Rumânski Priateli la Hotel Karvuna în căutarea unui mini-sanatoriu

TIPĂREȘTE

Onorată asistență, dragi telespectatori, amabili cetitori plus restul elegant al publicului... vă salut semi-bronzat și pus pe detalii critico-serioase succinte, fără subînțelesuri, încercând a nara în limbaj mimico-evident o mică escapadă la malul lui Mer Noire, partea balgarski.

Trebuie să precizez, deoarece altminteri aș fi tormentat pe vecie de această chestiune delicată, că am stat și m-am sucit pe toate părțile dacă merită au ba să efectuez o redare în proză a activităților turistico-sanatorio-educaționale pe care le-am prestat. Oare de ce? s-o întreba onoratul lector pe bună dreptate. Păi, simplu... iacătă cum se face ca-n poveștile cu zâne și Feți-Mumoși că tot timpul mini-sejurului nostru am plâns cu ochiul interior și cu toate chakrele disponibile prin corpu-mi de nene care își dorea să șadă și să nu facă nimic... uitându-mă cu jind la hotelul amplasat vis-a-vis de Karvuna ‘Otel și anume la Royal Bay. Ei bine, despre acest stabiliment cu onor aș fi vrut să aștern ceva cerneală virtual…dar nu a fost să fie deoarece nu găsirăm locuri disponibile când făcurăm buchingul, totul fiind extra – occupé. Acesta cu pricina, ce-mi aduce ușoare lacrimi în colțul amărât al ochiului drept, posedă cu success o infinity-pool, aspect poate ușor retard pentru unii în a-l lua în considerare dar pe care oasele și cerebelul subsemnatului, “fatigate” de atâtea munci, l-ar fi apreciat nirvanic.

Să trecem la prezentări concrete, promiteam că nu mai elucubrez, detaliile practice sunt cele necesare iar nu filozofările turistice care-și au gazda în altă categorie de rew, n’est ce pas? Voi fi succint, la obiect, pentru ca cei grăbiți să-și culeagă informațiile rapid.

Astfel, sejurul a fost de trei nopți cu lună dedicată ființelor mitice gen vârcolaci, între 12 și 15 calendaristic ale lunii lui Cuptor, Anno Domini în curs. Prețul a fost de 108 euro în total, camera dublă, cu demipensiune, ne-am simțit binișor cu mici excepții (căci altfel nu s-ar mai fi povestit); locația hotelului este pe o plajă aproximativ j’en cote de Topola, putem recomanda hotelul și altor clienți care să nu aibă pretenții masive de “ultra-ol-inclusiv” plus paturi în care să doarmă princiar și…cam asta-i tot, good-bye.

Dar, vai! Oricat am încercat nu pot așterne doar atât…să plusăm carevasăzică șoptit, cu iz de poveste nocturnă.

Peripeții buchinești cu rezervări …bulgărești

Pe la finele lui Cireșar ne trece nouă prin cap cu viteza unui Maglev, plus că se însămânțează fatidic, ideea cum că “ce-ar fi să fugim ca doi nebuni frumoși” într-un uichend prelungit al lui Cuptorel la bulgărei, pentru a executa cu dor și drag relache și check for the first time la Balcic, plus Cap Kaliakra. Pentru că nu prea aveam timp să caut am însărcinat-o (metaforicește că în rest …nu mai are nevoie :)) pe scumpa-mi Milady cu search-ul la malul mării bulgărești dpdv al locului de adormire. Singura pretenție, parol că nu-s deplasat, a fost să aibă măcar o piscinică în care să mă pot bălăci ostășește, nefiind un fan aprig al nisipului umed ce necesită dușuri prelungite, asta și deoarece umilele mele cunoștințe de cultură ghenerală îmi șopteau cu glas de poveste că nu prea e nisip în zona pe care doream s-o atacăm sanatoriceste.

Bineînțeles că excludeam Albene, Varne, Nisipele și altele unde blocurile ol-inclusiviste mi-ar fi dărâmat Zen-ul ca pe un biet joc de cărți. Lui Milady nu tre’ să-i afirmi de două ori o chestiune turistică că deja are douăj’ de pagini deschise cu potențiale “victime” ale rezervațiunilor noastre. Între timp, anunțarăm și doi prieteni, la fel de troglodiți (în sens pozitiv, of course) ca și noi... iar ei, făcându-și curățenie în sertarele cu work-work ne spuseră că acced cu plaisir la oferta de nerefuzat.

Astfel se găsiră mai multe oferte în zona Topola, situată între Kavarna și Balcic, locație ce ne-ar fi surâs teribil pentru micile excursiuni pe care doream să le întreprindem: Balcic – domeniile Reginei Maria, Capul Kaliakra și Ferma de Midii Dalboka (unde eu mergeam pentru că “se dorea” nu că aș fi avut ce să ingurgitez pe acolo, uff!). Și, pentru că la Royal Bay (pe care mi-l arătă pe buching Milady și deja mă uitam la bancomat câte bancnote aș mai fi avut pentru o piscină infinită) era totul antamat atunci ne regruparăm spre Karvuna Hotel, părea atââât de liniștit și subțire, dinaricește vorbind. Am efectuat cu drag rezervarea a două camere duble (ei scriau pe site că au paturi twin) specificând în rezervațiune pe grai englezesc că dorim lipirea colțurilor de hodină pentru a nu țipa brusc după Milady când mi-era lumea mai dragă.

Rezervarea cu pricina era posibilă fără un credit card, însă era specificat că hotelul solicita plata unei arvune prin transfer bancar. Noi, precum niște oameni de bon-ton, zice subsemnatul cu aplomb, așteptarăm confirmarea de la buching dot com și apoi, trai pe vătrai nineacă, ziceam că am scăpat. Ba pardon, nici nu trecură câteva ceasuri și mailul subsemnatului primi un zapis electronic de la managerul hotelului în cauză, doamna Vasilka Dimitrova, în care eram rugat pre limba neaoșă rumânească, scris cu diacritice, să efectuez plata a 60 de euroi prin transfer bancar, fiindu-mi furnizate și datele necesare operațiunii în cauză. Am răspuns rapid că voi achita luni sau marți, deoarece era vineri pe seară și m-am conformat ulterior, minunându-mă că doamna manageriță cunoștea graiul de la nordul Danubiului ori era Gugal transleit în acțiune. Mai apoi doamna Vasilka mi-a trimis un mail de confirmare a primirii euroilor și ne-am liniștit, pregătindu-ne de dixtracțiuni.

Ei…acu’ vine șmecheria buchiselii cu pricina: când am ajuns pe înserate la Karvuna pe 12 ale lui July, doamna ne-a spus că dânsa primise de la booking scrisorica de înștiințare asupra unei camere nu două, așa cum ne apărea nouă pe rezervare, cu care venisem proțap printată pentru a evita oareșce neplăceri. Noi, în corul armatei, o întrebarăm stupefiați-cu ochii mari și galeși a la Bambi dacă poseda și o altă cameră că altminteri iese haos, musai să fie una lânga alta ca să nu alergăm pe holuri un cuplu după celălalt. Dânsa se apucă și căută prin laptop, prin caiețele plus altele și zise că aranjează totul, să fie lumea mulțumită, “e probabil o eroare a site-ului”. Subsemnatul, curios din fire ca o persoană aflata la senectute, își iți însă ochiul pătrunzător pe laptopul bulgăresc și cetii destul de clar pe ecran: “staia 1 și staia 2” adică 2 camere în total pentru celebra și complicata rezervare.

Ce-o fi fost până la urmă nu am priceput însă se rezolvă cam așa: un cuplu la et. 1 și unul la parter. Mrrr, scrâșniră năprasnic dinții cu onor semi-liniștitului deobicei subsemnat și tiiing-tiiing se ascuțiră acele @ariciului: “Păi ce vorbirăm Madam, nu ne dai together? ”; “Din păcate nu, mâine vin 50 de ruși și totul e ocupat”. “Mamăă, ăsta e un maaare minus pentru acest hotel”, decretarăm toți patru în cor, ne luarăm traistele și plecarăm cu migrene în camerele noastre.

Aventuri nocturne “on the road”

Impreună cu prietenii noștri am hotărât plecarea din mirobolanta noastră capitală undeva pe la orele amiezii pentru a ajunge pe înserate la Ezerets – restaurant Wild Duck unde le promisesem un festin culinar a la bulgari ce urma să ne încânte trupurile, mintea și filozofia de viață. Am urmat drumul prin Vama Veche, am ajuns relativ repede la papa-bun și, mai ales că eu nu conduceam, m-am înfipt într-o Kamenitza în deschidere, plus deliciile aferente.

Cu stomăcelele pline, joviali și emanând buna-dispoziție aferentă unei mese ucigător de îndestulate, am purces spre zona Topola, mai precis așa cum scria pe harta de pe sait: Ikantalaka Area. Subsemnatul, fiind pe post de GePeSeu, avea sarcina să discearnă prin hățișul de drumuri ce duceau din Topola spre mini-peninsula pe care este situat hotelul, asta cu harta de pe telefonul mobil la îndemână. O adresă concretă nu exista pentru ca “Noika” gepeseu să o găsească, astfel încât trebuia să ghicim oarecum locația hotelului, adicătelea să fie identică cu harta prezentată de sait, respectiv ce fusese printată pentru conformitate. Minunată și salvatoare ar fi fost posesia unor coordonate însă nici d-alea nu găsisem, astfel încât itinerariul și viețile celor patru turiști zenificați la Wild Duck stăteau în mâinile puternice ale “yours truly”.

Și, după cum se aștepta onorata audiență, nefiind la volan și executând cu interes scrutarea nocturnă a hărții, subsemnatul îndrumă pe prietenul său de la volan pe unul dintre drumurile bestial de întunecate ale Topolei spre mare, chipurile, unde nimerirăm în “the middle of nowhere”, boscheți și cer întunecat, ioc hotel!

După vreo 15 minute de bâjbâială cronică ieșirăm la un drum “principal”, cel de pe harta de leagă Topola de zona garnisită cu câteva hoteluri, dintre care menționez, pentru curioși sau viitori turiști în “Ikantalaka Area”: “Sea Paradise Apartment Complex”, “Royal Bay Apartments” (ufff!), “Sunshine Pearl Hotel”. Pentru evidențierea zonei și alegerea unui “place to rest your bones” puteți accesa aici: booking.com

Trist și îngândurat în urma fatalei greșeli comise (nu mi se întâmplă everyday, dar I’m only human, you know?) m-am uitat pe geam să văd hotelul, imediat cum am ajuns pe ulița (asfaltată, desigur) aferentă. Prietenul nostru a tras mașina în parcare, întrebând-o ulterior pe doamna Vasilka dacă e ok locul ales, răspunsul fiind pozitiv. Era ora 22:20 și ajunseserăm cu bine. N-am primit faulturi nici din partea lui Milady și nici din partea prietenilor noștri, extrem de calmi și bine-dispuși (încă!) în urma copioasei mese servită mai adineauri. Le mulțumesc, spășit, tuturor pentru comprehensiune și lui Milady în particular pentru absența cu desăvărșire a potențialelor împunsături generate de “nefacerea temelor”.

Post-factum mi le-am facut (adicătelea temele) și, ziua pe maare lumină solară, am stabilit coordonatele locației atât de mult căutate, care ar fi cam așa: 43° 24' 27'' Nord 28° 14' 30'' Est.

Considerațiuni generale și particulare asupra stabilimentului de “schlafen”

Acum, să nu credeți că era Satana chiar atât de black apropos de managera hotelașului, având în vedere descrierea pe care am efectuat-o mai sus referitoare la complicata rezervare și la evenimentele ce au decurs din aceasta. Doamna a fost extrem de amabilă cu noi, poate și în urma greșelilor comise, după ce ne adusesem bagajele, discutasem procedura și ne înființasem bombi pe scaunele din holul întreprinderii, ea oferindu-se să ne servească cina. Noi eram deja full-options din punct de vedere nutrițional așa că am spus elegant pas. Totuși, să fim onești, ne-a plăcut faptul că ni se adresa în limba noastra maternă, noi tot vrând să scăpăm cuvinte în graiul shakespearian, obișnuiți cu bulgarii engleziți de pe meleagurile Veliko-Târnăvene.

Văzusem pe saitul de rezervări cum că avea piscină (chiar ne miram, mici naivi, la una bucată stea pe care o afișa cu onor), mai observasem camerele că erau cu vedere spre, să-i spunem un colț de mare și mai văzusem paturile că erau tip single, dar asta o aranjasem prin mail, alipirea acestora precum Durostoru’ la România. Bineînțeles, deși eram obosiți și ora era tardiv de înaintată, o întrebarăm vitejește cum e cu piscina și unde naiba e marea/plaja concret, că se lăuda pe sait că era cu vedere maritimă iar noi nu vedeam decât beznă prin jur și luminile de la Royal Bay, vecinul mai “expensive” al locației.

Ni s-a explicat că marea e chiar în față da’ nu o vedeam din cauza grădinii luminate a giorno a hotelului vecin iar piscina e la 3-4 minute de mers spre dreapta, cum stăteam noi cu spatele la hotel. “Cum, nu e aici’șa? ” întrebă cu uimire și candoare, ambele puerile, subsemnatul. “Nu, domnule, noi n-avem decât o stea”, răspunse timid doamna. Aoleo, să te ții pârleo că asta costă separat, nu cred că e moka, doar dacă au vreun peering cu ce o fi acolo… O nouă bilutză neagră pe frontispiciul locativ. N-am mai întrebat-o alte detalii că deja ne săriseră țăndările. Păi bine ma cherie de ce este pusă piscina la fotografii pe net dacă nu-i aci? Bine că nu puseseră vreuna infinity că făceam apoplexie…

Din ce-am văzut noi pe noapte și mai apoi ne-am edificat live a doua zi complexul pare să fi fost unul destul de vechi, renovat de-a lungul anilor, de sorginte Todor Jivkov-istă în care s-ar fi desfășurat pesemne în vremuri comuniste demult apuse oareșce tabere de creație, sport sau relaxare ale poporului bulgar sau bolșevic, după caz.

În grădina din fața construcției se înălța falnic un tobogan și vreo două balansoare, fiind destul de old ca vărstă dar utile bag seama micilor și tinerelor genii venite în vizită de relaxare pe litoral. Ici-colo sunt înfipte și vreo câteva umbrele și, părerea mea, dacă iarba căci nu pot să-i spun gazon, ar fi fost umectată mai des chiar ar fi arătat interesant ca și locșor de gameplay/relaxare.

Hotelul are parter și vreo două etaje, buchingul spune că ar avea 39 de camere dar noi (români curioși până în măduva oaselor) i-am dat roată și am numărat mai multe, acestea în plus or fi în renovare sau închise din cine știe ce motive, sau rezervate pentru rușii ăia care ne-au ocupat toate etajele a doua zi, ca să nu mai stăm noi unii lângă alții, Mama Rusie “rulând” excesiv prin zonă.

Spațiile de servit masa sunt împărțite astfel: unul este la parter beneficiind de câteva mese exterioare și alte câteva interioare (nu le-am numărat dacă mă întrebați) mai apoi la etajul 1, tot în aceeași manieră. În spațiul interior de la parter se regăsesc vreo două frigidere cu răcoritoare la prețuri umane zic eu, un bar ce servește cafele tip espresso și beuturi digestive pentru înfometații au ba de alcohol.

Ca să ajungem la camere am luat-o prin dreapta intrării principale, a se vedea în poz (n) e și ne-am despărțit unii la parter în dreapta iar alții (doamna-mi și al Dvs.) la etajul superior, urcând câteva trepte benefice sanității organismului șezut atât de multă vreme în autovehicul.

Odaia / “staia” na balgarski hotel

Şi intrarăm furtunos în cameră. Bine, asta s-a petrecut după ce ne-am luptat cu uşa de la intrare care era din materialul intitulat lemn de sorginte antică şi care scârţâia înfiorător, ceva gen thriller movie de o factură îndoielnică şi a cărei broască s-a dovedit a fi uşor îndărătnică. În rest: uauu…câtamai camera, exclamară în glas Milady şi subsemnatul. Vestibulul era cam cât dormitorul nostru mic, asezonat cu un mare şifonier în stânga uşii de intrare, iar în dreapta oglinda-oglinjoară pentru eventuale zidiri faciale ale doamnelor/domnişoarelor aflate în sejur. Camera propriu-zisă era mai mare decât sufrageria noastră (adică peste 18 mp), avea geamuri termopan la balcon şi doar 2 jaluzele, cea aferentă uşii balconului am găsit-o ascunsă sub patul semi-matrimonial încropit din două.

În stânga uşii de la intrare trona un mic frigider (nu minibar, dar cât un Arctic mai vechiuţ de-al nostru) şi deasupra erau aşezate două pahare de unică folosinţă ambalate în plăsticuţe. Mai departe, o măsuţă cu un televizor old-school manifestând tub catodic. Detalii, detalii, poate nesemnificative, cert este că existau în cameră şi erau utilizabile.

Camera de baie se prezenta tot la un nivel “huge” faţă de ce fusesem obisnuiţi, avea şi un minunat boiler de vreo 100 de litri, însă nu am descoperit dacă apa caldă provenea sau nu de la acest obiect, mai ales că prietenii noştri nu au beneficiat de un asemenea “lux” la parter şi totuşi aveau apă caldă. O fi fost tot de la noi? Who knows…

De remarcat cabina de duş, pe care o puteţi admira lasciv în fotografii…Distracţia mare a fost atunci când am intrat incisiv în duş şi am început să trag de lateralele din PVC pentru a închide cabina. Ooops, dar nu avea uşi, existau doar lateralele şi bine că nu le-am rupt/spart la câtă înverşunare am utilizat în dorinţa de a închide ermetic cabina, să nu alunece mai apoi Milady pe acolo şi să păţească vreo nefacută. Aceeaşi situaţie au întâlnit-o şi prietenii noştri astfel încât am concluzionat în urma unei şedinţe de lucru că exista posibilitatea ca nicio cameră să nu beneficieze de astfel de uşiţe.

Pe policioara lavoarului am găsit 2 mini-săpunuri, 2 geluri de duş şi 2 şampoane, un gest frumos din partea gazdei la o steluţă, zic eu.

Revenind la camera de nănică, cele două paturi alipite au fost extrem de chinuitoare dintr-un punct de vedere, afirmă subsemnatul, deoarece erau tip ladă şi marginile abrupte ne intrau practic în carne în momentul în care, din raţiuni matrimonialo-sentimentale, ne apropiam unul de celălalt. Altminteri se dormea uman, fiecare în patul său, problemele apărând subit în momentul apropierii de graniţele stabilite prin natura mobilei.

Vederea spre mare a camerei, atât de lăudată în momentul rezervării era cam inexistentă, întrezărindu-se abia-abia un crâmpei maritim la vreo câteva zeci de metri, restul fiind obturat de hotelul vecin, mult mai înalt şi mai falnic şi de multiplele baldachine aranjate cu grijă pe gazonul din proprietatea acestuia. La parter, însă, prietenii noştri aveau view doar spre grădină, din poziţia respectivă altceva nefiind vizibil. Iar noi patru când ne adunarăm la şedinţa de cuplu (ri) stabilirăm că doar pe la etajul doi ar fi fost ceva-ceva vizibil din marea care, asa cum spunea my dear Milady, face doar flici-flici :).

Pe balcon erau aşezate două scaune şi o masă din plastic, ca să fiu puţin cârcotaş masa era cam mare pentru dimensiunea spaţiului balconistic determinând obturarea accesului celei de-a doua persoane spre şedere, însă erau absolute uşoare şi mutabile aşa că hai să finalizăm desfăşurarea acţiunii şi să spunem că era okei.

Concluzionând aserţiunea despre sacrul loc de odihnă pot spune că, în pofida unor mici neajunsuri, era extrem de curat, renovat recent, spaţios cât cuprinde, apa caldă a fost la înălţime, gunoiul a fost luat zilnic, stopând smiorcăielile critice aici deoarece nu mă consider a fi extrem de pretenţios.

Tratarea fenomenului nutrițional

Ei bine dragi telespectatori, în cazul extrem de fericit în care nu aţi închis aparatele de teatru radiofonic până acum din pur plictis, am ajuns cu chiu cu vai şi la partea alimentară a scriptului abominabil aci executat.

Pentru că next morning ne era o foame de “canis lupus” ne-am prezentat punctuali între orele 08:00 şi 10:00, cât timp se desfăşura breakfast-ul, pentru a servi oareşce elemente nutritive în vederea pregătirii specifice a zilei de odihnă sau de alergatură, în funcţie de programul ales. Petitul dejeuner l-am servit la parter, în interiorul clădirii, deoarece afară cam bătea alizeul şi am dorit să stăm liniştiţi la o tacla aglutinantă. Doamna Vasilka, prezentă la orice oră prin zonă, ne-a invitat să ne aşezăm unde doresc tegumentele noastre şi ne-a arătat, până la servirea platourilor cu păpică, locul de unde ne putem procura cafea şi ceai la discreţie ca şi pâinica, în aceleaşi condiţii. Pâinea o puteam prăji singuri, dacă doream, în toasterele (două la număr) situate chiar lângă masa cu termosele de cafea –ceai şi lapte.

Cum poate am mai amintit în elucubraţiile precendente, stimabila Milady nu poate funcţiona dimineaţa la capacitatea celor 550 de cai putere pe care îi are din fabrică (ultra-full-options, sîc!) fără a servi o cafea mai amară/dulce după vrere, însă tare ca piatra şi iute precum săgeata. În cazul contrar servirii celebrei băuturi aromate funcţionează undeva pe la 50 horse power, respectiv la un cuplu motor redus, adică la un nivel regretabil. Aşadar, soţul ei amabil din fire şi născare se repezi val-vârtej să-i umple câtamai cana cu coffee, bonificaţia fiind un picuţ de lăptic, plus două pliculeţe de brown sugar. Le-am furnizat la masă ca un veritabil chelner de Ritz, şervetul lipsindu-mi doar, aşteptam mai apoi trezirea la viaţă a nărăvaşilor cai aflaţi sub capotă. Dar, vai! Ce oroare şi suspin! Milady îmi comunică pe un glas stins că licoarea cu pricina nu era băubilă. Eu, nervos şi frustrat că în urma serviciului ireproşabil nu există ecouri pozitive, am dat fuga să iau o cană, n-am mai pus lapte, am aruncat zahăr şi am sorbit. Aoleo!!! Apă chioară! Ce ne facem??? Bila nr 3, black all day, god damn it. Dau fuga la bar şi iau contra cost trei espresso făcute la un ditamai aparatul…astea da, fură absolut revigorante. Au costat numai 3,60 leva. Doamna s-a trezit, lumea a fost mulţumită, numai subsemnatul a mai comentat prin bărbi ca o ţaţă în Obor: “Pasămite că ceaiul este executat din restanţe la apă caldă…”

După etapa deloc înmiresmată a cafelei “la liber” scurse de prin instalaţiile/ibricele restaurantului a sosit imediat şi papa: câte un platou gigantic per cuplu care conţinea brânzică tip Feta, roşii, câte 2 ouă fierte, crenvurşti, gemuleţe, unt (pe care le puteam re-împlini oricând din coşuleţele situate lângă pseudo-cafele), pâine deja am stabilit că ne luam câtă doream, iar în plus mai sosiră şi nişte pateuţe calde cu branză dulce/sărată care îmi plăcură în mod excepţional. Micul dejun a variat un pic în fiecare zi astfel că nu ne-am plictisit.

Per ansamblu fenomenul matinal a fost îndestulător şi bun astfel încât orice alt comentariu s-ar încadra în sfera exagerării.

La lăsarea serii, pentru a completa ideea de demipensiune, am adăstat din nou la lăcaşul de papa, de astă dată la etaj, pe terasa “cu vedere la mare”. La vreo 10 minute după ce ne-am aşezat a şi sosit mâncarea mult-dorită, eram cu ceaţa prin stomace, admit senin. Aceasta a constant în (iar două platouri mari, câte unul de cuplu) dovlecei umpluţi cu orez cu legume, friptură de pui la grătar cu garnitură de cartofi prăjiţi, salată de roşii cu castraveţi, desert pepene roşu, iar fiecare şi-a comandat câte un suc la 250 ml sau o apă minerală la jumătate. Pot spune din nou că a fost totul în limite bune, gustos şi hrănitor.

În seara următoare meniul s-a schimbat findu-ne servite bulete de caşcaval şi brânză (delicioase) file de peşte (nu l-am identificat dar l-am servit deşi nu prea obişnuiesc vietăţi marine/de apă dulce) cu garnitură de cartofi natur, salată de roşii şi de oareşce frunzuliţe, nectarine desert şi sucurile/apa alese de fiecare după pofta inimioarei.

Tragând linie după operaţiunile mai sus prezentate, cu excepţia cafelei matinale şi a laptelui, de viţel cred ne-băubil, mesele s-au arătat a fi peste aşteptările noastre, îndestulătoare şi cu ingrediente proaspete.

The Beach, piscina şi alte activităţi recreaţionale în vecinătăţuri

Bineînţeles că problema plajei era una delicată şi trebuia rezolvată în oareşce mod, deoarece hotelul nu avea plajă proprie, precum vecinii săi care erau booked de multă vreme. Având în vedere aceste considerente am purces la scanarea zonei, după o interogaţie adresată doamnei manager cam pe unde am putea beneficia de plajă. Drept înainte la câţiva zeci de metri de hotel se întindea mini-plaja amenajată elegant cu umbreluţe şi şezlonguri aparţinând Royal Bay, dar nu am aflat dacă puteam sau nu să o folosim pentru că am fost doar noaptea acolo, când nu mai era nimeni, ca nişte vamaioţi veritabili în vederea servirii unei licori denumite Lacrima lui Ovidel.

Imediat în stânga sezlongurilor se întindea o mică plajă pietroasă şi plină de scoici (incredibil de multe, posibil să fi fost aduse acolo de mâna omului) unde se putea asculta netulburat flici-fliciul liniştitor al apei sărate.

Tot căutând piscina, pe care am găsit-o la ghici până la urmă, am făcut dreapta de la hotel, am mers vreo 200 de metri apoi am făcut stânga şi am început să coborâm spre plajă. Aceasta era împărţită în vreo două zone: una cu umbreluţe de stuf şi şezlonguri cu salteluţe inscripţionate “White Lagoon” (recte complexul hotelier din dreapta acestei plaje) şi una cu spaţii de închiriat pentru cei neînscrişi într-un asemenea resort capabil, unde se practicau preţurile de 25 leva pentru două şezlonguri şi o umbreluţă/zi. Plaja nu era foarte mare, dădea într-un golf liniştit, n-am intrat în apă deoarece ajungeam abia seara, concluzia noastră fiind că ziua este prea aglomerat spaţial pentru a ne relaxa cum se cuvine.

În cor plenar am decretat că vrem piscină aşa că ne-am întors spre Karvuna să refacem drumul pentru că piscina refuza sa ne sară în ochi. Bineînţeles că am găsit-o, în curtea unui complex de apartamente, iar pe la poarta era afişat mare cât o zi de post: 5 leva/persoană/zi şezlongul. În curtea cu pricina se găsea şi un copăcel falnic aşa că dacă doreai puteai lua umbrela, dacă nu, nu.

La această piscină celebră pentru noi patru, vajnicii turişti şi atât de mult căutată, am petrecut clipe elegante de linişte şi relaxare totală, mai ales că nu era nici naiba prin împrejurimi, toată lumea bună se găsea la malul mării. Nu eram decât noi patru şi nenea care gestiona mini-barul/şezlongurile pe acolo,

prețurile la răcoritoare fiind extrem de bune: trei sucuri la jumătate și o cafea espresso vreo 15 leva în total. Dimensiunile erau măricele, curățată frecvent (venea nenea cu juvelnicul să adune frunze etc) fundul bazinului se adâncea progresiv, apa era caldă, ce să mai comentăm: lux și pasiune pură!

În altă dezordine de idei… din zonă se pot face cu success Balcicul, Capul Kaliakra, Ferma de Midii, ajungându-se la fiteșcare rapid și facil, ceea ce am și executat, așa cum a descris doamna-mi în narațiunea dânsei.

În loc de încheiere ideatică

Pentru că la ora târzie a închiderii programului poate nu am fost explicit asupra calităților și defectelor stabilimentului mai sus prezentat o să caut să sintetizez desfășurarea acțiunii:

Plusuri – preț bun și demipensiune inclusă; aproape de obiective turistice importante ale bulgăreilor; zona liniștită și fără blocuri cu miliarde de turiști; personal amabil grăitor de limba noastră-i o comoară; mâncare ok; posibilitate de a găsi cazare chiar și în uichendurile full în cazul vecinilor hotelieri rafinați; piscina totuși există, e ieftină dar nu-i acolo domne – mai mergi un pic.

Minusuri – paturile nu sunt duble și sufocă potențialul turist ce caută a-și îmbrățișa jumătatea (sic!); atenție la rezervare pentru că necesită plata anticipată plus atenție în cazul rezervărilor multiple pentru a fi clare personalului hotelier; piscina e pe sait dar nu-i ok prezentată, ar necesita sublinierea acesteia la facilități din “vecinătățuri” nu din cadrul hotelului; cam greu de ajuns dacă nu ai mai fost pe acolo sau ești troglodit (ca subsemnatul aci de față); cafeaua de la micul dejun se abrogă prin decret - propunem servirea contra cost, only; plaja cam mică și ocupată de șezlongurile plătitoare de taxe și impozite, nu prea ai unde să-ți așterni cearceaful a la Vamă.

Mă voi întoarce cu siguranță în zona respectivă însă doar pentru a ataca cu avânt muncitoresc piscina aia infinită și bestială pe care am zărit-o cu coada ochiului la vecinu’ de vis-à-vis.

Mes hommages!

P. S. Dedic cu drag mica aventură scriptică dragului meu Emir al Omanului pe nume Alex_Macedo, prietenii știu de ce!

---

VIZUALIZĂRI: 2599 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI