ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.03.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.02.13
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 2 zile
team-building
100 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Pelerinaj la părintele Arsenie Boca și alte mănăstiri

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Tot în luna septembrie a anului 2010, biserica din cartierul meu a organizat un pelerinaj de 2 zile la mai multe mănăstiri, cu oprire la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde ne-am cazat pentru o noapte. Voi încerca pe cât posibil să respect ordinea la care am ajuns la mănăstiri, plecând din București.

Ca și la celălalt pelerinaj despre care am scris, cel de la Schitul Iezeru, am plecat cu două autocare și mașini personale. Autocarele ne-au fost trimise de către Biroul de Pelerinaje al Patriarhiei Române, dar nu știm ce s-a întâmplat că unul dintre autocare era ultra modern, iar celălalt de prin 1960, foarte incomod, răcoros și ponosit. Am precizat și răcoros - lucru important mai ales pentru vremea pe care am plecat noi: deși început de septembrie, eram cam frig (și eu aveam dureri de spate și umblat cu un plasture din acela medicinal lipit pe șale).

Ca de fiecare dată, înainte de a pleca în pelerinaje, preotul paroh a ținut o slujbă cu rugăciuni de călătorie, apoi a strigat lista de prezență și i-a sunat pe întârziați, apoi am plecat, văzând cum se crapă de ziuă.

Am oprit întâi la Mănăstirea Curtea de Argeș:

Am coborât din autocar și ne-am îndreptat cu toții spre scările care urcă la mănăstire. Eu nu mai fusesem din școala primară acolo, așa că am fost foarte plăcut surprinsă de cât de frumos este totul acolo. Un singur lucru m-a deranjat: în mănăstire și în curte era foarte mare curățenie, dar până să ajungem acolo, era plin de ambalaje, sticle de plastic și praf. În fine, ne-am așezat frumos cu toții în fața intrării, unde unul din preoții care erau cu noi, ne-a spus câte ceva, pe scurt, despre Mănăstirea Curtea de Argeș, plus ne-a explicat unde să ne uităm să vedem unde a fost zidită Ana, a lui Manole.

Am aflat că mănăstirea este ctitorie a lui Neagoe Basarab, deci este de secol XVI. Ca și arhitectură, este în stil bizantin, iar elementele de podoabă sunt în stil armenesc, persan, arăbesc... Pronaosul este format din 3 turle și are formă dreptunghiulară, naosul este tot în formă de dreptunghi cu o turlă mare, iar altarul are forma de semicerc, este prevăzut cu trei ferestre înguste și acoperit de o catapeteasmă lucrată în marmură și în bronz. Mănăstirea a primit în dar moaștele Sfintei Filoteia, care stau spre închinarea credincioșilor de pretutindeni. Tot aici se află și mormintele lui Neagoe Basarab, a fiicei sale, a lui Radu de la Afumați și al Doamnei Ruxandra. Am uitat să vă spun că atâta timp cât noi am ascultat aceste informații, cu noi a ascultat atent și un cățel de pe acele meleaguri, apoi ne-a condus prin curtea mănăstirii.

Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Aninoasa. Autocarele ne-au lăsat la o distanță de vreo 3 minute de mers pe o alee lungă, apoi am fost întâmpinați de niște ziduri înalte, ca o fortăreață, dar și cu creneluri de apărare, semn că mulți au încercat să o jefuiască. Aceasta este o mănăstire de secol XVII, iar picturile nerestaurate, din păcate, abia că se mai văd. Pereții sunt crăpați și deci și pictura este distrusă în multe locuri. Curtea acestei mănăstiri de maici este un mic paradis, acolo Dumnezeu a așezat o mică parte din florile ce se află în Împărăția Sa. Tot aici se află și o părticică din Moaștele Sfântului Nicolae. Am avut plăcerea să auzim că măicuța care ne era ghid, era de loc din București, dar a îmbrățișat monahismul din vocație. Nu am plecat până nu am aprins niște lumânări și am cumpărat un borcan cu miere și o rotiță de cașcaval afumat.

Ne-am îndreptat spre Mănăstirea Nămăiești, situată la o altitudine de aproape 900 de metri și este construită direct într-o stâncă, oferind peisaje pitorești asupra locului. Este mai degrabă scobită în stâncă, acest lucru observându-se în special la altar. Mănăstire de secol XIV, Nămăiești ascunde una intre cele mai vechi icoane ale lumii creștine, o icoană a Maicii Domnului. După ce am primit atâta bucurie în suflet și asemenea imagini pentru ochi, ne-am urcat în autocar și am mers spre următoarea mănăstire... nu înainte de a face un popas pe un platou de unde aveam o priveliște superbă (și vânt). Am făcut popas pentru a ne așeza pe iarbă și a mânca ce ne aduseserâm fiecare la pachet. Fiind ca o mare familie, ne-am așezat în grămezi și am împărțit cu toții fiecare ce-și adusese în sacoșă. Preoții de la biserica noastră au adus și bidoane cu vin și ne-au turnat la fiecare câte un pahar.

Ne-am urcat apoi în autocare, căci ne aștepta Mănăstirea Rupestră Șinca Veche. Se spune despre acest lăcaș că este vechi de 7000 de ani și că ar fi construit de aceleași popoare ce au construit Templul Alb (din Insula Șerpilor). Mănăstirea nu este de origini creștine cu siguranță, căci are două altare, dar se crede că ar exista și posibilitatea să fie doua biserici unite. Intrarea în templu se face pe sub o prelată, pusă pentru adăpost împotriva ploii care deja a început să spele aceste gresii, particulele începând să se levigheze. Există nouă încăperi unite prin galerii și având forme de altar ciudate, dar multe dintre ele s-au surpat din cauza vizitatorilor care, de-a lungul timpului, au încercat să sape pentru a lărgi spațiul. Abia în 2004 acest templu a fost redescoperit, curățat și dat spre vizită. Când noi am fost, afară picura și podeaua era cam alunecoasă. Se formase un soi de lut care se lipea din ce în ce mai mult de încălțări.

În apropiere este și o mănăstire micuță dar extraordinar de frumoasă, de călugări, unde se află părticele din moaștele Sfântului Nectarie, cel vindecător de cancer (și la Mănăstirea Radu Vodă din București sunt moaște ale acestui sfânt și mulți au primit vindecări, minuni și mângâiere).

Iată că s-a lăsat seara și am ajuns la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care are și locuri de cazare. Camerele erau cam la nivel de 3*, duble, cu o baie foarte curată dotată cu cabină de duș și am primit și prosoapte albe, curate și frumos parfumate. La parterul clădirii unde se oferea cazare, era și recepția și o noapte de cazare era între 70 și 120 lei. Probabil aveau și alte tipuri de camere, nu numai duble.

Mănăstirea Brâncoveanu, căci așa se cheamă de fapt, face parte dintr-un complex uriaș și este lăcaș pentru călugări. A devenit foarte cunoscutâ pentru că aici a trăit Marele Duhovnic Teofil Pârâian. Se pot scrie zeci de articole despre mănăstirea aceasta și tot ar mai rămâne câte ceva de spus, pentru că fiecare simte și primește în mod diferit harul lui Dumnezeu. Mă voi limita a vă spune că am văzut acolo peisaje care îți tăiau respirația și un lucru care m-a uimit: era în apropiere un lac mic în care am văzut un pește uriaș! Acest lac era în drum spre izvorul Părintelui Arsenie Boca - drumul este bun, luminat și vin mulți oameni pentru a lua apă de acolo și de o vor bea cu credință, vor primi tămăduire și alinare.

În complexul de la Sâmbăta există și un muzeu și o bibliotecă. Gospodari buni, călugării de aici oferă spre vânzare diverse alimente (au multe animale) întregii zone.

Cum eram cu toții obosiți, ne-am dus în camerele noastre sa dormim, căci de dimineață plecam din nou la drum. Am trecut și printr-o mică sperietură căci autocarul cel vechi, dimineața, nu a vrut să mai pornească. Șoferul, meșter mare, a reparat-o imediat și am plecat spre Petroșani, unde am făcut o oprire mică. Voiam să luăm flori de la o florărie pentru că următoarea oprire era la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca. Câteva persoane s-au dus să ia florile, iar eu m-am dus cu tata la o brutărie de unde am cumpărat o pâine mare, caldă și gustoasă, din care am lăsat să își rupă câte un colț pe toți cei care au poftit.

Iată-ne ajunși și la Mănăstirea Prislop. Acolo femeile trebuie neapărat să poarte fustă și la intrare se dădeau un soi de șorțuri, dar și batice.

Este o mănăstire de secol XIV, din piatră, cu interior împodobit cu pictură de către îmsuși, Părintele Arsenie Boca. Nu am avut voie să fotografiem înăuntru, dar îmi amintesc foarte bine cum scena cu turnurile gemene din America este bine prezentată acolo (...). Pentru că în apropiere de mănăstire se află și peștera unde și-a săpat chilie Sfântul Ioan de la Prislop, ne-am dus și într-acolo. Este o pesteră unde intrarea se face doar pe niște scări abrupte și destul de periculoase, însă majoritatea oamenilor în vârstă s-au descurcat să viziteze.

Până a ajunge la peșteră însă, se află cimitirul mănăstirii, într-o poieniță, și mormântul părintelui Arsenie Boca, împodobit cu nenumărați crini, în permanență. Sunt mulți oameni care au aflat acolo liniște, răspunsuri la întrebari, tămăduire la bolile ce-i încercau și avut parte de minuni la care aproape că încetaseră să mai spere. Numai cine merge acolo va simți aceeași bucurie în suflet pe care am simțit-o și noi...

Am ieșit apoi liniștiți din incinta mănăstirii și ne-am așezat într-o poieniță și am mâncat ce ne aduseserăm de acasă. În apropiere erau și câteva tufe cu fructe de pădure și am adunat și noi câteva.

Următoarea la care ne-am oprit a fost Mănăstirea Sfântul Nicolae din Denuș, cea mai veche mănăstire la care încă se mai țin slujbe. Este localizată nu departe de Ulpia Traiana Sarmisegetusa și se crede că este acolo din secolul XII. Preotul de acolo era prieten cu diaconul nostru care ne-a însoțit și ne-a lăsat și să adunam câteva mere din curtea mănăstirii și mere pădurețe (nu foarte acre) de pe marginea drumului.

Mai aveam o singură mănăstire de vizitat până să ne reluăm drumul spre București, așa că am mers prin minunatul defileu al Jiului și am ajuns la Mănăstirea Lainici, așezată într-un colț rupt din Rai. Este un complex monahal pentru călugări, iar de curând, prin strădaniile credincioșilor s-a mai ridicat o biserică lângă cea veche. Am vizitat minunatul lăcaș de cult și ne-am rugat la icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare.

Per total, a fost un pelerinaj reușit, ziditor de suflet, pe care nu îl voi uita!


[fb]
---
Trimis de alexa91 in 10.03.13 14:27:48
Validat / Publicat: 10.03.13 15:48:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4088 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alexa91); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Frumusețile de la Mănăstirea Aninoasa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

alexa91 [10.03.13 14:33:38] »

Îl rog frumos pe domnul admin să atașeze acest filmuleț articolului, căci îl găsesc a fi potrivit, ori dacă dânsul consideră că este altul mai bun, să-l pună pe acela.

http://www.youtube.com/watch?v=5EtrEA5MVkY

-----------------------------------------------

Rezolvat.

webmaster77 [11.03.13 09:32:58] »

Avand in vedere ca ai scris despre manastiri si din alte zone ale tarii, nu numai din Ardeal, am facut o rubrica noua mai generala, "Circuit Manastiri Romania", si am mutat-o la sectiunea DESCOPERĂ ROMÂNIA. Vom muta aici si alte impresii care vor avea ca obiect, in acelasi review, manastiri din mai multe zone ale tarii.

mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.03.13 12:31:01] »

Roadele acestui pelerinaj se văd și acum, după doi ani de la eveniment, căci ai scris foarte frumos și ne-ai împărtășit cu multă trăire din acea experiență de neuitat.

Dar, de-a lungul anilor, probabil ai fost în multe alte pelerinaje și asta te-a făcut să să nu mai reții cu exactitate, sau să plasezi în cu totul alte locuri decât cele reale, așa numitele date ”tehnice” ale acestor pelerinaje: mă refer la datele istorice, geografice, pictura sacră, personalități. Și nu de dragul găsirii nodului în papură, nici pentru a pune în umbră strădania ta, nici din propria-mi trufie, ci doar din dorința de a oferi cititorilor date cât mai exacte și mai apropiate de adevăr, aș vrea să aduc câteva corecturi, precizări sau completări la unele din cele afirmate în cuprinsului review-ului tău:

-informația precum că

Mănăstirea (Curtea de Argeș) a primit în dar moaștele Sfintei Filoteia

este inexactă, căci nu este vorba de un ”dar”. Împrejurările exacte ale aducerii moaștelor nu sunt cunoscute cu certitudine, dar prin legendă (iar de cele mai multe ori legendele sunt sâmburi de adevăr), se spune că Sfânta însăși și-a ales acest loc de odihnă veșnică. Trupul ei neînsuflețit nu s-a lăsat mișcat din locul în care îl mutilase propriul tată (undeva, pe câmp), decât după ce au fost rostite numele câtorva lăcașuri de cult cunoscute la acea vreme, printre care și cel al Mănăstirii Curtea de Argeș. Așa se face că primul și dintotdeauna loc de odihnă al moaștelor Sfintei Filofteia a fost și este această mănăstire.

-fotografia P07 înfățișează nu ”interior Mănăstirea Aninoasa”, nici interior din biserica mănăstirii, ci iconostasul din paraclisul mănăstirii, cel unde de regulă, în afara marilor sărbători, se desfășoară slujbele cotidiene. Am scris și eu un review despre această mănăstire (vezi impresii) și într-una din fotografiile postate se poate vedea cum arată naosul Bisericii Sfântul Nicolae a Mănăstirii Aninoasa.

-altitudinea exactă la care este plasată Mănăstirea Nămăiești este 765 m.

-legat de pictura bisericii Mănăstirii Prislop ai afirmat:

îmi amintesc foarte bine cum scena cu turnurile gemene din America este bine prezentată acolo

Este adevărat, Părintele Arsenie Boca a pictat iconostasul Bisericii Mănăstirii Prislop, dar presupusa imagine premonitorie a turnurilor gemene din New-York nu se regăsește acolo, ci în pictura Bisericii Drăgănescu, undeva la 30 km de București, spre Mihăești-Giurgiu, singura biserică pe care Părintele Arsenie Boca a pictat-o în întregime. Realitatea este că pictura susceptibilă de o asemenea interpretare este doar o scenă a Apocalipsei, care doar cu multă bunăvoință și imaginație poate da o astfel de impresie. Puțini dintre cei ce privesc pictura cu pricina pot face o asemenea analogie, chiar și dacă au cunoștință de aceste speculații.

-

Mănăstirea Lainici... Este un complex monahal pentru călugări, iar de curând, prin strădaniile credincioșilor s-a mai ridicat o biserică lângă cea veche.

Biserica nouă n-a fost ridicată chiar ”de curând”. Construcția a început în 1990 și a fost sfințită în 1994, deci are deja o vechime de aproape 20 ani.

Cu siguranță, pelerinajul tău a fost unul ”de suflet”, detaliile tehnice, dacă au fost, au trecut pe plan secund. Dar dacă așa stau lucrurile, iar eu respect această postură, sper ca intervenția mea să nu fie considerată o aroganță și nici să nu umbrească frumusețea acestui review, pe care eu, cu sinceritate l-am apreciat.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alexa91, mariana.olaru
Alte impresii din această RUBRICĂCircuit Mănăstiri România:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.037767887115479 sec
    ecranul dvs: 1 x 1