Festivalul Tuicii la Valenii de Munte

TIPĂREȘTE

In ultimii 4 ani, la sfarsitul lunii octombrie, oraselul Valenii de Munte devine locul unde se astampara setea de cultura si de…bautura. Anul acesta am semnat si noi act de prezenta la Festivalul Tuicii, editia 2009.

Galerie foto completa

Datorita orei la care ajungem in Valenii de Munte, prima oprire o facem la Casa Memoriala Nicolae Iorga. Aici gasim incaperile in care a trait savantul vreme de 30 de ani. Toate obiectele sunt originale: mapa pentru documente din piele de Cordoba, pana de gasca si calimara, covoarele moldovenesti. D-na muzeograf Doina Popescu ne ofera detalii foarte interesante despre Nicolae Iorga; vorbeste despre savant intr-un mod in care iti da senzatia ca acesta este inca prezent in modesta casa. Poate unii dintre voi cunosc detalii despre geniul savantului Nicola Iorga, dar as dori sa amintesc aici numai cateva dintre acestea: s-a născut la Botoşani în 1871, clasele primare le-a făcut în oraşul Botoşani, iar liceul şi universitatea le-a făcut la Iaşi. A absolvit Universitatea într-un singur an de frecvenţă. La 3 ani vorbea si scria perfect in limba franceza, la 10 ani dadea meditatii la limba franceza pentru a intregi veniturile familiei. La 18 ani a fost numit profesor de limba latina la Ploieşti, la Liceul Sf. Petru şi Pavel de unde a plecat în Germania, şi-a luat doctoratul în istorie la 23 de ani si s-a întors în ţară, fiind numit profesor universitar în Bucureşti, la catedra pe care a condus-o timp de 50 de ani. «Eu nu am învăţat a ceti şi a scrie. Acestea sunt lucruri care mi-au venit de la sine», scria el în «O viaţă de om, aşa cum a fost». A scris 1. 259 de lucrări, 25. 000 de articole. A vorbit în 16 limbi straine si a scris în 7 limbi straine, iar biblioteca savantului a numărat 80. 000 de volume, «Biserica celor 80. 000 de glasuri», cum îi plăcea profesorului să spună. Unui om obisnuit i-ar trebui 60 de ani ca sa citeasca toate cartile citite de savantul Nicolae Iorga. A parasit aceasta casa in data de 11 noiembrie 1940 (calendarul din acele zile ce inca mai exista in casa arata aceasta data, de 11 noiembrie 1940), dupa ce a fost puternic avariata de cutremurul ce a zguduit Romania in noaptea de 9-10 noiembrie 1940. In noaptea de 27 noiembrie 1940 savantul Nicolae Iorga este impuscat de un grup de legionari in padurea de la Strejnic, langa Sinaia.

Din cate aflam, turistii francezi si italieni sunt fascinati de personalitatea savantului si de tot ceea ce inca se pastreaza in Casa Memoriala (picturile originale ale lui Grigorescu “ Pe valea Campinitei” si ”Florile de Mar”, precum si mobilierul lucrat in lemn de paltin in Bucovina, si decorat cu motive policrome in culorile tricolorului: rosu, galben si albastru). Foarte frumoasa si interesanta este si expozitia temporara de ceasuri gazduita la Casa Memoriala Nicoale Iorga in colaborare cu Muzeul Ceasurilor din Ploiesti.

De aici mergem alaturi, la Muzeul de Etnografie din Valenii de Munte: exponatele sunt destul de putine, insa ingrijite si reprezentative pentru zona Prahovei. Muzeul este consacrat domeniului ocupatiilor si mestesugurilor: agricultura, cresterea animalelor, pomicultura, viticultura.

Ne incheiem vizita cu o ultima oprire, la Muzeul de Arta Religioasa unde admiram, in cele patru incaperi, icoane pe lemn din sec. XVIII - XIX, sfesnice de argint, vesminte preotesti si frumoase obiecte bisericesti preluate de la biserica din localitate. Nu se cunoaste locul unde au fost lucrate, se stie doar ca dateaza din sec. al XVIII-lea.

Pentru ca am primit calde recomandari de a vizita si Muzeul de Stiinte Naturale, deschis in urma cu 2 luni, mergem si acolo: intr-o singura incapere este amenajat un colt de padure in care se aud zgomotele animalelor salbatice, cantecele pasarilor, si sunt reprezentate flora si fauna de pe Valea Teleajenului. Impresionante sunt insa trofeele cinegetice: colti enormi de mistreti si coarne uriase de cerbi.

Cum se apropia ora de inchidere a muzeului, ne indreptam spre parcul din centrul orasului unde, ce sa vezi: fum cu miros de mici si de pastrama, aglomeratie, tineri si copii in costume populare. Incercam sa acoperim “sistematic” zona de tarabe, de la un capat la celalalt. Ne amestecam in multime si trecem rapid de vanzatorii de chiciuri, imitatii si altele asemenea. La tot pasul dadeau in fiert cazane cu porumbi, peste tot mirosea a zahar ars de la vata pe bat; dar unde sunt producatorii de vin si tuica, unde sunt oierii? Abia pe ultimele doua randuri ajungem in sectorul de produse traditionale. Aici trebuie sa vii cu burta goala si cu portofelul plin, caci oferta este foarte tentanta si variata. Licorile bahice curg in pahare pentru degustatorii de ocazie. Tuica aurie, vin alb, vin rosu, must – totul este pe alese, dar mai ales pe gustate. Probabil unii dintre cumparatori se decideau mai greu, pentru ca incercau cu spor ofertele alcoolice ale producatorilor. Cu greu rezistam catorva oferte si tentatii, in schimbul surprinderii a cat mai multe cadre de la Festivalul Tuicii. Oamenii sunt prietenosi si se bucura sa fie in centrul atentiei, ca modele. La urma urmei, vorba unuia dintre ciobanii de la taraba: daca vanzare nu e, macar poze sa ne facem! Ba chiar unul dintre ei se suparase ca nu-l pozase nimeni toata ziua. Asa ca am facut hatarul omului si ne-am aliniat, cativa fotografi, sa-i facem portretul. Cum langa un pahar de tuica si unul de vin se potriveste bine si ceva de mancare, pe tarabe gaseai cam tot ce iti poftea inima: pastrama cu boia si cimbru, carnati de oaie afumati, cas, urda, branza afumata in coaja de brad. Preturile mi s-au parut accesibile, fata de alte targuri la care am participat, asa ca am umplut rucsacul cu fel de fel de produse traditionale. Si cum umorul si ironia nu pot lipsi de la astfel de sarbatori populare, puteai cumpara miere de albine de la firma “Trantorul SA”; pentru ca trebuie spus ca si oferta de produse apicole era foarte bogata!

Dupa ce ne-am luat cate o portie de pastrama cu mamaliga si vin fiert am mers in fata scenei, unde cativa dansatori in costume populare jucau o perinita. Treptat insa atentia ne-am indreptat-o catre grupul de petrecareti care incinsese o hora chiar langa noi: cum eram in a doua zi de Festival al Tuicii nu deranja pe nimeni daca isi mai dadeau cu stangu-n dreptu’…ritmul dansului tot vioi ramanea! Se vedea ca oamenii uitasera cu totul de griji si voiau doar sa se simta bine: pana la urmatoarea recolta de prune mai e un an! Asa ca asteptam si noi, cu pofta si interes, editia viitoare a Festivalului Tuicii!

Cristina si Cristin DUMITRU

---

VIZUALIZĂRI: 3342 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI