Studiourile Mediapro de la Buftea

TIPĂREȘTE

În aprilie anul acesta am vizitat un obiectiv inedit din preajma Bucureştiului: Studiourile Mediapro, fostele Studiouri Cinematografice Buftea. Am avut noroc să fiu invitat de un prieten care lucrează oarecum în branşă, care se ducea acolo pentru o treabă de rutină (pentru el). M-a plimbat aproape prin tot perimetrul şi am văzut astfel destule.

Pînă de curînd, studiourile nu se vizitau. Sau, mai bine zis, nu se vizitau de toată lumea. Dar, de vreo doi ani încoace, avînd din ce în ce mai multe cereri de la şcoli şi licee, pentru vizite de grup, au pus la punct şi o ofertă de vizită, contra cost, pentru grupuri. Dacă există cerere, de ce să nu faci şi un ban? Oferta se adresează grupurilor de 22 – 30 persoane, şi include un tur de o oră jumătate şi o gustare. La cerere, se oferă şi transport. Se poate oferi tur şi fără gustare, pentru un tarif mai mic. Cam atîta am aflat eu, fără să cunosc alte amănunte, cum ar fi tarifele.

Deci, existînd posibilitatea de a face vizite publice, consider că studiourile au devenit astfel obiectiv turistic şi merită scrise cîteva vorbe despre ele.

În primul rînd, cum se pot vizita studiourile?

O primă modalitate este aranjarea unei vizite de grup. Pentru asta, trebuie deci, mai întîi, să se constituie un grup. Cînd am fost eu acolo, m-am intersectat cu două grupuri de vizitatori: unul de elevi de şcoală generală, însoţiţi şi de cîţiva părinţi, şi altul de liceeni. Mi s-a spus că în săptămîna respectivă („şcoala altfel”, cînd toate şcolile trebuie să organizeze evenimente extra-şcoală) aveau vizite de la şcoli pe bandă rulantă, una la juma de oră. Deci, puteţi propune o astfel de vizită la şcoala copiilor, nepoţilor, vecinilor etc. şi vă oferiţi să îi ajutaţi cu transportul. Sau – organizaţi un grup de prieteni.

O altă modalitate, mai aventuroasă, indicată atît de amicul meu, cît şi de alte persoane de acolo, este să fixezi o întîlnire sub pretextul că reprezinţi o casă de producţie şi vrei să vezi facilităţile pentru filmarea unui videoclip / reclame / film etc. Eu n-aş putea să mă dau cu succes producător TV, n-am talent la disimulare, dar, dacă cineva doreşte atît de tare să umble pe urmele lui Ilarion Ciobanu, Dinică, Dem Rădulescu şi alţii, poate face şi isprava asta.

În ambele situaţii, informaţiile de contact sînt pe site mediaprostudios.com.

Accesul se face cu auto, taxi sau microbuzele care merg în Buftea. La ieşirea din Buftea spre Ploieşti se face stînga (drum bine semnalizat) şi se ajunge la poarta studiourilor.

Studiourile Buftea au fost singurele studiouri cinematografice din România înainte de 1989. Din ce văd prin presă, studiourile ar fi fost construite datorită pasiunii Licăi Gheorghiu, fata lui Dej, pentru film, în anii 50, pe fosta moşie Barbu Ştirbei. Cîteva amănunte despre istoria locului găsiţi aici.

Studiourile ocupă un parc întins, pe malul lacului, în care, pe peluze încercuite de alei, se află platouri, spaţii tehnice, ateliere de costume, tîmplărie, butaforie, depozite, decoruri în aer liber, un parc şi un cort de evenimente, spaţiu pentru cascadori, garaje, grajduri, sală de gimnastică, sală de mese şi un mic magazin de suveniruri de unde ieşea mulţime de puştime cu postere cu LaLaBand în mîini.

La momentul cumpărării lor de către trustul Pro, multă lume din cinematografie a fost nemulţumită că singurele studiouri (de fapt cele mai mari şi mai bine dotate, că între timp se mai înfiinţaseră şi unele particulare) din ţară au ajuns la un singur patron, ceea ce suna a monopol. Asta era acum 15 ani sau mai bine. Astăzi, ce se poate spune din exterior este că privatizarea a fost una aparte pentru România, în sensul că întreprinderea privatizată nu a fost închisă şi vîndută la fier vechi, ci îmbunătăţită, prin noi investiţii, şi şi-a continuat menirea, fiind folosită la turnarea de filme româneşti şi străine şi la producţii TV. E drept că, cine a cumpărat studiourile, s-a ales şi cu o bună parte din istoria cinematografiei româneşti, plus cu o bogată bază materială (de pildă – peste 30.000 costume). Important este ce a făcut mai departe cu ele – şi, din cîte am văzut, baza materială există încă şi este exploatată în scopurile iniţiale. Nefiind din branşă, nu comentez mai mult.

Faţă de construcţiile originale, s-au mai construit platouri tip hală (clădirile vechi erau din zid, cu ferestre, cu arhitectură – platourile noi sînt hale metalice), case decor (inclusiv cu interioare) şi decoruri exterioare. Printre ele circula camioane, sînt parcate rulote, vezi tractoare, maşini electrice cărînd de colo – colo cele necesare.

Am văzut cîteva studiouri unde se filmează cîteva emisiuni TV, ca Happy Hour, Serviciul Român de Comedie, CanCan TV. Am văzut cel mai mare bazin de filmări din Europa de Est, unde s-au turnat felurite filme care au avut nevoie de filmări subacvatice sau de decoruri lacustre, şi care, cînd nu e folosit ca atare, e acoperit, furnizînd un spaţiu suficient de mare încît să fi fost folosit la cîteva ediţii din Dansez pentru tine. N-am văzut decorul de la Românii au talent, nici de la Masterchef (se terminaseră filmările şi era demontat).

În vechile clădiri de birouri erau amenajate decoruri care închipuiau un liceu artistic (Pariu cu viaţa), o clădire de birouri, un hol maiestuos de primire al unei insituţii de stat şi altele. Într-un platou cu diverse amenajări tehnice despre care nu am reţinut prea multe detalii era amenajat un interior de avion. Pe holuri erau fotografii din timpul realizării unor filme sau portrete de actori ca Birlic, Marin Moraru, Jean Constantin etc.

Am vizitat şi garderoba, cel mai mare depozit de costume din ţară, peste 30.000, depozitate în o mulţime de camere, pe tematici: soldaţi din războiul 2, antichitate, ev mediu etc. Tot aici este şi cusătorie, spălătorie, croitorie pentru crearea de noi costume şi alte anexe necesare.

În spaţiile exterioare sînt construite 2 feluri de decoruri. Unele sînt case, funcţionale, cu interioare mobilate, în sau lîngă care se filmează seriale (cum ar fi Îngeraşii sau ăla cu ţiganii cu Gheorghe Visu şi cu Dinică). Altele sînt doar faţade, unele eventual cu spaţii interioare funcţionale. Casele în care este folosit şi interiorul sînt construite din placaj sau ceva asemănător (ieftin şi uşor), dar sînt făcute destul de trainic, încît să poată fi folosite mai multă vreme, deci să nu plouă înăuntru, să nu le doboare vîntul etc. Una are şi o piscină, complet funcţională. Decorurile exterioare se construiesc din lemn şi polistiren expandat (e uşor de sculptat şi vopsit pentru a imita piatra sau marmura) şi au o viaţă mai scurtă – se autodistrug în cîţiva ani, şi oferă o imagine dezolantă prin modul în care putrezesc încetul cu încetul, pînă cînd e nevoie de spaţiu şi sînt demolate şi puse pe foc.

În stadiul acesta se află satul medieval francez, decor folosit acum cîţiva ani, şi care de atunci se degradează pe una dintre peluzele studioului. Satul a fost construit pe o mică “colină”, la rîndul ei construită prin aportul a sute de basculante de pămînt. Un amănunt pitoresc: în noroiul omniprezent pe micuţa colina a satului francez era frumos întipărită o urmă de potcoavă de cal, ca o legătură între real şi imaginar, de parcă pînă în urmă cu cîteva ore locurile fuseseră însufleţite de personaje, care prind viaţă numai cînd nu le vede nimeni. Bineînţeles – potcoava avea o cauză mult mai prozaică – probabil plimbarea zilnică a cailor studiourilor.

Un decor recent este oraşul western, construit în ultimul an pentru un film american.

Strada franceză pare mai trainică. Rezistă din 2004, cînd a fost construită pentru Modigliani. Închipuie un soi de intersecţie de centrul de oraş vechi (Paris la origine), cu străzi pavate cu piatră cubică. Deşi se numeşte strada franceză, a fost folosită şi pe post de Bucureşti sau alt oraş românesc, în diferite reclame sau videoclipuri. Este deja uşor de recunoscut cînd apare la TV. Faţa i se schimbă prin afişe, firme, reclame (cînd am fost eu, deasupra unei “prăvălii” era sigla Timişoreana).

Apropo de filme: mi s-au dat mai multe nume de producţii care au fost filmate în cutare decor, sau pentru care a fost construit cutare decor, dar nu le-am reţinut pe toate. Îmi pare rău că nu pot oferi mai multe amănunte pasionaţilor, dar îi îndemn să încerce să viziteze studiourile.

Schelele care susţin faţadele străzii franceze sprijină, pe cealaltă parte, un decor complet diferit: un abrupt de stîncă, unde s-au filmat scene exterioare din filmul The Cave. Interioarele s-au filmat în marele bazin despre care am vorbit mai sus.

Pe malul lacului se află şi un frumos parc, cu garduri vii tunse elegant. În rest, pe orice peluză este loc, poţi vedea cîte un mic element de decor folosit la vreo filmare: bolovani, faţade, spaţii verzi.

Tot pe malul lacului este şi o staţie de recepţie, probabil şi emisie, satelit, cu echipamente şi antene despre care nu mă pricep a spune nimic.

Peste lac se văd cîteva case particulare, exterioare studioului, de unde, la rîndul lor, probabil locatarii pot fi martori la activitatea studioului, deci şi lacul în sine poate fi folosit ca decor. După ce am vizitat studiourile, am recunoscut locurile (mă refer la exterioare) în multe filmări, de la seriale la emisiuni de divertisment.

În timpul vizitei n-am văzut pe nimeni cu statut de vedetă. Nu tu vreun Nicolas Cage, vreun Marcel Iureş, vreo Loredana. Nici măcar pe Sobi Cseh sau pe Piersic! (deşi poate urma de potcoavă era de la vreo “cavalcadă” la care luaseră parte cu puţin înainte).

---

VIZUALIZĂRI: 15817 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI