Bergamo, surpriza de senzaţie de la poalele Alpilor

TIPĂREȘTE

Aşa cum am promis revin şi cu ce de-a treia şi ultima destinaţie a concediului nostru.

“Bergamo”, ce înseamnă Bergamo pentru fiecare din voi? Când zici “Bergamo” pentru prima dată îţi vine în minte aeroportul de low-costuri, poarta cu taxă mică de intrare în Milano sau mall-ul Orio al Serio de peste drum. Ceva de genu’: “Unde ai fost, făi fată, în weekend? ” “La Milano, făi fată, la şoping! ”… Şi ea luase avionul cu doi lei până la Bergamo, traversase autostrada şi se dusese fuga-fuga la mall să-şi ia o ţoală şi un creion de ochi de la Kiko şi apoi fuga înapoi la aeroport să nu piardă cursa de seară spre Bucureşti. Cam asta reprezintă micul orăşel pentru majoritatea. Recunosc că şi eu cochetam acum vreun an cu ideea să dau o fugă până la mall-ul ăla la magazinul Disney. :))

Noi am zărit pentru prima dată Bergamo din autobuz acum vreo doi ani când am fost să vizităm Milano. “Ia uite acolo sus pe deal, pare a fi o cetate. Ăsta o fi Bergamo? Mamă, ce bestial arată. Păcat că n-avem timp să mergem până acolo când ne întoarcem. ”

Anul ăsta însă, se pare că s-a făcut timp. La întoarcerea din Praga (vezi impresii) am optat pentru o noapte de cazare în Bergamo pentru ca a doua zi să zburăm spre casă. Tare bine am făcut...

Transportul

Cum am ajuns în zona liberă a aeroportului, am întrebat repede de casa de bilete spre Bergamo. Aceasta se află în terminalul Sosiri în partea stângă înainte de ieşire. Trebuie puţină atenţie că acolo majoritatea ghişeelor vând bilete spre “Milano – 5 euro”. Un bilet până în Bergamo costă 2,10 euro şi este valabil 90 de minute din momentul validării. Cu biletele în mână ne-am îndreptat repede spre staţia de autobuz care se află cum ieşi din terminal, traversezi şi puţin în dreapta. Ne uitam în toate părţile. Peste tot autobuze-autocar, moderne care arătau trăznet. Ne-am felicitat pentru ideea bună pe care am avut-o să luăm bilete de la ghişeul din aeroport pentru că, bineînţeles, automatul din staţie nu funcţiona (având în vedere ce scria @Cristina67 acum un an şi ceva mai că îmi vine a crede că acel automat e pus acolo de decor). Măi şi stăm. Între timp se strânsese ceva lume. Ne uitam la toate autobuzele care treceau pe acolo. Toate parcau în dreptul panourilor de Milano.

Într-un final, după vreo 15 minute, apare o răpciugă de bus care abia îşi târa ţeava de eşapament. Am încăput cu chiu cu vai toţi din staţie şi cap-compas Bergamo. Trebuie să precizez că autobuzul de la aeroport merge până sus în Citta Alta, nu doar până la intrarea în oraş. Noi am coborât însă la un fel de autogară care este în Piazza G. Marconi deoarece intenţionam să ajungem întâi la locul de cazare, să lăsăm bagajele şi abia apoi să pornim în explorare. Acolo, în Piazza G. Marconi este şi o staţie de taxiuri şi un McDonald’s, un depozit de bagaje (vezi aici) pentru cei care ar avea nevoie vreodată.

După formalităţile de cazare şi urmând indicaţiile cu harta în faţă pe care gazda noastră a avut amabilitatea să ni le dea, am pornit în “expediţie”.

Oraşul vechi

Bergamo, oraşul vechi, se împarte în două, Una este partea de jos, sau Citta Bassa, care este o zonă mai comercială şi care pare a fi centrul de business şi de shopping al Bergamo-ului, iar cea de-a doua este partea de sus, sau Citta Alta, zonă de interes turistic. În Citta Bassa arhitectura veche a oraşului se îmbină cu multitudinea de bănci, terase şi magazine care pot fi zărite la tot pasul. Aici am văzut cei mai mulţi italieni îmbrăcaţi la costum pe metru pătrat. Aveam la un moment dat impresia că toată lumea lucrează la bancă şi aleargă între un sediu şi altul. Cred că am nimerit şi pauza de masă că erau pe străzi de ziceai că s-a spart conducta cu italieni coborâţi din pagini de reviste de business.

Citta Bassa se întinde între Galleria Conca D’Oro – Piazza Pontida – Largo del Galgario şi Porta S. Giacomo (informaţiile astea tot de la gazda noastră le-am aflat). Principala stradă este Via XX Settembre care, împreună cu Via Sant’Alessandro şi Via Sant’Orsola formează centrul comercial al oraşului. Aici sunt concentrate aproape toate magazinele de firmă, sediile de bănci. Toate cele trei străzi sunt pietonale. În Piazza G. Matteotti, unde Via XX Settembre se intersectează cu Via Roma, am servit masa la o “împinge tava” care avea o terasă panoramică foarte frumoasă.

De aici am urcat pe Via Roma, care se continuă cu Viale Vittorio Emanuele II până la funicularul spre Citta Alta. Recunosc, aveam ceva emoţii, deoarece văzusem în pozele @cristinei67 o coadă de zile mari la funicular. Când am ajuns însă... surpriză. Nu era nimeni. De departe am avut impresia că nu funcţionează şi deja ne gândeam cum ajungem pe jos. Am ajuns, am mers la casa de bilete, am luat dus-întors şi am aşteptat cuminţi să vină trenuleţul. Între timp mai apăruseră vreo doi turişti şi cam ăştia am fost toţi.

Citta Alta

Eeeeeee şi aici, în Citta Alta, se dezvăluie perla oraşului Bergamo. Ziduri înalte de piatră, străzi pavate cu piatră rotundă, biserici din piatră… O incântare pentru ochi şi un chin pentru picioare. La un moment dat însă nu mai simţi durerea, deoarece farmecul oraşului te acaparează întrutotul.

De la staţia de funicular am făcut stânga pe Via Donizetti pentru a ajunge la Piazza Duomo. Am ajuns pe Via Vitali la Basilica Santa Maria Maggiore. Pe bune, am văzut ceva bazilici şi catedrale la viaţa mea şi nu ştiu dacă m-a impresionat vreuna mai mult. Pe principiul, aplicat invers însă: “pe dinafară-i vopsit gardul şi-năuntru… leopardul”. La exterior nimic nu te pregăteşte pentru ce te aşteaptă la interior. Pe dinafară pare o bazilică simplă, dar impunătoare, ca mai toate bazilicile văzute de mine până acum. Interiorul însă depăşeşte cu mult aşteptările. Decoraţiunile baroce îţi iau pur şi simplu ochii. Aici pozele, atât cât pot fi de clare, vorbesc de la sine. Dar totuşi sunt palide copii a ceea ce noi am văzut înăuntru. De remarcat că aici se află şi mormântul compozitorului Gaetano Donizetti. Lângă Santa Maria Maggiore se află Capela Colleoni, care a fost construită după demolarea unei abside a bazilicii Santa Maria Maggiore. Am ieşit de acolo după ce stătusem mult mai mult decât ne propusesem şi am plecat pentru a descoperi ce alte minunăţii mai ascundea micul oraş.

Am ajuns în Piaţa Veche, sau Piazza Vecchia, unde am făcut câteva poze frumoasei fântâni de secol XVIII care tronează în mijlocul ei şi am trecut pe lângă Muzeul de Istorie pe care însă nu am intrat să-l vizităm deoarece afară era o vreme superbă şi voiam să profităm la maxim de soare după ploaia din Praga.

Ajunşi aici am intrat într-o mare dilemă. Mergem să vizităm Domul, sau luăm o pauză culturală şi dăm o fugă să mâncăm o “gelată” italienească de la mama ei? Rupţi de picioare şi de soare, pofta trupească a câştigat în faţa cele spirituale... :)) “Mama, ei de gelată, că din martie bălesc la ea, hai să mâncăm că avortez dacă nu gust măcar una în următoarele zece minute”, grăi către mine cu bala în colţu’ gurii jumătatea-mi – drăcuşor. Şi ne-am îndreptat spre ]b[Marianna.

Ce-i cu acest “Marianna”… Gazda noastră, Roberta (despre care vă voi povesti mai multe în review-ul de cazare), ne spusese că îngheţata italiană are o istorie-legendă foarte hazlie. Există atât de multe tipuri de îngheţată în Italia deoarece fiecare zonă sau oraş (aici n-am înţeles foarte bine) îşi are propriul sortiment în care s-a specializat de-a lungul timpului. Sigur, toate magazinele comercializează gusturi variate, dar cel mai bun este cel al oraşului respectiv. În cazul nostru, adică Bergamo, se pare că sortimentul era Straciatella. Roberta ne-a mai spus că în oraş, în Citta Alta, există Marianna, gelateria care cică inventase îngheţata Straciatella. Ne-a spus că nicăieri în Italia nu găseşti straciatella mai bună ca acolo. Judecaţi că @le_maitre era deja cu ochii cât cepele şi înghiţea în sec încă de când femeia îşi începuse povestirea... Aceste fiind zise, Domul, cât era el de Dom, nu pleca nicăieri. Vorb’aia, de atâţia ani zăcea acolo, putea să mai aştepte o juma’ de oră să savurăm şi noi înainte o „gelată marianească de Bergamo”.

La Marianna am ajuns relativ repede şi uşor. Se află în partea de nord-vest a Citta Alta în zona Largo Colle Aperto pe hartă. Am intrat şi am cerut eu o îngheţată cu straciatella şi pin (nu mâncasem niciodată îngheţată de pin), iar soţul una cu straciatella şi pepene galben. Am traversat şi ne-am aşezat într-un părcuşor la umbră pentru a savura îngheţatele cu adevărat deliciose. Nu are sens să dau detalii ca să nu trezesc pofte. Vă spun doar că, dacă ajungeţi în Bergamo, nu trebuie să rataţi îngheţata de straciatella de la Gelateria Marianna. Acum îmi dau seama că nu e doar gelaterie pentru că am văzut în vitrină fel de fel de alte dulciurele. Aşa că nu ştiu exact ce e, dar nu trebuie s-o rataţi :))

Satisfăcuţi din punct de vedere al papilelor gustative, am plecat să vizităm Domul.

Domul din Bergamo se află, bineînţeles, în Piazza Duomo :). Această catedrală ca şi întreg oraşul, dealtfel, sunt strâns legate de numele Papei Ioan al XXIII-lea, pe numele lui, Angelo Roncalli. Se spune că “Bergamo a dat un papă”. Câte oraşe din lumea întreagă se pot lăuda cu asta? Aici s-a născut şi, aşa cum el declara, sufletul lui a rămas în Bergamo. Astăzi, în interiorul Domului, în colţul Capelei Sant’Vincenzo, există un loc special dedicat bunului papă unde se află o statuie a sa impunătoare, sculptată în bronz, tiara şi bijuteriile sale şi, cel mai important, sicriul din lemn care a adăpostit trupul neînsufleţit al Papei Ioan al XXIII-lea.

În Bergamo se mai pot vizita Citadella care de fapt sunt rămăşiţele unei fortificaţii construite de familia Visconti, Muzeul de Ştiinţe Naturale şi Muzeul Arheologic. Noi nu am intrat să le vizităm şi acum îmi pare rău. Dar nu-i nimic, acum am un motiv în plus să mă întorc în Bergamo, nu doar pentru magazinul Disney din mall-ul Orio al Serio, sic!

De asemenea, îmi pare rău că nu am ajuns la Grădina Botanică şi că nu am luat funicularul spre San Vigilio. Era însă prea mult pentru o singură zi. Mi-am promis că dacă găsesc bilete ieftine de avion, o să dau o fugă într-un weekend la Bergamo ca să văd tot ce nu am apucat să vedem acum.

Ne-am întors încet spre staţia de funicular coborând pe Pass Ca’Longa. Aici, ca o paranteză, se află şi un centru de informare turistică pentru cei interesaţi. Ne-am oprit la câteva magazine pentru a căuta un magnet cu Bergamo. Vreau să vă spun că nu am găsit magnet sub 4 euro. Ni s-a părut extraordinar de scump, dar am luat unul totuşi. Nu putea lipsi Bergamo de pe uşa noastră metalică de la intrare unde avem colecţia de magneţei din locurile despre care putem spune că “amfostcolo”.

Obosiţi şi cu picioarele făcute vraişte am coborât cu funicularul în Citta Bassa, ne-am oprit la o pizzerie de unde am luat o capriciosa “da portare” şi ne-am îndreptat uşor spre locul de cazare pentru că a doua zi dimineaţă aveam avion foarte devreme spre casă.

Concluzii şi bârfe la întoarcere

În data de 13 iunie, dimineaţă la 8, aveam avion spre casă, aşa că ne-am trezit devreme şi am luat-o încetişor pe jos până la Piazza G. Marconi de unde trebuia să luăm autobuzul 1A spre aeroport. Ştiam că pleacă din sfert în sfert de oră, aşa că nu am dat zor. Ajunşi în staţie am văzut că, începând cu 9 iunie se schimbase orarul aşa că aveam autobuz spre aeroport la 6.15, la 6.37 şi apoi la 7.00. Repet, noi la ora 8.00 aveam avion. Până la aeroport drumul durează cam 15-20 de minute şi noi ajunsesem pe la 6.05 în staţie. La 6.15 apare autobuzul nostru. O tărtăreaţă cam jumate cât ăla cu care venisem de la aeroport. Noroc că eram doar vreo 7-8 persoane. Când făcea rondul pieţei Marconi se aude deodată “poc” şi începe să scoată fum prin spate. Gata, pân-aci ne-a fost, m-am gândit. De unde, trage frumos în staţie, deschide uşile şi ne urcăm cu toţii. Pleacă parcă cu un zgomot puţin dubios, dar ce-are a face... atâta vreme cât merge. Şi a mers, şi a mers, şi a tot mers... preţ de vreo juma’ de staţie când a tras frumos pe dreapta şi şi-a dat obştescul sfârşit. A sunat şoferul repede la depou şi ne-a anunţat că în 5-10 minute vine un alt autobuz să ne preia. Aiurea, după 10 minute nu apăruse niciun alt autobuz. Noroc că a văzut şoferul celălalt autobuz care mergea spre aeroport şi i-a făcut semn să oprească. Ne-a cules şi pe noi şi aşa am ajuns la timp la aeroport. Bine, dacă aveam bagaj de cală probabil că am fi întâmpinat ceva probleme în sensul că am fi fost la limită cu timpul, dar aşa nu a fost cazul. Ne-am îmbarcat fără incidente şi am decolat spre casă.

Ca fază de râsu-plânsu’, când ne-am urcat în avion, o concetăţeană de-a noastră boită cu toate smacurile din lume şi îmbrăcată în culorile curcubeului era chiar în faţa mea. Prezintă boardingul la intrarea în avion şi îi spune stewardesei “Buongiorno, signora”. “Bună ziua, doamnă, îi răspunde stewardesa. Să ştiţi că puteţi vorbi română, înţelegem. ”. Românca, neam, s-a făcut că nu o aude. Intră pe culoar şi se opreşte în dreptul primului rând de scaune să-şi aranjeze ceva la troler. “Înaintaţi, vă rog”, îi spune tot în română stewardesa. “Avanti, avanti, ma ci sono posti, signora? ” şi stătea proţăpită în mijlocul culoarului. Mamă, şi m-au apucat spumele. Nu pentru că mi-era teamă că nu mai apuc locuri şi o să călătoresc pe strapontină sau pe aripă, dar mi-a atât de silă de românii care se duc la muncă în străinătate şi apoi uită brusc limba română şi se dau italieni, spanioli sau alte naţii pe care ei le consideră superioare. “Mamă, să-mi trag una, greu e să vorbeşti română cu români care au uitat de unde au plecat! ”, mi-a scăpat cu voce tare. Şi începe cucoana să se precipite şi să bolborosească ceva în italiană amestecată cu română. “Doamnă, îmi permiteţi să trec sau trebuie să vă sar că mi-e mai uşor decât să vă ocolesc? ” Rămâne “italianca” mască, intră pe unul din locuri iar eu îmi continui drumul spre jumătatea avionului boscorodind. Nu ştiu ce a făcut şi unde s-a pus, ştiu doar că mi-a luat minute bune să mă calmez după ce m-am aşezat pe scaun. Eu sunt destul de calmă din fire, dar iau foc extrem de repede în situaţii din astea. Nu o dată s-a întâmplat să văd conaţionali de-ai noştri dându-se drept altceva şi, recunosc, că numai pe cursele de Italia. Degeaba sunt eu mândră că sunt româncă, se pare că sunt în minoritate.

Gata cu micile sadovenisme, să trec la concluzii serioase :).

Bergamo este un oraş subapreciat, privit aproape doar prin prisma unei localităţi de tranzit către Milano şi alte destinaţii turistice importante din Italia cum ar fi Como, Garda, Brescia şi chiar Verona.

Turiştii care însă se opresc şi alocă timp descoperirii la pas a acestui minunat oraş au surpriza de a regăsi în interiorul zidurilor sale o istorie şi o arhitectură care cu uşurinţă pot rivaliza cu cele ale marilor metropole, concentrate pe o suprafaţă mai restrânsă. Ca să vă faceţi o idee: cu harta în faţă am numărat 40 şi ceva de bazilici/lăcaşe de cult. Mie mi se pare un număr impresionant pentru un oraş care are o suprafaţă de doar 40 km pătraţi, adică sub un sfert din suprafaţa vecinului Milano.

Pentru 2019 Bergamo este candidat cu şanse reale la titlul de Capitală Culturală Europeană. Vizitaţi-l şi veţi înţelege de ce!

---

VIZUALIZĂRI: 7660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI