Biserica Doamnei

TIPĂREȘTE

Biserica Doamnei, este un alt monument istoric si de arhitectura de la sfarsitul sec. XVII. si a fost ctitorita de Maria, prima sotie a lui Serban Cantacuzino. Cand constructia ei a fost finalizata si biserica sfintita in 1683, doamna Maria, a dorit ca hramul bisericii sa fie "Intrarea in Biserica a Maicii Domnului" cea care o ajuta si o ocrotea in viata si a carui nume il purta.

Biserica este unica in felul sau si este singura ramasa din acea perioada, care are pridvorul sustinut de coloane de piatra. Ca si constructie de acest gen, a fost a doua. Prima a fost Manastirea Cotroceni, ctitorire a lui Serban Voda Cantacuzino in 1682, dar cum aceasta a fost demolata din ordinul lui Ceausescu in 1984, Biserica Doamnei este acum cea mai veche. Era ceva nou si deosebit in veacul acela ca pridvorul sa fie sustinut de coloane din piatra si nu zidite si care sa fie lasate la vedere fara a fi nici tencuite nici zugravite in culoarea peretilor.

Dupa moartea lui Serban Cantacuzino, sotia sa, doamna Maria, a semnat un act prin care Biserica Doamnei, era direct subordonata, sau mai exact apartinea (ca o proprietate) Manastirii Cotroceni. Dupa o suta de ani ea a fost numita biserica de mir. Ca toate bisericile vechi din Bucuresti si aceasta a suferit dupa cutremure, incendii si jafuri, dar de fiecare data cineva a inlocuit lucrurile stricate si furate si astfel micuta biserica, a trecut in veacul ce a urmat.

Biserica este oficial pe Cal. Victoriei in intersectia cu Bd. Elisabeta, dar practic este ascunsa vederii trecatorilor de blocul ce are la parter celebra pizarie.

Micuta curte care o inconjara si de la nivelul careia incepe constructia propriuzisa, este adanca cu cel putin un metru sub nivelul actual al strazilor ce o inconjara si lucrul acesta m-a facut sa imi dau seama cat s-a inaltat orasul in trei sute de ani. In curte, sunt expuse pe micul spatiu verde de langa gard, cateva pietre de mormant, vechi de pe la 1850.

Biserica este in plin proces de restaurare; exteriorul a fost terminat si inauntru se lucreaza (incet... si cu rabdare) la curatarea peretilor si la scoaterea la lumina a vechilor picturi. Si la acesta biserica, contrar stilului in care a fost conceputa, i-au fost adaugate pridvorului ferestre termopan, incat acum el nu mai este deschis, asa cum era odinioara. Acum biserica a fost zugravita la exterior in alb, simplu si ieftin; dar pe vremea lui Constantin Brancoveanu, partea de sus a ei, zona cu arcade aparente de deasupra braului, era frumos pictata cu chipurile sfintilor si cu scene religioase.

Nici nu am facut primii pasi in pridvorul acum inchis si am "facut cunostinta" cu un slujitor al bisericii, care cand nu duce la indeplinire toate cererile preotului, se da si el mare in fata cui poate. Vazandu-ma cu camera foto in mana, in loc de bine ati venit m-a luat la rost pe un ton si cu o vocea mult prea rastita pentru locul in care eram, spunandu-mi ca fotografiatul este interzis. Am privit in jurul meu si nevazand nici un astfel de anunt, am intrebat "unde scrie?" Raspunsul a fost ca nu trebuie sa scrie, ca este suficient ca imi spune el. Cum nu aveam chef de certa si nici sa stau sa ma rog de un brunet obraznic cu aere de paznic de parcare, am intrat in biserica cu gandul sa ma adresez preotului, dar cum acesta era ocupat cu ascultarea problemelor enoriaselor, am renuntat.

Biserica este mica si cum peretii erau prea negrii ca sa mai pot vedea bine frescele vechi de sec. XVII, cum in naos erau o multime de schele montate pentru pictorita care lucra la restaurarea lor, tot ce am putut sa remarc la prima vedere au fost cele doua coloane din piatra care fac trecerea de la prenaos la naos. Ceva inexplicabil ma facea sa mai raman, desi supararea pe obraznicul de la intrare inca nu imi trecuse. M-am dus langa tanara restauratoare care lucra la o pictura si vreme de cateva minute am admirat migala cu care curata fumul vechi sepus pe pereti. Intamplarea a facut ca ea sa coboare de acolo si atunci am profitat de ocazie sa o intreb cum lucreaza. S-a dovedit o cunoscatoare a istoriei bisericii nu doar a tehnicii de restaurare a picturilor murale. Asta m-a facut sa o admir, caci altfel ar fi fost rusinos pentru ea sa lucreze intr-un loc incarcat de istorie despre care sa nu stie nimic. Se vede treaba ca si ei i-a facut placere sa stam de vorba si sa iasa pentru cateva minute din monotonia activitatii de restaurator.

Asa am aflat ca stranele (scaunele acelea insiruite) si tronul arhieresc (scaunul pe care sta doar Inalt Preasfintitul – un mitropolit, un arhiepiscop sau patriarhul), sunt cele vechi de pe la 1800, sunt de patrimoniu si au fost restaurate. Tot din acea perioada este si catapeteasma (peretele ce desparte naosul de altar) si acolo este o icoana vechei de cand a fost spfintita prima oara biserica.

Analiza de specialitate a picturilor vechi au demonstara ca au fost folosite doar cinci culori de baza (rosu, verde, albastru, ocru brun, negru) si foita de aur. La fel se va face si cu ocazia restaurarii de acum.

Tot timpul cat am stat in biserica, parintele paroh Toader Crasmariu care slujeste acolo de 25 de ani, a fost ocupat cu credincioasele care se spovedeau si depuneau acatiste; si la cat era randul de mare, cred ca toata ziua a avut de lucru.

Am plecat de la aceasta biserica, cu gandul la sintagma "omul sfinteste locul" si la cat de nepotrivit in acel loc era barbatul de la intrare... dar sa nu ne impiedicam de el si sa il vedem mai bine pe parintele paroh Toader Crasmariu pe care enoriasii il respecta.

Si daca cumva, cineva nu este impresionat sau atras de "cele sfinte", ramane biserica, cu istoria ei lunga si zbuciumata, ramane miracolul unei constructii atat de batrane care a razbatut prin veacuri pana la noi. Ramane un monument istoric, cu care bucurestenii au toate motivele sa se mandreasca, ramane sentimentul de statornicie a acestui lacas si placerea momentelelor petrecute in, sau langa aceasta biserica.

---

VIZUALIZĂRI: 3907 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI