ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.09.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 09.09.08
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2013
DURATA: 8 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 6

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Un fel de Duni, dar in Turcia

TIPĂREȘTE

Planuiam sa ne cazam in vara aceasta in statiunile mai putin cunoscute din jurul Izmirului, aveam niste variante de hoteluri, cautam obiective de vizitat pt noi si obiective de distrat copilul pt EL. Si gasesc acest Yali Aquapark, care are si locuri de cazare. Caut pe la agentii, si incurajata de pretul neasteptat de bun, Yali a fost.

Pretul se justifica pt ca am prins toate reducerile posibile: early booking ca am platit jumatate in februarie, copilul de 6 ani si 9 luni nu platea (de la 7 platesc si ei 50%), cazare in anexa (o sa explic imediat ce inseamna) si deja extrasezon, pt ca dupa 1 sept incep scolile in Europa si hotelul efectiv s-a golit de copii de sambata pana luni.

Aranjarea pe teren este asa: 2 resorturi mari, Yali (turcii zic de 5 stele, agentia ni l-a vandut in mod onest cu 4) si Paradise, aflate cam la 1 km distanta, iar intre ele un Aqua Park mare la care turistii celor 2 au acces gratuit, cu mancare si bautura cu tot, in timpul saptamanii. In mod exceptional, sambata ne-au anuntat ca putem merge tot gratis, dar nu ne-am deranjat, probabil fiind week-end era aglomerat.

Fiecare din cele 2 mai are un pui de hotel, nou construit, anexele. Noi am stat la Yali Charme, aflat peste drum de hotelul principal, practic un grup de bloculete de 2 etaje, cu 5-6 camere pe nivel, si o cladire administrativa. Im mijloc o piscina micuta cu sectiune pt copii, un bar deschis de la 9 la 24.00 si o terasa. Cei cu 2 copii nu se pot caza aici (decat daca 1 este inca bebe) pt ca sunt doar camere standard, de max 2+1, si trebuie sa mearga in Main Building, unde este mai scump. Sau sa incerce la Paradise, cotat de turci la 4 stele, care este mai ieftin. Nu l-am vazut, nu stiu cum e. Intre Aqua Park si resorturi circula un trenulet la anumite ore; pt noi era un moft, faceam 5 min pe jos, dar cred ca ceilalti sunt mai departe. Oricum, orele trenuletului erau cam tembele.

Aveam, normal, acces la tot in resortul principal si bratari la fel ca cei de acolo, nu se faceau diferente.

In resortul principal 2 cladiri, una mare Main Building, si inca una mijlocie sa zic, ambele cu 3-4 etaje. Si mai in spate, un grup de vile care aratau f bine si cred ca acolo erau cele mai bune locuri de cazare.

Totul se intinde pe o suprafata foarte mare, si este unul din motivele pt care zic ca seamana cu Duni. Si plaja, care este exceptionala pt Marea Egee, foarte-foarte lata si lunga, incepe dinspre dreapta hotelului nostru, se continua pana la Aqua park si mai departe. Nu stiu daca cei de la Paradise stau la fel de bine din punctul asta de vedere, undeva in dreptul Gumuldur Resort vandut de zor vara asta de agentiile romanesti se termina, era dig de beton. Atentie deci, Gumuldur resort nu are plaja. Paradise este si mai incolo, dupa cum am vazut pe google earth, nu ne-am aventurat.

Camera - foarte buna, gandindu-ma la anexa ma asteptam la ceva mai ponosit. Deloc, noua, curata, spatioasa, mobilier foarte frumos, prietenos (fara sa fie lux). Balconul f mic, o gluma, cu o masa si 2 scaune ce de-abia incapeau ele, d-apai noi, si nimic de intins prosoape. Balustrada era din fier forjat, insa batea vantul, dar ne-am uitat si noi cum le asigurau ceilalti turisti si ne-am descurcat, nu ne-a zburat nimic.

Baia mica si ea, dar stralucitor de curata. Si foarte bine luminata. Cada inchisa cu usi glisante, ca consumabile un sapun mare solid si o sticla mare de sampon. Nu-i bai, aveam de-ale noastre.

Accesul era cu cheie, nu cu card, iar brelocul de la cheie putea fi lasat in fanta speciala pt a nu se opri curentul si a lasa aerul conditionat pornit. N-ar fi fost nevoie, dar trebuie sa dormim noaptea cu geamul inchis pt ca era mult zgomot de afara, in prima noapte a fost cumplit. Trafic de pe o sosea ingusta si putin circulata, dar daca venea cate un autocar de turisti la fiecare juma de ora, si intre ele cate o motocicleta, nu apucai sa inchizi ochii. Dupa aia, ne-am lamurit, faceam ghetarie cat eram plecati si se pastra pana spre dimineata.

Prosoapele de plaja le-am gasit in camera, nu era un loc special unde sa le schimbi, am tras si noi de ele toata saptamana. Nici femeia nu curatenia n-am remarcat sa fi avut din alea (verzi) cu ea sa le schimbe. Curatenie zilnic, in jur de ora 10... 00 venea la noi, f convenabil.

Minibarul contra cost, inclusiv apa (1 EUR sticla), ne-am mai cumparat, dar am consumat si de la minibar. Tot contra cost si internetul wifi, 10 EUR pt 10 zile, dar mergea doar din Lobby la Main Building, si, uneori, seara, si la restaurant sau pe terasa restaurantului. Dar rar!

Restaurante: cel principal, in Main Building, pt cele 3 mese principale. Inca unul, la fel, la cladirea "mijlocie" pt mic dejun si cina, fix acelasi meniu, nu erau diferente. Snack Bar - dezgustator, nu-i genul meu, dar avea clienti. Acolo gaseam bun inghetata si fructe. Restaurantul turcesc, unde se putea manca la pranz si care seara se transforma in pescaresc a la cart. Pe harta aparea si un chiosc cu gozleme, dar nu m-a interesat. Baruri vreo 4, plus cel de la anexa. Diferite programe de functionare, era f dragut "Tree bar" care era deschis doar seara si de unde puteai supraveghea locul de joaca pt copii intr-o atmosfera f romantica. Locul de joaca destul de mare, in centrul resortului, si bine protejat de soare.

3 piscine, in afara de Aqua Park si de cea mica de la anexa, toate cu sectiune pt copii. Una Family, una cu tobogane - 5 - f rezonabile si pt adulti si tot aici era ceva animatie (aqua gym, polo, diverse alte jocuri) si una mai linistita in zona cu vilele. Toboganele functionau intre 10-12 si 15-17, iar la Aqua Park de la 10 la 17.30. Foarte curate toate, noi am stat doar la cea cu tobogane. Langa era si un chiosc de unde puteai inchiria contra unei garantii (50 lire parca) palete pt tenis de masa, crose de minigolf si diverse jocuri de societate gen Monopoly, Scrabble, Remmy. Mai in spate minigolful, f apreciat de copilul meu, Mini Club mare dar nu stiu ce faceau acolo, daca faceau ceva, o saltea pt sarituri cu un program absolut cretin, n-am prins-o niciodata deschisa, ceva gen 11-12 si 15-16 (!). Urma discoteca cam in zona vilelelor, de la 24.00 la 2.00, dar nu stiu daca functiona efectiv, ca atmosfera se pleostea inca de la programul de seara.

In mijlocul acestor chestii trona ditai amfiteatrul. Nu stiu cum era in sezon, daca era altceva, dar nu va asteptati la spectacole. Noi am ajuns vineri pe 29 aug, dar am plecat dupa minidisco pt ca eram obositi si ne gandeam ca orice o fi sigur se repeta vinerea urmatoare. Sambata a fost un spectacol de circ, slabut dar i-a distrat pe copii. Si apoi, seara de seara, un fel de disco cu muzica buna, ne puneau muzica si cu animatorii dansam toti pe acolo. Animatorii deveneau f activi si dansau cu dnele din public. Nu era rau, dar se puteau stradui mai mult, zic. Nici macar ziua Turciei nu a fost marcata in vreun fel... sau de-aia ne-or fi dat circul? In fine, mai jucam Monopoly si Scrabble si trecea placut seara, chiar mai bine decat sa ma uit la unii care se scalambaie pe scena.

Fara probleme cu sezlongurile, se gaseau oriunde din belsug. De Plaja v-am descris-o, intrarea in apa era cu pietre pe o portiune. De pe ponton insa, daca sareai, nisip fin, n-am folosit deloc pantofii speciali. Nu exista bar pe plaja, dar asta sa fie necazul, te puteai duce sa-ti iei de pe la vreo piscina. Existau insa dusuri si toalete. Puteai inchiria scuter, face scufundari, nu ne-a interesat.

In dreapta hotelului am facut o incursiune si am dat de ceva intre camping si shatra, dubios tare, nu m-am mai dus. In stanga, in schimb, faleza, ne-am plimbat seara, baruri, magazinase, gonflabile pt copii, destul de animat era.

Populatia - cand am ajuns, erau numai francezi. De altfel, personalul vorbeste fluent franceza, mai greu cu engleza. Inclusiv femei in straie musulmane, nu erau turcoaice, si ele vorbeau franceza. Cu multi copii, vineri si sambata se calcau in picioare pe scena la minidisco. Peste week-end, astia au disparut si au venit italienii, mai in varsta, multi batrani bine, si cam fara copii. De-aia zic, incepusera scolile probabil. O data cu italienii, dar fara legatura probabil, a inceput sa bata si vantul destul de tare. Copilul intr-o zi a refuzat sa se mai dea pe tobogane (!!) pt ca se invinetea de frig cand iesea din apa. Iar mie mi-au crapat foarte tare buzele cu tot strugurelul folosit. Nu era de nesuportat insa, anul trecut la Didim a batut mai tare. Alte neamuri - am vazut vreo 2 familii de rusi, una avea o fetita care manca la o masa cat mi-as dori sa manance baiatul meu intr-o saptamana intreaga, dar nu se intampla... am fost fascinata! Olandezi, cu unii ne-am imprietenit noi, iar baiatul meu s-a indragostit de fata lor (el 6 ani si brunet, ea 4 ani si f blonda). Romani nu s-au pomenit pe acolo, nici daca ziceam ca suntem din Mexic nu ii vedeam pe aia asa mirati. 2 animatori romani insa, restul erau italieni. Am mai cunoscut un barman Bosniac, restul habar n-am, turci probabil (Murat, Mustafa...). Sa nu mint, cica se mai pripasisera niste romani pe acolo acum vreo 2 luni. Nu inteleg de ce, resortul este chiar f bun pt un buget mediu, si la cat de tare este Aqua Park-ul, chiar merita sa platesti 50% pt copil, Al meu, fiind micutz, nu a putut sa se dea chiar in toate toboganele, unele erau extreme chiar si pt taica-su. Care in ultima zi, cu toate riscurile, le-a bifat totusi :). Ca sa zic, ca le-am numarat, vreo 16 tobogane mari (ma rog, un cresccendo :), 2 zone pt copii mici si f mici, lazy river, jacuzii (care cred ca era facut sa-ti deplaseze vertebrele, nu sa te relaxeze, mult prea puternic jet-ul), piscina cu valuri (am prins-o functionand doar vineri dupa amiaza, era mica si f f aglomerata). 2 tobogane mai mari nu mergeau, probabil le dadeau drumul doar in week-end. . Prin spate, se putea iesi pe plaja. Mancare un pic mai buna ca la snack bar-ul de la hotel, adica puteai sa gasesti si altceva in afara de paste si cartofi prajiti, patiserie, sucuri. O data am mancat acolo de pranz, si ii mai luam copilului gustari, Nu alcool, nu inghetata. Uneori, mai spre dupa-amiaza, se facea coada mare la toboganele cu colace, cel mai bine era sa vii de dimineata.

Mancarea buna, aici nu o sa comentez f mult pt ca am vazut niste nemultumiti si pe tripadvisor si chiar ma crucesc de ce or manca unii oameni acasa. La pranz mai usor cu carnea, dar puteai merge la turcesc unde aveau permanent frigarui sau mici. Fructe (niste smochine delicioase), salate (cele mai bune rosii cherry pe care le-am gustat, am si eu in curte dar nu-s asa), niste vietati marine care nu stiu cum numesc dar mi-au placut, peste, salata de caracatita, kebab - cina era o incantare pt noi. Inghetata sa gasea la pranz, la cina, si intre niste ore la Snack Bar (ce mai, mai mereu). Multa patiserie si dulciuri, dar ne-am cam ferit, e fabrica de obezi acolo daca iti pui mintea cu ei.

Bauturile - obisnuitele zemuri colorate la dozatori si Gama Pepsi. Berea Tuborg foarte proasta, apoasa, neacidulata si dulce. Vinuri f seci, noua ne-au placut, unii s-ar putea sa protesteze. Mai serveau inainte de cina niste cockteiluri f bune, slab alcolizate sau ne pt copii, la pool Bar. Altceva n-am incercat, eram Ok cu vinul.

Erau si niste terenuri de sport pt pasionatii de baschet, fotbal, tenis.

Nu stiu ce sa va mai spun, recomand din toata inima celor cu copii, chiar mai maricei, va raspund cu placere la intrebari daca aveti. Este chiar mai aproape decat celebrul Kusadasi, cu vreo 50 Km. Urmatoarea statiune spre sud este Ozdere (cam 20 km). A, se puteau face croaziere din Ozdere, era o agentie langa hotel care ne-ar fi dus acolo, costa 19 EUR de persoana cu mancare si sucuri (copilul gratis), dar batea prea tare vantul si nu ne-am dus. Agentia respectiva mai organiza si alte excursii, ma rog, pt cei care venisera cu avionul, clasicele Kusadasi, Pamukkale etc.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Deborah77 in 11.09.13 19:09:57
Validat / Publicat: 11.09.13 20:43:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5296 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Deborah77); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Toboganele de la hotel
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmaster [11.09.13 20:42:59] »

Foarte bun review.

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

Deborah77 [11.09.13 21:20:51] »

Este buna pozitinarea. Rugaminte, ca nu mai stiu daca pot edita eu, acolo unde descriu aquaparkul, am zis ceva de o piscina cu tobogane mica si f aglomerata. Am vrut sa spun piscina cu valuri, se poate modifica?

Admin [11.09.13 23:20:01] »

@Deborah77: Excelentă recomandarea, iar review-ul e pe măsură - foarte, foarte bun. Yalıkavak Gumuldur e un fel de "con de umbra" (cu totul nemeritat) pentru agențiile românești, presupun că situația o să se schimbe în viitorul apropiat.

Am efectuat corectura solicitată.

Deborah77 [11.09.13 23:25:30] »

Nu la Yalikavak am fost, langa Bodrum, ci in Gumuldur, la nord de Kusadasi. Exista insa hotel Cactus si acolo, Cactus Fleur, iar in holul hotelului era un afis cum ca vor deschide si acolo un Aqua Park identic, Pirates of Cactus. Nu am gasit nimic pe internet despre treaba asta, dar e de urmarit

Admin [11.09.13 23:36:10] »

@Deborah77: da, la Gumuldur m-am referit și eu (e o zonă pe care aș recomanda-o personal, pentru călătoria cu mașina, pe când Bodrumul - mult mai puțin), dar am scris greșit Yalıkavak. Am corectat.

diaanaid [01.10.13 17:04:53] »

@Deborah77: Poti sa postezi si cateva fotografii?

moro [12.10.13 18:22:51] »

buna seara imi puteti recomanda pe privat niste agentii care are hotelul in oferta eu nu am gasit decat agentii straine, ms

Deborah77 [29.01.14 14:24:39] »

Am reusit, intr-un tarziu, sa pun si fotografiile.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Deborah77, diaanaid, moro
Alte impresii din această RUBRICĂClub Yali Hotels & Resort (Cactus) [Gumuldur]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052592039108276 sec
    ecranul dvs: 1 x 1