ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.08.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.05.13
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
3 AD. + 1 COPII -- v: 5 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 13 MIN

Stop cadru

TIPĂREȘTE

Ne-am luat dupa recomandarea unor prieteni care au fost 3 ani la rand cu baiatul lor la Duni, am citit review-urile de pe site-ul AFA, si in final am decis sa ne petrecem si noi vacanta aici.

Voi utiliza urmatoarele prescurtari: DRR=Duni Royal Resort; MRP=hotelul Marina Royal Palace; MB = hotelul Marina Beach; BV=hotel Belville; PK=hotel Pelikan.

Am ales MRP desi prietenii nostri incercasera atat MRP cat si MB si ne spusesera ca o stea in plus nu merita diferenta de pret. Personal, inca sunt indecis daca merita sau nu. Sunt sigur insa ca ne-am simtit mult mai bine decat in ultimii 4 ani la Eforie Nord.

Pentru a ajunge am mers pe traseul deja consacrat: E70 (Bucuresti-Giurgiu-Ruse-Tsar Kaloyan-Razgrad) -centura ocolitoare Shumen-DN73 (Dibich-Smyadovo-Valchin) - DN6 (Aytos-Vetren) – prin Burgas – DN99 (Burgas – Cernomorets) – stanga nu la prima bifurcatie Tsarevo-Sozopol ci la a doua bifurcatie Tsarevo-Duni.

Am avut detector de radar insa nici la dus nici la intors nu a fost absolut niciun radar. Din Bucuresti pana la Duni am facut cam 6 ore si 40 minute; din care 10 minute la coada pentru plata taxei de pod si apoi control carti de identitate (pasaport pentru copil); 15 minute pentru cumparare vigneta din prima benzinarie din Ruse si inca 30 minute o oprire in padure intre Smyadovo si Valchin.

Taxa de pod a fost 26,34 lei la dus si 4 leva la intors.

Pentru vigneta am oprit in Ruse la prima benzinarie, “Perfekt”. Eram la coada 6 persoane: 4 romani si 2 bulgari. Cei 3 romani din fata mea au cumparat vignetele cu lei (30 lei/vigneta autoturism valabila 7 zile) iar eu am cumparat vigneta cu 10 leva.

Leva cumparasem cu cateva zile inainte de plecare de la o agentie BCR din Bucuresti (din cate mi-a descris procedura dna consilier clientela, poate fi oricare agentie din Bucuresti). Asadar, am fost intr-o marti dupa ora 12.30. Cererile de leva inregistrate pana la ora 12.30 sunt onorate a doua zi, in cazul meu i-am lasat datele si a inregistrat-o a doua zi (miercuri) si mi-a onorat-o a treia zi (joi). Dna consilier BCR ma intrebase daca nu cumva as dori suma in bancnote mici, am zis ca da, si asa mi-a adus-o (in bancnote de cate 10 leva). Cand au sosit banii, joi, la agentie m-a sunat si m-am dus de i-am achitat (2,3295 lei pentru 1 leva).

Benzina de 95 din majoritatea statiilor de alimentare din Bulgaria este de 2,61 leva / litru (mai rar am vazut 2,62 leva / litru – nu stiu ce face Consiliul Concurentei din Bulgaria).

Am ajuns la Duni pe la ora 14h10. Am achitat parcarea cu cardul (42 leva = 21,58 Eur = 97,49 lei conform extrasului de cont).

Noi aveam contractat 1 apartament (suita) cu sea-view pentru 3 adulti si 1 copil la MRP. Era disponibil apartamentul nostru insa (surpriza) doamna de la receptie din propria sa initiativa, ne-a propus si varianta de cazare in 2 camere duble fiecare cu sea-view, tot la MRP … si fara sa achitam nimic in plus. Am acceptat imediat. Am avut camerele 8503 si 8504.

Am finalizat formalitatile (completare formulare pentru 2 camere, primire 4 cartonase de identificare, primire 4 carduri pentru prosoapele de plaja, primire 4 bratari – 3 aurii pentru adulti si 1 mov pentru copil). Era deja 14h25 si am intrebat daca mai putem servi masa, dna receptioner (foarte amabila) ne-a spus ca daca ne grabim mai sunt inca 5 minute.

Eh, n-am mai apucat mare lucru…. Platourile erau pe jumatate stranse, pe mese nu mai erau tacamuri sau pahare, ospatarii strambau din nas… dar o ospatarita ne-a adus totusi tacamuri, pahare si apa. Regret si acum ca nu i-am lasat si ei nimic pt ca a fost draguta dar atunci chiar nu aveam marunti iar in restul sejurului nu ne-am mai asezat la mesele unde servea ea.

Dupa masa frugala, ne-am dus la masina unde am descarcat bagajele si am asteptat cam 10 minute sa apara un bell-boy (10 minute in soarele de la ora 15 par nesfarsite) … acesta n-a aparut asa ca ne-am bolovanit noi cu bagajele pana in holul de la receptie. Eu cu fii-miu am luat primul lift cautand camerele: am incercat intai la etajul 8, apoi la 5, apoi la 4, apoi iar la 5…. Timp in care ma suna sotia sa vada unde suntem ca ea ajunsese deja in camera cu 2 bell-boy care o prinsesera la lift, dupa ce urcaseram noi. Banii erau la mine asa ca, desi bell-boy-ii asteptasera ceva de la sotie, n-au primit nimic.

A trebuit sa cobor din nou, cu bagaje si copil, la receptie de unde ne-a preluat sotia si ne-a condus la camerele care se aflau intr-un alt corp al MRP (corpul de langa dig) care n-are legatura cu corpul principal al hotelului.

Camerele noastre erau la etajul 5, in conditiile in care iesirea din cladire se facea pe la etajul 2 (“parterul”) iar etajul 1 era un fel de “subsol”. Asa cum se stie deja, camerele sunt mari, spatioase, luminoase, comfortabile.

Am remarcat insa lipsa halatelor de baie, a papucilor, a periei de pantofi si faptul ca aveam in fiecare baie doar cate 1 sapun/2 persoane.

Aveam insa prosoape, uscator de par in baie, mini-trusa de cusut si destula hartie igienica. Daca aveam pretentia la sampon aveam un dozator deasupra cazii de baie cu un lichid 2in1: gel de dus / sampon de par.

In frigider/racitor aveam 2 sticle 0,5 l apa plata, 2 sticle 0,5 l apa minerala si 3 doze 0,33 l (un Pepsi, o Mirinda si un 7-Up). In balcon aveam un mini-uscator de rufe, 2 scaune, o masuta cu scrumiera si o cutie chibrite “DRR”.

In dimineata urmatoare, am cerut cameristei sa ne aduca niste papuci, cate 2 sapunuri si sa completeze mini-barurile (in seara precedenta bausem 1 apa plata). I-am dat 10 leva pentru asta. Cand ne-am inotrs de la plaja, completase apa plata, imi adusese 1 pereche papuci, 1 sapun suplimentar (doar intr-o baie) si ne facuse in ambele camere cate 2 lebede din prosoape cu o floricica intre ele…. In zilele urmatoare n-a mai completat mini-barurile, n-a adus restul de papuci, nici alte sapunuri, nici alte lebede …. Ba chiar ne-a luat inapoi floricelele.

Iar, ca sa fie treaba-treaba, in dimineata ultimei zile camerista a intrat la ora 9 peste noi aratandu-ne ceasul ca ea trebuie sa faca curat etc …. Chestie care m-a enervat tare de tot. Insa, pentru ca fii-miu era de fata, nu mi-am putut da drumul la gura sa o injur. Doar m-am ridicat de la bagajele pe care ma straduiam sa le fac sa se inchida si, practic, am dat-o afara din camera. Desigur ca mi-a parut rau de cei 10 leva cheltuiti aiurea.

In ce priveste locurile de la plaja si de la piscina, nu ca as fi de acord cu aceasta procedura dar, documentat fiind, am luat si eu obiceiul de a ma trezi la ora 6. Dupa ce urmaream de la balcon rasaritul (incepea in jur de 6h10) coboram si puneam prosoapele pe locurile cele mai bune (la acea ora erau oriunde pofteai). La piscina MRP nu era cazul sa rezerv, erau mereu locuri, ci doar la cea de la MB.

Plaja. Nisipul fin, curat, distanta suficient de mare intre umbrele (fiecare cu cate 4 sezlonguri) si numarul suficient al acestora pentru toata lumea, cosuri de gunoi la fiecare pas (golite regulat pe durata intregii zile), intrarea lina in mare si cele 4 posturi de observare ale salvamarilor fac ca plaja DRR sa fie una sigura, certificata international cu steag albastru. Precizez ca au fost 3 zile in care in portiunea de la intrarea in mare, unde apa nu depaseste 50 cm, se dezvoltasera pe fundul apei, calda ca o ciorba, alge pe care le vedeam ca niste ghemotoace de puf verde. Nu am vazut insa alge afara din apa, pe plaja, si nici mirosuri ca pe litoralul nostru. Cand au inceput valurile au disparut si algele.

Referitor la conditiile de masa, precizez ca am luat masa exclusiv la restaurantul MRP iar aici am preferat, in cele mai multe cazuri, locurile din interior (pentru aerul conditionat). Opinez ca felurile de mancare nu au variat prea mult insa, cele mai multe, erau bine prezentate si destul de gustoase. Am apreciat in mod categoric seara in care s-au servit creveti (atat cei fierti cat si cei usor prajiti cu ceapa), dejunul la care s-a servit somon la gratarul de pe terasa restaurantului (cu legumele fripte pe plita care se serveau mereu). Mi-au mai placut omletele facute pe loc, pe terasa, precum si orezul cu lapte (acestea s-au servit in fiecare dimineata).

Sigur ca totul tine de gustul si preferintele personale ale fiecaruia…. De aceea, mentionez ca au mai fost si alte preparate gustoase la fel cum au fost si unele a caror prezentare nu-mi inspira nimic si nu le-am gustat…. insa nu le mai tin minte. Tin minte insa sigur ca n-am fost prea incantat de deserturile de la Duni. Fie am ales, la inceput, sarailiile; fie am luat fructe (struguri, pepene galben, mere … mai putin pepene rosu sau piersici).

Ca bautura am avut vinuri la sticla, marca "Vinprom Yambol Persona": alb – muscat sau chardonnay si rosu – merlot (asta la MRP… pentru ca la MB, din ce am vazut in treacat, era un butoias din care-si lua fiecare alb sau rosu). Mereu am ales vin alb fie muscat fie chardonnay… cu apa minerala. Asta a fost intotdeauna greu de inteles pentru ospatari care ne aduceau de fiecare data cate un pahar de apa minerala (soda de la dozator) cu o bucatica de lamaie inauntru.

In orice caz, acelor ospatari care ne-au servit cu placere (nu tuturor) le-am lasat si noi (tot cu placere) cate 2 leva.

Exceptie a facut seara cu crevetii in care, atunci cand i-am spus ospatarului ca dorim vin alb chardonnay cu soda, din propria sa initiativa, ne-a adus o frapiera cu o sticla de vin plina, si ne-a schimbat paharele de vin cu altele mai mari de apa si ne-a adus la fiecare paharul de soda pentru sprit, fara lamaie. Baiatului i-am lasat 5 leva.

O amintire negativa este legata de un ospatar cu mustata (cred ca era seful de sala … ceva… ca isi facea de treaba pe la mesele unde serveau alti ospatari). Intr-o zi, undeva in jur de 14.15, el se agita sa stranga de pe mese. Eu mai aveam putin in farfurie, mestecam, sotia se dusese cu fii-miu sa-i ia un suc de la dozator, si ospatarul asta da sa-mi ia farfuria din fata. I-am facut semn sa o lase. O lasa dar da sa ia farfuria sotiei. Inghit si-I zic “no”. Lasa si farfuria aceasta si pleaca gesticuland larg din maini, ca si cum ar fi fost vreo cioara in zbor…. Un gest deplasat, apreciez eu.

In seara festiva (sambata) mesele si scaunele au fost ornate ca la nunta. La un moment dat (in jurul orei 20) s-au stins toate luminile si ospatarii au defilat cu vestitul tort de inghetata insotit de torte aprinse. Ne-au multumit in toate limbile (inclusiv romana) ca am ales ca destinatie de vacanta DRR si ca a fost o onoare pentru ei sa ne serveasca. Moment dupa care a urmat “marea imbulzeala pentru feliuta de tort”. Noi am asteptat pana a disparut roiul de pofticiosi … dar tot a ramas tort pentru toata lumea (chiar am nimerit ciocolata cu vanilie in timp ce la altii in farfurii am vazut verde cu mov, probabil fistic cu fructe de padure). Tortul de inghetata a fost bun (si cred ca era din acelasi tip de inghetata care se servea in fiecare seara la cornet).

In ce priveste barurile, am apelat in general la cele de la MRP (lobby-bar si barul de la piscina) doar ocazional am luat bere de la mini-barul de la piscina MB (la plaja merge si berea). Nu mi-au placut cocktail-urile, prea dulci, dar am apreciat rachiul foarte rece, brandy-ul seara si gin-tonic-ul ziua la piscina. Mi-au placut ospataritele zambarete de la lobby-bar dar si barmanul glumet de la piscina MRP.

In ce priveste animatia. Am apreciat foarte mult linistea din cadrul DRR (doar venisem la relaxare). Muzica se auzea doar la anumite ore (si nici atunci nu era exagerat de tare), dupa un program pe care-l primeste fiecare turist la momentul cazarii. Pe muzica apareau animatorii care antrenau oamenii la diverse acivitati gen “splash” si polo in piscina MB sau aerobic si dans intr-o locatie gen “scena acoperita” aflata in spatele mini-centrului comercial, tot de langa MB.

Nu cunosc ce se petrecea in timpul zilei la piscinele BV sau PK. Seara insa au fost spectacole (inscrise pe panoul de la receptie) in amfiteatrul de langa BV (exceptie joi – spectacol gen “foc de tabara” pe plaja MB si duminica – pauza).

Tot intr-o seara, am descoperit la PK un centru de jocuri (cu plata): tir cu pusca cu aer comprimat (10 focuri/5 leva); simulatoare de raliu auto/moto (5 leva / 10 minute); alte jocuri video sau tilt (1 leva/joc), biliard, darts etc.

In alta seara am testat pestisorii medicinali (30 leva/2 persoane/20 minute). O senzatie placuta si prilej de amuzament pentru copii.

Intr-una din zile am dat o fuga cu masina pana la Sozopol sa vedem vechiul oras si sa cumparam ceva suveniruri. Am parcat in parcarea portului (cost 2 leva la care se adauga 1 leva pentru fiecare ora sau fractiune de ora de stationare – cu alte cuvinte: parcare 1h40 = 4 leva). In drum, chiar in zona de unde incepe zona pietonala, este un Raiffaisen. Cand am fost noi, ATM-ul nu era functional.

Am admirat casele cu etajul invelit in lemn si mehana-lele romantice si apoi ne-am concetrat pe suveniruri. Am cumparat, din 2 locuri, sapunele, rahat si halva bulgaresti, magnetei si o ulcica. In ambele locuri am platit cu cardul.

Nu recomand rahatul si halvaua – niste porcarii ambalate in cutii cu imagini frumoase. Asta am aflat abia ajunsi acasa . Halal cadouri am mai facut si noi.

In ultima zi am predat camerele la ora 11. La predarea camerelor am cautat-o pe aceeasi dna de la receptie care ne sugerase cele 2 camere duble in loc de apartament. I-am multumit pentru sugestia excelenta (20 leva) iar ea ne-a spus ca aveam de achitat 2 leva pentru o scrumiera (sparta din greseala cand am utilizat-o ca greutate pentru prosoapele puse la uscat). Am vrut sa o achit … dar mi-a facut chitanta si mi-a multumit spunandu-mi ca va retine din cei 20 leva care sunt “enough”. Apoi l-am rugat pe bell-boy-ul care astepta la receptie sa ma ajute sa duc multele noastre bagaje la masina. A venit cu masinuta de golf, ne-a incarcat toate bagajele, ne-a dus pe toti la masina si m-a ajutat sa incarc apoi toate bagajele in masina. I-am multumit si toata lumea a fost multumita.

Trecusera cele 7 zile cat fusese valabila vigneta cumparata din Ruse. Trebuia sa-mi iau alta vigneta si sa-mi completez rezervorul. Prima benzinarie era una “INA” la intrarea in Sozopol dinspre Duni. Aici nu accepta decat plata cash si nu au vignete. Am ajuns la benzinaria “Perfekt” din DN99 la iesirea din Sozopol. Aici accepta plata cu cardul dar nu mai aveau vignete si nici benzina (nici de 95 nici de 98). Am ajuns la Lukoil-ul de pe DN99, in dreptul localitatii Cernomorets. Aici aveau si vignete si benzina, acceptau si plata cu cardul ba chiar scria mare ca accepta si plata in Euro (pe bonurile casei de marcat apare si cursul 1 eur = 1,95583 leva). Vigneta am platit-o cu cash iar benzina cu cardul.

Pe drumul spre casa, m-am gandit sa nu ratez Nessebar-ul (orasul vechi) despre care citisem lucruri frumoase asa ca am facut un mic ocol. Intr-adevar, orasul vechi Nessebar a fost frumos reconditionat si este o locatie romantica cu o atmosfera relaxanta. Drumul dintre Pomorie si Nessebar insa m-a deprimat rau atat la dus cat si la intors: coloana de masini pe cate o singura banda, mers doar cu viteza 1 bara la bara.

In concluzie: nu sunt de acord (cel putin nu in totalitate, la modul general, si cu siguranta nu, in ce priveste experineta noastra la Duni) cu cei care dau vina exclusiv pe romani cand vine vorba despre grosolanii sau galagie. Noi am observat comportamente excesive mai mult la turisti vorbitori de limba rusa sau bulgara decat la cei romani:

•La un pranz, am avut vecini de masa (masa de 10 locuri) niste rusi sau bulgari care si-au umplut farfuriile cu mancare si cu pepene rosu…. Au luat cateva inghitituri si au plecat lasand farfuriile pline.

•Noi fiind dintre aceia care au practicat rezervatul sezlongurilor dimineata, in jurul nostru n-am observat decat cativa romani…. majoritatea vecinilor de plaja si piscina au fost rusi sau bulgari…. Ba chiar intr-o zi, in prima linie de sezlonguri de la piscina MB, am fost in vecinatatea unui grup de rusi sau bulgari in care o domnisoara dorea cu tot dinadinsul sa fie observata…. cred ca a remarcat-o multa lume :-)

•Persoanele “abonate” la barurile MRP erau rusii, bulgarii si cativa nemti. Unii dintre ei in stare evidenta de ebrietate … dar nu faceau galagie, insa miroseau puternic a alcool. Pe un rus (cu sotie si 2 copii) l-am urmarit o zi intreaga: pana am plecat la masa de pranz el si-a adus pe plaja de la bar 4 bloody-marry (daca a mai luat “una mica” cat a fost la bar…. n-am cum sa stiu). Iar intre tarii, ii tragea cu bere Carlsberg la sticla (nu stiu de unde le avea ca nu erau la all included).

•singura experienta mai deosebita am avut-o cu vorbitorii de limba romana: aflandu-ne la piscina MRP, am auzit un grup destul de vocal de 6 barbati romani, mandrii purtatori de burta si bratari albastre (MB) care au venit sa testeze piscina MRP. N-au mai ocolit ci au luat-o toti, ca o turma de elefanti, prin piscina copiilor (0,6 m), indreptandu-se spre piscina adultilor (1,55m).

Am admirat femeile frumoase, de diverse varste, mame si fice, printre acestea si sotia mea, desigur, imbracate elegant (in mod special seara). Absolut toate acestea, fara exceptie erau fie rusoaice fie romance.

Cred ca este deja prea mult cat am scris. Am dorit insa sa ofer o imagine detaliata cu informatii de actualitate si cat mai utile cititorilor.


[fb]
---
Trimis de myk007 in 21.08.13 10:37:34
Validat / Publicat: 21.08.13 12:08:38
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5460 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (myk007); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 pestisorii ce fac peeling natural: 20 minute costa 20 leva / 1 pers sau 30 leva / 2 pers. Apa e foarte calda - 30 grd C!... partea ciudata este ca nu-ti ofera prosop sa te stergi de apa la final... noi am avut un pachetel de batiste/servetele.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14150 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    ana 2013 [29.08.13 11:53:58] »

    @myk007: F. util si bine scris (mai ales complimentul facut sotiei). Plecam si noi pe doi sept. si ne-am reinoit cunostintele despre Duni si traseul pe care trebuie sa mergem.

    myk007 [29.08.13 15:08:49] »

    @ana 2013:

    Iti multumesc pentru aprecieri si te rog sa ne povesteti experienta ta, la intoarcere.

    ana 2013 [29.08.13 16:02:26] »

    @myk007: dac n-oi veni plina de nervi dupa ce ma ploua pe-acolo o saptamana, va scriu, mai ales ca de data asta nu mai merg la MRP, ci la Pelican, pt ca m-au apucat experimentele la batranete.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ana 2013, danadana*, myk007
    Alte impresii din această RUBRICĂDRR Marina Royal Palace Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043035984039307 sec
    ecranul dvs: 1 x 1