Verona îndrăgostiților & îndrăgostiții de Verona II

TIPĂREȘTE

Așa cum am promis mă întorc cu Traseul 2 adaptat de mine pentru a putea vedea cât mai mult inclusiv din celelalte trasee pomenite de mine în articolul anterior de pe AFA Verona îndrăgostiților & îndrăgostiții de Verona.

Începem din nou cu Piazza Bra (largă, în traducere din italiană) este de fapt una areal imens ce cuprinde, în jurul unui parc circular, următoarele obiective: Palatul primăriei, Arena și clădirile istorice utilizate în prezent de comercianți.

Cu ce să încep. Parcul nu este prea mare dar suficient de umbros pentru a răcori o parte din miile de turiști. La aceiași umbră își găsesc locul mai multe fântâni arteziene (Fontana delle Alpi) și câteva statui reprezentative pentru istoria italienilor în frunte cu statuia ecvestră a eroului lor național, împăratul Victor Emmanuel II. Tot acolo se manifestă o mulţime de actori care se manifestă pentru dvs. ca statui, paiaţe, soldaţi, gladiatori sau domniţe. Contra unui mic comision poţi face şi fotografii.

În partea stângă a pieței se înalță, ca peste tot, clădiri de patru nivele, bine conservate sau restaurate, vesel colorate, la parterul cărora, în totalitate funcționează restaurante, gelaterii, cafenele și pizzerii.

Vis-a-vis remarcăm clădirea Palatului Primăriei (Palazzo Barbieri), o clădire complexă ce îmbină o fațadă clasică, de templu roman, cu coloane și arcade cu o parte nevăzută, în spate, construită în arc de cerc, ca o potcoavă lipită de fațadă, modernă și practică.

În dreapta avem Palazzo della Gran Guardia, o clădire începută prin anii 1600 ca reședință pentru dogele Veneției ce dorea să vadă trupele defilând din pridvorul clădirii. Ulterior a fost sediul forțelor ce se ocupau de siguranța orașului de unde și numele pe care-l poartă. Acum este un complex multifuncțional ce poate găzdui expoziții, conferințe sau concerte.

Vedeta pieței este bineînțeles Arena, amfiteatrul roman ridicat în secolul I și păstrat incredibil de bine până în zilele noastre.

Amfiteatrul, impresionant și impunător pe dinafară, frumos și copleșitor la interior se pare că este cea bine păstrată construcție de gen și a treia ca mărime după Colosseum-ul din Roma și cel din Capua.

Pentru un bilet de 6 euro/persoană am intrat să vedem această minune. Din trei nivele inițiale două au scăpat de secolele trecute și cutremurele ce le-au însoțit arena păstrându-se așa de bine și având o acustică atât de potrivită pentru spectacole încât, pe tot timpul anului, dar mai ales în luna iulie, aici se pun în scenă diferite spectacole sau concerte. Nume celebre ale scenei au concertat aici: Placido Domingo, Duran Duran, Pink Floyd, Rod Stewart etc.

Accesul se face prin una din porţile ce-şi primea spectatorii şi acum 2000 de ani. Continui drumul prin tunelele de sub tribune (dispuse pe trei nivele) şi apoi te trezeşti scos la lumină undeva la jumătatea tribunei ce numără acum 44 de rânduri circulare de „scaune” create din marmura roz de Verona unde și acum pot lua loc 25000 de spectatori. Spectacolul, chiar cu tribuna sau scena goală este copleşitor. Închizi ochii şi poţi să-ţi imaginezi „circul şi pâinea”de care beneficiau strămoşii noştri aici. Acustica este fenomenală, spectacolele derulându-se în condiţii impecabile, fără o sonorizare specială.

Am continuat traseul 1 pe Via Mazzini, un pietonal cea a fost una din primele străzi comerciale din lume. Aici puteți studia cu interes obiective istorice ca: Versace, Boss, Swarovski ș. a. doar că, atenție, biletele de vizitare sunt tare piperate.

La capătul străzii îl găsim gânditor pe Will Shakespeare căruia orașul i-a ridicat pe bună dreptate statuie doar scrierile sale iau atras supranumele de ”orașul iubirii”. Alegând oraşul ca loc al poveştii de dragoste dintre Romeo Montague şi Giulitta Capulet bătrânul Will sa integrat în peisajul şi legenda Veronei fără ca măcar să fi ajuns vreodată aici.

Imediat în stânga intrăm în Piazza dele Erbe. Un spațiu mai mult lung decât larg, dreptunghiular, înghesuit pitoresc între clădiri ce-ți poartă fiecare propria istorie. Deși de-a lungul timpului a fost piață de ierburi și legume în prezent poți cumpăra fructe și suvenire de la tarabele ce oferă toaca-n cer.

Mai întâi, în centru, dacă nu e plin de tarabe, remarci fântâna arteziană în formă de fructieră în centrul căreia tronează statuia Madonei Verona iar alături Tribuna del Podesa locul unde condamnații din trecuți erau atârnați în lanțuri pentru ași primi pedeapsa sau pentru a suferi oprobiu public.

Una din laturi este străjuită de Palazzo dala Regione, ridicat în secolul XII pentru a fi sediul Primăriei. Este ușor de recunoscut după zidurile sale de cărămidă roșie dar mai ales după Turnul Lamberti, cea mai înaltă clădire din Verona. De la înălțimea de 84 de metri domină cerul orașului trezindu-l atunci când sunt bătute cele două clopote din care unul are peste 4 tone.

Continuăm pe lângă Palazzo Mazzanti ce ne încântă ochiul cu fața sa viu colorată plină de flori.

Una din laturi este închisă de Palazo Maffei, o clădire interesantă și pitorească poate pentru că a fost înălțată în epoci diferite, cu concepții diferite. Astfel, lăsând parterul ce a constituit fundamentul clădiri și care acum este gazda unor magazine de lux, ne uităm la etajul 1 unde remarcăm cinci ferestre mari, separate prin stâlpi și vegheate în fronton de chipuri de piatră. Etajul II, adăugat mai târziu se încadrează în tehnica clădiri dar este în mod evident diferit: ferestre mai mici, fără stâlpi dar cu scuturi heraldice. farmecul a fost completat prin decorare a balustradei terasei acestui ultim nivel cu șase statui: Hercule, Venus, Jupiter, Apollo, Mercur și Minerva.

În fața clădiri este amplasată o coloană înaltă, din marmură albă din vârful căreia ne privește suspicios leul înaripat al Sf. Marcu.

Latura este închisă de Torre del Gardello (1626).

Cealaltă latură este alcătuită din clădiri la fel de pitorești între care, în fața hotelului Aurora, este strecurată statuia comemorativă a victimelor din anul 1915 când, în timpul primei conflagrații mondiale un avion inamic a omorât nenumărați civili neînarmați aflați în această piață.

În final admirăm clădirea Domus Mercantorm (Casa meșteșugarilor), în prezent sediul unei bănci. Nu la fel de impozantă ca celelalte din jur, casa este din cărămidă roșie, cu arcade ce o face armonioasă în timp ce coloritul roșu este întrerupt din loc în loc, aparent fără logică, de cărămizi albe ce transformă monotonia cromatică într-un joc interesat.

Din piață, prin arcada din stânga Turnului Lamberti, Arco della Costa (Arcada Coastei, o coastă de balenă atârnată nu se știe când, de ce sau de cine) intrăm în Piazza dei Signori în centru căreia tronează statuia lui Dante Alighieri marele scriitor florentin exilat politic găsindu-și adăpost în oraș la vremea lui, găzduit fiind vreme de 7 ani de unul din membrii familiei Scaligeri.

Realizez că aici a fost pe timpuri inima administrativă a orașului: Palazzo del Capitano, Palazzo della Prefetura, Loggia dei Consiglio (Primăria) construită în cel mai pur stil venețian.

Profităm de ocazie și urcăm în Torre dei Lamberti, parte integrantă din Palazzo del Capitano, construit începând cu sec. XII, unde, contra sumei de 6 euro, am urcat cu liftul (varianta mai rapidă, amatorii de mișcare pot urca pe scări, 368 la număr) vreo 70 metri, după care 120 trepte pe jos până la nivelul maximal vizitabil. De la avantajul celor 84 de metri ai turnului am putut admira în voie panorama orașului.

În acelaşi timp am admirat lucrătura celor două turnuri amplasate în turn: cel mic, Marangona (Clopotul tâmplarilor) care marchează orele (am asistat la o asemenea oră şi credeţi-mă că nu m-am amuzat) şi lansa semnalul în cazul incendiilor şi clopotul mare, botezat Rengo care avea rolul de a aduna Consiliul Oraşului la şedinţe sau de a mobiliza locuitorii în scopul apărării cu arma în mână a oraşului.

Ieșim și din această piață i și, chiar vis-a-vis de Prefectura di Verona găsim Biserica S. Maria Antica unde este amplasat mormântul familiei Scaligeri (scară), o veche dinastie de oameni cu bani ce se identifică cu istoria orașului.

Imediat după colț facem din nou dreapta pe lângă zidul Palazzo del Capitano și ajungem în Piazza Indipendenza unde este omagiat Giuseppe Garibaldi, artizanul acesteia.

Revenind la statuia lui Will continuăm la stânga, pe via Cappello iar la nici 50 metri ajungem la Casa Julietei. Intrarea se face printr-un gang (al cărui zid este imaginea vie a expresiei ”numele prostului pe toate gardurile”) într-o curte interioară unde prima oară remarci statuia personajului, ”grilajul iubirii” plin de lacăte ce sigilează pe veci sentimentele celor scrijelite pe ele (sic!) și zidul acoperit de iederă în crăpăturile căruia nu ai loc să bagi un ac de atâta bilețele adresate nu știu cui (acolo unde nu mai sunt crăpături s-a folosit guma de mestecat pe post de adeziv).

Locul este permanent ticsit de turiști (peste 500.000 pe an intră numai în casă) care mor de dragul unei poze cu Julieta, pipăind-o, în special pe sânul (indiferent de sexul turistului!?) așa că e greu să faci o poză decentă.

Casa propriu-zisă, două etaje acoperite elegant de iederă, cu balconul vestit expus la lume, era închisă pentru o nuntă. Am aflat că o chirie a locației pentru astfel de evenimente se scrie cu 5 cifre, în euro. Măcar balconul era liber să-i fac o poză.

Este curios cum mitul iubirii a reușit să genereze așa o emulație pentru că sunt convins că mulți dintre cei ce au scrijelit pereții, au legat lacătele iubirii de gratii, au uzat sânul statuii sau au fotografiat balconul știau că povestea e o ficțiune, că locul a fost amenajat abia în secolul XX când autoritățile au transformat un fost bordel (!!!) și grădina aferentă în locul de pelerinaj de acum. Nici măcar balconul nu a existat la construirea casei fiind adăugat tot în scop turistic. Scuze romanticilor incurabili.

Continuăm drumul în lungul străzii Capello și ajungem la Porta Leoni. Aici putem observa cu ochiul liber cum vestigiile romane au fost integrate în orașul ce s-a ridicat pe ruine sau cum evoluția umană poate îngropa la 6 metri sub pământ istoria în mai puțin de 2000 de ani.

Poarta romană ce marca intrarea din această latură în oraș este integrată într-o clădire medievală în timp ce săpăturile arheologice ce au scos la lumină drumul pavat sau ruine de locuințe romane sunt la adăpost într-o groapă de sit amenajată special pentru turism.

Biserica S. Fermo în ale cărei clopotniță dăngăne 6 clopote cu șase voci diferite. Clădirea are și ea ceva unicat: a fost construită peste o altă biserică, mai veche, romanică. Pe scările interioare ale actualei bazilici poți coborî în vechiul locaș de cult.

Trecând peste impresiile copleșitoare pe care le ai vizitând atâtea vestigii și frumuseți create de cele mai multe ori din vanitate, rămâne impresia generală creată de orașul Verona: un oraș mediu ca mărime, perfect întreținut, curat și civilizat care, prin rigoare și disciplină a reușit să țină kitch-ul departe.

Sunt convins că toate astea vă vor determina mai devreme sau mai târziu să includeți Verona în itinerarul dvs.

---

VIZUALIZĂRI: 3061 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI