ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.08.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.01.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2009
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Excursie de o zi in Kefalonia

TIPĂREȘTE

Pentru ca nu mi-a placut deloc statiunea Laganas din Zakynthos (vina mi-a apartinut pentru ca a fost singura data cind nu am inchiriat o masina intr-o insula greceasca), am hotarat sa facem in asa fel incat sa o tulim cat mai multe zile de acolo. Si cum altfel cand nu ai masina decat prin excursii optionale. Excursiile optionale oferite in Zakynthos sunt: Island Tour – cu vaporul sau cu autocarul (o zi), Shipwreck Blue Cave (jumatate de zi), Caretta-Caretta Keri Caves (cateva ore), Athena (2 zile) si Kefalonia (1 zi). Noi am ales 2 dintre aceste excursii si am fost incantati de ambele. Prima a fost Island Tour care si-a meritat toti banii si in care am ajuns si la Blue Caves si la vestita plaja Navagio, iar cea de-a doua a fost in Insula Kefalonia.

Cam cu un an inainte de plecarea in aceasta vacanta vazusem intamplator filmul Captain Corelli's Mandolin (un film cu preferata mea Penelope Cruz) si descoperisem acolo niste peisaje de vis. Cautand apoi informatii despre locul in care au fost facute filmarile am descoperit ca era vorba despre Kefalonia. Asa ca nu am ezitat sa plecam intr-o insorita dimineata cu autocarul catre portul din Zakynthos. De aici am suit pe ferry-boat si intr-o ora am ajuns in Kefalonia.

Dupa ce am facut cunostinta cu ghidul (o tanti foarte amabila si draguta) si dupa ce ni s-a povestit cate ceva despre insula am plecat (din nou cu autocarul) catre primul obiectiv inscris pe lista noastra din acea zi: Manastirea Sfantului Gerasimos ce se afla undeva linga localitatile Fragata si Valsamata. Sfantul Gherasim este patronul spiritual al insulei si a trait intre anii 1506-1579. Dupa ce a slujit in manastirile de pe Muntele Athos si din Ierusalim, in 1555 a ajuns pe insula Kefalonia. In primii cinci ani pe aceasta insula a trait intr-o pestera din regiunea Lassi, iar apoi a ajuns in locul in care astazi se inalta biserica ce ii poarta numele.

Moastele Sfantului Gherasim se pastreaza si astazi aici, intr-un sicriu de argint, iar noi am fost indemnati sa coboram pe o scara ingusta in micuta camera subterana in care si-a petrecut viata o buna vreme Sfantul Gherasim. Linga vechea biserica s-a construit o alta, impresionanta si ea prin picturile interioare si atmosfera.

In ambele biserici intrarea este gratuita dar puteti face donatii sau puteti cumpara obiecte religioase. Sfantul Gherasim a murit pe 15 august 1579 si a fost declarat Sfant in anul 1622. Dupa doi ani dupa ce fusese inmormantat, pe 20 octombrie 1581, calugarul a fost deshumat si s-a constatat ca trupul sau nu suferise nici o modificare. Opt luni mai tarziu s-a incercat o noua dezgopare a trupului dar nici atunci nu s-a constata nici o modificare. Din acest motiv s-a cerut Patriarhiei de la Constantinopol declararea ca Sfant a calugarului Gherasim.

Oricum linistea din zona, frumusetea constructiilor si istoria locului au facut din aceasta oprire un moment frumos al excursiei. Am plecat mai departe catre urmatoarele puncte din programul excursiei. Din autocar am descoperit o insula minunata, foarte impadurita si plina de plaje. O insula linistita in care mi s-a parut ca inca nu navalisera foarte multi turisti.

Urmatoarea oprire a fost la Pestera Melissani ce se afla la 3 km de Sami si care a fost descoperita abia in anul 1953 atunci cand, in urma unui cutremur, o parte a tavanului s-a desprins lasind vizibila aceasta minune a naturii. Dupa ce am stat mai mult de jumatate de ora la coada si am platit un bilet ce a costat 7 euro, am intrat intr-un mic tunel si am ajuns la marginea lacului. Peisaj ireal! O apa albastra, limede, care in bataia razelor de soare lua diverse nuante de culori. Fiecare cuplu sau familie s-a suit pe cate o barca (cu barcagiu) si ni s-a facut o scurta plimbare (poate prea scurta) pe acest lac care atinge in unele locuri si 39m adancime. Asa ca nu va rasuciti prea tare in barca pentru a prinde cadre foto cat mai bune deoarece riscati o cadere in apele reci. Oricum barcagiul nu face altceva decat sa repete cat de adanca este apa... ma rog, mai incearca el (pentru un bacsis) sa iti faca si o scurta prezentare a pesterii si a lacului si sa va faca fotografii.

Insulita care se afla in mijlocul lacului, datorita vegetatiei crescute acolo, m-a facut sa ma simt ca in filmul Avatar! (asta ma gandesc acum pentru ca filmul a aparut dupa vizita mea in Kefalonia).

Am mers mai departe catre Pestera Drogarati, o alta minune a naturii. Din pacate multe stalactite si stalagmite au fost distruse in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, atunci cand mai multi soldati ai armatei germane s-au adapostit aici si, poate din plictiseala, au tras cu armele rupand ceea ce natura reusise sa construiasca in mii de ani. Dupa ce am coborat o scara destul de abrupta am ramas pret de cateva minute pentru o scurta prezentare a pesterii si am plecat la colindat. Intrarea in pestera a costat undeva la 3 euro si este pacat sa nu profitati de aceasta vizita. Macar pentru a va racori la o ora la care soarele din Kefalonia devine ucigator.

N-am oprit pentru a manca in frumosul portulet din Agia Efimia, iar apoi am plecat mai departe pentru a descoperi frumusetile insulei. In aceasta a doua parte ni s-au prezentat cateva plaje si am facut o oprire in cea mai frumoasa dintre plajele Greciei (o spun cu mana pe inima !), Mirtos.

Culoarea apei este ireala si oricat de multe fotografii am incercat sa fac, oricat am setat functiile aparatului, in nici o poza nu am reusit sa surprind frumusetea ce se deschidea privirilor noastre. Am ranuntat la poze, m-am pus in fund si am ramas asa... pina am plecat, uluit de tot ce ofera aceasta zona din Kefalonia.

Ultima oprire a fost in capitala insulei Argostoli, loc in care ne-am bucurat de o bere buna (fetele au laudat inghetata) si de o plimbare prin centrul orasului.

Catre orele 18 am plecat inapoi catre Zakynthos spunandu-mi ca urmatoarea vacanta o sa mi-o petrec in Kefalonia. Uite ca au trecut mai multi ani si nu am reusit sa ajung. Asta tot datorita Greciei pentru ca m-a vrajit cu alte insule, cu alte minuni, cu alte plaje uimitoare.


[fb]
---
Trimis de vlado2 in 18.08.13 10:43:30
Validat / Publicat: 18.08.13 14:09:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3859 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vlado2); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Agia Efimia - Kefalonia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19550 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster
[18.08.13 14:08:28]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

DB-01-VIN
[20.08.13 09:42:32]
»

Nice pictures.

myre
[06.07.14 18:22:22]
»

Plaja Mirtos ati vazut-o de sus sau ati coborat pana acolo?

vlado2AUTOR REVIEW
[07.07.14 07:55:50]
»

Din pacate doar de sus

webmasterX
[27.09.14 07:19:16]
»

Mutat în rubrica "Excursii opţionale în/din Zakynthos, ZAKYNTHOS" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DB-01-VIN, myre, vlado2
Alte impresii din această RUBRICĂExcursii opţionale prin/din Zakynthos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056769847869873 sec
    ecranul dvs: 1 x 1