Continuare pe drumurile anevoioase ale Văii Buzăului.

TIPĂREȘTE

A doua etapă a periplului nostru pe Valea Buzăului, a început cu vizitarea unei bisericuţe frumoase din Văvălucele, un sat aflat pe DC 86 care duce în localitatea Colţi. Se numeşte Biserica Sf. Nicolae şi a fost construită la începutul anilor 1800.

Este o biserică din lemn cu fundaţie din piatră, vopsită într-un albastru ultramarin foarte frumos şi acoperită cu tablă. Are intrarea din lateral într-un pridvor, este prevăzută cu trei turle şi înconjurată cu un zid din piatră de râu.

De la Văvălucele ne-am înscris pe DC 86 cu direcţia Colţi, pentru a vizita Muzeul Chihlimbarului. Deşi era un drum mai bun pe ruta Bozioru-Măgura-Cislău-Pătârlagele-Colţi, am ales această variantă mai scurtă cu 30 de km şi am făcut o mare greşeală.

Un drum imposibil, nici măcar pietruit, îngust şi denivelat, încăt cei 8 km de drum până la Colţi ni s-au părut a fi 50. Din cauza amărăciunii provocate de alegerea noastră am renunţat să mai cautăm unele obiective de pe traseu.

Ne-am bucurat tare mult, când am ieşit la Colţi în dreptul podului şi am dat de un asfalt ca în palmă pe DC71. Din păcate bucuria noastră nu a ţinut decât maxim un sfert de oră, cât a durat drumul de la Colţi la Aluniş, unde aveam să vizităm alte locuinţe rupestre.

Înainte de a intra în localitatea Aluniş s-a terminat asfaltul, am început să urcăm o pantă pe un drum destul de greu în care se formase unele şanţuri din pietriş, ca urmare a frânelor puse de autovehicole.

După ce am urcat trei astfel de pante abrupte am ajuns într-un platou, unde am putut parca maşina. În stânga se află o frumoasă pensiune Nicoară, iar în dreapta Complexul rupestru de la Alniş.

Am intrat pe poarta legată provizoriu cu o sârmă şi am putut vizita totul în voie, pentru că întreg complexul nu este păzit.

Complexul rupestru Aluniş este de fapt o zonă in care se află un cimitir, 3 grote in piatră şi biserica Aluniş, biserică săpată în piatrã de doi ciobani, Vlad şi Simion in jurul anului 1274.

Biserica atestată documentar la anul 1351 a fost schit de calugări pâna la 1871, iar de atunci este biserica satului. Biserica poartă hramul " Tăierea capului Sfântului Ioan Botezatorul ".

Este vopsită în aceeaşi culoare albastră ca cea de la Văvălucele, este căptuşită cu lemn şi are o singură turlă. Fiind săpată în piatră înăuntru era foarte rece în comparaţie cu temperatura de afară.

Legenda spune că unul dintre cei doi ciobani a avut un vis în care a fost indemnat să sape în piatră unde se află azi biserica de la Aluniș, pentru că acolo va găsi o icoană, lucru care s-a şi întâmplat.

Au fost ajutaţi in munca lor de oamenii din sat. Numele celor doi ciobani se găsesc inscripţionate pe o piatră in altar.

Biserica are doua incăperi. Pe pereţi sunt icoane si ştergare populare. Deasupra intrării este un panou cu istoricul, donaţiile si restaurările care au fost făcute pentru biserică.

Biserica, Monument Istoric, este una dintre puţinele biserici cu vechime de peste 7oo de ani, in care se slujeşte până acum.

Din păcate în chiliile unde se adăposteau o data călugării sunt multe inscripţii în care unii indivizi şi-au etalat nivelul de cultură şi civilizaţie. Aceleaşi inscripţii “înfrumuseţau” şi peşterile rupestre de la Nucu (Bozioru).

Din Aluniş ne-am întors la Colţi, iar de aici şi până la Pătârlagele am străbătut un drum la fel de prost ca DC86, deşi acesta mai purta urme de asfalt.

În localitate Colţi am trecut pe la Muzeul Chihlimbarului, care fiind închis nu l-am putut vizita, iar undeva pe stânga am întâlnit o frumoasă biserică veche cu clopotniţă şi înconjurată de un zid gros din piatră de râu.

Intrând în satul Sibiciul de Sus am dat de o biserică foarte veche cu hramul Sfânta Maria aflată în stare de degradare şi înconjurată de un zid din beton acoperit cu tablă. Are o singură turlă, o intrare încadrată de două coloane cu arcade deasupra.

La partea superioară a bisericii, de jur împrejur, sunt încrustate in zid numeroase picturi. Am încercat să culeg ceva informaţii de la un localnic, dar în afară de denumire nu am putut afla mai multe.

După încă vreo trei km de drum degradat am trecut podul peste râul Buzău şi în sfârşit am ajuns pe DN10, şoseaua spre Braşov, unde ne-am mai relaxat după atâtea zdruncinături cauzate de drumurile comunale prin care care am trecut.

Înainte cu câteva sute de metri de Barajul Siriu am luat-o în dreapta pentru a vizita Cascada Caşoca. Drumul forestier ce duce la cascadă este un drum destul de larg şi se poate parcurge foarte uşor.

După aproximativ 4 km parcurşi întâlnim pe stânga Cabana 14 Scaune, o cabană care are numai calificative bune date atât pe site-ul AFA cât şi pe alte site-uri. După încă 2 km la o răscruce se face un drum în dreapta, unde se vede un pod ce trece peste râu.

În această intersecţie destul de mare se poate parca maşina, după care se coboară pe drumul din dreapta. Înainte de pod la 50 de metri de intersecţie se coboară nişte scări din lemn şi se ajunge la albia râului. După încă 100 de metri în amonte întâlnim şi cascada.

Cascada nu este prea înaltă (căderea de apă este cam la 20 de metri înălţime), se poate ajunge foarte aproape de ea şi te poţi răcori la adăpostul miilor de stropi ce se formează la căderea apei.

Lângă cascadă sunt amenajate mese şi băncuţe pentru cei care vor să se odihnească la răcoarea apei şi a stâncilor din apropiere sau să servească sandwich-ul luat de acasă la pachet.

În stânga cascadei se află ascunzătoarea haiducului Gheorghelaş, fost pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu.

După ce ne-am desfătat privirea cu aceste locuri izolate şi ferite de ochii lumii, ne-am întors pe drumul forestier până la barajul de la Siriu, pe care aveam să-l vizităm pentru a nu ştiu câta oară.

Barajul Siriu este construit din rocă şi argilă şi formează un lac artificial destul de întins care alimentează cu apă potabilă localităţile din aval sau minihidrocentrala de la Nehoiaşu. Datorită barajului s-a modificat traseul vechi al DN 10 şi s-au construit unele viaducte.

De la baraj am plecat în direcţia Buzău trecănd prin Siriu, locul de naştere al interpretului de muzică populară Benone Sinulescu.

Din acest punct şi până la Pătârlagele trebuie multă atenţie la viteză. De câte ori am parcurs această porţiune de şosea, de atâtea ori am întâlnit radarul poliţiei.

Ultimul popas a fost la Nehoiu, unde am vizitat Catedrala Sfântu Gheorghe. Este un lăcaş de cult impresionant construit recent chiar în centrul oraşului. În dreapta catedralei se află şi o veche biserică din lemn cu o singură turlă şi acoperită cu şindrilă.

Intrarea în catedrală se face dintr-un pridvor pe o uşă înaltă din lemn foarte frumos sculptată. Intrarea în pridvor se face printr-o arcadă înaltă încadrată pe laterale de alte două arcade mai mici.

În stânga şi dreapta uşii de intrare sunt două picturi cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în pridvor sunt numeroase picturi cu personalităţi marcante ale ortodoxiei române.

Cam acestea sunt locurile pe care le-am vizitat pe drumurile anevoioase ale Văii Buzăului. Mai sunt şi altele şi sperăm să le descoperim cu altă ocazie.

---

VIZUALIZĂRI: 3015 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI