O alta zi pe Costa del Sol: Nerja si Benalmádena.

TIPĂREȘTE

În perioada de pregătire a excursiei, unul din colegi vine cu o idee: Hai să sacrificăm o jumătate de zi, să mergem până la Nerja, să vedem un viaduct „ roman”, construit în timpuri moderne. Propunerea este acceptată fără comentarii, dar implică documentări suplimentare. Și, surpriză! Nu viaductul este principala atracție a zonei, ci o peșteră. Mai există acolo și un ”Balcon al Europei”. Așa că în final, propunerea capătă și aplauze și i se rezervă o zi întreagă din program.

Așa că, în ziua destinată, plecăm din Benalmádena, nu foarte devreme, Nerja fiind pe malul mării, la circa 50 km est de Malaga, respectiv circa 75 km de hotelul nostru. Drumul decurge fără probleme, și ora 10.00 suntem lângă „viaductul roman”, acesta fiind la mai puțin de 500 m de intrarea în peșteră.

Apeductul este amplasat la circa 1.5 km est de localitatea Nerja, lângă șoseaua N340, ce se desprinde din Autostrada Mediteraneană (A7) pentru acces la Peștera Nerja, înainte ca aceasta să subtraverseze autostrada. Rolul lui este de a trece apa peste o viroagă de circa 10 m adâncime și aproximativ 100 m lățime.

Cunoscut sub numele de Acueducto del Águila (Apeductul Vulturului), sau Puente del Águila, acesta pare o mică jucărioară pe lângă apeductele antice romane, ultra-cunoscute. De altfel, păreri de pe internet consideră că arhitectura acestuia este mai aproape de arhitectura musulmană (stilul Mudejar) decât de cea romană. Apeductul este realizat din zidărie de cărămidă și cuprinde 38 de arce supraînălțate, dispuse pe 4 rânduri suprapuse. La partea superioară, un canal deschis de circa 60 – 70 cm lățime, și cam tot atâta adâncime, transportă un debit de apă ce nu depășește 30 l/s. Transversal canalului, la ambele capete este un arc din zidărie de cărămidă, iar în mijloc, un al treilea arc are și o turlă cu un vârf foarte ascuțit ce are la partea superioară un indicator de direcția vântului sub forma unui vultur cu două capete. Probabil de aici îi vine și numele.

Construit în perioada 1879 – 1880, a fost destinat inițial pentru alimentarea cu apă a unei fabrici de zahăr. După închiderea acesteia, apeductul este preluat de municipalitate și folosit fără întrerupere până azi pentru irigații.

Deteriorat parțial în timpul războiului civil, a fost reabilitat în 2011, arătând astăzi ca nou.

Considerat pe plan local ca fiind o „bijuterie de istorie și arhitectură spaniolă” și ”Amplasament de interes cultural special al Guvernului Andaluz”, din punct de vedere turistic totuși apeductul nu este pus în valoare, ba mai mult, dă impresia a fi părăsit. Accesul este liber, fără taxe, la orice oră din zi și din noapte, dar nu există un drum de acces corespunzător până în vecinătate, sau o parcare propriu-zisă. De asemenea, nu există nici un fel de serviciu ce se găsește în mod normal (cafe-bar, magazin, toaletă, etc.) în vecinătatea unui obiectiv turistic. În schimb există șansa atacului din partea unui câine aciuiat lângă o clădire din vecinătate. Ca urmare, nu pierdem foarte mult timp prin zonă, și ne îndreptăm către următorul obiectiv al zilei.

Amplasată simetric față de apeduct în raport cu autostrada A7, Peștera Nerja a fost descoperită în ianuarie 1959 și introdusă în circuitul turistic în 1960. Pentru aceasta s-a săpat o nouă intrare și s-au amenajat în interior trasee pe alei betonate, scări, pasarele și balustrade, care să facă vizita turiștilor mai accesibilă. Traseul vizitabil acoperă o adâncime de circa 750 m în interiorul peșterii din cei circa 4800 m lungime totală. Față de o cotă absolută la intrarea în peșteră de 158 m deasupra nivelului mării, ca nivel de referință, traseul vizitabil are variații de nivel de circa 68 m, din care 31 m sunt sub nivelul de referință, și 37 m deasupra. Peștera este considerată a fi unul din obiectivele turistice importante din întreaga Spanie.

Durata vizitei este de circa o oră și se poate face individual, sau în grup organizat. Traseul vizitabil este iluminat, dar cu destul de multă zgârcenie. Vezi pe unde calci, dar aparatul foto prinde imaginile doar la distanța de acțiune a blitzului, iar filmul pe camera video este întunecat.

Peștera, în ansamblul ei, este împărțită în trei: Galeria Vizitabilă, imediat după intrare, Galeria Superioară și Galeria Nouă, descoperită în 1969. Ultimele două se pot vizita numai în condiții speciale, la anume date prestabilite, cu o înscriere prealabilă, achitarea unei taxe de circa 100 euro (în 2011), participarea la un instructaj de specialitate și dotarea cu un echipament adecvat. O asemenea expediție, care bineînțeles presupune și un ghid, durează circa 7 ore și jumătate, dar se pare că merită. Formațiunile carstice, cel puțin așa cum rezultă din fotografiile de pe internet sunt deosebit de spectaculoase, iar aici pot fi văzute și desene rupestre cu circa 20000 ani vechime.

Galeria vizitabilă este împărțită în mai multe săli. Imediat după culoarul de intrare este ”Sala de Vestibulo”, cea în care au intrat în 1959 grupul de prieteni ce au descoperit peștera. Aici au fost găsite și primele schelete de oameni preistorici precum și niște resturi ceramice. Lateral traseului amenajat pentru turiști, fără a avea acces în ele sunt ”Sala de la Mina” și ”Sala de la Torca” în care, de asemenea s-au făcut o serie de descoperiri arheologice. Parte din acestea sunt expuse în vitrine special amenajate în următoarea sală de pe traseul turistic, ”Sala de Belén”.

Potrivit acestor descoperiri, peștera a fost locuită o perioada de circa 5000 de ani, începând cu circa 25000 de ani în urmă. După aceea, populația a crescut suficient de mult pentru a se muta afară, iar în peșteră s-au instalat animale, în special hiene.

Următoarea sală pe traseul vizitabil este ”Sala del Ballet o de la Cascada”. Cele două denumiri, ce se exclud una pe alta, incluse în una singură nu îmi sunt prea clare. Ori e una, ori e alta. Pe de altă parte, cascada nu am văzut-o, poate și din cauza întunericului. În schimb partea de balet e reprezentată de sala de concerte, care se pare că nu lipsește din nici o peșteră. La intrarea în sală, în semiobscuritate, te împiedici de circa 100 de scaune montate în permanență aici. Trebuie să le ocolești și să ajungi pe scenă pentru a merge mai departe. În ”Sala de los Fantasmas” nu am întâlnit nici o fantomă. S-or fi ascuns și ele văzând mulțimea de vizitatori. Se pare că numele este dat de o serie de formațiuni carstice neobișnuite, pe care însă nu le-am identificat.

Ultima sală vizitată, și cea mai mare, este ”Sala del Cataclismo”. Probabil, cândva, un cutremur, sau cine știe ce alt cataclism, a rupt câteva stalactite, care acum sunt prăbușite la pământ. Aleea de vizitare dă ocol sălii, urcând și coborând de câteva ori și trece pe lângă ceea ce e considerată cea mai mare stalactită (de fapt o coloană) din lume. Aceasta are o secțiune la bază de circa 8 x 13 m și o înălțime de 32 m, și este considerată punctul de atracție al peșterii. Noi încercăm să identificăm, fără rezultat însă, trecerea spre Galeria Superioară, punctul de plecare în expediția speologică menționată anterior. Trebuie să găsim de asemenea, ”colțul cu orgă”, un ansamblu de stalactite care, lovite ușor, scot diferite sunete. Se pare că unele din ele sunt chiar și ușor prelucrate de mâna omului (preistoric?), pentru a îmbogății gama de sunete. Nu sunt sigur că l-am identificat. Presupun și că este destul de bine protejat.

După ce dăm ocol sălii, ne îndreptăm spre ieșire, pe drumul pe care am venit. În ”Sala baletului” ne oprim câteva minute pentru a asculta un concert ad-hoc. Într-un grup de ruși, o soprană, probabil cu ceva pregătire de specialitate, ne cântă ”Ave Maria”. Trebuie să recunosc că sună că sună extraordinar.

Afară, obiectivul turistic este tratat corespunzător. În afară de parcarea cu pază și plată (1 euro la barieră la plecare!), unde am lăsat mașina la sosire, există un restaurant și mai multe magazine. Totuși, în nici unul din acestea nu am găsit ceva care să-mi aducă aminte în viitor de peștera vizitată.

Următoarea destinație este orășelul Nerja. Acesta avea în urmă cu câțiva ani circa 20000 de locuitori, din care un procent important erau rezidenți străini. Orașul este de fapt și stațiune, site-ul de închirieri declarând că sunt 161 de hoteluri aici. Totuși este destul de mic ca suprafață și, cel puțin în zona centrală, are o mulțime de străzi înguste. Ne învârtim destul de mult până găsim o parcare. Dar este la numai câteva minute de mers pe jos de obiectivul nostru.

”Balconul Europei”, punctul de atracție al orașului, este un promontoriu stâncos, la mai bine de 10 m deasupra nivelului mării, care avansează și câțiva metrii dincolo de linia țărmului. Accesul la el se face pe o alee pietonală largă, cu aceiași lățime cu „balconul”. Odată ajuns la capătul aleii, se deschide o imagine panoramică asupra mării și a litoralului, în ambele direcții, până departe. Inițial a fost folosit ca punct de apărare împotriva atacurilor piraților. Se mai păstrează și azi două tunuri din acea perioadă, expuse la marginea „balconului”. Numele i-a fost dat de Regele Alfonso al XII-lea care, cu ocazia unei vizite în zonă, a fost foarte încântat de imaginea oferită. Ca urmare, o statuie a regelui, presupun în mărime naturală, stă sprijinită de marginea „balconului”.

Și în stânga și în dreapta „balconului” există câte o mică plajă. Ne orientăm către cea din stânga și petrecem 1.5 ore la soare. Rămân cu impresia că apa mării este mai caldă și decât la Malaga, și decât la Benalmádena. Mă gândesc că este cel mai departe de comunicarea cu oceanul și nu se simte prea intens influența acestuia. S-ar putea să greșesc totuși, și de fapt, în câteva zile, să se mai fi încălzit puțin. Pe plajă îmi atrage atenția o construcție albă, imediat sub stânca ce constituie faleza. După părerea mea, nu arată prea grozav, având alura a ceva provizoriu, făcut cu costuri minime. Este totușiSpectacolul Vulturilor locuită. Oare cineva a obținut retrocedarea terenului și și-a construit o vilă de vacanță? Sau e o construcție ilegală?

După plajă căutăm un restaurant să mâncăm și apoi ne întoarcem la Benalmádena. Având în vedere timpul rămas la dispoziție stabilim să facem o vizită în Parcul de distracții Tivoli (oare câte parcuri de distracție se cheamă Tivoli?). Dar nu avem noroc, este închis și deschide abia peste vreo două ore. Dar, exact pe deasupra parcului trece un teleferic, despre care ni se vorbise la recepția hotelului. Întrucât stația de îmbarcare este peste drum de intrarea în parc, ne îndreptăm către aceasta, și aflăm că, dacă ne grăbim, putem prinde Spectacolul Vulturilor.

Telefericul din Benalmádena urcă pe muntele Calamorro și are un traseu în lungime de peste 5.5 km. Se urcă de la o cotă de circa 70 m peste nivelul mării, la o cotă de circa 700 m. Distanța este parcursă în circa 15 minute. Dupa plecare, telefericul trece peste parcul de distracții, apoi peste Arroyo del Miel, localitate integrată în Benalmádena, peste Autostrada Mediteraneană, și apoi urcă versantul muntelui. La coborârea din teleferic, panorama care se deschide în fața ochilor este imensă. Recunosc Malaga, Torremolinos, Benalmádena și Fuengirola. Se spune că în zilele senine se vede și Gibraltarul, și coasta Africii. Noi nu am avut norocul acesta. De fapt, nu am văzut Africa nici măcar din Gibraltar. După câteva minute de admirare a panoramei ne grăbim către Spectacolul Vulturilor, care stă să înceapă. Nu mai găsim locuri central, dar suntem totuși în primul rând.

Dresorul ne prezintă câteva specii de vulturi și șoimi, toate în libertate. Fiecare pasăre trebuie să-și găsească bucățica de mâncare ascunsă într-o gaură în pământ când ea este în înaltul cerului, sau s-o prindă în aer, sau să o ia din mâna dresorului sau a unor spectatori mai curajoși. După ce se satură pot să treacă și la ceva spectacol, prin zboruri razante între rândurile de spectatori, sau așezarea pe capul unora dintre aceștia. Bineînțeles că pentru aceasta capătă și ceva desert. Fiecare specie prezentată este însoțită de o lungă expunere în spaniolă, și ceva mai scurtă în engleză, în care ni se comunică o mulțime de date despre pasărea respectivă: zona de proveniență, arealul ocupat, talie, cu ce se hrănește, obiceiuri la creșterea puilor, și altele. Totul pare a fi excepțional de documentat și este expus cu adevărată pasiune. În final apar și doi pui de bufniță care însă nu participă la spectacol decât cu prezența. La sfârșitul spectacolului aflăm și substratul acestuia. Suntem la sediul unei Fundații care se ocupă de studiul păsărilor și a animalelor în captivitate. Nu sunt finanțați suficient și, prin asemenea spectacole, încearcă să mai strângă ceva fonduri.

Ultima cabină a telefericului coboară de pe munte la ora 19.00. Așa că mai avem câteva zeci de minute să ne învârtim prin zonă. Mai urcăm cam 30 m mai sus, de unde panorama se deschide și spre nord. Peisajul este în general muntos. Atrage atenția o imensă carieră de calcar din imediata vecinătate. Apoi coborâm la teleferic și ne întoarcem la Benalmádena. În ziua ce urmează vom merge la Cordoba (vezi impresii).

---

VIZUALIZĂRI: 4101 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI