Grecia verde – partea 1. Zagori Region

TIPĂREȘTE

In perioada 7-20 septembrie am fost în Grecia. Tinta principală a fost Lefkada unde am avut un sejour de 7 nopti, dar pentru că nu-mi plac etapele cu foarte multi km/zi am alocat restul de 7 zile pentru drumul Constanta – Lefkada, respective retur.

In aceste rânduri vreau sa dau câteva informații despre drumul parcurs și obiectivele atinse până în Lefkada și apoi la întoarcere. Traseul facut de mine se pretează pentru cei care au suficient timp la dispozitie, merg cu masina proprie și nu au statul la soare pe malul mării ca unic obiectiv pentru concediu.

Venind de la Constanța traversarea Bulgariei se face cel mai repede pe partea de est, trecând în Grecia prin punctual de frontiera de lângă Svilengrad (Captain Petko).

Teoretic varianta cea mai scurta este Constanța – Negru Voda – Dobrich – Varna – Schumen – Karnobat - Yambol – Svilengrad. De la Varna la Schumen se poate merge pe autostrada A1, care este foarte peticita dar are totusi 2 benzi pe sens și poți merge cu 130 km/h. Pe ruta menționată asfaltul este ok cu excepția unui total de circa 30-40 km care include centura Dobrich, centura Yambol și unele porțiuni prin satele dintre Yambol – Elhovo - Svilengrad. Nu sunt prea multe gropi dar există denivelări mari, care uneori pot fi mai periculoase decât gropile pe care le poți seziza mai bine.

La întoarcerea în țară am încercat să aplic recomandarea unui prieten bulgar și am utilizat cât de mult am putut din autostrada A2, respective de la Nova Zagora până la Karnobat. Autostrada A2 (Sofia – Burgas) este foarte bună și poți merge cu 140-150 km fără probleme. Ca urmare chiar dacă distanța este mai mare, durata parcursului este mai mică și drumul mai relaxat (cresc evident costurile de combustibil).

Prima noapte (plecând de la Constanța) am dormit-o lângă Alexandropolis.

A doua zi am plecat spre Ioannina evident pe autostrada A2 (Egnatia Odos). La Metsovo am iesit de pe autostradă și am mers în orășelul de munte ca să luăm masa de prânz. Metsovo este un orășel de munte înghesuit pe un versant de deal la circa 800-1000 m altitudine cu foarte multe hoteluri și pensiuni, respective taverne. Aerul este mult mai răcoros și peisajul înconjurător este într-un fel atipic pentru imaginea generală pe care cei mai mulți o avem despre Grecia (munți golași, arși de soare, unde măslinul este copacul dominant). La Metsovo vom găsi pădure adevărată de foioase și conifere, verdele matur al vegetației fiind predominant chiar și la jumătatea lui septembrie.

De la Metsovo am reintrat pe autostradă și am mers spre Ioannina unde aveam rezervare pentru următoarele două nopți. De fapt hotelul nu era în Ioannina ci în Perama, localitatea (cartier) situat în partea de nord a lacului Ioannina. Cred că atunci cînd voi repata traseul voi alege o cazare în Metsova în loc de Ioannina pentru că peisajul e mai frumos și mult mai răcoare.

Plecând din Ioannina am făcu o tură prin munții Pindului (Zagora region) pe care sunt convins că foarte puțini turiști români au parcurs-o, dar care merită din plin timpul și efortul (am găsit și pe AFA o menționare recentă și sumară a acestei zone și obiectivelor aferente făcută de COSTI).

Aceste obiective sunt: Canionul Vikos (Vikos Gorge) clasificat de Guiness Book of Records ca fiind cel mai adânc din lume, satul Monodendri cu mânăstirea Sf. Paraschiva și podurile de piatră din zona satului Kipi.

De la început vreau să vă spun că acest traseu nu este recomandat celor care au probleme cu răul de mașină sau se tem de drumurile de munte unde poți merge zeci de km fără să întâlnești altă mașină. GPS este bun doar în cazul în care știți să-l programați a. î. să vă ducă pe acolo pe unde vreți dvs. și nu pe unde vrea el să ruteze. De asemenea vă recomand și achiziționarea unei hărți detaliate a zonei din jurul Ioanninei care include Zagora region.

Voi încerca să fac o trecere în revistă cât mai concisă și obiectivă a celor văzute, încercând să evit exaltările momentelor trăite la fața locului. Pentru orientare voi utilize denumirea loclitaților deoarece numărul drumului este irrelevant în Grecia pt. că el nu apare pe indicatoare iar borne kilometrice nu există. Cei puțini care vor avea timpul și curiozitatea să refacă acest traseu vor putea identifica drumul parcurs pe baza localităților ce trebuie atinse.

COSTI mi-a luat-o cu 3 luni inainte dar sunt convins ca si pt el citeva portiuni din traseul parcurs de mine vor fi noutăți.

De la Ioannina până în satul Monodendri drumul nu este foarte greu si asfaltul OK. Pentru cei care vor să surprindă adevărata măreție a canionului Vikos le recomand să treacă de Monodendri și să meargă pe drumul care ajunge la punctual de belvedere denumit Oxia (capătul drumului). Ajunsi în parcarea de la capătului drumului mai aveti de mers pe jos circa 150 m. Dacă sunteți însosiți de copii sub 10 ani e recomandat să-i țineți tot timpul supravegrați și cel mai bine strâns de mână pentru că pe marginea falezei cu o cădere de 500-700 m nu există nici o balustradă de protecție cu excepția punctului de belvedere amenajat. Asa cum am mai spus, Vikos Gorge este considerat cel mai adânc canion din lume (aproape 900 metri). Peisajul de aici este impresionant si nu poate fi redat fidel fără un aparat de fotografiat cu un obiectiv profesional. In orice caz este un peisaj mult diferit de imaginea pe care ne-am creat-o despre această țară! Cei care admiră abruptul Bucegilor la Bușteni, versantul de vest al Pietrei Craiului sau au făcut Custura Sărății pot înțelege ce înseamnă o diferență de nivel de 900 m aproape verticală.

După ce v-ați săturat de peisaj puteți să vă întoarceți în Monodendri și să vă bucurați de pitorescul acestui sat cu ulițe foarte înguste și întortocheate, cu case construite din piatră de la temelie până în vîrful acoperișului. Am stat împreună cu prietenii mei (fiecare dintre ei construind câte o casă la viața lor) și ne-am întrebat cît de solizi sunt căpriorii acoperișului ca să poată susține greutatea unui acoperiș făcut integral din lespezi de piatră. Numărul de turiști, în special greci dar și multe grupuri organizate (autocare) cu turiști străini vor face destul de dificilă găsirea unui loc unde să vă puteți lăsa mașina.

Dacă mai vreți să aruncați o privire dintr-un alt unghi asupra canionului Vikos atunci puteți coborî pe drumul lung de 1,5 km care duce la mânăstirea Sf. Paraschiva. Dacă nu, puteți să faceți doar o tură pe ulițele satului si să beți o cafea sau să mâncați la una din tavernele care păstrează specificul locului.

La întoarcere spre locul unde lăsasem mașina am reușit chiar performanța de a ne rătăci pe ulițele foarte înguste, pavate cu piatră de râu și marginite pe ambele părți de garduri înalte care limitează foarte mult vederea asupra arealului înconjurător și ca urmare lipsește posibilitatea de orientare reală. Noroc că satul este totuși mic și probabil toate ulițele duc spre punctele importante ale comunității așa că am nimerit înapoi în piațeta de unde plecasem cu un 20 min. mai devreme.

De la Monodendri ne propusesem să contiuăm ruta prin munții Pindului pe traseul: Kipi – Fragkades – Makrino – Greveniti – Ampelos - Milotades și cu revenire la Ioannina pe drumul vechi Metsovo – Ioannina care înconjoară lacul Ioannina pe la nord. Am utilizat denunmirile satelor grecești așa cum apar ele pe Google Maps. Pe hărțile rutiere grecești aceste denumiri pot fi diferite, iar pe harta de pe GPS multe dintre aceste denumiri nu apar. De fapt nu apar nici localitățile în sine marcate distinctiv pe harta GPS. Din păcate după ce am trecut de Kipi ne-am dat seama cam cu ce fel de drumuri vom avea de a face și cum era deja trecut de ora 14.00 ne-am hotărât să aplicăm planul de rezervă și să scurtăm la ½ parcursul prin munți și să intrăm mai repede în drumul principal Metsova-Ioannina.

Localitatea cea mai cunoscută este Kipi, unde mai ajung autocare cu turiști pentru a fotografia cele două poduri de piatră, monumente de arhitectură și meșteșug rural din sec. XVII-XVIII, făcute de aromânii (machedonii) care la vremea respectivă respectivă populau și pășteau oile în munții Pindului iar acum sunt aproape toți localizați la nord de Dunăre, în special în Dobrogea. Dincolo de Kipi, pe următorii circa 150 km nu cred că am mai întâlnit 20 de mașini (din care doar 3-4 mașini 4x4 în zona sălbatică de munte). Drumurile în ciuda îngustimii, pantelor, curbelor interminabile ca număr și a faptului că sunt utilizate numai ocazional de puținii localnici) sunt asfaltate și în general fără gropi. Există un adevărat labirint de astfel de drumuri și fără o hartă detaliată a zonei nu ai cum să-și dai seama unde duc. De aceea am spus că rutarea pentru GPS trebuie făcută cu cât mai multe waypoint-uri introduse manual pt. a trasa traseul pe GPS exact pe acolo pe unde dorim noi să mergem. Astfel s-ar putea ca GPS-ul să găsească niște „scurtături” pe care nu ne dorim să le cercetăm.

In ciuda pantelor accentuate și a curbelor ac de păr foarte înguste, nu e nevoie în mod normal de o mașină AWD dar nici una cu motor de 1,2 cu 4-5 persoane în ea nu e recomandată. Ceea ce am remarcat în acest concediu parcurgând atât de mulți kilometri pe drumurile de munte în Grecia este faptul că spre deosebire de România unde în general drumurile (fie ele și forestiere) merg pe lângă firul apei, aici ele merg pe versanții văii și chiar dacă la un moment traversează râul, încep apoi să urce iar pe celălalt versant al văii. Ca urmare de la Kipoi și până la Doliani am tot urcat, chiar dacă uneori eram la nivelul râului și mai zăream câte un pod de piatră mai mic și năpădit de vegetație. Prezența podurilor de piatră dovedește că drumurile asfaltate actuale au fost realizate tot pe urma drumurilor vechi de 2-3 sute de ani care legau satele respective și facilitau deplasarea turmelor de oi. Punctul de maximă altitudine cred că a fost undeva pe la 1100 metri.

De la Doliani am luat-o la dreapta, către sud spre Ampelos, pentru a intersecta șoseaua Metsovo-Ioannina. Am trecut pe lângă un alt pod de piatră de dimensiuni mari (Kelderousia) pe sub care trecea un râu deosebit de limpede. Un alt lucru de care nu te aștepți să existe în Grecia. De drumul acesta ne-a fost teamă că este cu macadam dar s-a dovedit ca fiind asfaltat și fără gropi importante, dar îngust și complet pustiu. De la Ampelos până la Ag. Nicolaos peisajul devine mai prietenos și yona mai populată. La Ag. Nicolaos intrăm în drumul național nr. 6 care face legătura între Metsovo și Ioannina și care o porțiune merge pe sub Egnatio Odos (A2). Traficul pe acest drum a fost de asemenea ca și inexistent, o dovadă în plus că Egnatia Odos a captat integral traficul auto din zona pe care o străbate. Nici nu putea fi altfel având în vedere cât de dificile datorită reliefului sunt drumurile fie ele și principale care au fost utilizate înainte de crearea autostrăzii A2. Pericolul este ca statul grec să nu mai investească în întreținerea acestei rețele de drumuri devenite secundare, pe motiv că nu mai există trafic care să justifice o astfel de întreținere.

Existența autostrăzii A2 a falimentat însă multe afaceri private care aveau vad pe drumurile vechi. Au încercat să salveze benzinăriile particulare și așa cum ați observat după ce treci de Veria și pînă la Igoumenitsa nu există nici o benzinărie pe marginea autostrăzii. Noi am pățit-o la acest drum și pt. că nu am fost vigilenți să facem plinul când am poposit la o cafea într-un complex situat pe marginea autostrăzii imediat după Veria, a trebui pe la Grevena să ieșim de pe autostradă și să mergem vreo 12 km până am găsit benzinăria a cărei existență era anunțată printr-o săgeată indicatoare pe autostradă. Evident că am avut și ghinion cu alegerea noastră pt. că în general benzinăriile sunt la 3-6 km de autostradă.

Revenind la întoarcerea noastră spre Ioannina drumul vechi (nr. 6) merge tot pe sus, pe dealul care mărginește la nord lacul Ioannina având priveliște frumoasă asupra orașului Ioannina și a insulei Ioannina. Din păcate, cu toate că ne-am străduit, nu am găsit nici un local (tavernă sau cafenea) unde să putem mânca și să admirăm în același timp priveliștea lacului. A trebuit să ocolim tot lacul și să intrăm pe faleza din oraș ca să luăm masa de seară.

A doua zi seara urma să ajungem în Lefkada.

Inainte de a pleca din Ioannina și pentru că hotelul la care am stat (2 nopți) era în imediata vecinătate, am vizitat peștera Perama. Datorită dezvoltării în ultimii 60 de ani a zonei locuințele construite au ajuns să „sufoce” intrarea în peșteră, iar semnalizarea către peșteră este foarte proastă și ca urmare la un moment dat a fost nevoie să întrebăm localnicii pe ce străduță trebuie să intrăm cu mașina.

Peștera este superbă și foarte bine amenajată. Teoretic nu sunt permise fotografiile, dar ghidul te lasă să faci poze dacă nu folosești blitz-ul. In funcție de numărul de turiști se intră pe grupuri din oră în oră. Noi am fost un grup de 6 persoane (4 români și 2 greci). Au dat telefon și a venit un ghid tânăr vorbitor (f. b.) de engleză. Umiditatea în peșteră 90% și peștera este în continuare foarte activă. Pe aleea de beton pe care se circulă, construită acum 30 de ani, “crescuseră” deja stalagmite de circa 20 cm înălțime.

Vizitarea peșterii a durat circa 50 min. Biletul a costat 7 euro/pers. Dar merită cu prisosință. Din ceea ce știu eu din România, cred că doar Peștera Urșilor poate rivaliza cu frumusețea peșterii Perama.

Singurul inconvenient pentru cei care au probleme de sănătate este ieșirea din peșteră. La final trebuie urcate circa 120 de trepte de beton, destul de înalte. Ghidul are răbdare și nu te grăbește, dar nici nu te avertizează înainte de începerea turului despre acest aspect final. Si tot pentru persoanele cu probleme cardiace (în special) trebuie știut că ieșirea din peșteră se face prin alt loc decât s-a intrat. Aleea care te readuce la intrare (pentru că trebuie să te întorci unde ai lăsat mașina) înconjoară la înălțime dealul în care se află peștera mergând circa 600 metri pe curbă de nivel dar în plin soare după care coboară destul de accentuat încă 300 metri. In peșteră chiar și vara nu sunt mai mult de 17-18 grade și ca urmare trecerea bruscă la un parcurs suficient de lung în plin soare la +32-34C poate prezenta un risc.

Hotelul în care am stat în Ioannina a fost unul micuț, decent, liniștit, de 3*, cu personal amabil și un mic dejun surprinzător de gustos. Camera și baia chiar mari pentru un astfel de hotel situat în Grecia, inclusiv un balconaș plăcut de stat seara. Numele hotelului este Dovitel Boutique situat în Perama și camera dublă a costat 55 euro cu mic dejun.

De la Ioannina în Lefkada am ajuns pe A2 până în Igoumenitsa și de acolo am luat drumul de coastă care trece Sivota – Agia – Parga și intră în drumul principal E55 după Agia Kiriaki. Am preferat acest drum pentru că trecea prin Sivota, o stațiune deosebit de pitorească. De altfel și drumul până la Ag. Kiriaki este drum te munte cu vederi frumoase către mare.

Revin cu descrierea drumului de munte făcut la întoarcerea din Lefkada către Meteora.

---

VIZUALIZĂRI: 4014 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI