Precum piesele de domino… cade una, pică toate

TIPĂREȘTE

Cam cu vreo săptămână înainte să plecăm la Hotel Domino numai piesa asta am avut-o în cap. Ce să faci, amintiri din timpuri imemoriale. Găsisem locaţia de vis, la malul mării, pe plaja superbă dintre Eforii, la marea noastră cea neagră ale cărui valuri fac vvvvvuuuummmm-vvvvuuuummmmm şi nu flici-flici ca ale bulgarilor, ce să mai... număram zilele până la plecare.

Pe la începutul lunii iulie, citind un review pozitiv de cazare despre un hotel de pe litoralul românesc am lăsat un ecou în care spuneam că “Peste vreo două săptămâni sper să pot şi eu să scriu un rw de cazare bun despre un hotel de pe litoralul românesc. Dar vorb’aia: “Speranţa moare ultima da’ moare sigur”. Asta ca să n-o spun pe aia cu “Sper-mata, da’ speri degeaba”, că sunt o doamnă, ce pana mea… Aşa că, vă rog, consideraţi că n-am spus nimic.

Acuma, politica AFA mă pune într-o mare dilemă. La încărcarea unui review îmi cere să spun dacă recomand sau nu acea destinaţie. Păi eu ce să fac acu’, fraţii mei??? Nu pot să nu recomand pentru că mi-e aiurea faţă de băieţii ăia recepţioneri care erau foarte amabili şi de amplasarea hotelului chiar pe plajă şi de preţul destul de mic pe care l-am plătit fiind weekend în sezon. Oooofff!!! Deci, duceţi-vă, vă recomand, dar ţineţi cont că eu nu mai calc acolo!

Stând şi analizând acum la rece nu ştiu să vă spun exact ce nu mi-a plăcut. Cred că n-a existat ceva să-mi placă. S-o iau însă cu începutul.

Am găsit hotelul total aiurea. Adică, nu am folosit mijloacele specifice de căutare gen site-uri de rezervare şi alte alea pentru că nu ştiam cum să caut exact ce doream. Aşa că am mers frumos cu omuleţul pe Google Map pe şoseua care leagă Eforie Nord de Eforie Sud şi mă opream din loc în loc uitându-mă la unităţile de cazare de pe malul mării încercând să disting ce scrie pe clădirile respective. Astfel am ajuns la Hotel Domino, de fapt Hostel Domino. Am sunat şi am vorbit chipurile “la recepţie”. Mi s-a comunicat că au camere libere şi că este necesară plata unui avans constând în achitarea primei nopţi de cazare. Perfect normal până aici. Numai că… la întrebarea mea “şi cum facem asta? ” mi s-a răspuns că ori direct la recepţie ori, dacă sunt din Bucureşti, să merg pe şos. Giurgiului la hotelul lor de acolo şi îmi vor face o proformă pentru avans. Eu mă aşteptam să-mi dea un număr de cont sau ceva… Se pare însă că nu a fost aşa. Am convenit ca peste o săptămână, când plecam la bulgari, să ne oprim să lăsăm avansul. Zis şi făcut.

Primul contact – prima piesă căzută

Peste o săptămână ne-am înfiinţat la hotel să plătim. Şi încă de la intrarea pe poartă am simţit că nu-i ok. Ne-am trezit într-un spaţiu strâmt, acoperit, având în dreapta o terasă înghesuită plină de nişte feţe bronzate care stăteau, beau bere şi se hăhăiau zgomotos, iar în stânga era un mini loc de joacă la fel de strâmt şi de înghesuit. Noroc că acolo nu se bea bere că o luam la fugă instant.

Cum am intrat a venit la noi un băiat la vreo 20 şi ceva de primăveri care ne-a întrebat dacă ne poate ajuta cu ceva. I-am spus că am venit să plătim avansul aşa cum am vorbit la telefon. A părut pentru o clipă încurcat iar apoi a dat semne că ştie despre ce e vorba. Bag mâna-n foc însă că habar n-avea despre ce vorbeam cu toate că susţinea că el e cel de la telefon. În fine, îi cer să-mi arate o cameră înainte să plătim avansul. Şi ne duce pe o “cărare” pe lângă hotel. Intrăm într-un hol strâmt care pe stânga avea camere iar pe dreapta geamuri termopan. Ştiam că nu are camere cu vedere la mare, dar, conform pozelor de pe site, vederea spre mare era de pe hol. Aiurea. Vederea de pe hol dădea în scheletul unei clădiri în construcţie. Incredibil!!!

Şi aici fac o paranteză pentru a-mi vărsa amarul. Nu înţeleg şi cred că n-o să pot înţelege niciodată de ce, noi având aşa plaje şi un litoral atât de frumos, nu putem face ceva de bun simţ cu el. Construcţii de-a valma, unele în faţa celorlalte, cred că în scurt timp o să ajungă în apă. Nu se ţine cont de legi, PUZ sau măcar estetică. Este un haos general. Proprietarii spaţiilor de cazare umflă preţurile într-aşa un hal încât ajungi să consideri că plăteşti puţin 150 lei/ noapte doar pentru poziţia hotelului. Ei însă în banii ăştia nu oferă nimic. Nici măcar decenţa unui loc plăcut. Unii, aşa cum am mai auzit şi nu o dată, te mai şi reped dacă ai tupeul să le atragi atenţia cu ceva. Să revenim însă la Domino.

Ajungem la etajul 1 unde era o cameră liberă. Ce să vă spun, camera mare, dublă, cu baie curată şi atât. N-am stat să cercetez în amănunt, mai ales că băiatul fusese deosebit de amabil. După ce a închis uşa camerei s-a grăbit la etajul 2 să aducă o casă de marcat mobilă, adică ceva să ne scoată un bon fiscal. Când a plecat m-am uitat înspre soţul meu aşteptând parcă să spună că ne mai gândim, mai căutăm. Ceva nu-mi plăcea şi nu puteam să spun ce anume. Eram însă şi eu şi el obosiţi de atâtea căutări aşa că la privirea mea de căţel bătut mi-a răspuns “Lasă, ariciule, că se putea şi mai rău. Nu pute, e curat, camera e mare. Gândeşte-te că stăm doar două nopţi. Cât de rău poa’ să fie? Ai vrut pe plajă, şi ăsta e pe plajă. ”. Şi cu asta m-a convins. Am plătit, am luat bonul şi ne-am îndreptat spre Wild Duck.

Sejurul propriu-zis – a doua piesă şi alte câteva la pământ

Am ajuns la Hostel Domino într-o şi de vineri pe la ora 14.00. Deşi ştiau că venim şi că mai avem nevoie de un pat suplimentar în cameră, bineînţeles că acesta nu exista. Nu-i nimic, lasă că vine. L-au adus în cele din urmă de la un etaj superior, a venit camerista care l-a îmbrăcat în lenjerii curate şi chiar mi-a adus o pilotă în plus în caz că le e frig noaptea copiilor. Nu-s cârcotaşă dar, mă aşteptam să ajung în cameră şi să mă prăvălesc în pat cu unicul scop de a trage un pui de somn. A trebuit însă să mai aşteptăm cu bagajele în mijlocul camerei şi copiii mişunând nerăbdători încă vreo 30 de minute până să putem face asta.

În fine, trece şi asta, ne montează patul şi ies din cameră. Eu, fuga la baie, ca omu’ după drum. Şi la baie ce să vezi. Frateeeeee, nu se închide uşa! Şi nu se închidea nu pentru că era stricată ci pentru că pur şi simplu nu avea clanţă şi broască sau închizătoare, că nici nu ştiu cum să-i mai zic. Papuci, asta îmi lipsea cu doi pitaci după mine... Îngăduitoare cu aceste mici neajunsuri îmi iau un troler cu mine în baie şi îl proptesc cu onor în uşă. Noroc că am copii cuminţi. OK, trec şi peste asta.

Ies din baie într-un final şi mă prăbuşesc în pat. Mooooaaaamăăăă!!! Au făcut arcurile alea de jurai că s-a aşezat tancul, iar eu încă nu am masa comparabilă cu cea a unui asemenea vehicul. “Stai să vezi cum o să facă atunci când o să se aşeze tati... ”, îmi spuse fiică-mea cu voce de taină să nu cumva s-o audă taică-su. Măi dragilor, făcea patul ăla ca o piftie de câte ori te aşezai în el, iar dacă săvârşeai aroganţa să te întorci, atunci cu siguranţă erai mâncat. “Na, ţi-a trebuit hotel pe plajă! ”, mă apostrofă jumătatea testosteronică adultă a familiei. Uitase pesmene de cuvintele blânde pe care mi le adresase in urmă cu aproximativ două săptămâni. Ce să vă spun, au fost două nopţi de coşmar. Am găsit sâmbătă dimineaţă şi explicaţia piftielii patului. Nu era un pat propriu-zis, adică era doar o placă pe care era pusă salteaua, fără niciun fel de ancadrament. Nefiind ţinută din laterale făcea salteaua aia de ziceai că-i piftie de Crăciun.

Bun, trecem şi peste asta. Vorba vine “trecem”, noi deja începusem să le contorizăm. Gata, la somnicul de după-amiază. Tragem storurile, închidem geamul şi la nani… Aş folosi iar onomatopee, dar nu fac şi din ăsta un review onomatopeic, vorba lui @dorgo. Dragii mei, geamurile dau înspre şoseaua care leagă Eforiile, iar termopanele sunt, evident, de o calitate îndoielnică. În timp ce noi ne chinuiam să adormim, juniorul familiei, din pătuţ, “număra” maşinile şi motocicletele: “Mama, ata tete (ata tete = altă maşină), ata tete, ata tete. Mama, tâcâtaaa, ata tete, ata tâcâta (tâcâta = motocicletă) ”. Închipuiţi-vă, vă rog, în ce condiţii am dormit fiind zi de sâmbătă după-amiază în plin sezon estival.

În ceea ce priveşte parcarea, pe site scria “parcare gratuită”. Da, într-adevăr, parcarea era gratuită pentru clienţii hotelului şi pentru toată hoarda de turişti veniţi să facă plajă în zona respectivă. Îşi lăsau maşinile în parcarea hotelului iar dacă aveai proasta inspiraţie să pleci cu maşina în cursul prânzului ca să mănânci şi apoi să vrei să te întorci la hotel pentru somn, puteai fi sigur că o să te învârţi ca prostul prin zona de parcare minute bune până să reuşeşti să găseşti un loc liber şi fără să blochezi pe altcineva. Dezolant!

Accesul la şi de la plajă – tot dominoul la pământ

Eheeee, e pe plajă, deci ieşi şi intri în costum de baie. Corect, numai că nu e recomandat să-ţi iei după tine o paporniţă plină cu lucruri de plajă, jucării, prosoape sau, ferească Cel de Sus, umbreluţe şi şezlonguri. Nu de alta, dar rişti să rămâi în curte cu ele. Curte, mă rog, … culoarul acela în aer liber care înconjoară hotelul. Poarta de acces spre plajă e atât de mică încât cu greu poţi strecura pe acolo un parinte cu un copil de mână. Trebuie să intre şi să iasă pe rând. Noi după prima tură de plajă am dus totul în maşină (mai puţin copiii şi costumele de baie) astfel încât când ieşeam sau intram încăpeam pe poartă la marele fix. Dimineaţa treceam pe la maşină şi luam ustensilele de plajă, la prânz le duceam la loc. După-amiaza la fel. Astfel ne-am putut strecura în voie.

Cum intri în pseudo-curte ai un duş montat la o cişmea pentru a te curăţa de nisip înainte de intrarea în hotel. Un lucru bun dealtfel dacă locul ar fi fost puţin mai lat. Dar aici, dacă cineva se curăţa la cişmea, altcineva cu greu putea trece pe lângă şi, dacă o făcea, exista riscul unor posturi/poziţii cel puţin indecente şi interpretabile având în vedere şi ţinutele sumare specifice zonei litorale. Mă rog, mai trecem şi peste asta?

Plaja şi marea

Cred că singurul aspect pozitiv este acest capitol. Din păcate însă nu este meritul hotelului. Plaja dintre Eforii cred că o ştie toată lumea: lată, cu nisip fin şi intrare lină în mare. Oricât ar fi de aglomerată, tot găseşti un loc de prosop şi tot ai senzaţia că respiri. Pe plajă este amenajat un băruleţ de unde noi dimineaţa ne cumpăram cafea, dar am văzut că aveau şi sucuri, bere şi crănţănele. Ceea ce am remarcat şi am fost plăcut surprinsă a fost curăţenia plajei. Exista un tomberon şi aproape toată lumea îşi ducea gunoaiele acolo. Am văzut pe plajă doar ceva mucuri de ţigări, în rest… nu PET-uri, nu hârtii, nu pungi. Dimineaţa acea pubelă era goală iar seara deja dădea pe dinafară. Totuşi, cei care aveau gunoi care nu încăpea în tomberon am observat că îl depozitau în pungi lângă acesta. Oare începem să ne civilizăm sau am prins eu un weekend cu o tură de turişti mai cuminţi?

Lângă scheletul construcţiei din faţa Hotelului Domino se află câteva viluţe, tot pe plajă, care nouă ne-au făcut cu ochiul. Hai poate o punem de câteva zile pe aici la sfârşitul lui august dacă n-au preţuri nesimţite, ne-am zis la un moment dat. În zadar am încercat să vedem ce e cu viluţele alea. Zăream doar din când în când oameni care erau cazaţi acolo şi care mai ieşeau pe terasă, dar recepţie sau cineva din management, ioc.

Am aflat în ultima zi că acele vile aparţin “domnului Tender” şi că nu se închiriau ci erau date doar angajaţilor domnului respectiv ca aceştia să-şi petreacă concediul la malul mării. Pfoai, şi să mai spui că nu-i bine să fii angjat la Tender… Domnu’, nu faceţi angajări că vrea şi gura mea un locşor la una din viluţele alea măcar o săptămână pe vară? Ce să mai, lăsând gluma la o parte, ne-au dat pe spate vilele alea.

Concluzii

Hotelul Domino este exemplul clar al motivului pentru care românaşii noştri preferă să-şi cheltuiască bănuţii munciţi un an întreg pe la greci sau, mai aproape, la vecinii bulgari. Dacă în cazul unei escapade de două zile poţi să-ţi mai pui problema “lasă că dacă dorm prost, mă refac acasă…”, în ceea ce priveşte un sejur mai lung, deja acest hotel nu e de luat în calcul. Pur şi simplu mintea mea refuză să înţeleagă de ce toţi proprietarii de hoteluri de la noi sunt atât de puşi pe căpătuială încât nu pot oferi condiţii de cazare decente la preţurile pe care le cer. Se mulţumesc cu turişti de weekend în loc să facă tot posibilul să-l determine pe om să revină, eventual pentru un sejur mai lung. Degeaba sunt amabili recepţionerii şi cameristele, vorba-ceea: e voinţă, dar nu-i putinţă… E imperios necesară o schimbare de mentalitate şi de atitudine a proprietarilor de hoteluri din zona litoralului, altfel se duce totul de râpă. Dar asta deja ştim cu toţii. Avem cu ce, dar n-avem cu cine, deh dragoste comică la malul mării noastre.

Domnul meu mi-a zis clar că nu mai joacă domino în viaţa lui. Din păcate nu pot decât să fiu în asentimentul lui. Păcat!

Îmi pare rău de nu pot să vă spun! Chiar mi-am dorit să scriu un review de cazare favorabil din această zonă. N-a fost să fie însă. Poate data viitoare…

Revin cu poze de îndată ce îmi găsesc cablul de date pentru telefon. Nu am considerat că merita efortul să scoatem camera foto din bagaj.

---

VIZUALIZĂRI: 3704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI