ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.04.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2012
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Hai-hui prin Transilvania

Ilustrație video-muzicală
Bijan Mortazavi - ''Fire On Ice'' , 1998 - ''Waves''


TIPĂREȘTE

La sfarsitul lunii octombrie 2012, dupa un sejur la Sovata, am decis sa mai ramanem o zi prin Transilvania si sa vedem cateva localitati din zona, care au ceva renume peste hotare (din pacate, nu datorita noua romanilor) – Biertan, Saschiz si Viscri. Primele doua le-am vazut in aceeasi zi, apoi am innoptat la o pensiune in Saschiz, despre care puteti citi aici Pensiunea Cartref - iar a doua zi am ajuns la Viscri. Cele 3 localitati se pot vizita in aceeasi zi, daca esti cazat in acea zona. Si obiectivele turistice din aceste 3 sate se pot vedea in aceeasi zi, dar asta doar daca aveti noroc (o sa vedeti mai incolo de ce spun asta).

Sa le luam pe rand:

Biertan – aici se ajunge de pe drumul Sighisoara-Medias, iar in localitatea Şaroş pe Tarnave aveti indicator catre Biertan pe drumul DJ 143. Sunt circa 30 km din Sighisoara si cam 25 km din Medias. Este una din primele asezari sasesti din Transilvania, iar prima atestare documentara dateaza din anul 1283. Pentru aproape 300 ani (1572-1867) aici a avut sediul Episcopia Evanghelica Luterana din Transilvania.

Din anul 1993, Biertanul este inclus in lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Atractia principala este Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate aflat pe un mic deal din centrul localitatii. Aceasta biserica a fost construita intre anii 1493-1522. Imediat dupa ce ati intrat, veti vedea o scara de lemn (foarte asemanatoare cu cea de la Sighisoara) care are o lungime de circa 100 m.

Dupa cateva trepte se afla un mic birou, care tine loc si de librarie, de unde va luati bilet si puteti achizitiona diferite carti, cd-uri, suveniruri, harti, fotografii etc. Continuati urcarea pe frumoasa scara din lemn, iar printre crapaturi, soarele va ,,lumineaza’’ drumul. La capatul scarii veti iesi in curtea interioara, care are mai multe turnuri – cel mai mare este turnul cu ceas. Mecansimul original dateaza din XVI, fiind inlocuit in anul 1883 cu cel de astazi. Turnul Slaninii era utilizat si pentru pastrarea traditionalei slanini sasesti. Deoarece era un loc aerisit si racoros, aceasta se putea pastra in conditii bune. Fiecare familie isi aducea slanina la pastrare si se tinea o evident riguroasa si pentru cantitatea adusa, dar si de cate ori se lua din ea pentru uz personal.

In unul din turnuri erau inchisi cei care doreau sa divorteze. Aveau la dispozitie o singura farfurie, cana, furculita, lingura si un pat. Se spune că, de-a lungul a 300 de ani, un singur cuplu nu a renuntat la ideea de a se desparti, toti ceilalti ieseau impacati si astfel nu se mai apela la judecata.

Va puteti plimba nestingheriti prin curtile interioare, pe sub boltile de piatra si veti gasi si o camaruta in care este redata atmosfera acelor vremuri. Vizitati si biserica, in care atractia principala este altarul realizat din 28 de panouri realizate de un pictor necunoscut intre anii 1482 si 1513. In forma deschisa se vad 18 picturi, iar in forma inchisa se pot vedea alte 10 picturi. Orga bisericii a fost construita in anul 1869 de catre maestrul vienez Karl Hesse. Tânăra care era de servici la acel moment va poate ajuta cu multe informatii si vorbeste cel putin 2 limbi de circulatie - am auzit-o vorbind in germana si engleza unor turisti veniti de pe alte meleaguri.

Dupa circa o ora petrecuta in aceasta atmosfera medievala am plecat catre urmatoarea destinatie, aflata la circa 20 de km de Sighisoara – este vorba despre Saschiz. Aici aveti doua obiective importante – biserica (construita intre 1493-1496), aflata chiar langa drumul national si cetatea de pe dealul de langa Saschiz. Biserica fortificata Sf. Stefan si cetatea fac parte din Patrimoniul UNESCO. Turnul de langa biserica seamana foarte mult cu Turnul cu Ceas din Sighisoara.

Parcam masina si intram in curtea bisericii cautand intrarea. Am incercat vreo 3 usi, toate inchise. Vad pe un panou un indicator catre biroul de turism al localitatii. Hopa zic, na ca am intrat in randul lumii. Aproape de biserica, in partea dreapta se afla acest (foarte) mic birou de turism, de unde aflam drumul catre cetate si orarul de vizitare al bisericii 10-18. Ma uit la ceas, este ora 16 si intreb daca este inchisa biserica. Mi se spune ca doamna care are cheia, probabil a plecat acasa, că a stat toata ziua in frig.

Ne resemnăm si plecam catre cetatea care se zareste din drumul national. Aceasta cetate a fost ridicata prin sec. XIV-lea pentru a proteja locuitorii comunei de invazii. Trecem podul de lemn si urmam, dupa cum ni s-a spus, indicatoarele – care fie vorba intre noi, sunt doar doua la inceputul drumului. Dupa ultima casa mergem pe drumul de carute care urca incet-incet. Se intra in padure si veti da de mai multe bifurcatii ale acestui drum, dar cu spiritul de orientare turistica destul de dezvoltat reusim sa ajungem la cetate. Cei de la pensiunea la care am stat ne-au spus ca acum cativa ani s-a defrisat toata vegetatia care era atat de inaltă incât acoperea cetatea. Mare lucru nu ai ce vedea, dar peisajul care se desfasoara in fata ochilor merita efortul de a urca pana aici. – se fac cam 20-30 de minute.

Saschizul si satele inconjuratoare au fost incluse in reteaua Natura 2000, principalul ,,instrument’’ al Uniunii Europene pentru conservarea naturii. In anul 2010, la initiativa unor investitori britanici, s-a deschis in localitate o fabrica de gemuri si siropuri. Aici au fost angajati locuitori din zona si mai multe centre de colectare au fost deschise in Saschiz si localitatile invecinate. Potentialul zonei este enorm in asigurarea materiei prime pentru aceasta fabrica: fructe de padure, rubarba, salcam, soc, corcoduse, coacaze etc. Această fabrica produce atat pentru export (Marea Britanie fiind principalul client), dar aceste produse le veti gasi si la magazinul intitulat ,,Pivnitele Bunicii’’ din Saschiz. Gama produselor include: siropuri, gemuri, dulceata, zacusca, miere si gama se va largi in viitor. Spre seara ne-am cazat la Pensiunea Cartref din Saschiz.

A doua zi dupa micul dejun, am plecat catre Viscri, sat care este de asemenea inclus pe lista UNESCO. In localitatea Bunesti de pe drumul E60, intalnim un indicator catre Viscri, pe drumul 104L. Distanta de 8km se parcurge pe un drum asfaltat, aflat in stare decenta spre buna. Drumul este frumos si şerpuieşte printre dealurile impadurite. Mai multe drumuri forestiere se desprind din acest drum si daca aveti o masina corespunzatoare va puteti incumeta la o plimbare off-road. La intrarea in sat, asfaltul se termina si veti intra pe ulitele cu pamant si pietris ale acestui satuc. In apropierea indicatorului catre biserica fortificata am parcat masina si luand in calcul orarul de vizitare, inclusiv duminica (10-18) ne-am mai plimbat pe linistitele stradute.

Dupa cum stiti, Printul Charles a cumparat aici o casa. La portile unor case, localnicii aveau expuse diferite produse confectionate de ei, unele dintre ele luand calea exportului prin intermediul turistilor straini care viziteaza zona. Pe marginea ulitelor se afla multi peri, astfel ca am scuturat putin unul dintre pomi, pentru a putea savura gustoasele fructe.

Pe la 10.30 ne-am indreptat catre intrare cu dorinta, si speranta de a vizita acest ansamblu. Degeaba aveam dorinta si speranta, mai trebuia sa fie şi cineva care sa descuie portile ferecate. Am dat ocol, ne-am mai plimbat in sus si in jos, au venit si alti turisti, care stiau despre acelasi orar de vizitare, dar …degeaba – poarta tot inchisa a ramas. La ora 11.15 am ,,cedat nervos’’ si am plecat boscorodind. Am oprit la marginea satului si am facut o poza Ansamblului Bisericii Fortificate si cu asta am ramas - sper ca data viitoare sa gasesc deschis.

Multe din frumusetile transilvanene sunt inca necunocute turistilor romani, dar prin intermediul AFA si prin mici eforturi facute de autoritatile locale se poate promova turismul in aceste zone.

Doua linkuri utile:

whc.unesco.org/en/list/596

cimec.ro/Monumente/unesco ... /indexTrans.htm


[fb]
---
Trimis de BOGDAN DSN in 01.04.13 17:19:12
Validat / Publicat: 01.04.13 18:27:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în [ALTE LOCURI].

VIZUALIZĂRI: 2055 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P23 Singura poza cu biserica din Viscri, facuta la plecare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28550 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[01.04.13 18:32:46]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

iulianic
[01.04.13 20:55:01]
»

@BOGDAN DSN: Am citit cu mare interes review-ul tău pentru că îmi plac cetăţile şi bisericile fortificate.

Am avut norocul să vizitez nu doar o dată biserica fortificată de la Biertan, ultima oară în octombrie 2011, atunci când am vizitat şi satul şi biserica cetate de la Viscri. Tot atunci am trecut prin Saschiz, am văzut din şosea cetatea de pe deal şi am rămas cu dorinţa de a o vizita. Atunci n-a fost cu putinţă.

Din rândurile tale am remarcat că la Biertan te-a atras altarul poliptic, dar nu ai pomenit nimic despre sacristie şi despre uşa acestei încăperi care a uimit lumea cu sistemul complicat al celor 19 încuietori, realizat în 1515. Să fi uitat ghida să-l prezinte?

La Viscri, dacă veţi mai avea timp şi dispoziţie să străbateţi din nou acelaşi drum plin cu hârtoape, merită să reveniţi pentru a vizita biserica cetate şi în interior. Mie mi-a plăcut mult.

Şi la Saschiz am remarcat că nu prea aţi avut noroc. Până la urmă aţi văzut biserica în interior? La cetate înţeleg că acel drum de 20-30 de minute se face doar pietonal. Este dificil? Se poate intra şi în interiorul cetăţii?

Muffin2009
[02.04.13 00:30:41]
»

Frumos review si superbonus meritat de la mine!

webmaster13
[02.04.13 09:05:45]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

Cristian_h*
[02.04.13 12:26:45]
»

Marea majoritate a bisericilor fortificate săseşti sunt închise, însă există o persoană care este bine cunoscută de către localnici, din experienţa proprie pot să spun că de fiecare dată când am întrebat localnicii cum se pot vizita bisericile respective am fost îndrumat către persoana care are cheia, persoană care de fiecare data a venit şi ne-a deschis, neplăcut este faptul că se pierde ceva timp, interesant este că de exemplu la Apold, Moşna, Valchid sau Brădeni persoanele respective erau cetăţeni germani get beget care nu vorbeau romăneşte!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
[02.04.13 13:16:55]
»

@iulianic: Este adevarat, acel altar mi-a placut foarte mult. Eu am uitat sa mentionez acea usa cu incuietori.

Cu siguranta vreau sa ajung in Viscri, pentru a vedea biserica in interior. La Saschiz nu am reusit s avedem in interior biserica, iar drumul spre cetate este usor de parcurs. Se poate intra in interior, dar nu vei vedea decat multa verdeata si ceva ziduri ramase in picioare.

@Muffin2009 - multumesc

@webmaster13 - este ok alegerea, multumesc.

@cristian_h - este adevarat ce spui, numai ca respectivele persoane nu erau de gasit in acele momente. La Viscri am asteptat circa 40 de minute... dar degeaba. Poate data viitoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
BOGDAN DSN, iulianic, Muffin2009
Alte impresii din această RUBRICĂ (Alte) Biserici/cetăți fortificate din Transilvania:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.077387809753418 sec
    ecranul dvs: 1 x 1