Pelerinaj la părintele Arsenie Boca și alte mănăstiri

TIPĂREȘTE

Tot în luna septembrie a anului 2010, biserica din cartierul meu a organizat un pelerinaj de 2 zile la mai multe mănăstiri, cu oprire la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde ne-am cazat pentru o noapte. Voi încerca pe cât posibil să respect ordinea la care am ajuns la mănăstiri, plecând din București.

Ca și la celălalt pelerinaj despre care am scris, cel de la Schitul Iezeru, am plecat cu două autocare și mașini personale. Autocarele ne-au fost trimise de către Biroul de Pelerinaje al Patriarhiei Române, dar nu știm ce s-a întâmplat că unul dintre autocare era ultra modern, iar celălalt de prin 1960, foarte incomod, răcoros și ponosit. Am precizat și răcoros - lucru important mai ales pentru vremea pe care am plecat noi: deși început de septembrie, eram cam frig (și eu aveam dureri de spate și umblat cu un plasture din acela medicinal lipit pe șale).

Ca de fiecare dată, înainte de a pleca în pelerinaje, preotul paroh a ținut o slujbă cu rugăciuni de călătorie, apoi a strigat lista de prezență și i-a sunat pe întârziați, apoi am plecat, văzând cum se crapă de ziuă.

Am oprit întâi la Mănăstirea Curtea de Argeș:

Am coborât din autocar și ne-am îndreptat cu toții spre scările care urcă la mănăstire. Eu nu mai fusesem din școala primară acolo, așa că am fost foarte plăcut surprinsă de cât de frumos este totul acolo. Un singur lucru m-a deranjat: în mănăstire și în curte era foarte mare curățenie, dar până să ajungem acolo, era plin de ambalaje, sticle de plastic și praf. În fine, ne-am așezat frumos cu toții în fața intrării, unde unul din preoții care erau cu noi, ne-a spus câte ceva, pe scurt, despre Mănăstirea Curtea de Argeș, plus ne-a explicat unde să ne uităm să vedem unde a fost zidită Ana, a lui Manole.

Am aflat că mănăstirea este ctitorie a lui Neagoe Basarab, deci este de secol XVI. Ca și arhitectură, este în stil bizantin, iar elementele de podoabă sunt în stil armenesc, persan, arăbesc... Pronaosul este format din 3 turle și are formă dreptunghiulară, naosul este tot în formă de dreptunghi cu o turlă mare, iar altarul are forma de semicerc, este prevăzut cu trei ferestre înguste și acoperit de o catapeteasmă lucrată în marmură și în bronz. Mănăstirea a primit în dar moaștele Sfintei Filoteia, care stau spre închinarea credincioșilor de pretutindeni. Tot aici se află și mormintele lui Neagoe Basarab, a fiicei sale, a lui Radu de la Afumați și al Doamnei Ruxandra. Am uitat să vă spun că atâta timp cât noi am ascultat aceste informații, cu noi a ascultat atent și un cățel de pe acele meleaguri, apoi ne-a condus prin curtea mănăstirii.

Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Aninoasa. Autocarele ne-au lăsat la o distanță de vreo 3 minute de mers pe o alee lungă, apoi am fost întâmpinați de niște ziduri înalte, ca o fortăreață, dar și cu creneluri de apărare, semn că mulți au încercat să o jefuiască. Aceasta este o mănăstire de secol XVII, iar picturile nerestaurate, din păcate, abia că se mai văd. Pereții sunt crăpați și deci și pictura este distrusă în multe locuri. Curtea acestei mănăstiri de maici este un mic paradis, acolo Dumnezeu a așezat o mică parte din florile ce se află în Împărăția Sa. Tot aici se află și o părticică din Moaștele Sfântului Nicolae. Am avut plăcerea să auzim că măicuța care ne era ghid, era de loc din București, dar a îmbrățișat monahismul din vocație. Nu am plecat până nu am aprins niște lumânări și am cumpărat un borcan cu miere și o rotiță de cașcaval afumat.

Ne-am îndreptat spre Mănăstirea Nămăiești, situată la o altitudine de aproape 900 de metri și este construită direct într-o stâncă, oferind peisaje pitorești asupra locului. Este mai degrabă scobită în stâncă, acest lucru observându-se în special la altar. Mănăstire de secol XIV, Nămăiești ascunde una intre cele mai vechi icoane ale lumii creștine, o icoană a Maicii Domnului. După ce am primit atâta bucurie în suflet și asemenea imagini pentru ochi, ne-am urcat în autocar și am mers spre următoarea mănăstire... nu înainte de a face un popas pe un platou de unde aveam o priveliște superbă (și vânt). Am făcut popas pentru a ne așeza pe iarbă și a mânca ce ne aduseserâm fiecare la pachet. Fiind ca o mare familie, ne-am așezat în grămezi și am împărțit cu toții fiecare ce-și adusese în sacoșă. Preoții de la biserica noastră au adus și bidoane cu vin și ne-au turnat la fiecare câte un pahar.

Ne-am urcat apoi în autocare, căci ne aștepta Mănăstirea Rupestră Șinca Veche. Se spune despre acest lăcaș că este vechi de 7000 de ani și că ar fi construit de aceleași popoare ce au construit Templul Alb (din Insula Șerpilor). Mănăstirea nu este de origini creștine cu siguranță, căci are două altare, dar se crede că ar exista și posibilitatea să fie doua biserici unite. Intrarea în templu se face pe sub o prelată, pusă pentru adăpost împotriva ploii care deja a început să spele aceste gresii, particulele începând să se levigheze. Există nouă încăperi unite prin galerii și având forme de altar ciudate, dar multe dintre ele s-au surpat din cauza vizitatorilor care, de-a lungul timpului, au încercat să sape pentru a lărgi spațiul. Abia în 2004 acest templu a fost redescoperit, curățat și dat spre vizită. Când noi am fost, afară picura și podeaua era cam alunecoasă. Se formase un soi de lut care se lipea din ce în ce mai mult de încălțări.

În apropiere este și o mănăstire micuță dar extraordinar de frumoasă, de călugări, unde se află părticele din moaștele Sfântului Nectarie, cel vindecător de cancer (și la Mănăstirea Radu Vodă din București sunt moaște ale acestui sfânt și mulți au primit vindecări, minuni și mângâiere).

Iată că s-a lăsat seara și am ajuns la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care are și locuri de cazare. Camerele erau cam la nivel de 3*, duble, cu o baie foarte curată dotată cu cabină de duș și am primit și prosoapte albe, curate și frumos parfumate. La parterul clădirii unde se oferea cazare, era și recepția și o noapte de cazare era între 70 și 120 lei. Probabil aveau și alte tipuri de camere, nu numai duble.

Mănăstirea Brâncoveanu, căci așa se cheamă de fapt, face parte dintr-un complex uriaș și este lăcaș pentru călugări. A devenit foarte cunoscutâ pentru că aici a trăit Marele Duhovnic Teofil Pârâian. Se pot scrie zeci de articole despre mănăstirea aceasta și tot ar mai rămâne câte ceva de spus, pentru că fiecare simte și primește în mod diferit harul lui Dumnezeu. Mă voi limita a vă spune că am văzut acolo peisaje care îți tăiau respirația și un lucru care m-a uimit: era în apropiere un lac mic în care am văzut un pește uriaș! Acest lac era în drum spre izvorul Părintelui Arsenie Boca - drumul este bun, luminat și vin mulți oameni pentru a lua apă de acolo și de o vor bea cu credință, vor primi tămăduire și alinare.

În complexul de la Sâmbăta există și un muzeu și o bibliotecă. Gospodari buni, călugării de aici oferă spre vânzare diverse alimente (au multe animale) întregii zone.

Cum eram cu toții obosiți, ne-am dus în camerele noastre sa dormim, căci de dimineață plecam din nou la drum. Am trecut și printr-o mică sperietură căci autocarul cel vechi, dimineața, nu a vrut să mai pornească. Șoferul, meșter mare, a reparat-o imediat și am plecat spre Petroșani, unde am făcut o oprire mică. Voiam să luăm flori de la o florărie pentru că următoarea oprire era la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca. Câteva persoane s-au dus să ia florile, iar eu m-am dus cu tata la o brutărie de unde am cumpărat o pâine mare, caldă și gustoasă, din care am lăsat să își rupă câte un colț pe toți cei care au poftit.

Iată-ne ajunși și la Mănăstirea Prislop. Acolo femeile trebuie neapărat să poarte fustă și la intrare se dădeau un soi de șorțuri, dar și batice.

Este o mănăstire de secol XIV, din piatră, cu interior împodobit cu pictură de către îmsuși, Părintele Arsenie Boca. Nu am avut voie să fotografiem înăuntru, dar îmi amintesc foarte bine cum scena cu turnurile gemene din America este bine prezentată acolo (...). Pentru că în apropiere de mănăstire se află și peștera unde și-a săpat chilie Sfântul Ioan de la Prislop, ne-am dus și într-acolo. Este o pesteră unde intrarea se face doar pe niște scări abrupte și destul de periculoase, însă majoritatea oamenilor în vârstă s-au descurcat să viziteze.

Până a ajunge la peșteră însă, se află cimitirul mănăstirii, într-o poieniță, și mormântul părintelui Arsenie Boca, împodobit cu nenumărați crini, în permanență. Sunt mulți oameni care au aflat acolo liniște, răspunsuri la întrebari, tămăduire la bolile ce-i încercau și avut parte de minuni la care aproape că încetaseră să mai spere. Numai cine merge acolo va simți aceeași bucurie în suflet pe care am simțit-o și noi...

Am ieșit apoi liniștiți din incinta mănăstirii și ne-am așezat într-o poieniță și am mâncat ce ne aduseserăm de acasă. În apropiere erau și câteva tufe cu fructe de pădure și am adunat și noi câteva.

Următoarea la care ne-am oprit a fost Mănăstirea Sfântul Nicolae din Denuș, cea mai veche mănăstire la care încă se mai țin slujbe. Este localizată nu departe de Ulpia Traiana Sarmisegetusa și se crede că este acolo din secolul XII. Preotul de acolo era prieten cu diaconul nostru care ne-a însoțit și ne-a lăsat și să adunam câteva mere din curtea mănăstirii și mere pădurețe (nu foarte acre) de pe marginea drumului.

Mai aveam o singură mănăstire de vizitat până să ne reluăm drumul spre București, așa că am mers prin minunatul defileu al Jiului și am ajuns la Mănăstirea Lainici, așezată într-un colț rupt din Rai. Este un complex monahal pentru călugări, iar de curând, prin strădaniile credincioșilor s-a mai ridicat o biserică lângă cea veche. Am vizitat minunatul lăcaș de cult și ne-am rugat la icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare.

Per total, a fost un pelerinaj reușit, ziditor de suflet, pe care nu îl voi uita!

---

VIZUALIZĂRI: 4088 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI