Singuri în noapte

TIPĂREȘTE

Nu strică să vă notaţi pentru tranzit din şi spre aeroportul Leonardo da Vinci, Fiumicino, Roma, hotelul Casa del Sole 2 pe care l-am găsit pe booking.com şi l-am selectat după preţ, distanţă, poze şi sonoritatea adresei: via Bombonati.

În vedera croazierei pe care urma s-o facem pe MSC Splendida (vezi impresii) din companiile care efectuau zboruri din Bucureşti la Roma, am selectat Blue Air caci oferea bilete la un preţ sensibil mai scăzut decât celelalte. Numai că orarul de zbor impunea înnoptarea la un hotel. A doua zi urma să revenim dimineaţa în aeroport şi împreună cu turişti din alte ţări, să facem transferul în portul de îmbarcare Civittavechia, aflat la o distanţă de 80 km de Fiumicino.

Camera am reţinut-o prin simplu email fără card şi costa 53 eu la care se mai adaugau 2 eu taxă de staţionare. Hotelul Casa del Sole 2 este amplasat la 3.5 km de aeroport, aşa că şi din punctul ăsta de vedere era bine. Am cerut hotelului şi transfer de la aeroport. Mi s-a spus că mă va costa 10 eu pentru două persoane şi mi-au scris că, de cum vom ajunge la aeroport să sunăm la numărul... şi în zece minute va veni o maşină să ne ia.

Am ajuns pe la şase jumătate seara (ora lor) şi se întunecase de-a binelea. Dăm telefon, ocupat; dăm din nou, ocupat. Pe lângă noi roiau, sau aşa mi se părea italieni, rromi şi români. Ce vreţi mai bine? Doi bătrâni noaptea în necunoscut. ˝Gata! Luăm un taxi˝ Ne-am orientat spre un taximetrist în vârstă, un domn bine, cu figură de Ghepardul, pardon Burt Lancaster. Purta la gât un fular alb care-i conferea o distincţie deosebită.

După câteva ocolişuri de care până şi eu mi-am dat seama a ajuns în via Bombonati. Ne-a cerut 20 de euro şi când a văzut că mi-am lungit faţa a mai cerut 5 eu. pentru bagaje. Puteam zice ceva? Ne-a lăsat în faţa hotelului, o vilă-blocuşor cu etaj cufundată în întuneric.

Cât am sunat şi strigat la interfon prin cap îmi treceau o serie de scenarii. Am scăpat de ginta latină plus indiană din aeroport, Ghepardul nu ne-a luat gâtul, acum pe o stradă pustie, în faţa unei locuinţe cufundată în întuneric, cu un taxi dispărut în noapte, ce va urma? Suspans! Într-un târziu s-a auzit un ˝Pronto˝ piţigăiat de care nu mi-am dat seama dacă e spus de un copil sau de o bătrână cu vocea în schimbare.

Am mai aşteptat câteva minute şi au început să se aprindă în ordine becul din faţa porţii, becul din prima curte, becul din a doua curte, becul de la intrarea în casă, unul după altul dar la distanţă, nu cumva să se consume curent dacă nu erai în locul cu pricina.

Curţile păreau foarte îngrijite şi erau pline de vegetaţie. Pe scări erau glastre cu flori de toamnă. A apărut un asiatic mărunţel care s-a şi repezit să ne ia ambele valize şi s-o ia la goană în sus pe scări cu ele. ˝Hait! Asta ne ia valizele, ne trânteşte uşa în nas şi ne lasă şi în întuneric˝ mi-am zis. N-a fost aşa. Am urcat scara, lumina s-a stins în urma noastră, am intrat pe coridorul unui apartament cu câteva uşi (probabil ăsta era hotelul) şi în sfârşit am ajuns în cameră. Orgă de lumini: aprins, stins.

Cum veţi vedea din poze camera era drăguţă şi confortabilă, mobilată retro cu bun gust, flori în dreapta, flori în stânga (artificiale dar nu ţipătoare), totul era pe nuanţe de bleu- albastru- bleumarin. O curăţenie deosebită care-ţi lua ochii.

Cum mă uitam şi studiam mileuri şi bibelouri frumuşele mi-am dat seama că am intrat într-o cameră frigorifică neîncălzită din vară. Alături baia foarte aranjată cu faianţă bleu cu flori, bideu, duş şi o insuportabilă temperatură de 2-3 grade. Mintea nu-mi îngheţase încă şi m-am gândit să mă culc imbrăcată cu hainele de Bucureşti, adică cu cele de iarnă pentru că pe Mediterana ştiam că vor fi 16-17 grade faţă de 2-3 grade acasă.

Gândeam la ce soluţie de avarie să adopt şi nu mi-am dat seama când în uşă a apărut o băbuţă (mai mărişoară decât mine, doar am ochiul format) care ne-a cerut paşapoartele. Era proprietara hotelului. Avea la brâu un inel cu vreo 20 de chei. Ne-a dat o cheie de la poartă, de la curtea a doua, de la intrarea în casă, de la uşa apartamentului şi a camerei. I-am spus că nu era nevoie dar mi-a explicat că locuieşte singură şi se poate întâmpla orice.

Am rugat-o pentru transfer la aeroport a doua zi de dimineaţă. Ne-a spus că ne va costa 10 eu ceea ce era perfect faţă de cei 25 eu daţi Ghepardului-escroc.

Întrebând-o de mic dejun ne-a arătat un coşuleţ mic de paie în care erau două cutiuţe a 100 ml jus şi două croasanturi. Ne-a condus la bucătărie- altă gheţărie- şi a spus că e la dispoziţia noastră. Mersi! Nu tu cafea, nu tu ceai. Depăşim. Viaţa mi s-a înseninat datorită aerului condiţionat pe care l-am pus la 30 grade şi chiar în două ore aerul s-a încălzit. Sub pilotă şi doar în cămăşuţă de noapte era plăcut. Numai pe cap mi-am pus fularul ca să fac faţă maselor de aer polar dislocate. Am adormit buştean, patul era bun şi visele despre croazieră frumoase.

A doua zi la zece, băbuţa ne-a anunţat că maşina ne aşteaptă. Asiaticul ne-a luat geamantanele ca pe un fulg şi le-a băgat în portbagaj. Mă aşteptam să conducă el dar nu, băbuţa s-a urcat la volan.

Până a ajuns la Terminalul 3, ne-a spus că are 83 de ani, că i-a murit soţul, copiii sunt în Roma şi îi vede rar, nepoţii o sună când au nevoie de bani, au spart-o hoţii de două ori, taxele sunt mari şi clienţi puţini, ţinea singură curăţenia hotelului, avea o operaţie nereuşită la şold şi o dureau oasele.

Zbura ca o săgeată pe autostradă şi uneori, când ajungea la momentele mai dramatice ale vieţii ei, ridica mâinile de pe volan. La despărţire am sărutat-o. I-am pus portretul în galeria de modele pe care o am în minte.

Vă recomand acest hotel însă pentru un tranzit de vară.

---

VIZUALIZĂRI: 1485 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI