Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc

TIPĂREȘTE

Am oprit în Câmpulung Moldovenesc în 11 august 2013, oarecum împinsă de nevoie, aşa cum am scris într-un alt articol despre Muzeul Ouălor din Vama ( vezi aici).

Ţinta mea era, de fapt, Gura Humorului.

Spun ţintă, cu toate că eram plecată într-un voiaj în care mergeam fără nimic prestabilit, ci cu intenţia de a mă lăsa purtată la voia întâmplării, după cum îmi ieşea ceva în cale. Voiam să văd peisaje, să cunosc oameni, să opresc eventual în faţa unei case ţărăneşti şi să mănânc nişte sărmăluţe... să văd Bucovina şi atât. Dar ce-am gândit acasă, în realitate a ieşit cu totul altceva.

Într-adevăr, odată oprită la hotelul din această localitate, şi unde-am ajuns noaptea târziu, doamna de la recepţie mi-a înmânat un pliant cu obiectivele turistice din Bucovina. Am aruncat un ochi şi, pt că eram interesată de muzee, obiceiuri, arta lemnului, am ales câteva dintre propuneri.

Scriu la acest topic, ca să nu încarc prea mult pagina, cum am citit pe undeva că suntem rugaţi, cu toate că am stat în Câmpulung Moldovenesc 2 zile. Adică... m-am cazat, dar am mişunat prin împrejurimi. Nu sunt persoana care, dacă nu am un motiv de nemulţumire, să merg din hotel în hotel. Este pierdere de timp, consider eu, pt cineva plecat prin lume la voia întâmplării, fără un scop anume. Prefer să merg cu maşina pe o anumită rază, să vizitez regiunea, muzee etc, fără grija că timpul trece, iar eu trebuie să-mi caut cazare.

Aşa am făcut şi aici, în acest oraş.

Am ajuns la Muzeul Lemnului abia în 13 august 2013, înainte de-a porni mai departe. Cu o zi înainte fusesem la Marginea, iar în ziua respectivă îmi programasem Gura Humorului şi Moldoviţa.

Deci, nu a fost greu să-l găsesc. De muzeu zic. Am parcat exact în faţă, pe străduţă, şi da, am dat cu ochii de acele ouă mari, de care scria Magdalena.

În curte linişte. Parcă şi zgomotul drumului principal de după colţ amuţise.

La parter, într-un birou, am dat peste doi domni, dintre care unul pe care-l mai văzusem pe undeva pe internet.

M-au primit cam plictisiţi.

Domnul profesor Dumitru... (n-am reţinut celălalt nume) mi-a spus cât am de plătit, cât mă costă să fac fotografii, mi-a luat banii, a ieşit până în pragul uşii biroului, mi-a arătat direcţia de mers... şi gata. Am rămas pe cont propriu.

Aşa că a trebuit să mă descurc cum am putut, să privesc exponatele şi etichetele, înţelegând, de asemenea, tot cât am putut.

Revăzând mai târziu un film de pe Vimeo cu acest renumit profesor, mi-am dat seama că eu, o singură persoană, era ceva ce nu merita luat în seamă, chiar dacă mă aflam acolo pt a mă documenta expres despre arta lemnului, pt cartea la care lucrez. Dar văzându-le plictisul şi răspunsurile în doi peri, am renunţat să mai zâmbesc şi să dau explicaţii despre ce anume mă interesa.

Poate că am greşit gândind aşa. Poate că d-l profesor s-ar fi bucurat să stea de vorbă cu un vizitator interesat de istoria acestui meşteşug şi care nu era doar un simplu turist curios. Nu ştiu... dar în acel moment nici eu nu aveam chef de vorbă.

Îmi amintesc podeaua care scârţâia şi mirosul de lemn vechi. M-am simţit bine printre acele obiecte, iar liniştea m-a ajutat să mă pot întoarce în timp, să le simt mai bine mesajul.

Aşadar... a fost bine că s-a întâmplat cum s-a întâmplat.

În concluzie... ca să completez şi eu imaginea acestui oraş, voi pune fotografii din muzeu.

Câmpulung Moldovenesc nu mi-a lăsat o impresie deosebită. Nu pot spune că mi-a plăcut atmosfera de-acolo. Da, şi mie mi s-a părut cenuşiu, cu excepţia peisajului văzut de pe balconul camerei de hotel.

Dar i-am promis Mirelutzei, cu a ei anacondă şi muşchi împletit, că voi merge din nou acolo, numai de dragul de-a "înfuleca" acea delicatesă locală şi de-a râde la amintirea a ceea ce-a scris.

____________________________

Dragi admini, şi aici am multe fotografii. Le pun au ba? La articolul cu Muzeul Ouălor nu se pot deschide decât vreo 27 din 100 (sau câte-am postat). Aţi stabilit o limită maximă?

---

VIZUALIZĂRI: 1599 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI