Avignon - doar un popas

TIPĂREȘTE

N-am făcut niciodată un circuit complet al Franţei, dar - în trecere spre alte destinaţii - am văzut câte ceva din frumuseţile ei, mai ales din cele sudice.

Avignon, capitala regiunii Provence, este un oraş care nu lasă pe nimeni indiferent. Am petrecut aici numai câteva ore, mi-a plăcut, dar nu aveam de gând să scriu nimic despre el. Am observat însă că pe AmFostAcolo nu există nici un cuvinţel despre această aşezare urbană foarte veche, zidită numai din istorie, cultură şi rafinament. Chiar dacă impresiile mele nu sunt recente şi nu fac referire decât la o părticică din ceea ce are oraşul de arătat, vreau să fac eu începutul.

Veneam din Spania, pierduserăm ceva timp la shoping în Andora, iar noaptea ne-a prins traversând munţii şi graniţa cu Franţa, gonind spre Perpignan, la Hotel des Vignes, unde aveam rezervată cazarea.

A doua zi, miercuri - 23 septembrie 2009, era o zi cu deplasări lungi şi un singur mare popas: Avignon.

Deşi cu mult mai vechi, cel mai important oraş din Provence rămâne în istorie ca fiind locul în care s-au refugiat papii din cauza corupţiei de la Roma. Anul 1309 când suveranul pontif (un francez ales papă în 1305) a refuzat să meargă la Roma instalându-şi sediul - temporar - în Mănăstirea Dominicană din Avignon, marchează debutul unei perioade în care oraşul de pe Rhône a fost centrul european al catolicismului. Abia după 70 de ani, după ce şapte papi au condus de aici destinele bisericii catolice, sediul papalităţii s-a reîntors la Roma.

Pe rând, fiecare suveran pontif a construit, a modificat, a înfrumuseţat, astfel încât pe lângă catedrală, în prezent turistul găseşte aici un palat impunător, mai vechi, un altul, mai nou, o fortăreaţă austeră care ascunde nişte grădini frumoase şi mai ales panoramele care se deschid spre Rhône şi celebrul Pont d’Avignon.

După mutarea sediului la Vatican, încă aproape 400 de ani, ansamblul arhitectural de la Avignon a rămas în administraţia Romei, dar Revoluţia franceză a pus capăt acestei situaţii expulzând pe reprezentanţii papalităţii. S-a dorit chiar demolarea acestei "Bastilii a Sudului", dar monumentul - mult prea mare şi deosebit de solid - impunea pentru aceasta un efort peste măsura posibilităţilor.

Catedrala Notre Dame des Doms construită în sec. XII, deşi depăşită de palatul extravagant care s-a înălţat alături, impresionează încă de la exterior printr-un grup statuar având în centru pe Iisus răstignit şi - mai sus, pe turlă - pe Fecioara Maria, o imensă statuie aurită, posibil de identificat de la mare depărtare.

În interior pot fi văzute şi alte statui ale Fecioarei Maria, dar cea cu pruncul în braţe, datând din sec. XIV, o donaţie a Papei Ioan al XXII, este reprezentativă pentru Catedrala Notre Dame des Doms. O altă statuie, realizată în 1838, este expresia mulţumirii populaţiei din Avignon pentru protecţia oferită de Fecioara Maria în timpul epidemiei de holeră. De asemenea, tot în interior pot fi văzute şi mormintele câtorva papi care au vieţuit la Avignon.

După vizita în catedrală, am decis să petrecem câteva momente de relaxare pe Promenade du Rocher des Doms. O grădină frumoasă, cu stânci învăluite de plante, cu căderi de apă şi mici iazuri cu peşti viu coloraţi, pare sălbatică, dar în realitate este minuţios îngrijită de mâinile unor oameni care iubesc natura. Priveliştea spre Rhône, Villeneuve-lès-Avignon, orăşelul de dincolo de râu şi spre Pont d’Avignon, podul care se termină brusc în mijlocul apei, vă vor da de lucru atât vouă, cât şi aparatelor foto.

Palais des Papes, construit în două etape, este alcătuit din două segmente: palatul vechi şi palatul nou. Palatul vechi - Vieux Palais - a fost comandat de Papa Benedict al XII-lea care a dorit nu doar o clădire mai mare ci şi întărirea ei cu fortificaţii. Sub următorii papi edificiul a fost extins, noul segment devenind cunoscut drept Petit Palais. Aflat la un capăt al Place du Palais, dincolo de catedrală, noul palat adăposteşte Musée du Petit Palais un important muzeu şi galerie de artă.

În zilele noastre accesul turiştilor este permis (8,5 euro/pers. atunci când am fost noi) şi pot fi văzute jilţul papal şi câteva camere de locuit, inclusiv fostele apartamente papale.

Decorat de pictori francezi şi italieni, cel mai mare palat gotic din lume, catalogat în Patrimoniul Mondial UNESCO, uimeşte prin somptuozitate, precum şi prin decorurile interioare (fresce, tapiserii, picturi, sculpturi şi plafoane executate artistic în lemn).

Desigur, multe dintre comorile de la Avignon au fost luate la strămutarea sediului papalităţii, dar încăperile vaste, cu fresce vechi, construcţia cu ziduri masive, cu multe turnuri şi capele, impresionează şi astăzi pe oricine.

Zidurile oraşului, vechi şi atât de frumoase, ele însele un monument, au o istorie aparte, prea îndepărtată şi prea agitată pentru a o reţine. De-a lungul anilor, oraşul mărindu-se, au crescut şi nevoile de apărare, aşa încât zidurile au fost modificate, în cele din urmă construindu-se unul nou. De aceea să nu vă surprindă dacă veţi găsi două porţi cu acelaşi nume, fiecare dintre ele plasată în alt zid. Zidurile înalte, prevăzute cu şanţ de apărare, aveau menirea nu doar de a pune în dificultate pe atacatori, dar şi de a proteja populaţia în timpul molimelor.

Pont d’Avignon, denumit şi Pont Saint Bénézet este de fapt o ruină, rămăşiţele unui pod medieval ce par a se prăvăli în Rhône. Am avut ocazia să văd aievea podul care a inspirat unul dintre cele mai frumoase cântecele ale copilăriei noastre:

Sur le Pont d’Avignon

On y danse, on y danse,

Sur le Pont d’Avignon

On y danse tous en rond.

Vi-l mai amintiţi? . Dacă nu, accesaţi aici youtube

Cu 4 euro/persoană (taxa valabilă atunci când am fost noi), turiştilor le este permis accesul pe porţiunea care încă mai dăinuie din celebrul Pont d’Avignon.

Construit în sec. XII, legând cele două maluri ale râului, cu Avignon aflat de o parte şi cetatea Villeneuve-lès-Avignon de cealaltă parte, podul a fost de nenumărate ori afectat de inundaţii, apoi refăcut. În sec. XVII, costurile devenind prea împovărătoare, podul nu a mai fost reconstruit, iar cele patru arcade pe care le vedem astăzi sunt singurele care au mai supravietuit din cele 22 existente iniţial.

Legenda spune că un glas divin a poruncit unui tânăr păstor pe nume Bénézet (Benedict în dialect local) să construiască un pod peste râu. Pentru că era privit cu neîncredere de localnici, ajutat de un înger, ciobanul a dovedit implicarea divină prin ridicarea unui bolovan imposibil de urnit prin forţa unui singur om. Convinşi, locuitorii au contribuit la construirea podului, alcătuind şi o frăţie în scopul de a colecta fondurile necesare.

După moartea sa, Bénézet devenit Saint Bénézet, a fost îngropat pe pod, într-o capelă mică, vizibilă şi astăzi. Din cauza pericolului de prăbuşire a podului, s-a renunţat la slujbele din capelă, iar relicvele Sfântului Bénézet au fost mutate.

După ce aţi făcut plimbarea pe pod până la mijlocul râului, după ce aţi admirat de pe malul Rhônului zidurile fortificaţiei, dacă sunteţi obosiţi, vă recomand un popas la o terasa din Place de l’Horloge. Ofertele sunt multe, variate, ştiu asta din ceea ce mi-au spus tovarăşii mei de călătorie care au dat năvală cu toţii acolo. Eu am găsit un alt mod, mult mai relaxant, de a-mi petrece restul timpului până la plecare.

Pe Rue Grande Fusterie, foarte aproape, sunt sumedenie de mici magazine specializate în lavandă şi produse obţinute din lavandă. Ştiam că zona este împânzită de câmpuri de lavandă, le-am văzut şi chiar fără să le fi văzut am simţit adeseori în atmosferă mireasma specifică, dar nu mă închipuiam în mijlocul acestui rai descoperit la Avignon, pe Rue Grande Fusterie. Aici, în magazine mici, înşiruite unul după altul, se comercializează numai levanţică, în toate formele posibile: planta ca atare sau transformată în uleiuri şi esenţe, săpunuri de forme şi mărimi diferite, punguţe pentru baie sau pentru şifonier, decoruri plastice realizate cu levănţică şi... câte şi mai câte!

Nu ştiu dacă am reuşit să vă transmit prin rândurile mele măcar în parte emoţiile trăite în acest pitoresc oraş, de cele mai multe ori pe nedrept trecut cu vederea de turistul grăbit.

Ne-am îmbarcat în autocar şi am părăsit Avignon cu zidurile lui istorice, cu urmele trecerii atâtor papi şi cu câteva edificii demne de Patrimoniul Mondial UNESCO.

Prin munţi masivi cu peisaje încântătoare, goneam din nou, de astă dată spre Bellegarde, următorul loc de odihnă în viaţa noastră de nomazi, turişti aflaţi în circuit.

---

VIZUALIZĂRI: 4197 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI