Peripetii prin Londra

TIPĂREȘTE

Daca ati citit reviewul meu precedent stiti ca am promis sa revin cu doua intimplari amuzante pe care le-am avut cu autobuzul prin oras.

Prima se cheama London Bridge.

Am intrebat pe cei din casa in care am locuit daca au vizitat ceva obiective turistice si care sint mai aproape de locul in care eram. S-au uitat la mine de parca i-as fi intrebat despre Marina Bay... ridicau din umeri. Cum, mai, sinteti de atita timp aici si n-ati vizitat nimic? Am aflat si de ce. In Londra se lucreaza in absolut toate zilele din saptamina cite 11-12 ore iar simbata si duminica, pe la unele firme cite 8 ore, iar la altele tot 12. Ah, bietii oameni!!!

Intr-o seara, pe la ora 19 mi-am luat inima in dinti si m-am urcat intr-un autobuz din statia cu Tottenham Hale, nu inainte de a consulta informatiile de pe o tabela si am aflat ca statiile sint din 3 in 3 minute si ca autobuzul face vreo 40-45 de minute pina la destinatie. Umblasem toata ziua, eram obosita... asa ca am zis ca un repaos de 45 de minute n-are cum sa imi faca rau. Zis si facut, cumpar cartela si ma sui. Bifez cartela in dreptul aparatului si urc la etaj, unde am banuit eu ca e mai liber si ca voi avea o vedere mai larga asupra peisajelor dar si ca tomberoanele vor fi miiiiiici si de la inaltimea aia nu vor predomina in pozele mele.

Nu batusem strazile in zona aia asa ca totul parea nou si eram dornica sa imortalizez cit mai multe imagini pentru fata mea (si pentru lume). Tac-o poza, Tac-alta poza... cind simt o frichineala pe scaunul din fata mea. O doamna care ocupa un scaun si jumatate, de culoare inchisa, isi tot aranja parul imediat ce faceam poza, de parca flashul blitzului ii deranja coafura... Curind am ajuns in fata unui grup de evrei care mi-au parut amuzanti cu perciunii aia lungi si ondulati. asa ca Tac- poza!!! cind se intoarce doamna furioasa la mine si imi zice "Why you are taking so many photos? ". Va spun ca imi clantaneau dintii. Zic ca sint turista si pozez si eu ce vad pe geam... nu stiu ce a mai bombanit caci mi-am luat rucsacul si m-am mutat in fata de tot, ca sa nu mai fiu in spatele cuiva si sa pot face poze linistita.

Nu va spun ca pina a coborit dihania sperietoare am stat cu un morcov pe undeva... cu iepure cu tot. Auzisem la stiri ca un baiat de 16 ani tocmai ce fusese ucis de o persoana de culoare... prin zona pe unde salasluiam eu. Restul stirii nu m-a mai interesat... asa ca va inchipuiti spaima mea.

A coborit intr-un final si eu mi-am vazut linistita de poze. Doar ca ceva incepuse sa ma zgirie pe creieri si abia atunci mi-am dat seama ce anume. (pina atunci nu ma concentrasem decit pe lighioana).

Un robot repeta din 100 in 100 de metri ca sintem in "one hundred fourty nine to... London Bridge". Ho, mai, robotule, ca sint stresata, obosita... iar tu imi faci deja creierii pilaf??? va inchipuiti sa auziti asta din 20 in 30 de secunde?

Gata! M-am gindit sa ma dau jos si sa o iau per pedes... dar picioarele nu m-au ascultat. Eram atit de obosita incit scaunul se lipise de fundul meu. Am incercat sa ma concentrez pe cladirile inalte care se conturau in zare... dar cind iti intra un stres in capatina, nu poti scapa de el.

Deci, daca sinteti nervosi sau iritati, evitati calatoria cu robotul vorbicios.

Am ajuns la capatul destinatiei... vazusem un pic de pod al Londrei de pe podul peste care trecusem cu autobuzul si am vazut niste turnuri de sticla, o cladire in forma de cartus... despre care fi-miu mi-a zis ca are un sistem de inchidere sau deschidere a geamurilor ca daca e cald, se deschid automat... sau ceva de genul asta. O sa gasiti in poza si informatii o sa va dea cine a mai fost pe-acolo ca eu "am plecat Bou si m-am intors Vaca". Stiati vorba asta? Mi s-a potrivit manusa.

Ma dau binisor jos din autobuz, bag seama ca ceva ma intepa la picior. Ajung pe un trotuar si ma uit la zona dureroasa. Am gasit o ditamai basica la glezna. Ma rosesera pantofii intr-un hal fara hal, dar daca am tot mers, n-am simtit...

Fac un pas, fac doi... durerea corespundea cu vezica urinara...

Nu puteam sa fac doi pasi... ma durea piciorul ingrozitor. Asa ca m-am dus sa ma urc inapoi in autobuz. Numai ca soferul mi-a facut semn ca nu e voie sa urc. Mi-a zis ceva ca sa trec podul si sa iau din prima statie. Mai, nene, nu vezi ca am singe la picior? (am zis in gindul meu) si cred ca m-a auzit... ca mi-a facut semn sa ocolesc ceva, un loc... si ca e o statie acolo. Exact linga turnul ala inalt, de sticla.

Am gasit statia si am asteptat vreo 5 minute pina a venit un autobuz. Pina atunci mi-am pus aparatul foto pe un... cos de gunoi si mi-am facut vreo 2-3 poze. Asta ca sa se vada ca Am Fost Acolo. Nu m-ar fi crezut nimeni... Ce sa fi povestit? cum arata statia?

La intoarcere, robotelul dragalas n-a mai zis "to... London Bridge"... ci "to... Edmonton Green". Parca era altceva... Nu m-am mai simtit stresata... mai ca am adormit si era sa ratez statia. La ora 10 am ajuns casa si m-am "laudat " catre prietenele mele ca am fost in centru si am vizitat obiective turistice... hahaha.

A doua peripetie se cheama Primark.

Intreb pe la cunoscuti cum si cu ce se ajunge la vestitele magazine Primark. prima data ii cerusem lui fi-miu sa imi deseneze harta pe google dar ce a rezultat nu a corespuns cu cititorul meu de imagini, pentru ca nu am inteles nimic. Asa cama luat-o pe cale orala, din gura in gura, adica.

Am aflat ca e un autobuz 230 care duce direct acolo, in Wood Green. Acum, am rugat o fata care era insarcinata si care nu mergea la serviciu, sa ma duca pina la statia cu pricina. Am mers noi, am facut poze... si mi-am pierdut capatina pe acolo, in loc sa ma uit pe unde merg... Va spun mai incolo ce am patit la intoarcere.

Ma lasa fata in statie, astept autobuzul, ma urc si iau loc la "parter". mai pe linga sofer, ca sa nu ratez statia. Cind am urcat in autobuz, strada unde era statia, era in lucru, asa ca aceasta se mutase mai harcana (adica mai la vale) asa ca n-am avut panou la care sa ma benoclez si sa aflu cite ore am de mers... Mie mi s-a parut ca as fi ajuns de la Buzau la Urziceni, daca nu pina pe la Afumati... dar poate eram eu nerabdatoare si drumul mi s-a parut lung. intr-un final vad ca peisajul se schimba si devine din ce in ce mai dragut. Frumos era chiar in zona mallului unde am coborit. Numai ca am ajuns cam pe la ora 10 iar acolo se deschide la ora 11. Asa ca am pierdut timpul pe strazi si am admirat forfota de lume. Cind s-a facut ora deschiderii, m-am dus la usa mallului si am intrat. Un magazin foarte mare cu sute de feluri de produse. Prima data am studiat oferta de lenjerie intima. Asta era la intrare, apoi incaltaminte, apoi am ajuns in sectorul de blugi si alte haine. Marfa nu era chiar de calitate, insa preturile erau bunisoare, la unele dintre ele. Am cumparat citeva perechi de incaltaminte si le tineam in mina. Am vazut la unele doamne cite un fel de traista in care isi puneau cumparaturile. M-am orientat si eu dupa una si am gasit un teanc mare linga usa. Numai ca a mea avea minerul rupt si mi-a julit umarul in cele 2 sau 3 ore petrecute acolo. Mai tirziu am aflat ca e si un etaj. deja ma saturasem. Am luat cite ceva pentru copii si m-am indreptat catre case. Of, ce aglomeratia naibii era. Imi venea sa las sacoteiul pe jos si sa dispar pe usa, insa mi-a fost jena, asa ca m-am asezat la coada. Era cam ca la aeroport cind se trece pe la securitate. Un mare labirint si un sir lung de oameni. Am numarat 16 case. Nu stiu daca atitea erau, dar eu pina la numarul asta am ajuns, ca am fost strigata sa merg la casa nr 9. Mergea repede coada... asa ca n-am asteptat mai mult de 10 minute. Tim in care m-am mai serviti din laditele cu marfuri asezate pe linga coada... ca sa fure ochiul clientului. La casa marfa mi-a fost pusa in doua sacose mari de hirtie. Cind sa ies, cred ca am vazut niste magazine cu incaltaminte... si cum nici o femeie nu poate rezista cind scrie " reduceri" am intrat si acolo. Si am luat absolut toate perechile de incaltaminte marimea 34, caci fata mea are picior mic. Sacosele de la Primark nefiind rezistente, s-au rupt imediat asa ca am fost nevoita sa cumpar o geanta de voiaj ca sa nu fac numai pantofi prin tot mallul ala. Am umplut geanta, am mai trecut pe linga un bazar cu fructe... de parca nu aveam vreo 3-4 magazine linga casa. Mi-au facut cu ochiul niste piersici turitite, ananas si litchi, asa ca m-am mai facut cu 2 sacose. Si pline si grele... 10 kile de pantofi si vreo 4 de fructe. Stiu, pantofii se vind la pereche, insa ala a fost bagajul meu de mina laaeroport, asa ca stiu sigur ca am avut 10 kile de incaltari, in cap. Ma indrept catre statie si constat ca trotuarele erau pline ochi. Abia daca am gasit un locusor sa imi sprijin si eu sacosele de perete caci erau foarte grele.

A venit autobuzul 230 in sensul invers fata de cum venisem in locul ala. m-am urcat si am platit 2,4 lire. Nu mai aveam calatorii pe card iar in zona aia n-am gasit unde sa il incarc. am dat o bancnota de 5 lire si mi s-a dat restul un pumn de marunti, cred ca de un ban sau doi, ca numai buzunarul greu imi mai lipsea. Am vazut pretul pe biletul pe care l-am primit de la sofer. sa nu credeti ca am facut diferenta, numarind pumnul de metal primit... L-am luat pe indredere...

Si plecam... si mergem... si robotul zicea ceva dar n-am retinut ce decit "two hundred and thirty" (adica doua sute treizeci)... priveam peisajul. Am trecut pe linga un lac, am trecut pe linga niste parcuri cu locuri de joaca pentru copii, am trecut pe linga tot cese putea trece, insa ca sa mai ajungem la Tottenham Hotspur, nu mai era loc... Am simtit ca am depasit timpul care a fost la venire asa ca m-am dat mai linga sofer si l-am prins cind era intr-un moment de pauza, intr-o statie. L-am intrebat daca merge la Tottenham Sport Center si el s-a uitat lung la mine... a dat din cap ca nu. Cum sa nu? Dar care autobuz merge in zona aia? 230 -raspunde el. Va dati jos in statia asta si luati din fata (din fata autobuzului)... unde era un alt peron pe care scria 230... celalalt autobuz.

N-am apucat sa ma dezmeticesc. M-am dat jos cu sarsanalele... si m-am uitat ce scria pe autobuzul din care tocmai coborise. 230... ma uit la peronul indicat 230...

doamne, ce e in neregula cu mine??? N-am aflat nici pina in ziua de azi!!!

Cert e ca m-am urcat in celalalt autobuz si am ajuns in statia de unde ma urcasem. Am recunoscut-o pentru ca era un Kaufland si alte magazine mari pe acolo. Cobor, traversez si gata!!! Memoria mea s-a blocat... Pe unde sa o iau? In fata erau 2-3 strazi, plus stinga sau dreapta mea... Imi venea sa pling. Nu imi aduceam aminte de nimic pe linga care sa fi trecut dimineata. Am scos telefonul si m-am gindit sa sun la sotul fetei care ma adusese dimineata in statie. Telefonul chitaia ca i se termina bateria. Nororc ca am apucat sa aud Ashley Road si a murit bietul agregat...

Am plecat de la Londra fara sa apuc sa ma lamuresc ce a fost cu autobuzul ala De ce 230 nu era 230?

Doriti sa va povestesc si despre Mauritius Open Air Festival?

---

VIZUALIZĂRI: 5323 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI