ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.10.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.03.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
FEB-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Simbolul orasului Sintra - Palatul National

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Fara indoiala, Palatul Regal din Sintra are o caracteristica arhitecturala ce domina centrul orasului vechi, cu o aroma medievala specifica ce nu se poate uita, datorita operelor de arta universala din interior, dar si cu aspectul celor doua turnuri conice din exterior, elemente care dau impresia unor perspective neintelese de noi, fiind considerate simbolurile urbei.

In opinia mea este cel mai la indemana punct turistic din aceasta locatie, tentatia aflandu-se la bifurcatia marilor obiective monumentale, ce impresioneaza prin privelistea verde si arhitectura.

Programul pentru vizita, intre orele 09:30-18:00, pret 8,5 euro/persoana, cu o estimare de o ora si jumatate de parcurgere a locului!

Scurt istoric:

La inceputul monarhiei portugheze, Afonso Henrique a concesionat terenurile cavalerilor templieri, inlaturandu-i pe acestia in anul 1181, acesta trecand in serviciul papei, Ordinul lui Hristos.

S-a inaltat un asezamant monahal, construit cel mai probabil, pe un site musulman (Alcazar).

Don Dinis (1261-1325) alaturi de regina Isabel de Aragao (1269-1336), cunoscuta de popor ca ,,o poeta'', a ordonat lucrari de restaurare majore a capelei si a contribuit la aspectul bazei constructiei actuale.

In timpul crizei din anii 1383-1385, regelui Joao I (1357-1433) i-au fost cedate aceste proprietati, pe care le-a reconstruit creand o serie de elemente gotice in curtea centrala si extinsadu-se in partea de sud a palatului. Acesta a locuit cu sotia sa, Dona Filipa de Lancastre (1360-1415) in lunile toride de vara.

Secolul al XV-lea a strans in jurul palatului, regi precum: Don Duarte I (1360-1415), Don Afonso al V-lea sau ,,O Eloquente” (1391-1438) si Don João II (1432-1481), toti folosind resedinta de vara ca mijloc de relaxare.

Sub domnia regelui Manuel I (1455-1495), orasul Sintra a devenit indisolubil coroanei portugheze.

,,O Príncipe Perfeito'', cum il alinta poporul, si-a lasat amprenta asupra acestui loc, adaugand si modernizand aripa din vest si est, cu elemente arhitecturale in stil manuelin. A fost fondata manastirea Nossa Senhora da Penha, pe la care a trecut si Vasco da Gama dupa calatoriile sale istorice.

De asemenea, acesta a contribuit la decorarea interiorului, cu azulejos mudejar - o tehnica hispano-maura cu reflectii stralucitoare, fiind cea mai mare colectie din Peninsula Iberica. A inaugurat Sala Coloanelor si Sala Armelor din acelasi compartiment.

Monarhii succesive s-au perindat prin palat, iar o legenda a locului spune ca regele Sebastião (1469-1521) l-a ascultat aici pe ilustrul poet national Camões, recitand din poemul epic Lusíadas.

Dupa restaurarea din anul 1640, resedinta a servit doar ca o închisoare pentru Afonso VI.

In secolul al XIX-lea, orasul a inceput sa atraga clasele superioare portugheze, atrasi de frumusetea peisajului, dar si in urma vizitelor regale frecvente, a unor personalitati din afara tarii -Dona Catarina de Braganza, Carol al II-lea al Angliei, Don Pedro al II-lea.

La mijlocul secolului, Don Fernando al II-lea alaturi de consoarta sa, pe atunci Maria a II-a, inspirat de romantismul constructiilor de la castelul La Pena (vezi impresii) a introdus vitraliile si a modernizat manastirea Hieronymite, aflata in stare avansata de degradare. In proiectul sau, acesta a fost ajutat de arhitectul portughez Possidonio da Silva.

Palatul National din Sintra, a fost declarat monument national printr-un decret al Republicii, la 16 iunie 1910, fiind unul dintre cele mai vizitate monumente din Portugalia.

Transformat într-un muzeu in anul 1940, palatul a fost transferat la numarul de proprietati protejate de Institutul Muzeelor in conservare.

Din 6 decembrie 1995, acesta se afla pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

Originalitatea Palatului Nationa Regal, o da constructia facuta in mai multe etape si-n diferite perioade de timp, dispunerea amalgamului de stiluri (maur, gotic, manuelin si renascentist) fiind perfect conservate.

Mi-am inceput vizita prin Sala Mare, construita in secolul al XV-lea de catre regele Joao I, incaperea fiind cea mai mare din palat.

In timpul regelui Manuel I, aceasta si-a schimbat numele in Sala Lebedelor, datorita decorarii tavanului cu picturi ale renasterii italiene reprezentand lebede surprinse in diferite ipostaze, asezate in casete ornamentate (vezi foto).

Suprafata dateaza din secolul al XVI-lea si este amintit intr-o lucrare de poetul Luís Pereira Brandão, in cele 1570 de versete, ce lauda minunile acestui palat.

Conform cronicarului Damiao de Gois, regele organiza receptii in onoarea reprezentantilor diferitelor ambasade, seri de muzica si dans in fiecare duminica si de sarbatorile legale. De multe ori aveau loc scenete cu reprezentarile lui Gil Vicente, in prezenta autorului insusi, considerat parintele teatrului national.

In urma pagubelor provocate de marele cutremur din 1755, aceasta a fost restaurata de catre Don Jose I, sala pastrand si-n zilele noastre placile ceramice aplicate, ce formeaza conturul ferestrelor si al usilor, decoratiuni cu emblema blazonului regal sau mici castele asezate in mijlocul lucrarii.

Mobilierul este reprezentat de cateva masute portugheze din sec. XVI- XVIII, avand deasupra lor elemente din portelan chinezesc. In schimb iese in evidenta candelabrul cu cele sase brate aurite.

Si in prezent datorita acusticii, aceasta camera gazduieste simpozioane si prestigiosul Festivalul de Muzică din Sintra.

Camera cotofenelor

Regele Don Duarte face referire la aceasta camera intr-un manuscris dedicat constructiilor din Sintra. Acesta face o descriere amanuntita a dependintelor din palat, ce include masuratori cu dimensiunea si rolul lor.

Incaperea si-a pastrat numele originar din secolul al XV-lea, folosind motto-ul lui Joao I - ,,por bem'' (pentru mai bine / pentru totdeauna), descris de rege ca fiind o camera de notabilitati si intrevederi de stat, ulterior folosita ca sala de lectura.

Plafonul pictat cu cele 136 de cotofene are o mica legenda locala, in care se spune ca Dona Felipa l-ar fi surprins pe rege flirtand cu una din doamnele care locuia la curtea regala. De atunci, regina a dispus pictarea acestor pasarele cu coada lunga, cu tot acelasi numar al doamnelor de onoare din palat.

Placile de azulejos impodobesc peretii cu motive maure instelate, predominand culoarea albastra, datand din secolul al XVI -lea.

Semineul este din marmura de Carrara, furnizat de Papa Leon al X-lea de la Palatul Almeirim, care se gasea in ruina. Regele Manuel I a ordonat amplasarea sa in aceasta camera, atunci cand a efectuat primele modificari.

In anul 1885, regele Don Louis a organizat un banchet in onoarea exploratorulor din Africa, Hermenegildo Capelo si Roberto Ivens.

Tot aici a avut loc, in anul 1905, un dineu gazduit de Kaiser Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Camera de Aur

Construita in sec XV, aceasta a fost folosita de Regele Sebastian spre sfarsitul urmatorului secol. Denumirea sa, deriva din aplicarea unui tapet pe peretii dormitorului regal, constand din frunze de vita -de -vie poleite cu aur, decorul... a disparut mai tarziu in negura istoriei.

Trebuie mentionat trei tapiserii din secolul al XVI-lea, unul renascentist fabricat in Flandra cu episoade brodate din viata lui Iulius Cezar si alte doua similare fabricata la Bruxelles, din tesatura aurie, avand insemnele si simboluri monarhice ale lui Manuel I.

Camera Araba

A fost dormitorul regelui João I in sec XV, iar decorul actual apartine din perioada domniei lui Don Manuel I.

In mijlocul unui oratoriu se afla o fantana ornamentata in stil musulman, peretii fiind placati cu azulejos avand caracteristici geometrice complicate si care respecta toate tehnicile actuale.

Tehnica se incadreaza în ciclul ,,mudéjares Artesanías'' si consta in izolarea zonelor de smaltuire, cu santulete atat de adanci cat sa impiedice amestecul emailurilor in timpul procesului de topire.

Sala armelor

Acest spatiu reprezinta punctul culminant al interventiei stilului manuelin, devenind cea mai importanta camera cu disciplina heraldica. Se evidentiaza exprimarea alegorica evidenta a puterii centralizate de Don Manuel I, colectia de blazoane si arme portugheze, fiind pictate in casete octogonale.

Tavanul este reprezentat in centru de un ansamblu de elemente conventionale, ce constituie mai multe embleme a familiilor nobiliare, flancate de 8 cerbi cu coarne aurii bogat ramificate, simbolizand armonia dintre acestea.

La un nivel inferior sunt pictate 72 de simboluri, ce apartin celor mai influente familii din regat, care conform unei inscriptii ce inconjoara toata sala, reprezinta indirect o aluzie la loialitate.

Picturile au fost executate intre anii 1515-1520 de catre António Rodrigues si Antonio Godinho.

La inceputul secolului al XVIII-lea, s-au placat 17 panouri din zulejos reprezentand scene pastorale, lucrari decorative minutioase in email alb/albastru ce reprezinta intamplari vanatoresti de mare efect, executate cu mare maiestrie.

Camera regelui Afonso al VI-lea

Timp de 9 ani, dormitorul i-a fost inchisoare regelui Afonso al VI-lea, inchis din ordinul fratelui sau, viitorul rege Pedro al II-lea.

Situata in vechiul palat, camera are o istorie terna in acest scop, monarhul detronat gasindu-si sfarsitul, in cele din urma, in anul 1683.

A fost intotdeauna insotit de administratori credinciosi, dar inlaturarea de la domnie in conditii umilitoare, i-a facut pe unii cronicari sa remarce: ,,aceasta incapere a fost aleasa, ca sa se obisnuiasca cu cavoul''!

Si-n zilele noastre are aspect auster, saracacios mobilata, cu pavaje din secolul XIV - XV, decorat in combinatii maure.

Camera Chineza

Reprezentarile din aceasta camera sunt copii ale perioadei Qianlong si Kangxi, majoritatea din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, care pune accentul pe portelan, sculpturi destul de cuprinzatoare in fildes ale varietăţiilor diferitelor forme de animale sacre.

Un templu brahmatic si doua pagode sunt evidentiate intr-o vitrina cu aspect oriental, avand la baza cloisonne-uri de diferite forme.

Mobilierul chinezesc include un paravan Coromandel, din secolul al XVII-lea, o canapea capitonata cu piele gri, un set pentru serviciul de masa regal, scrin-uri minutios decorate, iar suspendat de plafon, se afla un policandru cu mai multe brate, ce face ca iluminarea din acest refugiu al regelui Dinis, sa ia forme fantasmagorice.

Din insemnarile manuscrisului lui Don Duarte, aflam ca aceasta incapere era destinata ca fiind un loc pe placul regelui Joao I, de a servi masa!

Capela Palatina

Fondata de regele Dinis la începutul secolului al XIV-lea, Capela Palatina este o evocare a Duhului Sfant.

Acest spatiu religios crestin, este un alt exemplu al reuniunii de culturi de-a lungul secolelor, marcat de foarte multe stiluri de azulejos, cult introdus în Portugalia de către regina Santa Isabel de Aragao.

În anul 1470, Afonso al -V-lea, a comandat un altar ridicat de celebrul pictor Goncalves Nuno, cu Pogorîrea Sfântului Duh, care a fost pierdut, fiind înlocuit în secolul al XVI-lea cu o alta tema biblica, conceputa de către Diogo Teixeira.

Printr-o coincidenta stranie si aceasta lucrare a fost ratacita, o singura expunere sta marturie, existand la Muzeul Odrinhas din Sintra.

Peretii sunt tapetati in diferite aspecte de culoare roz, incadrate cu porumbei infatisati alaturi de ramuri de maslini, simbol al Duhului Sfant, o reinnoire a legamantului lui Dumnezeu cu oamenii ce au trecut peste potop.

Chiar daca frescele de pe pereti au fost refacute in primii ani ai secolului XX, acestea poarta urme originale din tehnica picturii a secolului XV, vizibile, in special, in partea stanga a altarului.

Plafonul este sculptat in lemn cu un decor absolut minutios ce aminteste de arta mudejar, folosind un stil unic liberian, numit alfarge. Panourile cu imagini policrome turnate in relief, au fost concepute la jumatatea secolului al XVIII-lea.

Sculpturile reprezintand Fecioara Maria si Pruncul, apartin scolii germane din secolul al XV si inceputul sec. alXVI-lea.

In transeptul ce precede altarul principal, se poate citi o inscriptie in limba latina din Vechiul Testament, pe care n-am putut s-o deslusesc explicit.

Poate cu ajutorul dumneavoastra ma voi edifica si eu! (vezi foto). Varianta mea, intr-o transpunere aproximativa... ,,Toti care trec pe aici, pot vedea durerea mea! ''

Bucataria (Cozinha)

Initial construita separat langa palat, în timpul perioadei regelui Joao I în a doua jumatate a secolului al XV-lea, bucataria de la Palatul National, a devenit faimosa datorita celor doua turnuri in forma de con, avand o inaltime de 33 de metri.

Se pare ca acest exemplu de ventilatie a fost copiat din palatele din Pamplona sau Fontevrault, dar originalitatea acestor ,,conuri'' sta in dedublarea lor, devenind emblematice si motiv de atractie pentru orasul Sintra. S-a ajuns la aceste ostentative dimensiuni ale cosurilor, datorita marilor banchete pa care palatul le oferea, mai ales in perioada de vanatoare, Sintra fiind o regiune prielnica in acest scop.

Incaperea este echipata cu o serie de cuptoare pentru diferite utilitati, iar reteaua de apa potabila se face direct din izvoarele Serra de Sintra, canalizate într-un sistem de depozite.

Regina Maria Pia, a plasat aici, in anul 1889, o interesanta placare ce consta dintr-o faianta alba, ansamblu ce se aplica si-n normele de igiena contemporana.

Sala principala de resedinta regala

La începutul secolului al XVI-lea, aceasta aripa a fost ultima executata din campania de constructii de mare anvergură desfasurata la palat, consimtita de regele Manuel I.

Colectia de mobilier european, în special dulapuri olandeze din secolul al XVII-lea, elemente cu piese italienesti, dulapioare lucioase din lemn de trandafir - toate au fost restaurate in anul 1930.

Se evidentiaza o colectie de scaune sculptate in perioada baroca, impreuna cu piese de mobilier indo-portughez din lemn exotic.

Picturile in ulei au tematica religioasa sau cu natura moarta cu influenta flamanda din secolul al XVI-lea, adepta a manierismului.

Setul de ceramica este reprezentat de obiecte chinezesti si portelanuri fine pe baza zacamintelor de caolin desoperite in Meissen si Limoges, din vestul Frantei.

In magazinul de suveniruri se gasesc replici a operelor din colectiile palatului, motiv de retraire a emotiilor din timpul vizitei. In opinia mea, pretul acestora este costisitor, avand in vedere ca o placa de azulejos Parra de 10/10 cm, te facea sa scoti din portofel 22 de euro, iar alta faianta (azulejos Estrela) cu dimensiunile 14,5/14,5 cm, 55 de euro!

In partea stanga a esplanadei, va puteti bucura de cel de-al doilea simbol al Sintrei!

Cameliile:

Aceste bijuterii botanice delicate, originare din China si Japonia, isi fac simtita prezenta in acest palat. Din aprilie pana-n octombrie, toate fermele adiacente orasului isi expune diversitatea plantatiilor acestor plante ornamentale.

In anul 1840, regele-consort Fernando al II-lea, impresionat de trainicia acestora, a plantat o serie de camelii aduse din pepinierele din Franta, Belgia si Italia, iar mai tarziu cu soiuri din China, importul facandu-se in Anglia.

Mai tarziu, aceste colectii au fost completate de o specie neaosa, crescuta în Portugalia, în special din zona orasului Porto.

Specialistul vremii in horticultura, francezul Francois Bonnard a personificat plantele, dandu-le nume ale membrilor familiei regale. Astfel ca: reginei Maria a II-a, i-a fost consacrata in anul 1865, o camelie de culoare rosu-visiniu. Dona Maria Pia detine o planta de culoare alba cu dungi carmeniu. Printesa Amelia (alb pur), Don Carlos Fernando (roz delicat), Don Augusto (roz cu dungi albe), Don Pedro al V-lea (in 1872 - roz stropit cu alb), Contesa Edla (alb virginal) si Don Pedro, rege al Braziliei (1865 - alb cu dungi carmin).

Parcul Pena alaturi de Valea Fern a palatului Monsserate si gradina palatului Seteais, formeaza cea mai importanta colectie de camelii din Portugalia de sud.

Pentru a promova acest patrimoniu, Parques de Sintra organizeaza expozitii si concursuri, deschise pentru atentia publicului larg, unde de cel putin sase ori pe an, colectiile pot fi apreciate ca bunuri spirituale.

Estetica si valoarea lor botanica sunt inserate in fotografiile pe care le-am facut la fata locului.

Vacante frumoase!


[fb]
---
Trimis de Marian Preda in 08.10.13 16:13:41
Validat / Publicat: 08.10.13 21:46:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA. A mai fost în/la: Lisabona, Coimbra, Fatima, Batalha, Alcobaca, Obidos, Vouzela, Elvas, Sesimbra, Evora

VIZUALIZĂRI: 6455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marian Preda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Esplanada Palatului National din orasul portughez, Sintra. Se observa in partea stanga, un panou publicitar cu expozitia dedicata cameliilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster [08.10.13 18:57:15] »

Articolul a "primit" o ilustraţie video-muzicală (un tur virtual)- vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

ms65 [08.10.13 22:25:31] »

fara cuvinte... sunt pe AFA sau pe un site de ghiduri de calatorie? foarte documentat si bine scris... felicitari!

Marian Preda CONS. ONORIFIC AFA / PORTUGALIA [09.10.13 09:37:56] »

@webmaster:

Initial, am crezut ca este un colaj facut cu fotografiile mele, ulterior am observat imagini pe care le-am... omis!

M-am simtit inauntrul acestui video-clip, la fel de curios si plin de emotie!

Iti multumesc, Web! Mi-ai facut ziua mai frumoasa!

O zi faina!

balasa violeta [09.10.13 09:53:55] »

@Marian Preda: tot sa citesti... atat de placut si interesant! Fondul muzical, bine ales.

O zi frumoasa, la fel cum ne-ai facut si noua cu aceste impresii!

Marian Preda CONS. ONORIFIC AFA / PORTUGALIA [09.10.13 10:28:58] »

@ms65:

Ma onoreaza ca-mi urmaresti recenziile, iar cuvintele tale frumoase sunt binefacatoare!

Imi amintesc cu nostalgie, cand cautam cu disperare un ghid turistic cu aceasta tara ,,agatata'' de marginea sud-vestica a Europei Meridionale, pe care, evident nu l-am gasit!

In Bucuresti nu se gaseste un astfel de ghid!

Am plecat cu informatii printate de pe acest site, si tin sa le multumesc colegilor pe aceasta cale, care au scris atat de convingator despre lusitani.

Ce-i drept am avut parte si de operatori turistici cu ghizi profesionisti, care ne impartaseau si ne raspundeau cu rabdare tuturor intrebarilor.

Surpriza a fost mare, cand ajungand intr-un magazin destinat suvenirurilor din Fatima (vezi impresii), am gasit... ghid tradus in limba romana! Din pacate, acesta prezenta mai mult fotografii si prea putine informatii!

Iti multumesc, draga colega!

Vacante frumoase, oriunde si oricand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Marian Preda CONS. ONORIFIC AFA / PORTUGALIA [09.10.13 13:59:44] »

@balasa violeta:

Draga prietena, ca intotdeauna, ma flateaza ca-mi citesti expunerile si-ti multumesc pentru generozitatea ta!

Toate cele bune si... vacanta frumoasa in Mallorca!

Prietenii stiu de ce!

webmaster70 [24.09.15 08:58:51] »

@Marian Preda - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

===

Mutat în rubrica "Palatul Naţional Sintra (Palacio Nacional de Sintra), SINTRA" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, Marian Preda, ms65
Alte impresii din această RUBRICĂPalatul Naţional Sintra (Palacio Nacional de Sintra):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056210994720459 sec
    ecranul dvs: 1 x 1