ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.05.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Eindhoven, Olanda
ÎNSCRIS: 28.04.14
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2011
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    La pas prin Milano

    TIPĂREȘTE

    Cine ar fi crezut ca aterizam pentru cateva zile si in capitala modei Milano?

    Milano, orasul cel mai bogat din Italia, locul unde se regasesc faimoasele magazine de lux cu preturi care iti taie respiratia…

    Milano nu mai este locul pe care eu il stiam mai demult…am observat in ultimul timp ca majoritatea locurilor care sunt vizitate de turisti atrag ca un magnet micii speculanti care vand iluzii turistilor, mai mult sau mai putin creduli.

    Pe langa magazinele cu vitrine “glamour” se regasesc si mici magazine ambulante unde produsele sunt toate “made in China”.

    Deci, sa continuam intr-un mod un pic sarcastic, spunand ca Milano ne-a lasat un gust amar si o gaura consistenta in buzunare, asta pentru ca daca vrei sa vizitezi muzeele trebuie sa te pregatesti cu cel putin 100 de euro pentru 2 persoane.

    Centrul civic modern se afla in partea de nord-vest in jurul statiei de tren “Stazione Centrale”, o cladire colosala construita de Mussolini in 1931. Aceasta zona este dominata de un sir de zgarie nori dintre care rasare semet Pirelli Tower.

    Prima zi din Milano am petrecut-o in una din cele mai frumoase galerii de arta - Pinacoteca di Brera, care cuprinde cea mai valoroasa colectie de arta din nordul Italiei, dupa Venise Gallerie dell’Accademia.

    Ne-am oprit la unul din restaurantele situate in imediata apropiere a bibliotecii unde am ramas pentru a servi ceva specific italienesc - “risotto alla milanese”; ‘cotoletta alla milanse” urmat de un vin “lugano” iar la final un tiramisu si desigur un cappuccino.

    A doua oprire a fost la renumita “Cenacola Vinciano” la care este nevoie de o rezervare de cel putin o luna de zile, aici se afla lucrarea lui Leonardo Da Vinci - “Cina cea de taina” (1494-1497). Pictura a avut parte de restaurari grosolane dar si de ghinion: la un moment dat, calugarii rezidenti au spalat o parte a picturii, apoi trupele napoleoniene au folosit zidul pentru a trage la tinta, iar in 1943 o parte a cladirii a fost distrusa de o bomba in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Pictura a fost restaurata pentru a-si arata grandoarea initiala, coloritul superb si compozitia dramatica, elemente care fac din ea capodopera fara egal a lumii.

    A doua zi, treziti dis-de-dimineata, curiosi parca sa “descoperim” misterele din orasul Milano am pornit la drum pe o temperatura care ne amintea de zilele calduroase ale Bucurestiului.

    Prima oprire a fost Plazza del Duomo, o capodopera in stil gotic cu decoratii elaborate. Exteriorul este impodobit cu 2245 de statui, 135 de turle, 96 de garguie si 1 kilometru de borduri. Fondata in 1386, constructia a fost initiata de Gian Galeazzo Visconti (conducatorul de atunci al orasului Milano) care spera ca prin aceasta constructie Dumnezeu o sa-i daruiasca un mostenitor de parte barbateasca. Cerul l-a rasplatit, insa, Giovanni Maria (fiul) a fost asasinat la putin timp dupa ce a preluat puterea la inceputul anului 1400. Lucrarile la catedrala au continuat inca cinci secole, ultimele retusuri fiind adaugate la ordinul lui Napoleon. Vitraliile care dateaza din secolul al X-lea sunt cele mai mari din Europa, in timp ce cadranul solar datand din anul 1786, aflat la intrarea in catedrala, este cel mai mare din lume.

    La sud de catedrala se afla Palazzo Reale, construit in secolul al XVIII-lea pentru marii duci de Austria. Astazi una din aripi adaposteste muzeul catedralei Museo del Duomo ale carui puncte de atractie sunt mulajele dupa statuile din catedrala, un admirabil dom executat din lemn si pictura lui Tinotoretto. La etajul al doilea al palatului se afla Museo Civico d’Arte Contemporanea, o expunere de arta moderna indrazneata cu lucrari semnate de: Matisse, Picasso, Braque si Boccioni, farul pictorilor futuristi din Milano.

    La nord de catedrala se afla Galleria Vittorio Emanuelle II, un superb pasaj inchis cu sticla (1865), o capodopera belle-epoque, care poate fi admirata cel mai bine la una din cafenelele cuibarite printre sediile de birouri sic si magazine luxoase. O scurta plimbare in “galleria” te duce cu gandul la ghinionistul Giuseppe Mengoni care a cazut de pe acoperis si care a murit la doar cateva zile inainte de inaugurare in 1877.

    In Teatro alla Scala situata in imediata apropiere a galeriei gasesti un muzeu ce contine amintiri din lumea operei, costume, portrete, si jobenul lui Verdi.

    Dupa ce ne-am odihnit pentru cateva momente in micul parculet aflat in Plazza della Scala si am admirat statuia lui Leonardo, am pornit la drum spre Museo Poldi-Pezzoli. Muzeul este gazda unei incantatoare colectii de arta lasata mostenire orasului de bogatul aristocrat Giacomo Poldi-Pezzoli in anul 1879, o colectie vasta de arta si artefacte. Printre cele mai frumoase picturi de aici se numara: “Madona si pruncul”, “Portret de barbat” al lui Mantegna, “Madona” al lui Boticelli, “Portret de femeie tanara” al lui Antonio.

    Urmatoarea oprire a fost Castello Sforzesco cel mai maret monument din Milano, o fortareata din caramida rosie cu turnuri inalte si ziduri de aparare. Castelul gazduieste patru muzee, insa cele mai importante sunt Pinacoteca si Museo d’Arte Antica unde se afla si ultima lucrare netreminata a lui Michelangelo “Rondanini Preta”. La nord de castel se afla Parco Sempione cel mai mare si central parc al orasului. Dupa o plimbare in parc ne-am indreptat pasii grabiti spre Aquario Civico unul din cele mai vechi aquarium-uri din Italia. Acesta gazduieste peste 36 de acvarii imense ce contin peste 100 de specii de pesti ce traiesc in medii similare habitatului lor natural fie el mediteranean sau amazonian. Punctul central il constituie pestii nativi italieni atat de apa dulce cat si de sarata. Aici mai regasim si o expozitie inedita a lumii submarine de pe alte continente precum “amazonienii” pirania.

    Dupa aquarium, am pornit pe jos spre Plazza Moscova, locul unde se afla renumita “Pizzeria Grand’Italia” locul unde dupa parerea mea se mananca cel mai bine din Milano. Din multitudinea de pizza, am ales “Nicola- normale, crudo, rucola e pomodoro fresco” si “Farcita- normale con cotto, funghi e carciofi” adica o pizza care are la baza rosii, oregano si mozzarella. Am ales un vin “ Tocai Fruliano” iar la desert “Tartufo”.

    Dupa un asemenea ospat ne-am indreptat “obositi” spre hotel, cu gandul ca mai avem o zi plina pentru inca o plimbare in Milano. Pe drum ne-am oprit sa ne “clatim” ochii cu cateva magazine milaneze, unde am fost surprinsi de preturile practicate, ceea ce denota ca moda milaneza este una din cele mai scumpe din lume.

    A treia zi am inceput-o cu o greva generala la transporturile milaneze. Nici un metrou, nici un tren nu a functionat pe toata durata zilei, iar transporturile de la suprafata circulau in regim de duminica. Asta nu ne-a ingrijorat deoarece mai aveam doar cateva ore de petrecut in Milano, iar bus-ul spre Bergamo nu avea nici o treaba cu transporturile milaneze (cred ca din punctul asta de vedere am fost norocosi).

    Parada milaneza a palatelor pline de obiecte de arta si a galeriilor continua cu Palazzo dell’ Ambrosiana (1609), sediul unei faimoase biblioteci fondata in secolul al XVII-lea de cardinalul Frederico Borromeo, arhiepiscop de Milano. In palat se afla si o galerie de arta plina cu capodopere venetiene, lombarde si florentine. Printre cele 750.000 de volume si 35.000 de manuscrise ale bibliotecii se gasesc desene ale lui Leonardo Da Vinci, Rafael, Caravaggio, Botticelli, Tintoretto si Tizian, un exemplar al “Iliadei” din secolul al V-lea si primele editii ale volumelor lui Dante (1353), Virgiliu (1470) si Boccaccio (1471).

    Desi greva ne-a tinut un pic departe de alte obiective turistice nu puteam rata vestitul stadion “Scala fotbalului” Stadio Giuseppe Meazza, numit si San Siro datorita locatiei, locul unde isi disputa meciurile de domiciliu faimoasele echipe A. C. MILAN si F. C. INTERNAZIONALE MILANO.

    Am mai facut un ultim tur prin magazinele milaneze uimiti din nou de preturile practicate de milanezi. Nu puteam rata un suvenir milanez si mi-am achizitionat o geanta pentru colectia mea de genti portugheze, franceze si italiene. Ne-am oprit sa luam pranzul la unul din restaurantele cu auto-servire aflate in imediata apropiere a statiei de tren Stazione Centrale, unde am mancat un piept de pui cu cartofi cu rozmarin, si un serbet de capsuni. Ne-am urcat in bus-ul care ne ducea spre Bergamo, iar dupa un drum de o ora si cateva minute am ajuns si la “Orio del Serio”, pregatiti pentru urmatoarea destinatie, Bucuresti.

    Pe curand cu noi aventuri!

    Articolul se afla si pe blogul meu, Drumetica


    [fb]
    ---
    Trimis de Alesana29 in 08.05.14 14:05:23
    Validat / Publicat: 08.05.14 20:54:06
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 4712 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alesana29); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P08 Plazza del Duomo
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
    PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 8 PMA (din 8 voturi)
    NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

    ECOURI la acest articol

    1 ecouri scrise, până acum

    webmaster03
    [08.05.14 20:51:40]
    »

    Articolul se afla si pe blogul meu, Drumetica

    @Alesana29 - Multumim pentru sesizare.

    Conform regulamentului (1. A. 13),

    începând cu al treilea articol republicat pe AFA / pe săptămână (după ce a fost anterior publicat pe blog) se retrage PMA standard (votul saitului).

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Milano:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040152072906494 sec
    ecranul dvs: 1 x 1