Nimic nu-i asa de frumos precum Firenze. (Mergand pe jos!)

TIPĂREȘTE

Capitolul drumetiei prin Italia dedicat vizitarii orasului incepe de fapt in seara zilei de 22.03.2013 cand dupa vizitarea Venetiei si drumul facut cu trenul de mare viteza catre Firenze, am ajuns obositi dar si optimisti la hotelul Byron (omagiat si el cu un review corespunzator). Ziua de 24.03.2013 a fost ziua dedicata Firenzei.

Am pornit deci de pe Via del Scala ajungand in cateva minute in P-za Santa Maria Novella, vis-a- vis de gara. Piata isi ia numele de la impunatoarea Basilica a carei constructie a inceput in 1246, terminandu-se in 1360. Santa Maria Novella, principala biserica dominicana a Firenzei da numele si garii feroviare, denumirea oficiala a acesteia fiind Firenze SMN, pentru a nu se confunda cu urmatoarea statie Firenze Rifredi (un fel de Bucuresti Triaj de la noi), amanunt demn de retinut pentru aceia care folosesc trenul in excursiile lor prin Toscana. Biserica se poate vizita, insa noi ajungand Duminica 24.03 exact in Ziua Floriilor catolice trebuia sa asteptam terminarea slujbei asa ca am renuntat si ne-am continuat drumul pe via Nazionale apoi pe Via dell Ariento, trecand pe langa Mercato Centrale (asemenator Halelor Obor de la noi) si strabatand coloanele de tarabe mobile insirate pe marginea strazii. Printre vanzatori am identificat si cativa romani si romancute care vindeau diferite articole de piele traditionale, italienesti (din zona Fluviului Galben, ati inteles la ce ma refer). In rest o invalmaseala de tricouri, bluze, ace, brice si fustite, marfa pe care o gasesi si la noi prin Europa sau Dragonul Rosu ceva mai frumos prezentata si mult mai ieftinadecat in Italia.

Specific acestui gen de activitati comerciale (si nu numai) este un carucior ingust destinat transportului de marfuri care arata cam ceva intre liza si sareta, fara de care marfurile nu s-ar fi putut cara decat purtate pe brate. Sirul de comercianti se largeste (fara a se diminua deloc numeric) doar atunci cand ajungem in P-za San Lorenzo. Basilica (Caci nu exista piata/ Far’ de basilica-n fata! - scuze, nu m-am putut abtine) este mai putin maiestuoasa ca Santa Maria Novella; desi este mai noua cu circa 150 de ani. Statuia lui San Lorenzo inghesuita de atatea tarabe, pare un zeu protector al comerciantilor din zona. Dupa sedinta foto de rigoare ne-am continuat calatoria spre atractia principala a orasului trecand prin Piazza de San Giovanni spre P-za dell Domo unde sunt situate Domul, Baptisteriul si Turnul. Acest triptic arhitectural a fost declarat mosternire UESCO. Domul, a carui denumire oficiala este Basilica Santa Maria del Fiore este o catedrala imensa, exprimand maretia lui Dumnezeu fata de nimicenia omului. Are 114,5 m inaltime, 153 m lungime si 38 m latime fiind construit incepand cu anul 1296 in stilul gotic-renascentist. Vis-à-vis de basilica, se afla Baptisteriul San Giovanni. De forma octogonala, a fost construit incepand cu anul 1059 pe ruinele unui asezamant roman. Multa vreme s-a crezut ca baptisteriul a reprezentat la origine un templu roman inchinat lui Marte, zeul protector al Firenzei. Am lasat la urma turnul clopotnitei cu ale sale 7 clopote. Este cel mai inalt, iar de pe terasa acestuia Firenze li se dezvaluie sub o cu totul alta perspectiva. Am spus “li” si nu “ni” deoarece avand experienta Turnului din Pisa, din ziua precedenta, mult mai scund am tinut cont si de dezarmantul anunt de la casele de bilete care ne-a atentionat ca turnul are 122 m, adica 414 trepte, dar n-are lift. Initial intentionasem sa platim cei 6 euro de persoana taxa de intrare, insa cand am umblat in portofel, privirea mi s-a oprit pe buletin, zona cu CNP-ul. Am strigat, trezeste-te Savine, nu mai visa scari verzi pe pereti, m-am ciupit de obraz sa ma asigur ca sunt treaz si am pornit pe jos la urmatorul obiectiv.

Peste cateva minute eram deja ajunsi in fata altei biserici Santissima Annunziata (Buna Vestire). Fiind sarbatoarea Floriilor, la o masa din afara bisericii se ofereau credinciosilor ramuri verzi de maslin, sfintite deja (slujba tocmai se terminase). Aici m-am simtit ca acasa. Cateva conationale de-ale noastre, brunete cu fuste, impreuna cu nemurile lor se inghesuiau sa ia ramuri pentru a le vinde 5 m mai departe. Cu “mandria de a fi roman” in suflet si greata in priviri mi-am tras sapca pe ochi parasind degraba zona infestata. In circa 15 minute am ajuns intorcandu-ne pe Via dei Servi, Via del Proconsolo la Piazza della Signoria. Punct de maxima atractie: Statuia lui David. Realizata de Michelangelo din marmura de Carrara, desi copie (originalul fiind mutat in 1890 la Galleria dell'Accademia) atrage ca un magnet turistii. La fel ca si la Fontana di Trevi din Roma, trebuie sa te consideri un mare norocos daca reusesti sa incadrezi ca lumea o poza fara sa-ti treaca un turist prin fata. Alaturi, in Loggia della Signoria (din piata cu acelasi nume, fireste) prima statuie amplasata a fost “Perseu tinand in mana capul Medusei”, creatie a lui Benvenuto Cellini. Putina lume stie ca pe partea din spate a castii lui Perseu Cellini si-a sculptat propria imagine.

Am intrat apoi la urmatorul obiectiv: Palazzo Vechio. Desi veti fi captivati de acest obiectiv nu pierdeti din vedere ca, pentru platitorii de bilete, aici exista un dispenser automat cu apa minerala ieftina, precum si compartimente speciale pentru doamnele doritoare de a-si pudra nasul dar si pentru domnii dornici de a vizita cu mai multa usurinta palatul. Palazzo Vechio este de neratat, comparabil cu Muzeul Vaticanului. Frumusetea picturilor si sculpturilor, a decorarii camerelor este coplesitoare. E greu de spus doar cateva cuvinte despre cele vazute. Intentionaseram sa continuam cu vizitarea Galeriilor Uffizi, la fel de celebre si ele, insa coada de la bilete ne-a taiat elanul. Ca o slaba si puerila consolare am admirat zambind statuile umane din fata plecand spre o alta atractie a Firenzei:

Ponte Vecchio. Se crede ca istoria sa incepe din vremurile romanilor. Ce stim sigur e faptul ca a fost distrus de inundatiile din 1117 si reconstruit. Ce il deosebeste de marea majoritate a podurilor este faptul ca de-a lungul sau pe ambele margini sunt zeci magazine, exact cum odata era considerat firesc. Locul macelarilor care au deschis primele magazine, este luat odata cu trecerea timpului de bijutieri, vanzatori si manufacturieri de tot felul de suveniruri.

Trecand de Ponte Vecchio ajungem in Piazza Santa Felicia unde se afla una din cele mai vechi biserici din Firenze. Basilica Santa Felicia dateaza din vremurile romanilor fiiind construita pe fundatia unei constructii romane. Actuala forma o are din 1055. In cimitirul bisericii s-au gasit ramasite umane ingropate din cauza molimei din anul 1348. Continuandu-ne drumul pe Via Guicciardini ajungem la Pallazzo Pitti din piata cu acelasi nume. Palatul, acum una din cele mai importante galerii de arta din Firenze, a fost comandat de Luca Pitti in anul 1458, de la care i se trage si numele. Nu l-am vizitat, orele fiind inaintate. Intorcandu-ne cateva zeci de metri am mers pe Via Lugarno Torrgiannni urcand muuulte trepte spre Piazzale Michelangelo.

Strajuita de replica din bronz a statuii lui David de Michelangelo, piateta se afla intr-o pozitie privilegiata oferindu-ne o vedere panoramica asupra intregii Firenze. Dupa necesara sesiune foto, am coborat trecand de grandioasa Poarta San Niccolo care are aspectul unui turn datand din 1324. Aici se remarca placheta care marcheaza nivelul apelor Arno-ului la marea inundatie din 04. Nov. 1966, precum si closetul exterior, cvasi-identic cu cel dintr-unul din castelurile vazute in Cehia. Am traversat raul Arno pe Ponte San Alle Grazie si am ajuns mergand pe Via de Benci la Piazza Santa Croce. In basilica avand acelasi nume se afla inmormantati: Galileo Galilei, Michelangelo Buonarroti, Dante Alighieri, Vittorio Alfieri, Niccolò Machiavelli, Gioacchino Rossini, Ugo Foscolo. Intrarea 6 euro/pers.

Basilica nu este singurul punct de atractie din P-za Santa Croce. Avand in centru bustul lui Cosimo II de’Medici, Palazzo dell'Antella constituie ca si Palazzo Cocchi-Serristori alte obiective vrednice de admirat si fotografiat.

Eee, dupa atata scotocit prin oras orele devin tot mai inaintate si picioarele tot mai grele. Ne indreptam spre hotel cu gandul la un ultim popas la un restaurant pentru grabnica recuperare a caloriilor pierdute in maraton. Pasii ne poarta insa pe Via Ghibellina, unde la numarul 70 se afla Casa Buonarroti. Fireste ca la acea ora tarzie nu se mai putea vizita nimic, asa ca n-am zabovit decat pret de 2- 3 poze.

Dupa cina am adormit cu totii ca niste prunci. Urmatoarea zi, ultima din pelerinajul nostru: Bologna.

---

VIZUALIZĂRI: 5876 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI