Ultimul meci şi întoarcerea în ţară

TIPĂREȘTE

După cele două zile pline de adrenalină au urmat două zile de odihnă, cele mai liniştite din sejurul nostru din Elveţia, pe care le-am petrecut în împrejurimile staţiunii Brunnen, unde eram cazaţi.

Astfel, după micul dejun servit ceva mai târziu decât de obicei, plecam cu maşina să vizităm platourile situate pe dealurile şi munţii din apropiere, coboram în staţiune pentru masa de prânz la restaurantul cu specific mexican ,,Mezcalito’’, program de voie după-amiază cu plimbări şi cumpărături prin staţiune iar seara mergeam lângă hotelul ,,Waldstatterhof’’ unde era instalat un cort mare dotat cu ecran gigant şi câteva lcd-uri pe care se urmărea meciurile Campionatului European de Fotbal.

În acest cort imens, decorat cu steagurile tuturor ţărilor participante, funcţiona şi un restaurant cu specific local unde se servea cârnaţi, cremwursti, burgeri şi băuturi (berea era la loc de cinste, bineînţeles!), atmosfera era foarte destinsă dar liniştită, fără excese, civilizată chiar dacă erau suporteri din mai multe ţări; copiilor noştri nu le-au plăcut mâncarea şi faptul că se fuma şi au preferat pizza pe care o luau la cameră unde vizionau meciurile.

Capitala Berna

Pe data de 17.06 2008 am avut meciul decisiv pentru calificarea în sferturi la Europenele de Fotbal, meci desfăşurat în capitala elveţiană Berna, în compania Olandei care la acea oră era deja calificată de pe primul loc în grupă după cele două victorii obţinute cu Italia şi Franţa-deci meciul era decisiv doar pentru noi iar pentru ei avea un caracter mai mult amical.

Chiar dacă meciul s-a desfăşurat de la ora 21.45 am plecat până în ora prânzului spre Berna, prin nordul lacului Lucerna până la Emmen pe un traseu pe care-l mai făcusem de două ori dar în sens invers (la întoarcerea din excursiile la Engelberg şi Kandersteg) iar de aici am preferat un drum naţional în detrimentul autostrăzii, un drum foarte frumos printre dealuri şi munţi de mică înălţime care trece prin Wolhusen-Langnau I. E. şi ajunge în estul capitalei elveţiene.

Aici am setat gps-ul pe adresa principalei parcări pe care o aveam în ghidul suporterilor iar acesta ne-a dus în zona de nord-est a oraşului, în apropierea autostrăzii A6 pe care am şi traversat-o, găsind aici o parcare mult mai bine amenajată decât cea de la Zurich dar mult mai aglomerată iar de acest lucru ne-am dat seama la plecare pentru că la venire nu au fost probleme, noi ajungând destul de devreme faţă de marea majoritate-mulţi erau cazaţi în ţările vecine şi au ajuns mai greu.

După ce am parcat maşina, la indicaţiile voluntarilor foarte expeditivi care ne-au înmânat pliante informative, am plecat pe jos spre ,,Fan Zone’’ care, spre deosebire de Zurich şi surprinderea noastră, începea la mică distanţă de locul parcării şi anume după ce am traversat râul Aare şi am intrat în partea veche a oraşului.

,,Misterul’’ aveam să-l descifrez repede, după ce am studiat fugitiv pliantele cu informaţii despre oraş de unde am aflat că Berna, capitala statului federal dar şi al cantonului cu acelaşi nume, este al 4-lea oraş ca mărime al Elveţiei (după Zurich, Basel şi Geneva) numărând o populaţie de doar 130 000 de locuitori (cca. 300 000 cu periferia), o populaţie care vorbeşte în marea ei majoritate germana dar se descurcă şi în franceză şi engleză.

Berna, care are ca simbol ursul, animal care-i dă şi numele, e aşadar un oraş mic dar foarte cochet, care nu suferă comparaţie cu Zurich ci mai degrabă cu Lucerna, un oraş medieval în partea centrală plin de flori şi de verdeaţă, cu multe fântâni şi clădiri istorice foarte bine conservate şi întreţinute, un oraş foarte curat în ciuda zecilor de mii de suporteri prezenţi în acea perioadă-citeam undeva la acea dată că referendumul pentru participarea la C. E. de Fotbal al oraşului a trecut la limită de votul populaţiei cu doar 52%, ceea ce denotă că aproape jumătate din populaţie preferă liniştea în locul publicităţii şi profitului adus de acest eveniment.

Oraşul are o reţea de mijloace de transport în comun foarte bine pusă la punct, folosită din plin de localnici şi oamenii politici, care nu ezită să folosească chiar şi bicicletele când au ocazia (oare în România o fi posibil aşa ceva?!), iar preţurile la majoritatea produselor şi serviciilor sunt mai mici decât în Zurich.

Aşa cum v-am spus ,,Fan Zone’’ fusese stabilită în centrul medieval al oraşului care se află pe un fel de peninsulă a râului Aare, care formează un ,,cot’’ asemănător cu al Mureşului la Arad în zona ştrandului Neptun (pe care aveam să-l vizitez fix peste două zile!), centru care a fost înscris pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial şi de unde mi-a rămas pe retină doar două obiective reprezentative (şi asta datorită conjucturii!) deoarece în cele câteva ore petrecute în acest loc am asistat la un spectacol formidabil oferit de fanii olandezi care erau prezenţi cu zecile de mii în oraş, astfel că mi-a fost imposibil să fiu atent la altceva – vă invit să citiţi două review-uri superbe ale @ileanaexperta şi @iulianic despre Berna şi obiectivele ei.

Turnul cu Ceas aflat la intersecţia străzii pietonale pe care am venit dinspre parcare cu strada Kromgasse (o stradă cu multe fântâni dintre care una a unui urs soldat!) a fost reperul unde ne-am întâlnit cu prietenii noştrii de circuit cazaţi în Germania şi cu care am servit masa la o terasă din apropiere iar copiii de la un ,,Mc Donald’s’’ din zonă.

Bundeshaus, sau Palatul Parlamentului, o clădire impunătoare cu o cupolă verde şi fântâni arteziene în faţă, aflată în Bundesplatz, o piaţă plină de olandezi la acea dată, a fost locul unde ne-am întâlnit cu un prieten apropiat din România care se cazase în Italia, la un prieten şi veneau la fiecare meci cu maşina împreună cu alţi doi români stabiliţi acolo, aceasta fiind o variantă de vizionare ,,live’’ a C. E. mult mai ieftină decât cazarea în Elveţia – pentru majoritatea prohibitivă în acea perioadă.

Drumul de la Turnul cu Ceas până la Bundeshaus a fost o adevărată aventură deoarece am nimerit la ducere în Piaţa Centrală din Berna, situată pe Bulevardul Marktgasse, loc unde era amenajată o scenă pe care se ţineau spectacole de muzică... de mai multe genuri şi în jurul căreia suporterii olandezi dansau, cântau, râdeau, beau bere, socializau etc dar toate acestea fără incidente şi cu un deosebit fair-play faţă de puţinii suporteri români care se încumetau să treacă printre ei, aşa cum a fost şi cazul nostru – la început am avut oarece rezerve dar s-au risipit repede în momentul în care am înţeles că marea lor majoritate doreau o victorie a României în meciul din acea seară astfel încât să mergem împreună în sferturi în detrimentul Italiei şi Franţei.

După ce am povestit la o bere preţ de mai bine de o oră cu prietenul nostru venit din Italia despre timpul petrecut de fiecare în parte de la plecarea din ţară, am plecat spre stadion plini de optimism şi încurajaţi în permanenţă de suporterii olandezi care ne priveau cu simpatie şi a căror echipă, aşa cum am spus, era deja calificată în sferturi de pe primul loc în grupă indiferent de rezultat – am început să credem şi mai mult în victorie pe parcursul celor 3-4 kilometri de mers pe jos până la stadion.

Stade de Suisse, stadionul pe care s-a jucat meciul, a fost construit pe locul fostului Wankdorf Stadium care a fost demolat în 2001, are o capacitate de 32 000 de locuri toate acoperite, energia electrică este asigurată de panouri solare care sunt integrate în plafon, a fost deschis oficial în 30 iulie 2005 şi este stadionul ,,de casă’’ al celor de la Young Boys Berna.

Meciul România-Olanda a început la 21.45, i a fost arbitrat de unul dintre cei mai apreciaţi cavaleri ai fluierului de la acea oră, elveţianul Massimo Busacca şi a părut să adeverească previziunile suporterilor olandezi şi chiar şi a presei de la acea vreme – Olanda a început fără câţiva titulari incontestabili, s-a menajat în permanenţă, n-au forţat deşi ajungeau foarte uşor la poarta noastră şi iroseau ocaziile cu seninătate, spre hazul general al asistenţei, de începusem să credem că meciul este aranjat!

Din păcate România a făcut cel mai prost meci de la acel campionat, nu le-a ieşit nimic, păreau vlăguiţi şi speriaţi de ce performanţă puteau să realizeze, asta în condiţiile în care Mutu, omul de care se lega speranţele noastre, a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren astfel că, după o primă repriză albă olandezii, sătui de ,,impotenţa’’noastră ne-au curmat suferinţa înscriind de două ori (Huntelar min. 55 şi Van Persie min. 87) mergând mai departe alături de Italia care a învins Franţa cu 2-0.

Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi bagă şi-n traistă!

La întoarcere (a condus soţia din motive de... bere!) nu am mai folosit acelaşi traseu ca la venire ci am preferat drumul pe autostradă: Berna-Zofingen-Emmen iar de aici pe traseul cunoscut spre Brunnen-a fost un drum mai ocolit ca distanţă dar mai scurt ca durată, ajungând la hotel după miezul nopţii, obosiţi şi abătuţi (înaintea meciului ne făcusem socoteala de a rămâne la Viena pentru câteva zile, acolo urmând să jucăm dacă ne calificam!).

Întoarcerea în ţară

A doua zi după micul dejun am făcut bagajele şi am plecat spre Austria, unde aveam prima cazare pe drumul pe care venisem, adică prin Liechtenstein unde am oprit pentru alimentat (am înţeles de la un român că aici se găseşte cel mai de calitate combustibil!) şi cumpărat ciocolată (soţia mea şi-a adus aminte de Tanţa!), mai departe prin superbul Tirol (de regulă nu mă întorc pe acelaşi drum dar acesta merită făcut de mai multe ori!) iar seara am ajuns în Sank Valentin la hotelul Kerschbaumer unde ne-am întâlnit cu prietenii noştri din Alba Iulia cu care am petrecut câteva ore agreabile chiar dacă eram mai ,,cătrăniţi’’ decât la venire.

Următoarea zi ne-am luat ,,la revedere’’ deoarece aveam strategii diferite de abordare a drumului spre casă – ei dintr-o singură bucată până la Alba Iulia, la fel ca la venire iar noi din două bucăţi cu încă o cazare intermediară (excelentă!) la hotelul Continental din Arad, o oprire pentru masa de prânz la complexul ,,Rosenberger’’ din Austria şi cina la una din terasele superbe din cadrul Ştrandului Neptun de pe malul Mureşului iar în ultima zi o oprire pentru masa de prânz la Sibiu unde ne-am întâlnit cu alţi membri ai familiei noastre.

Am ajuns în Bucureşti seara târziu după mai bine de două săptămâni care a însemnat pentru mine cel mai frumos circuit extern făcut cu maşina personală, un circuit care va ocupa un loc de cinste în jurnalul de călătorie al familiei mele, jurnal pe care l-am completat prin intermediul AFA, care mi-a oferit o motivaţie în plus şi căreia îi mulţumesc cu această ocazie!

Mulţumesc şi celor care au avut răbdare şi au citit cele scrise de mine, celor care m-au apreciat prin votul lor (lucrul ăsta m-a îndemnat să continui!), cu atât mai mult cu cât sunt conştient că valoarea informaţiilor transmise de mine e una modestă şi subiectivă dar în mometul acela nu aveam habar sub ce formă o să scriu acest jurnal (de aici şi calitatea pozelor!).

O să încerc să mă revanşez pe viitor prin transmiterea de informaţii căt mai complete şi pline de substanţă pentru userii AFA şi să trec în plan secund ,,trăirile mele’’ şi ale familiei mele din timpul călătoriilor!

---

VIZUALIZĂRI: 1832 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI