc.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    buterfly*AUTOR REVIEW
    [23.05.14 15:01:21]
    »

    @traian. leuca: hihihi pai eu am terminat frazele mai brusc asa din condei. De fapt ele erau asa:

    -crocodilii sunt minunati... pentru ca dorm

    si

    -senzatia e nepretuita pentru ca te afli la cativa metri de crocodili, in siguranta

    Cat despre crocodili, au si ei rolul lor in natura, curata padurea de animale slabe, bolnave, neputincioase dupa legea firii. Trebuie si ei sa manance ceva nu?!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    traian.leuca †
    [23.05.14 16:31:31]
    »

    @buterfly: Adormiţi sau neadormiţi prefer să-i admir doar la muzeu împăiaţi.

    Sunteţi tare curajoasă dacă aţi trecut cu nonşalanţă prin preajma lor şi i-aţi mai şi admirat. Cred că eu aş fi cerut barcagiului să întoarcă şi să schimbe traseul.

    nicole33
    [23.05.14 23:05:29]
    »

    @traian. leuca:

    Nu știu dacă aș avea curajul să circul printre crocodili într-o bărcuță atât de fragilă așa cum a făcut autoarea impresiilor, dar știu cât de încântată am fost după ce am vizitat Crocodile Park din Torremolinos (cu peste 200 de asemenea exemplare), mai ales după ce m-am fotografiat ținând în brațe un pui de crocodil (Elvis îl chema).

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    adri-nico
    [24.05.14 00:50:09]
    »

    @nicole33: si eu am fost aproape de un crocodil, in Singapore zoo. era pe marginea unei balti si daca nu ma uitam mai bine... cred ca faceam atac de cord. noroc ca l-am vazut de pe un podet, pina sa cobor...

    firiri... unde e urmatorul review? crezi ca mai stau mult?

    adri-nico
    [02.11.17 18:29:11]
    »

    In plimbarile astea matinale ai nevoie de cizme de cauciuc sa nu te uzi la picioare de roua junglei? Bine ca am recitit articolul, o sa iau la mine o bricheta si un toi cu benzina... daca apare tigrul sa dau/sa imi dau foc.

    Am vazut pe youtube un filmule cu niste oameni calare pe elefanti. prin jungla, totul bine si frumos, cind, printre niste fire de fin... apar 2 ochi ai unui tigru. A facut ala un salt (de tigru zic) s-a clatinat oleaca filmare si... gata. L-o fi halit tigrul?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    buterfly*AUTOR REVIEW
    [07.11.17 09:53:07]
    »

    @adri-nico: hahahah, nu prea se arata tigrii, sunt timizi, nu iti trebuie cizme ci doar incaltari de munte. Noi nu am vazut tigru deloc si ne doream foarte mult

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adri-nico, buterfly*, Michi, nicole33
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Nepal:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059485197067261 sec
    ecranul dvs: 1 x 1