Sub perdeaua răcoroasă de apă a Cascadei Bâlea

TIPĂREȘTE

Deşi am parcurs Transfăgărăşanul de mai multe ori, nu am fost tentat până acum să fac un review în care să arăt că Am Fost Acolo.

Şi asta pentru faptul că despre această şosea care face legătura prin munţi între Muntenia şi Ardeal s-au scris foarte multe articole şi toate cu aprecieri la superlativ. Personal nu-mi mai place să mai fac o simplă traversare a Transfăgărăşanului, pentru că am făcut-o de mai multe ori, dar şi pentru faptul că zona din preajma lacului Bâlea (şi nu numai) se manelizează pe zi ce trece.

Ultima mea vizită pe aceste frumoase meleaguri s-a datorat căldurii excesive din vara anului 2011, când temperatura în iulie depăşea 37 de grade şi câteva zile pe munte departe de căldura toridă a oraşului au fost binevenite.

Pregătirea şi alegerea traseului pentru această minivacanţă au fost foarte simple. Cum cea mai frumoasă traversare este cea dinspre Ardeal (părerea mea) am ales traseul prin Braşov, am făcut o vizită scurtă şi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, după care ne-am cazat la Cârţişoara la poalele munţilor Făgăraş.

Transfăgărăşanul este unul din obiectivele turistice cele mai vizitate de la noi, atât de către turiştii străini cât şi de cei autohtoni. Am observat însă că vizitarea zonei se rezumă la parcurgerea ei cu autoturismul personal sau în grupuri cu autocarul.

Probabil că din cauza distanţei sau a timpului avut la dispoziţie majoritatea turiştilor parcurg Transfăgărăşanul în viteză şi cu mici opriri la Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac. Puţini sunt cei care se cazează în zonă şi explorează traseele din împrejurimile Transfăgărăşanului.

În vizita din 2011 mi-am propus să fac la pas câteva trasee din zona cascadei şi din zona lacului amintit mai sus şi am început cu cel spre cascadă. Până la popasul Bâlea Cascadă am parcurs traseul cu maşina. Un traseu frumos cu numeroase serpentine şi printr-o pădure de brazi falnici şi umbroşi.

Ajunşi la popas am tras maşina în parcarea neamenajată pe lângă un chioşc de suveniruri şi am căutat traseul care să ne conducă la cascadă, un obiectiv pe care eu pusesem ochii încă de la vizitele trecute.

L-am găsit foarte uşor având ca punct de reper telecabina care trece pe deasupra cascadei. De la locul de îmbarcare al telecabinei am urmat traseul pe lângă cursul râului Bâlea până la baza cascadei.

La început traseul destul de uşor trece prin mici poieniţe şi pâlcuri de brazi şi molizi. Ajunşi aici putem să facem un mic popas, să ne răcorim la umbra pădurii sau în râul Bâlea care curge paralel cu poteca marcată cu roşu. De aici începe şi urcarea pe o potecă bătătorită de paşii turiştilor, care s-au încumetat să viziteze această frumuseţe naturală a munţilor Făgăraş.

Traseul lung de cca 2 km nu este chiar dificil, rampa de urcare este sub 10 % şi l-am parcurs încălţat în adidaşi. Problema traseului o constituie poteca îngustă şi întortocheată, cu multe pietre, pe care trebuie să le ocoleşti sau să te caţări pe ele. Îmi aduc aminte, că la început de traseu m-am întâlnit cu unul din puţinii turişti care au făcut acest traseu şi m-a avertizat că, dacă nu sunt obişnuit cu muntele să fac cale întoarsă. Cred că el nu era obişnuit cu traseele montane, pentru că dificultatea urcării la cascadă este una medie-uşoară şi poate fi făcută şi de copii.

După un prim urcuş parcurs relativ uşor urmează o urcare mai abruptă printre pietre şi apoi pe o potecă printre rădăcini de copaci. Undeva la capătul rampei, în stânga, pe faţada unei stânci se află o tăbliţă de inox cu o inscripţie, o coroniţă de flori, o cruce şi un schi. Mă apropii cât pot şi citesc numele şi localitatea natală a schiorului care şi-a găsit sfârşitul în această prăpastie. Numele nu-l mai ştiu, însă am reţinut că era salvamontist din Râşnov, jud. Braşov şi avea doar 35 de ani.

Începusem să mă întreb, ce l-a determinat să vină să schieze pe aceste coclauri, când sunt atâtea pârtii mai sigure în Poiana Braşov, Predeal, Azuga şi chiar Râşnov. Mi-am amintit apoi de interviul luat celebrului alpinist neozeelandez Edmund Hillary, care a cucerit în premieră vârful Everest (1953). Întrebat de ce trebuie să se mai expună cucerind şi alt vârf înalt după recordul doborât el a răspuns: „pentru că el există”.

Cred că aşa a gândit şi tânărul din Râşnov. Pârtiile din jud. Braşov devenise o obişnuinţă pentru el şi voia altceva mai spectaculos, voia să atingă un mic record, parcurgerea Transfăgărăşanului pe schiuri paralel cu şoseaua amenajată. Din păcate avalanşa sau poate una din numeroasele stânci ascunse sub zăpadă a curmat viaţa acestui tânăr temerar. Acum câteva clipe într-o mică pauză de scris am căutat pe net informaţii despre această tragedie şi le-am găsit aici

Respectând proporţiile aşa gândim toţi, vrem să ne depăşim mereu condiţia zilnică, vrem să fim în faţă, vrem să fim cât mai sus şi toţi tânjim după motto-ul olimpic: Citius, Altius, Fortius. Personal, ori de câte ori urc pe munte, mereu caut să urc până sus pe acel gol alpin, unde priveliştea îţi taie respiraţia.

Vara trecută am parcurs Cheile Turzii şi pe la jumătatea traseului am dat de acel perete stâncos asemănător peretelui unui bloc cu zece etaje. Mi-am propus să ajung deasupra lui, sus pe creste şi deşi ascensiunea nu a fost tocmai uşoară s-a meritat, pentru că priveliştea de pe crestele cheilor este una rară.

Părăsim acest punct trist al traseului,după care urmează o mica potecă aproape orizontală, dar care are în stânga o mica prăpastie. După ce parcurgem această mica porţiune, se aude zgomotul cascadei, semn că suntem aproape de finiş. O mica coborâre spre râu printre pietre şi iată în faţă apare impresionanta cădere de apă.

Cascada în trepte şi înaltă de cca 60 de metri are mai multe alibii de curgere, iar stropii formaţi de căderea apei sunt aruncaţi la distanţă. În faţa cascadei sunt multe puncte de belvedere şi pietre mari unde te poţi odihni lăsându-te înconjurat de o perdea de stropi răcoritori.

La 35 de grade temperatură în aer perdeaua de stropi aruncaţi de cascadă îţi crează o stare foarte plăcută. Am poposit o bună perioadă de timp la baza cascadei, am filmat, am făcut poze, după care ne-am întors la punctul de plecare.

La întoarcere am ajuns din urmă o familie care renunţase să mai viziteze cascada, deşi era foarte aproape de final. Am insistat şi în final i-am convins că mai au puţin şi e păcat să nu se bucure de efectul răcoros al acestei stropitori naturale.

Cam acesta a fost traseul pe care l-am parcurs la Cascada Bâlea. Deşi nu ni s-a părut un traseu greu, ne-a mirat faptul că pe parcurs am întâlnit doar câteva grupuri de turişti. Probabil că este mai uşor cu maşina, iar cascada se poate vedea oricum şi din punctele de belvedere situate la şosea.

Dacă aveţi timpul necesar, vă place muntele şi aţi ajuns în parcarea de la Bâlea Cascadă, nu ezitaţi să faceţi acest traseu, satisfacţiile vor fi deosebite.

---

VIZUALIZĂRI: 1910 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI