În vizită la ”Mănăstirea dintre vii”

TIPĂREȘTE

Subcarpații Buzăului și cei ai Vrancei ascund printre culmile lor numeroase lăcașe de cult, fiecare dintre acestea fiind o adevărată oază de liniște și relaxare sufletească pentru omul obișnuit, martor fără voie la tumultul vieții cotidiene. Un astfel de loc este și Mănăstirea Cotești, situată pe raza comunei cu același nume din județul Vrancea.

Cale de acces – La fel ca majoritatea lăcașelor de cult de pe raza județelor Buzău și Vrancea, Mănăstirea Cotești este un obiectiv ce poate fi lesne vizitat dacă vremea este favorabilă. De ce spun asta? Pentru că ultimii 3 kilometri până la mănăstire am străbătut un drum de țară îngust și nepietruit, care se transformă cu siguranță într-o mocirlă atunci când plouă. Noi am ajuns la acest lăcaș de cult urmând DN 2 – E 85 pe direcția Râmnicu Sărat – Focșani. La aproximativ 7 – 8 kilometri de municipiul Focșani am întâlnit un indicator care ne-a îndrumat spre stânga, pe DJ 205R. Am străbătut circa 12 kilometri până în centrul satului Cotești, unde am găsit un alt indicator care ne-a informat că lăcașul de cult se află la 3 kilometri de aici. La aproximativ 500 de metri de mănăstire, care se află la marginea satului, sub poala pădurii, am trecut pe lângă un lac străjuit de sălcii pletoase, apoi am ieșit dintr-o dată la poarta lăcașului de cult.

Descrierea Mănăstirii Cotești

Căldura generoasă a soarelui la început de mai ne-a determinat să parcăm mașina în apropierea mănăstirii, sub poala răcoroasă a unui pom din vecinătate. Am mers apoi la fântâna săpată la aproximativ 50 de metri înainte de intrarea în curtea mănăstirii și ne-am astâmpărat setea cu două căni cu apă rece ca gheața; am pornit apoi cu pași mărunți către lăcașul de cult. În partea dreaptă am observat o troiță din lemn, accesul la aceasta realizându-se prin urcarea câtorva trepte din ciment. Am ajuns la poarta din fier a Mănăstirii Cotești și am intrat în curte. Am pătruns astfel pe o alee largă, pietruită, mărginită pe partea stângă de un gard din lemn, iar pe partea dreaptă străjuită de câțiva arbori și de flori multicolore. Am ieșit astfel în curtea interioară a mănăstirii. În centrul curții se înalță mândră biserica cu hramul ”Sfânta Treime”, iar pe marginea curții am observat, de la dreapta către stânga, chiliile mănăstirii, clopotnița, o clădire ce adăpostește paraclisul lăcașului de cult, precum și un mic cimitir.

Am fost întâmpinați de o măicuță care ne-a invitat să vizităm lăcașul de cult. Am intrat astfel în biserica lăcașului de cult, cu hramul ”Sfânta Treime”, declarată monument istoric. Măicuța care ne-a întâmpinat ne-a spus că în ultimii ani s-au făcut ample lucrări de consolidare la această biserică, în prezent lăcașul de cult fiind pregătit pentru restaurarea picturilor. Ceea ce ne-a frapat imediat ce am intrat în interiorul lăcașului de cult a fost diferența clară de temperatură dintre exterior și interior. Măicuța ne-a spus că pe parcursul întregului an temperatura nu oscilează foarte mult în interior deoarece zidurile groase de aproximativ un metru nu permit acest lucru. Am admirat în liniște icoanele și pictura interioară, apoi am ieșit și am fost invitați să vizităm și paraclisul mănăstirii. Acesta se află situat față în față cu intrarea în biserica mare. Despre acest paraclis am aflat că păstrează hramul ”Adormirea Maicii Domnului” de la o biserică mai veche ce era construită în cimitirul mănăstirii. Această biserică a fost demolată în timpul primului război mondial, tot în acea perioadă fiind distrusă și arhiva mănăstirii.

Paraclisul cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” este găzduit de o sală micuță, ce poate fi ușor încălzită pe timpul iernii, aici ținându-se slujbele pe perioada anotimpului rece. În interiorul paraclisului am putut admira o icoană despre care localnicii afirmă că este ”făcătoare de minuni”. Este cunoscută sub denumirea de ”Maica Hrănitoare” și este foarte rară, înfățișăndu-o pe Maica Domnului în timp ce îl hrănește la sân pe Pruncul Iisus. Icoana este pictată în anul 1865. Înainte de a ieși din paraclis, am achiziționat câteva iconițe precum și o broșură cuprinzând niște date referitoare la istoria acestui lăcaș de cult. Am mulțumit măicuței care ne-a însoțit pe parcursul vizitei noastre pentru amabilitate și ne-am îndreptat încetișor către mașină.

Scurt istoric - Înainte de a prezenta câteva date cu privire la istoria acestui lăcaș de cult, precizez că am cules următoarele informații din broșura editată de Episcopia Buzăului și Vrancei în anul 2009, pe care am achiziționat-o cu ocazia vizitei la Mănăstirea Cotești. Am aflat astfel că lăcașul de cult a fost înființat în anul 1757 de către un localnic înstărit, pe nume Avram, și soția lui, Simioana. Această familie a înzestrat schitul cu pădure, livezi, terenuri arabile dar și iazuri și mori de apă. Aceste bunuri au fost confiscate aproape în totalitate în anul 1864, în timpul secularizării realizate de Cuza. Tradiția istorică, din păcate nesusținută prin documente, spune că începuturile acestui lăcaș de cult se găsesc în secolul al XV-lea, atunci când spătarul Sandu Cotea, dregător al lui Ștefan cel Mare ar fi pus aici bazele unui schit. De la acest dregător s-ar păstra atât numele lăcașului de cult, cât și numele localității din vecinătate.

Indiferent care ar fi adevărul cu privire la începuturile lăcașului de cult, cert este că acesta a traversat perioade dificile de-a lungul timpului. Astfel, în timpul primului război mondial, schitul a fost ocupat de nemți, iar biserica mare a fost transformată în grajd pentru cai. După anul 1918 și până în 1959 lăcașul de cult a fost refăcut, iar apoi a fost desființat de către comuniști până în anul 1990, când a reintrat în circuitul monahal.

Concluzii - Vă recomand să vizitați acest lăcaș de cult dacă veți ajunge prin apropiere. ”Mănăstirea dintre vii”, așa cum o numesc localnicii, reprezintă o destinație interesantă, alături de alte obiective religioase aflate în această zonă, precum Mănăstirea Vărzărești sau Mănăstirea Dălhăuți. În final, voi atașa câteva fotografii realizate cu ocazia vizitării acestui lăcaș de cult...

---

VIZUALIZĂRI: 3374 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI