ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.07.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 13.11.11
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Croaziera pe Marea Ionica

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

In Lefkada nu o sa intalniti o gama variata de excursii optionale asa cum se gasesc in Zakynthos spre exemplu: vezi impresii

Aici sunt doua mari excursii si anume: Croaziera celor 7 insule sau BBQ cruise.

Pentru excursii puteti merge in Nidri pe strada principala unde veti gasi mai multe agentii ce vand aceste excursii sau chiar direct in port. Noi am mers cu o zi inainte la agentie si am discutat despre excursie.

Am ales Kontogiorgis Cruises pentru ca ne-a placut vaporul Eptanisios cu care urma sa facem croaziera. Vaporul este unul relativ nou, spun ei, ετος κατασκευης 2007, adica fabricat in 2007. Mai multe fotografii sau informatii se pot gasi pe site-ul lor oficial: lefkadacruises.gr

Pretul croazierei pentru o persoana este de 20 de euro. Ni s-a prezentat apoi programul excursiei noastre: prima oprire la Porto Katsiki, a doua la Fiskardo in Kefalonia, a treia oprire la Kioni in insula Itaka, a patra oprire la Pestera Papanikolis de pe insula Meganisi, a sasea oprire ar fi fost de fapt un tur al insulelor Scorpios, Sparti si Kastri, si ultimul punct al excursiei noastre ar fi fost un tur al insulei Madouri. Aceste era programul oficial afisat pe pliantele care ni s-au inmanat impreuna cu chitanta pentru excursie.

A doua zi urma sa ne imbarcam pe vapor in jurul orei 9. Va sfatuiesc pe toti cei care veniti cu masina din alta statiune/sat/hotel pentru aceasta excursie sa lasati masina intr-o parcare fara plata din Nidri. Parcarea se afla exact vis a vis de biserica din Nidri, este o strada perpendiculara pe strada principala, iar parcarea este una foarte incapatoare si gratuita. In port nu va puteti lasa masinile deoarce riscati o amenda de 80 de euro. De la biserica pana in port mai aveti 3 minute de mers pe jos.

A doua zi ne-am pregatit cu toate cele necesare: doamna Enoula, sotia patronului de la locatia de unde am fost cazati, vezi impresii ne-a pregatit doua casolete cu briam, ne-am mai luat 2 beri reci, 1 sticla mare de apa, banane, mere, alune si nuci pentru ca stiam ca urmeaza o zi lunga si nu aveam timp sa luam masa pe la taverne. Va recomand sa luati mancare si apa cu voi deoarece fiecare oprire care se face este de circa 45-50 de minute, timp insuficient pentru a cauta o taverna, a comanda mancare si a manca linistiti.

Am ajuns in port asadar in jurul orei 9 si un sfert si vaporul era ocupat deja pe jumatate. Nu stiu exact ce capacitate avea vaporul dar cred ca au fost in jur de 100 de persoane in excursia noastra.

Vaporul arata foarte bine, mocheta de pe jos parea noua si bine intretinuta, banchetele nu erau deloc uzate, toaletele erau foarte mari, curate si aveau sapun lichid, hartie si uscator de maini. Exista si un bar de unde se pot cumpara sandwich-uri, cafele, bere, inghetata, etc.

Imediat ce ne-am urcat la bord, am cautat un loc cat mai aproape de toaleta. Si chiar acolo am stat, pe o banca langa toaleta pentru ca ma asteptam sa am rau de mare si imi doream sa nu am mult de mers pana la toaleta in caz ca imi vine sa vars. Am mers apoi la unul din membrii echipajului si am cerut pastila minune. M-au trimis la bar unde barmanul mi-a dat pastila pentru rau de mare pe care am luat-o cu o jumatate de ora inainte de a pleca vaporul. De data aceasta nu am mai avut rau de mare.

In jurul orei 10 a plecat vaporul. Marea era linistita si soarele stralucea pe cer. Eram fericiti ca nu erau nori si nici valuri nu se intrezareau la orizont.

La nici o jumatate de ora de cand am plecat, am fost anuntati de catre capitan ca vaporul nostru nu poate ajunge in Porto Katsiki deoarece acolo sunt curenti puternici si nu am primit autorizatie de a ancora acolo.

Astfel programul nostru a suferit o drastica modificare, prima noatra oprire fiind la Pestera Papanikolis de pe insula Meganisi.

Cand am ajuns acolo, mai erau in fata noastra inca doua vapoare: unul ce explora pestera si altul ce astepta sa ii vina randul de a intra in grota. Ne-am amuzat privind vaporasul din fata noastra: era chiar vaporul piratilor si era foarte nostim colorat!

A venit si randul vaporului nostru de a intra in pestera. Pestera ni s-a parut micuta comparand bineninteles cu Blue Caves din Zakynthos dar ne-a placut culoarea apei de un verde smarald foarte frumos.

Despre insula Meganisi ar mai fi de spus ca este cea mai mare insulita de langa Lefkada, avand doar trei catune si anume: Sparthohori, Katomeri si Vathi si o populatie de 1300 de locuitori.

Urmatoarea oprire dupa pestera a fost pe o plaja salbatica din nordul insulei homerice Itaka. Plaja se afla intr-un golfulet foarte pitoresc si singurul mod de a ajunge acolo era pe mare. Apa marii avea nuante de turcoaz-smarald acolo iar nisipul de pe plaja era format din pietricele mici si mari. Am coborat de pe vas si am fost anuntati ca avem 1 ora de stat la plaja. Incet incet micuta plaja virgina s-a umplut cu toti pasagerii ce au coborat de pe vaporul nostru si cu greu mai puteai face poza singur.

Timpul a zburat usor si curand ne-am imbarcat din nou pe vas pentru urmatoarea noastra oprire: Portul Kioni din Itaka. Nu cred ca am facut mai mult de 15-20 de minute de la plaja micuta din nordul insulei pana in Kioni. Vaporul nostru a ancorat in micutul port foarte pitoresc plin de ambarcatiuni care mai de care mai deosebite.

Mi-a placut foarte mult oraselul port micut cu taverne pe malul apei, cred ca era foarte romantic sa iei masa aici privind sutele de pestisori colorati ce se zareau in apa cristalina. Din pacate noi nu am avut timp de luat masa aici deoarece am avut de petrecut 40 de minute aici, timp in care ne-am multumit sa dam un tur in satuc.

Am pornit agale admirand tavernele frumoase si casele de langa mare pline de flori viu colorate. Ici colo era cate un magazin de suveniruri unde am intrat si noi. Preturile cam scumpute, o rochita ce mi-a placut tip poncho de plaja era 70 de euro. Ne-am multumit cu niste magneti cu harta insulei ce costau 3 euro bucata.

Cele 40 de minute s-au scurs foarte repede si a trebuit sa ne indreptam catre vas. Dupa ce am ajuns la locurile noatre am vazut sute de pestisori pe langa vapor. Alti turisti le aruncau paine si pentru ei se anunta un mare festin. In cateva minute vaporul nostru deja pleca din Kioni spre urmatoarea destinatie. Nu a inaintat mai mult de 1 km ca vad alergand un membru al echipajului spre cabina capitanului. Ii spune ceva acestuia dupa care urmeaza intoarcerea. Hmmm, nu stiam ca vapoarele vireaza atat de brusc.

Ce se intamplase? De ce a intors vaporul? Aveam sa aflam asta foarte repede: doua turiste sarbe "uitasera" ca trebuie sa plecam la ora bine stabilita dinainte sau "nu vazusera" ditamai vaporul plecand. Le-am gasit asteptand cu mainile in sold in port de parca era vina capitanului ca plecase la ora pe care ne-o spusese inca dinainte de a ancora aici.

Parasind caminul legendarului rege Odiseu, iata ca pornim spre cea mai mare insula ionica, Kefalonia. Am mai fost anul trecut in Kefalonia, vezi impresii, dar nu am ajuns in Fiskardo.

Ce orasel colorat este Fiskardo! Cladirile venetiene ce au supravietuit cutremurului din 1953 au fost vopsite in culori vii si au devenit emblema orasului impreuna cu chiparosii sai. Am luat-o la pas incet pentru ca aveam fix o ora pentru a vizita micul oras. Ne-a lasat placut impresionati multitudinea de taverne cu scaune colorate de pe malul apei, zecile de ambarcatiuni din port si felul foarte original in care erau decorate unele cladiri sau magazine.

Am intrat pe rand in mai multe magazine de suveniruri de unde am cumparat magneti de frigiderla 3 euro bucata. Am intrat intr-un market mic pentru a cumpara apa rece si am gasit acolo un produse bio: am ales un pachet de grisine din grau dur bio cu ulei de masline si sare de mare la 4 euro. Nu am mai mancat vreodata grisine atat de gustoase! Niciodata nu dati gres atunci cand cumparati produse locale de la greci!

Aici in port am vazut oferte pentru excursii din Fiskardo: erau excursii pentru scufundari, snorkeling sau chiar o partita de inot alaturi de delfini! Fiskardo este un orasel atat de mic, mi-l imaginam mult mai mare, cred ca nu e nici pe jumatate cat Nikiana, in 20 de minute il strabati pe tot lejer la pas!

Cu greu ne-am despartit de pitorescul Fiskardo si ne-am imbarcat pe vasul nostru pentru a ne continua calatoria. Urmatorul punct al croazierei noatre era insula Scorpios. Despre insula se stie ca a fost cumparata in anii 60 de magnatul grec Aristotel Onasi pentru suma de 12000 $. Acum insula apartine unui alt milionar, de data aceasta rus, si se pare ca grecii sunt foarte nemultumiti de faptul ca nepoata lui Onasis a vandut insula rusilor. Ni s-a facut o mica prezentare a insulei penntru ca apoi sa facem o mica oprire la o plaja mica unde aveam voie sa ancoram. Au fost cativa turisti care s-au aruncat de pe vapor direct in mare, asa doar ca sa faca baie in apa de milioane, in rest nimic impresionant in jur.

Cea din urma insula din circuitul celor 7 este insula Madouri, insula cea mai apropiata de Nidri, o insula privata unde nu este permisa ancorarea. Pe insula s-a nascut si a crescut poetul Aristotel Valaoritis. Tot aici pe insula a scris operele sale cele mai importante. Insula a fost mostenita de nepotul poetului, Manos Valaoritis.

Excursia noastra se apropia de sfarsit pe masura ce ne indreptam spre portul Nidri in jurul orei 19. Am petrecut o zi pe mare fara probleme dar am ramas cu un mare regret si anume: ca nu am apucat sa mai vedem Porto Katsiki!

Cand ne-am intors acasa am dorit sa vedem un film despre viata lui Onasis. Nu stiu daca filmul este realizat exact dupa biografia lui Onasis sau este fictiune, dar in film apar niste scene foarte controversate despre modul cum s-a imbogatit magnatul grec. In film apare in rolul tatalui lui Aristotel Onasis actorul Anthony Quinn.

Concluzie

A fost o croaziera foarte frumoasa in care am avut ocazia sa vedem locuri minunate, am facut plaja si ne-am simtit foarte bine. Va recomand din tot sufletul aceasta excursie, cu precizarea sa va interesati din timp despre vreme, daca sunt valuri sau curenti.

Vacante frumoase!


[fb]
---
Trimis de Muffin2009 in 19.07.13 18:44:44
Validat / Publicat: 19.07.13 20:26:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Zakynthos, Kavala, Salonic, Kalambaka-Meteore, Kefalonia
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6216 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Muffin2009); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Decor in fata unui magazin de suveniruri, insula Itaka
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28550 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster
[19.07.13 20:25:57]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Muffin2009AUTOR REVIEW
[19.07.13 21:39:51]
»

Rog ilustratie video muzicala: http://www.youtube.com/watch?v=qG-mmYIx1o8

webmaster
[19.07.13 21:56:01]
»

@Muffin2009: rezolvat

miru2006
[20.07.13 10:54:39]
»

Foarte detaliate si frumoase rewieu-urile dvs. Si noi ne pregatim sa plecam pe 22 august in Lefkada iar articolele dv. sunt deosebit de utile. Chiar de retinut faptul cu parcarea in Nidri, pentru ca ma framanta ideea unde vom lasa masina toata ziua cand plecam in crozierea celor 7 insule! Pacat ca nu ati mai ajuns la Porto Katsiki!

Muffin2009AUTOR REVIEW
[20.07.13 11:33:52]
»

@miru2006: Iti multumesc pentru aprecieri! Ma bucur ca informatiile din review-urile mele iti sunt de folos.

In ceea ce priveste parcarea pe insula nu e de glumit. Am vazut o masina parcata langa port unde este interzisa parcarea ce avea pus la stergatoare o hartie roz. Am luat hartia din curiozitate ca sa vad cat este amenda: 80 de euro. Ar fi pacat ca o amenda sa iti strice vacanta.

Vacanta frumoasa iti doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
miru2006
[20.07.13 12:12:48]
»

@Muffin2009: MULTUMESC FRUMOS! NU MAI AM RABDARE, ABIA ASTEPT! E PRIMA OARA CAND PLECAM SPRE LEFKADA! AM FOST CU ANI IN URAM IN TOT PELOPONEZUL SI A FOST DE VIS!

INCA ODATA FELICITARI PENTRU REVIEW-URILE ATAT DE DETALIATE CARE SUNT DE UN REAL FOLOS!

webmaster
[20.07.13 12:44:26]
»

@miru2006: te rog să eviţi pe viitor folosirea exclusivă a literelor MAJUSCULE (LITERE MARI), această practică este nerecomandată (îngreunează citirea) şi în general considerată lipsită de politeţe pe internet.

În limbaj internaut, a scrie cu LITERE MARI înseamnă că strigi la noi!!!

Vezi, de exemplu, aici

mariana.olaru
[20.07.13 18:05:15]
»

Frumusețea review-urilor tale am degustat-o de fiecare dată cu maximum de plăcere, așa încât e de prisos să mai comentez. Dar acum m-am delectat îndeosebi cu minunatele peisaje din fotografii. ”Expoziția” ta foto din Lefkada este superbă! Ai ochi de artist, probabil un aparat foto performant, un program de prelucrare foarte bun, și iată rețeta pentru acest impresionant spectacol al imaginilor din Lefkada, locul în care eu nu am fost, dar spre care nădăjduiesc că mă vor duce pașii într-un viitor apropiat. Sincere felicitări!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Muffin2009AUTOR REVIEW
[20.07.13 23:26:55]
»

@mariana. olaru: Iti multumesc pentru aprecieri!

dorgo
[27.07.13 22:10:58]
»

Frumoase fotografii! Felicitari! Oare floarea din P26 e Bougainvillea sau flaorea de hartie?

Muffin2009AUTOR REVIEW
[27.07.13 22:29:43]
»

@dorgoa, e unul si acelasi lucru, vezi aici: gradina.acasa.ro/plante-d ... tie-170101.html

Merci pentru aprecieri!

webmasterX
[05.10.14 07:27:55]
»

Mutat în rubrica "Excursii opționale din Lefkada, LEFKADA" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, mariana.olaru, miru2006, Muffin2009
Alte impresii din această RUBRICĂExcursii opționale prin/din Lefkada:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078460931777954 sec
    ecranul dvs: 1 x 1