ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.05.2013
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Romania
ÎNSCRIS: 24.10.09
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2011
DURATA: 14 zile
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Din categoria 'e bine de stiut'

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

-cautati cazare in partea de nord a insulei, de preferat, in Puerto de la Cruz

-rezervati masina de inchiriat din tara; pe 5 zile am platit 87 euro cu fullcasco; daca rezervam la fata locului costa 60 euro/zi; o firma « rent a car » foarte apreciata in Tenerife ar fi Orcar, site-ul acesteia fiind www.orcarcanarias.com; recomandabil ar fi sa aveti un card de credit pentru a nu fi nevoiti sa lasati garantie (in 2011 aceasta era de 100 euro), insa, atentie, este esential ca soferul sa fie titularul cardului

-fiind o insula scutita de taxe, veti gasi la preturi foarte bune parfumuri, CD-playere, aparate foto, electronice, trabucuri, bautura, preturile afisate in bazaruri fiind putin negociabile; trebuie sa stiti dinainte pretul de acasa si daca garantia este valabila; parfumuri originale n-am gasit decat in duty-free-ul din aeroportul din Tenerife; atentie! multe produse sunt contrafacute;

de asemenea, puteti vizita in Santa Cruz piata Mercado de Nuestra Senora de Africa, o piata africana unde puteti gasi diverse suveniruri interesante, bineinteles, contrafacute.

-nu parcati masina in locuri unde este clar interzis acest lucru, in caz contrar, amenda este usturatoare

-daca nu doriti sa inchiriati masina sunt o gramada de agentii pe faleza care vand excursii interesante la preturi cu mult sub pretul agentiei de la hotel- trebuie doar sa le cautati;

de exemplu, pe excursia in insula La Gomera am dat 45 euro/pers, agentia partenera cerea 60 euro/pers; se ofera excursii de o zi la Pico del Teide in Parcul National El Teide, excursie la satul Masca; daca sunteti cazati in sud veti gasi excursii de o zi la Puerto de la Cruz combinat cu vizitarea atractiei Loro Park sau minicroaziere, cea mai celebra fiind spre Uriasii, Los Gigantes, niste stanci magnifice ce se inalta la 600 m deasupra Oceanului Atlantic; si astea sunt doar cateva exemple, paleta de optiuni este foarte vasta

-foarte bine pus la punct este si transportul public, majoritatea autobuzelor din Tenerife fiind operate de TITSA; in cazul in care doriti sa consultati orarul pentru a va face un plan pe zile puteti sa accesati urmatorul site www.titsa.com;

pe rutele dintre principalele orase, biletele nu sunt deloc scumpe, mai ales veti face o economie serioasa daca veti achizitiona o cartela Bono-Bus TITSA pentru mai multe calatorii (economisiti cam 50%)

-daca sunteti cazati in sudul insulei, veti beneficia de autobuz gratis spre Aquaparkul Siam Park; sunt niste autobuze pe doua niveluri, le veti recunoaste imediat, iar orarul este afisat in statiile de autobuz TITSA, de asemenea, si Tenerife Pearl ofera celor cazati in sud un autocar gratuit; Loro Park pune la dispozitia turistilor cazati in Puerto de la Cruz un trenulet gratis pana la aceasta destinatie

-sunt o multime de africani care vand o gramada de chilipiruri; daca nu doriti sa cumparati nimic de la ei, ignorati-i pur si simplu; cea mai mica atentie acordata, ii face sa devina insistenti; in general, vand genti, ochelari de soare, margele, etc; tot romanca aceea draguta ne-a mai prevenit asupra faptului ca, uneori, acestia mai pot vinde si obiecte din fildes, evident, adus ilegal in Tenerife;

nu achizitionati astfel de produse, pe langa faptul ca va vor fi confiscate la vama, veti mai primi si o amenda de toata frumusetea si ar fi pacat sa va goliti astfel cardul si sa mai si plecati cu un gust amar din Tenerife

-cel mai mare pericol in Tenerife este soarele in exces; folositi sepci, palarii si creme cu factor de protectie minim 15, soarele arde rau de tot, chiar daca pe moment nu simtiti nimic; cei mai expusi sunt cei mici

-faceti o impresie foarte placuta daca, fata de localnicii cu care interactionati, va adresati cu senor, senora, senorita

-nu veti intalni pe faleza niciun bar sau club cu muzica latino; pentru mine a fost o mare dezamagire; am intrebat o localnica si mi-a dat numele la doua astfel de barulete, dar erau tare bine ascunse si am renuntat sa le caut

-veti primi harti cu insula peste tot, sunt foarte bine organizati si la capitolul asta; daca doriti sa mergeti la Tenerife Pearl, ma refer la doamne si domnisoare, luati cu voi harta in care se specifica reducerea de 5% la achizitionarea unor bijuterii cu perle; puteti accesa dinainte, asa de curiozitate, site-ul lor www.tenerifepearl.com, asta ca sa va faceti o impresie despre ce minunatii puteti gasi acolo

-daca doriti sa faceti croaziera de observare a balenelor sau excursii de pescuit, apelati doar la firme autorizate; nu dati mancare balenelor si nu innotati cu ele; amintiti-va ca sunt animale salbatice

-in statiunile mari se accepta cardurile de credit, in rest, trebuie sa dispuneti si de cash

-daca vizitati Loro Park si mai aveti si copii si vreti sa vizionati toate spectacolele, ar fi recomandabil sa va rezervati o zi intreaga numai pentru asta; dotati-va cu multa apa si sandwich-uri; in interior sunt scumpe, acum, fiecare dupa buget; daca vizitati si Siam Park (aquapark) achizitionati Twin Tickets, veti face o mica economie

-in Tenerife bacsisul nu este obligatoriu si nu este inclus pe nota de plata si nici ca taxa de servire, daca ati fost multumiti de servire puteti lasa intre 5 si 10% din totalul notei de plata

-Tenerife are o retea de autostrazi bine pusa la punct si, ceea ce este foarte important, gratuita, denumita « autopista del sur », respectiv « autopista del norte », in functie de pozitionarea pe harta

-luna februarie este Luna Carnavalului in Tenerife, Carnavalul de la Santa Cruz fiind unul din cele mai mari din lume, dupa cel de la Rio de Janeiro; dar, atentie! atunci apa oceanului este rece

-ascultati muzica traditionala canariana – veti simti altfel insula; veti gasi CD-uri ca si suvenir; o formatie recunoscuta ar fi Los Sabandenos

Gastronomie

Incercati produsele locale, sunt foarte gustoase si sanatoase!

Cel mai popular fel de mancare este tapas, antreuri servite cu vin sau bere, cele mai cunoscute fiind mojama (ton uscat la aer), sunca locala, branzeturi locale, frigarui de carne si fructe de mare.

Bucataria spaniola are si numeroase supe inedite, cele mai populare fiind gazpacho (supa de rosii rece, unii spaniolii o prefera chiar servita cu gheata), sopa de ajo (supa de usturoi), supa de migdale.

Cel mai mult mi-a placut combinatia dintre papas arrugadas si peste fript cu mojo cilantro si capere murate; papas arrugadas sunt niste cartofi mici fierti in coaja, cu multa sare, pana cand se evapora apa, iar mojo un sos picant, mai mult sau mai putin iute si este de doua feluri – mojo rojo, cel mai picant, contine ardei iute si mojo verde (cilantro) foarte putin picant, racoritor, contine patrunjel si coriandru.

Mojo puteti cumpara si la borcanele pentru acasa sau pentru prieteni, le veti gasi peste tot; cel mai gustos, cu cea mai patrunzatoare aroma l-am mancat totusi la restaurantul hotelului; branza de capra la gratar este si ea servita cu mojo.

Desi Valencia este renumita pentru cea mai buna paella, si in Tenerife veti fi incantati de savoarea acestei mancari traditionale; puteti comanda paella cu fructe de mare, daca tot suntem intr-o insula sau chiar paella valenciana, aceasta din urma contine carne de pui si iepure, fasole verde si fasole boabe, preparate la cuptor intr-un vas special

Daca va plac, si fructele de mare, populare printre spanioli, sunt proaspete si gustoase; o mancare delicioasa ar fi si creveti cu usturoi la cuptor.

O mancare foarte apreciata de canarieni ar fi puchero canario, o tocanita foarte gustoasa facuta din carne de piu, vita si porc si cu multe legume.

Ca desert va recomand inghetata din fructe de cactus sau inghetata de banane flambate – delicioasa! Sau siropoasa budinca bienmesabe, o crema de migadale si miere.

Daca va plac bauturile dulci puteti incerca Tri-Naranjus, o limonada racoritoare cu arome de portocale sau lamaie sau Granizados, o bautura cu gheata sfaramata si arome de cafea, portocale sau lamaie.

Dintre bauturi, ca si specialitati locale ar fi miedul, despre care unii spun ca ar fi elixirul tineretii, sangria, lichiorul de banane cobana, dar sa nu uitam nici vinul sau berea Doarada.

Tenerife are cinci regiuni principale recunoscute pentru vinurile de calitate – Valle de La Oratova, Abona, Valle de Guimar, Tacoronte, Icod- Isora; vinul este nelipsit de pe mesele spaniolilor, asadar nu va temeti sa comandati vinul casei, daca veti servi masa intr-un restaurant tipic canarian.

Cel mai mult mi-a placut vinul dulce din zona El Sauzal, are un buchet imbatator, bogat, trebuie sa-l incercati!

Pentru mancare traditionala va recomand restaurantele tipic canariene, tavernele, carciumioarele; nu cele italiene sau chinezesti, sunt cele mai scumpe si au imitatii culinare nu foarte reusite.

Pentru mancare canariana extraordinara mergeti neaparat pe drumul cu serpentine ce duce spre satul Masca, « La Curz de Hilda » are o mancare traditionala al carei gust nu-l veti uita prea curand; sau indrazniti sa opriti la baruletele improvizate la marginea soselei.

Ca idee, oriunde ajungeti si vreti sa mancati, cereti mancare traditionala canariana, specialitatea bucatarului, le place sa li se arate incredere si sigur nu veti fi dezamagiti.

Acum vreau sa va vorbesc un pic despre mierea de palmier din Tenerife; am crezut ca, pe cat de exotic este acest copac, pe atat de exotic va fi si gustul acestui tip de miere; nimic mai fals, are un gust foarte familiar pentru papilele mele gustative, gustul copilariei petrecute la bunici; pe scurt, bunicii mei din Alexandria faceau un fel de dulceata- compot (chiar nu stiu cum sa-l descriu), oricum, ei il numeau magiun si continea felii de dovleac fierte in suc de sfecla de zahar si nu mai stiu ce puneau ei acolo; zeama aceea in care pluteau feliile de dovleac seamana la gust cu mierea de palmier; de fapt, este cam impropriu spus miere, pentru ca nu este decat seva de palmier care, pentru a fi obtinuta mierea, aceasta seva este fiarta, ceva de genul; va asigur ca mierea noastra de tei este delicatesa pe langa mierea lor de palmier.

Viata de noapte

De departe, Playa de las Americas are cea mai incitanta viata de noapte din insula, sufletul distractiei fiind in Patch, Veronicas si Starco Commercial Centre, cele mai populare cluburi fiind Tramps, Playaway Tenerife, Monkey Beach Club, Soul Suite, Harley’s.

In fiecare seara in Castillo San Miguel are loc un spectacol medieval, cu dansuri si mancare medievala si curse de cai.

Daca va pasioneaza jocurile de carti puteti sa va incercati norocul intr-unul din cele trei cazinouri, cel mai recunoscut fiind Casino de Taoro din Puerto de la Cruz.

Sau puteti viziona un spectacol cu dansuri flamenco, un show plin de culoare si pasiune, in statiunea Playa de las Americas la Piramid de Arona, insa nu uitati ca flamenco nu face parte din traditia Insulelor Canare.


[fb]
---
Trimis de dianabzs in 31.05.13 17:07:18
Validat / Publicat: 31.05.13 18:20:45
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 14042 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianabzs); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Tenerife Pearl, va puteti alege singure siragul de perle din care va confectioneaza pe loc un colier dupa cum doriti
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

dianabzsAUTOR REVIEW
[31.05.13 17:44:43]
»

@webmaster va rog sa atasati urmatorul videoclip

http://www.youtube.com/watch?v=o6zJ7UPSGaM

multumesc!


rezolvat

Muffin2009
[31.05.13 18:50:03]
»

@dianabzs:

rezervati masina de inchiriat din tara; pe 5 zile am platit 87 euro cu fullcasco; daca rezervam la fata locului costa 60 euro/zi; o firma « rent a car » foarte apreciata in Tenerife ar fi Orcar, site-ul acesteia fiind www.orcarcanarias.com; recomandabil ar fi sa aveti un card de credit pentru a nu fi nevoiti sa lasati garantie (in 2011 aceasta era de 100 euro), insa, atentie, este esential ca soferul sa fie titularul cardului

Ati inchiriat 5 zile si restul zilelor v-ati descurcat cu autobuzul?

M-am uitat pe siteul respectiv si nu apare informatia cum ca soferul trebuie sa aibe acelasi nume cu detinatorul cardului... De unde anume ai primit aceasta informatie?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Admin
[31.05.13 18:51:38]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

liviadavidescu
[31.05.13 21:07:33]
»

@dianabzs:

Cum pot sa comentez un astfel de review-fluviu, cu trei capitole atat de consistente si de captivante?

Ma plec in fata generozitatii tale si eficientei tale, Diana... nu a ramas, cred, nimic nespus despre acest loc de vis...

Am sa ma duc acolo cu sentimentul de deja-vu, atat de puternice sunt impresiile tale de la fata locului!

Bravo tie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dianabzsAUTOR REVIEW
[01.06.13 16:51:21]
»

@Administrator

multumesc pentru selectarea articolului ca minighid de calatorie!

@liviadavidescu

ma bucur foarte mult ca minighidul meu te inspira in planificarea vacantei in Tenerife; asta era si intentia, ca ceea ce scriu sa inspire pe altii.

cuvintele tale nu pot decat sa ma flateze. multumesc!

@muffin2009

acceseaza, te rog, site-ul orcarcanarias.com, fa o simulare in sistemul lor si ai sa gasesti aceasta informatie care te intereseaza.

da, noi am folosit si autobuzele TITSA, dar pe distante scurte, de la Costa Adeje la Los Cristianos, plus ca am facut si excursii organizate. pentru alte informatii, iti stau la dispozitie.

multumesc tuturor pentru apreciere!

Muffin2009
[01.06.13 18:12:47]
»

@dianabzs: Merci de raspuns!

Mai avem destul timp pana vom pleca in Tenerife. Plecam in octombrie si vom sta 2 saptamani.

In legatura cu cazarea nu m-am putut hotari inca: oscilez intre Costa del Silencio, Palm Mar si Costa Adeje. Avem timp sa ne hotaram pana atunci.

Iti multumesc inca o data pentru review-urile foarte utile!

anca_l*
[01.06.13 18:30:46]
»

@Muffin2009: Sa incercati sa rezervati masina din timp.

Noi mergem in iulie si la inceputul lui mai nu am mai gasit masina la Orcar! Ai grija ca la simulare nu mi-au aratat ca nu sunt masini, doar a doua zi mi-au trimis mail ca in luna iulie nu mai au masini disponibille! Mi-e greu sa cred ca tara noastra de origine a fost de vina, nu stiu! Am reusit la Cicar, dar mult mai scump!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Muffin2009
[01.06.13 18:35:40]
»

@anca_l: Si ce masina ai gasit si la ce pret?

E valabil si la ei faza cum ca numele soferului trebuie sa corespunda cu cel al titularului cardului cu care se face rezervarea?

In ce parte a insulei veti sta?

anca_l*
[01.06.13 19:28:37]
»

@Muffin2009: Renault merriva, o saptamana 145 euro.

Chestia cu cardul nu am stiut-o nici eu, dar nici nu am gasit pe site asa ceva.

Noi vom sta in Playa de Americas la hotel Las Palmeras!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Muffin2009
[01.06.13 21:17:25]
»

@anca_l: Am inteles.

Poate apuci sa ne impartasesti si noua impresiile tale despre vacanta pana plec eu in octombrie.

Vacanta frumoasa!

webmasterX
[15.09.16 09:09:37]
»

Mutat în rubrica "Sfaturi utile pentru o vacanţă reuşită, TENERIFE" (nou-creată pe sait)

Sorin Dum.
[03.02.18 00:07:17]
»

Eu voi pleca in septembrie... doresc sa inchiriez o masinuta cum am facut si anul trecut in Malaga... sa imi fac card de credit doar pt asta... nu am sa o fac... Nu doresc sa ma fac sluga la banci!

Caut o firma la care sa-i dau

garantia in mana! Oare gasesc!!! Eu zic ca da.

Daca cunoasteti una va rog sa mi recomandati.

Multumesc

nicole33
[03.02.18 00:36:15]
»

@Sorin Dum. :

sa imi fac card de credit doar pt asta... nu am sa o fac... Nu doresc sa ma fac sluga la banci!

Este un punct de vedere. Eu am altă părere, cardul de credit fiindu-mi mereu extrem de util atât pentru cumpărături în ţară, cât şi pentru ORICE în străinătate. Faptul că plătesc o taxă anuală nu mă face deloc să mă simt "slugă la bănci", mai ales că o taxă asemănătoare plătesc şi pentru cardul de debit (de salariu). Plecând în vacanţă cu o rezervă de câteva mii de euro, banii băncii, nu ai mei , dar pe care îi pot cheltui la nevoie, eu am un sentiment de siguranţă şi de confort.

Caut o firma la care sa-i dau garantia in mana!

Habar nu am.

În Tenerife eu am rezervat maşinile de la Orcar cu card de credit, iar plata efectivă am făcut-o cu acelaşi card pe aeroport la preluarea maşinii. În lunile scurse de la momentul rezervării până la ridicarea maşinii nu mi-a fost retrasă nicio sumă de pe card, nu au existat nici măcar sume blocate.

Mie nu mi-a fost oprită nicio garanţie, nici cash şi nici de pe card (am verificat), am avut full CASCO şi al doilea şofer gratuit. Totul a decurs absolut normal.

Este posibil să găseşti o asemenea firmă, dar foarte posibil să plăteşti mai mult, neputând rezerva în prealabil, deoarece nu posezi cardul necesar pentru garantarea rezervării. Preţurile la locul faptei erau mai mari decât cele la care am rezervat eu pe internet cu vreo şapte luni înainte, iar oferta de maşini disponibile este clar mai redusă, tu alegând doar din ce a mai rămas.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
anca_l*, dianabzs, liviadavidescu, Muffin2009, Sorin Dum.
Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța în Tenerife:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064525127410889 sec
    ecranul dvs: 1 x 1